Articolul 2515. Raportul donaţiilor de către descendenţi
(1) Descendenţii defunctului care culeg moştenirea ca moştenitori legali sînt obligaţi între ei, la momentul partajului, la raportul donaţiilor primite de la cel care a lăsat moştenirea, în timpul vieţii acestuia, în măsura în care cel care a lăsat moştenirea nu a dispus scutirea de raport.
(2) Sumele acordate cu titlu gratuit pentru acoperirea cheltuielilor curente, precum şi a cheltuielilor pentru educaţie superioară sau profesională, se raportează în măsura în care erau disproporţionate în raport cu posibilităţile patrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea. Raportul acestor prestaţii este exclus în măsura în care cel care a lăsat moştenirea le-a scutit de raport.
(3) Scutirea de raport poate fi făcută prin contractul de donaţie sau prin dispoziţie testamentară.
(4) Nu se raportează prestaţiile executate faţă de descendent în temeiul obligaţiei legale de întreţinere sau al altor obligaţii impuse de lege.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 7 septembrie 2021
Originea reglementării: §2050 BGB
▮ I. Tratamentul egal al copiilor defunctului
Potrivit art. 2178 alin. (4), copiii defunctului moștenesc în cote succesorale egale. În unele sisteme succesorale, cum ar fi majoritatea celor de pe continentul european (Germania, Franța, Italia, România etc.), legiuitorul face un pas suplimentar pentru a menține această egalitate între copii prin regula că donațiile primite de copil de la de cujus (evident, de timpul vieții lui de cujus) se consideră „avans la moștenire” [pentru această logică în dreptul german: v. Lange/Erbrecht, p. 593, §61, nr. 140; pentru aceeași logică în dreptul românesc, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 451, nr. 1323] și donațiile raportabile se iau în contul lotului de partaj al unui copilul care vine la moștenire în concurs cu alt copil. În termeni practici, copilul ținut la raport va primi mai puțin din moștenire comparativ cu ceilalți copii. Evident, noțiunea de „copil” nu se referă doar la minor, ci oricare descendent de gradul I de rudenie cu defunctul.
Introdusă în dreptul succesoral moldav abia în 1 martie 2019, instituția raportului donațiilor era dezbătută anterior de știința dreptului succesoral. Încă în 1973, comentând dreptul succesoral sovietic, cercetătorul moldovean Petru Nichitiuc critica absența instituției raportului donațiilor către descendent, precum și critica jurisprudența instanței supreme care reținea că donația făcută, în timpul vieții, de către cel care lasă moștenirea către viitorul moștenitor nu este temei de a lipsi pe acel moștenitor de cota succesorală și nu afectează întinderea drepturilor sale succesorale. Cităm în special:
„Evaluarea acestei poziții a legii și a jurisprudenței, în lumina caracterului familial al dreptului succesoral sovietic, arată că abordarea nu este echitabilă. Ea este inechitabilă nu doar când donația s-a făcut sub condiția renunțării la moștenire de către donatar. Nu există justificare morală a pretenției la moștenire ori la o cotă din ea dacă donatarul a primit de la cel care lasă moștenirea o avere a cărei valoare depășește valoarea cotei care i-ar fi revenit în caz de moștenire, este egală cu cota ori constituie o parte semnificativă a cotei. Dacă, pe lângă donatar, există și alți moștenitori legali, cărora cel care a lăsat moștenirea nu le-a repartizat nimic în timpul vieții, ei se vor afla într-o situație inegală în raport cu donatarul” [Nichitiuc/Drept succesoral, p. 29-30].
Acesta este un exercițiu de egalizare succesorală, dar el are anumite limite:
— de obiect: se supun raportului doar donațiile făcute de către de cujus copiilor săi. Alte acte juridice inter vivos (vânzări etc.) nu se raportează. La fel, prestațiile curente făcute de părinte copilului său (în special, întreținerea normală), nu se ia în cont. Firesc, alte avantaje testamentare acordate descendentului (cum ar fi un legat instituit prin testament în folosul copilului) nu intră în obligația de raport al donațiilor. Legatul este o liberalitate mortis causa, pe când donația — inter vivos;
— de efect: copilul obligat de dreptul succesoral la raportul unei donații nu trebuie să o restituie cuiva (nici în natură și nici ca valoare, v. art. 2521). Donațiile făcute legal de către cujus își păstrează efectele depline. Raportarea are ca efect doar reducerea emolumentului (avantajului patrimonial) pe care copilul donatar îl obține din moștenire prin partaj, astfel încât, însumat cu donațiile raportabile, să se ajungă la un tratament egal al copiilor care vin la moștenire;
— de subiect: se supun raportului doar copiii defunctului ori alți descendenți care îi substituie la moștenirea legală. Dacă la moștenire vine un singur copil și nu mai mulți copii, nu se pune problema raportul donației. La fel, egalizarea are loc doar în relația dintre copii, fiind neutru față de ceilalți moștenitori (soțul supraviețuitor ori un comoștenitor testamentar) [v. dreptul românesc supune raportului și soțul supraviețuitor, art. 1146 alin.(1) Cod civil român, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 451, nr. 1323; dreptul francez supune raportului nu doar descendenții, ci ascendenții și chiar colateralii, art. 843 Cod civil francez, dar cu condiția că la data donației donatarul era moștenitor prezumtiv, art. 846. Soțul supraviețuitor nu este ținut la raportul donațiilor, însă donațiile primite de la de cujus îi diminuează cota în indiviziunea matrimonială, art. 758-8, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 512 și urm., nr. 875 și urm.];
— de temei al chemării la moștenire: obligația de raport al donațiilor apare doar pentru copiii chemați la moștenire legală, nu și ca moștenitori testamentari, fiindcă voința expresă a testatorului primează. Excepție face ipoteza specifică prevăzută de art. 2517, când testatorul reiterează regimul moștenirii legale;
— caracterul supletiv: raportul donațiilor poate fi exclus de către de cujus printr-o clauză în contractul de donație ori în testament; copilul care a primit mai puțin, și are dreptul, la partaj, de a invoca raportul donațiilor, poate renunța la ea. Deci, raportul donațiilor și principiului tratamentului egal în moștenire nu este de ordine publică. El este reglementat de norme juridice supletive, care doar pornesc de la voința prezumată a lui de cujus de a-și trata egal copiii. Așa cum precizează art. 2498 alin.(4), la partaj se ține cont de obligația de raport al donațiilor care incumbă, după caz, moștenitorilor conform dispozițiilor art. 2515-2523, care se cuprind în § omonim.
În concluzie, raportul donațiilor nu afectează cotele succesorale care revin copiilor prin moștenire legală; prin urmare, el nu se reflectă în certificatul de moștenitor (art. 2521 teza II). Și chiar dacă valoarea donațiilor primite de un copil este atât de mare, că cotei sale succesorale nu îi mai revine niciun emolument, el totuși păstrează cota succesorală și este membru al comunității de comoștenitori, are drepturi de vot corespunzător cotei sale succesorale și poartă obligațiile corespunzătoare cotei, în special, cea de a purta răspundere pentru obligațiile masei succesorale [Lange/Erbrecht, p. 594, §61, nr. 140 și nr. 141; aceeași abordare în dreptul francez, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 496, nr. 849].
Observație practică: copilul al cărui emolument succesoral este drastic redus ori chiar devine zero din cauza mărimii donațiilor primite de la de cujus este mai degrabă interesat să renunțe la moștenire, pentru a evita răspunderea pentru obligațiile masei succesorale.
Unul din rolurile practice ale regulilor privind raportul donațiilor este că, făcând donații în timpul vieții unui copil rezervatar, de cujus îl înlătură, practic de la emolumentul moștenirii (art. 2538 alin.(1)). În practica germană s-a reținut că raportul donațiilor rămâne un exercițiu complex, fiindcă numeroase donații (mai ales de bani) rămân nedocumentate (și, deci, greu de demonstrat de către cei interesați în raportul donației), iar, odată cu trecerea timpului, donațiile pur și simplu se uită [Lange/Erbrecht, p. 595, §61, nr. 144].
Acest tratament egal persistă chiar dacă un copil înstrăinează cota sa succesorală. Terțul dobânditor al cotei poate ține alt copil venit la moștenire să raporteze donațiile, dar el culege și emolumentul majorat în caz că un alt comoștenitor este ținut la raportul donațiilor (art. 2562).
La fel, dacă un copil ținut la raportul donației decedează până la partaj, obligația sa nu se stinge, ci, împreună cu cota sa succesorală, ea trece la moștenitorii copilului.
▮ II. Condițiile raportului donațiilor
1) Comoștenitorul obligat la raportul donației
Obligația de raport al donațiilor incumbă descendenților defunctului (copii, nepoții, strănepoții defunctului ș.a.m.d.) care culeg moștenirea ca moștenitori legali (art. 2515 alin.(1)). Aceasta include și copilul dezmoștenit prin testament, dar care vine la moștenire ca moștenitor rezervatar (art. 2538 alin.(1)). La fel, obligația dată incumbă acelorași descendenți care culeg moștenirea ca moștenitori testamentari (inclusiv nepoții, strănepoții ca substituenți în sensul art. 2249), dar care este organizată în testament după tiparul moștenirii legale (art. 2517) [Soluție similară în dreptul francez, vizând „legatarii universali sau cu titlu universal” instituiți prin testament, dar cu ezitări jurisprudențiale și doctrinare din cauza neclarității textelor de lege, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 516, nr. 880; Grimaldi/Successions, p. 592, nr. 731, care aplică criteriul complex al voinței testatorului atunci când și-a instituit moștenitorii legali drept moștenitori testamentari]. Prin urmare, descendenții care au primit donații de la de cujus, dar au renunțat la moștenire, nu au nicio obligație de raport; ei nu sunt moștenitori.
Ilustrație D a decedat, lăsând testament prin care desemnează ca unici moștenitori pe copii C1 cu o cotă de 1/3 și C2 cu o cotă de 2/3, și omite din testament pe al treilea copil C3. Prin urmare, C3 este dezmoștenit. Între C1 și C2 nu poate apărea obligația de raport al donațiilor primite de la D, fiindcă cotele lor succesorale testamentare nu corespund cu cele legale. Se presupune că D a luat în cont donațiile făcute lor și i-a scutit de raport. Notă: soluția este diferită dacă testamentul nu desemnează pe C1 și C2 ca moștenitori, ci doar îl dezmoștenește pe C3, atunci C1 și C2 vin la moștenire legală, și vor fi ținuți la raportul donației.
O excepție este stabilită pentru cazul specific când, deși testatorul a desemnat ca moștenitori testamentari pe moștenitorii săi legali, conform tiparului moștenirii legale, pentru un anumit descendent el a desemnat un substituent (art. 2516 alin.(2)). Dacă descendentul decade de la moștenire, și moștenirea testamentară este culeasă, în locul descendentului, de către acel substituent, el este obligat la raportul donației la fel care descendentul pe care îl substituie. Aceasta este o excepție fiindcă nu contează dacă substituentul este descendent ori nu al defunctului. Este suficient el să fie substituent al unui descendent care era desemnat ca și comoștenitor testamentar.
Este posibil că de cujus prin testament nu desemnează moștenitori (deci la moștenire vin moștenitorii legali), ci desemnează pe unul din copiii săi (care este și moștenitor legal) drept legatar al unui avantaj concret. Calitățile de legatar și de moștenitor legal al copilului vizat trebuie analizate distinct. Legatul se execută prealabil partajului, deci legatul nu se diminuează cu obligația de raport care revine acelui copil. După executarea legatului, se va purcede la partajul masei succesorale rămase, unde deja se va pune problema raportării donației (dar nu a legatului) primite de acel copil.
A doua condiție a obligației de raport este moștenirea să fie culeasă de cel puțin doi descendenți și nu doar de către unul (caz în care nu se pune problema tratamentului egal dintre descendenți). Într-adevăr, art. 2515 alin.(1) impune obligația de raport „între ei”, adică între descendenți. Firesc, este posibil că ambii vor avea donații raportabile, sau doar unul dintre ei.
Ilustrație D a decedat, lăsând testament prin care desemnează ca unici moștenitori pe soția S și copilul C1, și omite din testament pe al doilea copil C2. Prin urmare, C2 este dezmoștenită. Între S și C1 nu poate apărea obligația de raport al donațiilor primite de la D, fiindcă S nu este descendent. La moștenire vine un singur descendent (C1).
A treia condiție a obligației de raport este descendentul să nu fi fost scutit de la raport de către de cujus (numită și „dispensă de raport”), prin clauza în contractul de donație ori testament (art. 2515 alin.(3)), sigur cu condiția că contractul ori testamentul sunt valabile conform normelor legale care le sunt aplicabile.
Sugestie formulare: Contract de donație: — „În sensul art. 2515 alin.(3), donatorul scutește această donație de la raport în cadrul moștenirii sale.” — „Prezenta donație nu se ia în cont în cadrul moștenirii donatorului.” Dispoziție testamentară: — „Donațiile făcute de mine lui M3 nu se raportează în cadrul moștenirii mele.” — „M3 va culege averea mea prin moștenire fără a ține cont de donațiile pe care i le-am făcut.” — „În sensul art. 2515 alin.(3), scutesc de la raportul donațiilor pe toți descendenții mei.”
2) Comoștenitorul care profită de pe urma raportului donației
De raportul donațiilor profită doar comoștenitorii care sunt copii ai lui de cujus (ori descendenți mai îndepărtați, nepoți, strănepoți ș.a.m.d.), cu aceeași condiție că vin la moștenire legală ori o moștenire testamentară care urmează tiparul celei legale în sensul art. 2517. La fel are dreptul de a invoca raportul donațiilor, și profită de el întocmai cum acest drept aparținea comoștenitorului îndreptățit, dobânditorul subsecvent al cotei succesorale: (a) prin contract cu comoștenitorul îndreptățit, (b) prin urmărirea cotei succesorale de către creditorul personal al comoștenitorului îndreptățit, ori (c) pe calea moștenirii ulterioare a comoștenitorului îndreptățit.
Reiterăm că pentru soțul supraviețuitor și alți comoștenitori care nu sunt descendenți ai lui de cujus raportul donaților este neutru; nici nu le majorează și nici nu le reduce emolumentul succesoral (v. art. 2520 alin.(1) teza III).
Ilustrație D a finanțat educația nepoatei N1 prin plăți directe către universitatea din Anglia. La momentul donațiilor încă era în viață C1, fiu al lui D și tată al lui N1. C1 decedează, apoi și D decedează, iar moștenirea legală a lui D vin nepoatele N1 și N2. Se pune problema dacă donația făcută lui N1 este raportabilă. Aici trebuie observat art. 2518. Din el nu rezultă că, de regulă, D, ca donatar, nu a privit-o pe N1 (donatara) drept viitoare moștenitoare a sa. În speță nu există o împrejurare care ar răsturna prezumția legală că D a dorit să impute donația făcute lui sN1 pe cota succesorală a fiului său C1. Donația către N1 este raportabilă de către N1 față de nepoata N2 doar dacă în contractul de donație D a făcut mențiune despre acest efect. [după Lange/Erbrecht, p. 595, §61, nr. 145]. A fortiori, dacă C1 nu predeceda, ci venea la moștenirea legală a lui D împreună cu alți descendenți ai lui D (și prin urmare, N1 nu venea la moștenire în locul lui C1 prin substituire, numită și reprezentare), C1 nu era obligat să raporteze donația primită de N1. Art. 2515 alin.(1) limitează raportul doar la donațiile primite nemijlocit de către moștenitor, nu și de alți membri ai tulpinii create de acest moștenitor ori soției acestui moștenitor.
Dacă înainte sau după deschiderea moștenirii decade din dreptul la moștenire un descendent care, în calitate de moștenitor, ar fi fost obligat la raport, obligația de raport a donațiilor făcute lui îi incumbă descendentului care îi ia locul pe baza dreptului de reprezentare (art. 2516 alin.(1). Norma se bazează pe ideea că de cujus a dorit să trateze ambele tulpini în mod egal. În lipsa acestei norme, copilul care a primit o donație raportabilă ar fi putut să renunțe la moștenire, venea la moștenire nepotul care nu era ținut la raportul acelei donații, astfel că scopul legii, de a trata egal copiii, ar fi fost fraudat [similar în Codul civil francez, v. art. 754, 755 și 848]. Art. 2537 precizează aplicarea principiului și pentru comoștenitorul rezervatar.
Raportul donațiilor nu este datorat creditorilor masei succesorale (care includ și legatarii potrivit art. 2418 alin.(2)). Dacă donația a fost făcută valabil, bunul donat ieșise definitiv din patrimoniul lui de cujus, nu mai este garanția comună a creditorilor (art. 888) și nu face parte din masa succesorală. Prin urmare, creditorul masei succesorale nu poate cere raportul donației, fiindcă nu are interes legitim. Însă creditorii personali ai comoștenitorului îndreptățit, pot cere raportul donației pe cale oblică (art. 892) [în același sens, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 462, nr. 1353 și 1356].
3) Cerințele față de donația raportabilă
Sunt raportabile doar donațiile, adică contractele încheiate de către de cujus în calitate de donator în timpul vieții (inter vivos), care se subsumează definiției legale a donației de la art. 1198. Prin urmare, beneficiile (desemnare de moștenitor, instituirea legatului ori sarcinii testamentare) lăsate de de cujus prin testament (mortis causa) nu sunt donații. La fel nu se raportează prestațiile executate față de descendent în temeiul obligației legale de întreținere (educație preuniversitară, bani de buzunar minorului) sau al altor obligații impuse de lege (răspunderea părintelui pentru fapta minorului) (art. 2515 alin.(4)).
Esențial pentru calificarea contractului ca fiind o donație, este elementul obiectiv, donatorul se obligă să mărească din contul patrimoniului său, cu titlu gratuit, patrimoniul donatarului (plăți către donatar; transmisiuni de bunuri mobile ori imobile în proprietate ori constituirea unui drept real limitat asupra lor în folosul donatarului; remiterea unei datorii a donatarului față de donator; plata datoriei donatarului față de un terț, fără intenția de a se subroga terțului), și elementul subiectiv, animus donandi, adică intenția donatorului de a gratifica donatarul și nu de a obține în schimb un alt folos patrimonial în sensul art. 310 (e.g. plata făcută pentru restituirea unei datorii nu este o donație; o tranzacție a unui litigiu nu este o donație). Evident, ocazia cu care se face donația (o aniversare, o căsătorie, nașterea unui copil ori spontan) este irelevantă.
Raportabile sunt orice donații (art. 2515 alin.(1)). Pe cale de excepție, donațiile făcute sub forma cheltuielilor curente (e.g. călătorii peste hotare cu copilul adult, bani de buzunar copilului adult) și cheltuielile pentru educație superioară sau profesională nu sunt raportabile, în afara cazului când comoștenitorul îndreptățit la raport demonstrează că ele erau disproporționate cu patrimoniului lui de cujus, adică nu erau curente și excepționale. Avantajele culese de copil, care nu corespund definiției legale a donației nu sunt raportabile [« À côté des successions et libéralités patrimoniales, qui ont accaparé l’attention des civilistes, il existe des successions et libéralités extrapatrimoniales souvent bien plus lucratives, qu’aucune loi ne règle, qu’aucun inventaire ne décrit, qu’aucun impôt ne frappe. Le P.D.G. [directeur] cède son fauteuil à son gendre ; le fils profite du nom, des relations, du crédit de son père ; il y a des dynasties de sommités. », Jean Carbonnier, Essais sur les lois, 2e éd., Defrénois, Paris, 1995, p. 102].
Probleme dificile de calificare le ridică donațiile indirecte. De pildă, după deschiderea moștenirii, comoștenitorul ar putea primi de la o societate de asigurări o indemnizație de asigurare în temeiul unei asigurări de viață contractate de de cujus, primele de asigurare fiind plătite, periodic, de către acesta. Este un caz clasic de contract dintre de cujus și asigurător în folosul unui terț (viitorul comoștenitor), v. art. 1096. Dar în relația dintre de cujus și viitorul comoștenitor el ascunde o donație mortis causa, care se execută de către societatea de asigurări. Indemnizația de asigurare primită de comoștenitorul beneficiar al asigurării nu intră în masa succesorală, dar trebuie prezumată donație indirectă raportabilă [similar în dreptul francez, unde însă sunt nuanțări aduse de textele de lege în materie de asigurări, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 263, nr. 445].
Raportabile sunt toate donațiile primite, indiferent de timpul scurs între data donației și data deschiderii moștenirii. Aceasta nu oprește însă, curgerea prescripției de 3 ani a acțiunii comoștenitorului îndreptățit față de comoștenitorul ținut la raport, întemeiate pe raportul donației (în fond, o acțiune în partaj suplimentar), care începe să curgă conform regulii generale (art. 395), care, în general, va fi data partajului amiabil dintre ei.
Este irelevant dacă bunul donat s-a păstrat la comoștenitor, ori a fost distrus, chiar și fără culpa sa. El oricum este ținut să raporteze donația [invers, v. 1150 alin.(2) Cod civil român].
Donațiile cu sarcini (art. 1204) sunt și ele supuse raportului ca orice donații, dar numai în măsura în care sarcina rămâne inferioară valorii bunului donat și doar în măsura emolumentului gratuit care rămâne [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 454, nr. 1331]. Dacă donatorul a donat locuința, dar și-a rezervat dreptul de abitație viageră, acesta din urmă se stinge la decesul donatorului, astfel că valoarea locuinței în formă negrevată trebuie luată în cont la raportul donației.
În jurisprudența franceză, s-a reținut că nu există intenție liberală dacă folosința imobilului avea drept contraprestație angajamentul copilului gratificat să suporte toate sarcinile care grevează imobilul [v. Cass. civ. 1re, 30 ianuarie 2013, nr. 11-25386]. Într-adevăr, comportamentul concludent al părților are prioritate față de condițiile din textul contractual (v. art. 1101), care ar putea să tacă despre faptul că copilul acoperă cheltuielile lunare de trai în comun în locuință.
O donație ar putea fi deghizată în vânzare, și atunci comoștenitorii îndreptățiți la raport au la îndemână o acțiune în simulație relativă pentru a se constata că vânzarea, în fond, constituie o donație raportabilă (art. 1089 și urm.). Natura deghizată a donației ar putea fi un indiciu că de cujus a dorit doar să scutească copilul donatar de la raportul ei [v. norma expresă în acest sens în art. 1150 alin.(1) lit. b) Cod civil românesc. V. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 456, nr. 1338].
Forma contractului de donație este irelevantă atât timp cât contractul întrunește condițiile legale de validitate. De exemplu, donația poate fi și verbală dacă bunul s-a transmis ori banii s-au plătit donatarului. Și invers, dacă obiectul donației nu s-a predat, iar acordul era doar verbal, el nu constituie un contract de donație valabil (art. 1200).
Ilustrație D îi dă feciorului C1 un împrumut de 50.000 euro fără dobândă și fără termen. D decedează, iar la moștenire vin copiii săi C1, C2 și C3. Scenariul 1: Există doar o recipisă semnată de C1 că a „primit ca împrumut de la tată 50.000 euro”. Aceasta nu este o donație. C1 este debitor al masei succesorale și trebuie să o restituie comoștenitorilor. Din punct de vedere practic, comoștenitorii vor imputa suma respectă la partaj (total sau parțial, în funcție de mărimea împrumutului corelată cu lotul de partaj al lui C1). Scenariul 2: Există un contract dintre D și C1 care prevede că „C1 va restitui împrumutul când va avea bani, sau la prima cerere a lui D. Dar dacă D va deceda înainte de restituirea împrumutului, D iartă împrumutul, dar care se va deduce din moștenirea pe care o va primi C1”. La momentul decesului lui D are loc o donație mortis causa a împrumutului. Este vădită intenția lui D ca donația să rămână raportabilă conform regulilor dreptului succesoral (art. 2515). Aici trebuie de observat art. 1198 alin.(4) care declară nule donațiile mortis causa dacă bunul nu s-a predat. În speță, deoarece banii s-au plătit deja lui C1, nu există o cauză de nulitate.
Cerința donația să fie făcută de către de cujus este nuanțată atunci când bunul donat este un bun comun conjugal. Potrivit art. 2519, o donație făcută din bunurile comune ale soților se consideră ca fiind acordată în proporție egală de către fiecare dintre cei doi soți. Deci, la moștenirea primului soț decedat se raportează doar jumătate din donație. Este posibil că la decesul celui de al doilea soț se va raporta a doua jumătate a donației. Dacă un bun revine celui care este descendentul numai a unuia dintre soți sau dacă acest soț trebuie să compenseze celuilalt soț pentru că a dispus de bunul comun, se consideră că bunul este donat doar de către soțul respectiv.
▮ III. Felurile și forma raportului donațiilor
1) Principiul raportului ideal
Dreptul succesoral moldav urmează sistemul german de raport al donații, folosind raportul ideal (ger. — Idealkollation; colațiunea ideală; raportul prin echivalent) — obiectul donațiilor doar nominal, pe baza valorii, se adaugă la masa succesorală, dar nu se restituie în natură masei succesorale de către comoștenitorul ținut la raport. Restituirea în natură (colațiunea naturală sau reală) era sistemul ales de dreptul privat roman și încă se practică în dreptul succesoral francez și românesc [În dreptul românesc, raportul în natură este excepțional, și are loc doar dacă donatarul își manifestă dorința și dacă mai este proprietar al bunului donat, care nu este grevat, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 465, nr. 1366. Aceeași soluție o oferă dreptul francez, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 519, nr. 885].
Asta nu oprește ca, în cadrul partajului, comoștenitorul ținut la raport chiar să transmită unui alt comoștenitor obiectul donației. Ea însă va avea natura unei sulte.
Metoda raportului ideal este că valoarea tuturor donațiilor raportabile se adaugă, în mod convențional, la masa succesorală, iar masa reîntregită se partajează conform cotelor succesorale. În așa fel, descendenții vor fi tratați egal.
2) Metoda de calculare a valorii loturilor de partaj
Calcularea se face în câțiva pași:
1) se evaluează în expresie bănească masa succesorală supusă partajului (masa reală sau activul net), adică „surplusul” în sensul art. 2497, pornindu-se de la ideea că obligațiile masei succesorale se vor executa până la partaj. Evaluarea exprimă valoarea bunurilor la data deschiderii moștenirii [Weidlich/Palandt/BGB, §2055, nr. 3], deși cuprinde și bunurile nou-intrate în masă prin jocul subrogării reale;
2) se determină cotele comoștenitorilor „între care are loc raportul” (atât ca comoștenitori ținuți, cât și ca comoștenitori îndreptățiți la raport) în masa reală, și în baza lor se determină valoarea nominală în bani la care are dreptul fiecare participant din masa reală. Cotele comoștenitorilor care nu participă la raportul donațiilor (e.g. soțul supraviețuitor și descendentul scutit de la raport) în prealabil se extrag din masa reală, ca expresie bănească;
3) se determină valoarea în expresie bănească, la data efectuării donației (adică dobândirea ei în proprietate de către donatar ori altă majorare a patrimoniului său), a tuturor donațiilor raportabile (art. 2520 alin.(1)) [În dreptul francez s-a recunoscut că raportul donației la valoarea imobilului la momentul deschiderii moștenirii, creează incertitudini pentru donatar, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 5]. Dispozițiile privind raportul donațiilor au caracter supletiv, fiind subordonate voinței lui de cujus. Dacă în contractul de donație de cujus a determinat valoarea obiectului donat, atunci evaluare sa subiectivă se va aplica în calculului lotului ideal la partaj. La fel, el poate determina această valoare prin testamentul întocmit după efectuarea donației [Lange/Erbrecht, p. 602, §60, nr. 168]. În lipsă de determinare a valorii de către de cujus, se determină valoarea obișnuită. Fructele și folosința bunului donat nu sunt supuse raportului. Rațiunea de a fi a acestor donații este ca donatarul să se bucure anticipat de folosința bunului donat [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 452, nr. 1324, p. 458, nr. 1342];
4) valoarea determinată la pasul nr. 3) se indexează pentru prețurile de la data deschiderii moștenirii [Walter Bayer, în Erman HandKommentarBGB, §2055, nr. 4, p. 5791; Lange/Erbrecht, p. 601, §61, nr. 166. În dreptul francez s-a recunoscut că neindexarea donațiilor în bani, din cauza inflației, făcea raportul acelor sume iluzoriu raportat la valoarea bunurilor din masa succesorale, v. Claude Brenner, Partage: droit commun, op. cit., nr. 7];
5) valoarea determinată la pasul nr. 4) se adaugă la valoarea masei reale (art. 2520 alin.(1) teza II). Astfel, se obține imaginea masei care ar fi existat între participanții la raport dacă donațiile nu se făceau, ci rămâneau la de cujus până la decesul său (masa ideală). Este o „reunire fictivă”, făcută doar pe hârtie [pentru această exprimare, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 453, nr. 1327];
6) cota succesorală a fiecărui participant la raport se aplică la masa ideală și se determină valoarea în expresie bănească a lotului ideal de partaj al fiecăruia din ei. Din aceasta se deduce valoarea donațiilor raportabile primite de acest comoștenitor (art. 2520 alin.(1) teza I). Astfel, valoarea donației raportabile a comoștenitorului se impută asupra lotului său de partaj din masa ideală, adică se deduce din lot. În așa fel, se determină lotul real de partaj al fiecărui comoștenitor care participă la raport, care este emolumentul pe care îl va primi comoștenitorul cu titlu de moștenire.
Ilustrație [după Lange/Erbrecht, p. 602, §61, nr. 167]. D decedează fără a lăsa testament și este moștenită în cote egale de C1 și C2. Masa succesorală cuprinde două imobile în valoare de 200.000 fiecare. În 2008 D a donat lui C2, cu ocazia căsătoriei lui C2, un teren în valoare de 100.000. Potrivit art. 2515 C2 trebuie să raporteze această donație la cota sa succesorală. Masa ideală este 500.000, moștenită de C1 și C2 în cote egale = 250.000 (valoarea lotului ideal de partaj al fiecăruia). Din lotul ideal de partaj al lui C2 se deduce 100.000, ci lotul său real devine 150.000. Deoarece C1 nu este ținută să raporteze vreo donație, valoarea lotului său de partaj este egal cu cel ideal = 250.000. Acum că au determinat valorile loturilor, comoștenitorii pot partaja masa în natură. Ei se pot înțelege că fiecăruia i se va atribui în natură câte un imobil, însă C2 va primi în lotul său un imobil de 200.000, deși valoarea lotului său real este de doar 150.000. Deci C2 va fi ținut să plătească C1 o sultă de 50.000.
3) Donațiile raportabile care depășesc lotul ideal de partaj
Este posibil că donațiile raportabile primite de un comoștenitor depășesc lotul ideal de partaj. Lotul său chiar are o valoare negativă. Urmând principiul raportului ideal (și nu real), art. 2521 prevede că comoștenitorul aflat în această situație nu este obligat să restituie celorlalți comoștenitori suma excedentară [alta este situația dreptului succesoral românesc, care, pe lângă mecanismul „luării mai puțin din moștenire”, similar dreptului moldav, prevede și altă formă, de indemnizare în bani a diferențelor valorice, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 451, nr. 1323; similar dreptul francez, v. Malaurie/Brenner/Successions, p. 521, nr. 889]. Aici observăm limita de întindere a raportului donației: ea se limitează la masa succesorală, și nu se extinde la patrimoniul personal al comoștenitorului, în care deja intră donația primită de la de cujus. Deci, diferența negativă este suportată de ceilalți comoștenitori ca pierdere; ei nu au o pretenție personală de restituție față de comoștenitorul ținut la raport. Totuși, pe baza libertății contractuale la contractarea donației de cujus (ca donator) și comoștenitorul (ca donatar) pot conveni că donatarul va fi obligat să facă o anumită plată masei succesorale la decesul donatorului [Lange/Erbrecht, p. 603, §61, nr. 171].
Într-un asemenea caz, continuă norma, masa succesorală se partajează între ceilalți moștenitori, iar valoarea celor primite cu titlu de donație de comoștenitor și cota sa succesorală rămân neafectate. Pe cale de consecință, comoștenitorul cu un lot ideal de partaj zero sau negativ rămâne comoștenitor și este parte la contractul de partaj ori la procesul judiciar de partaj, fiindcă bunurile aflate în indiviziune rămân și coproprietatea lui. Însă efectiv el nu va dobândi nimic din bunurile indivize. La fel de important practic, el rămâne ținut de obligațiile masei succesorale, ca și cum raportul donațiilor nu ar fi existat.
4) Dezvăluirea donațiilor raportabile
O problemă practică pentru comoștenitorii îndreptățiți la raportul donațiilor este obținerea informațiilor că un comoștenitor ținut la raport a primit donații de la de cujus în timpul vieții sale și în ce mărime. Neposedând aceste informații, comoștenitorului îndreptățit practic nu poate construi o pretenție în cadrul dezbaterii succesorale ori în cadrul procesului judiciar. Legea îl ajută pe comoștenitor, instituind obligația reciprocă între comoștenitorii de a dezvălui donațiile raportabile, dar la cerere (art. 2522). Această obligație are limite rezonabile, nu orișice cadou trebuie raportat, ci obiecte semnificative cu valoarea masei succesorale, care ar putea avea impact real asupra partajului.
Comoștenitorii, care, conform legii, nu sunt ținuți la raport (e.g. soțul supraviețuitor), firesc nu poartă nici obligația de dezvăluire a donațiilor. În plus, comoștenitorii pot include o declarație și garanție în contractul de partaj că ei au dezvăluit toate donațiile raportabile ori, invers, că ei renunță la pretenții în privința oricăror altor donații raportabile, nedezvăluite.
Același drept de a i se dezvălui donațiile îl are și executorul testamentar, care pregătește planul de partaj.
▮ IV. Raportul inversat — creșterea emolumentului descendentului care a avut grijă de de cujus
1) Noțiune și condiții
Până acum s-a vorbit despre raportul donațiilor primite de un comoștenitor de la de cujus (adică ce un comoștenitor a câștigat), în dorința sa de a trata egal copiii și în spiritul meritocrației, dreptul succesoral prevede și un altfel raport (pe care convențional îl numim „raport inversat”), care pune în discuție ceea ce un comoștenitor a sacrificat în folosul lui de cujus atât cu titlu de îmbogățire a lui de cujus, cât și de întreținere personală.
Comoștenitorul descendent poate cere la partaj raportul între descendenții care ajung cu el la moștenire în calitate de moștenitori legali (art. 2523) dacă el are următoarele merite față de de cujus:
a) el a contribuit (prin muncă, prin sume bănești considerabile sau în alt mod) la gospodăria, profesia sau afacerea lui de cujus, pe o durată lungă de timp, într-o măsură semnificativă pentru menținerea și sporirea patrimoniului lui de cujus; ori
b) el a renunțat la venitul din activitatea profesională pentru a-l îngriji mai multă vreme pe de cujus.
Norma, care are drept corespondent § 2057a BGB, are ca scop o egalizare mai echitabilă a copiilor, în special a celor care locuiau cu de cujus comparativ cu cei care nu locuiau cu el (cum ar putea fi copiii dintr-o relație extraconjugală). De fapt, doctrina germană duce discuția de a permite, de lege ferenda, invocarea acestui raport oricărui moștenitor legal (inclusiv soțului supraviețuitor și altor rude) atunci când ele l-au întreținut semnificativ, în aceleași condiții exigente, pe de cujus [Lange/Erbrecht, p. 606, §61, nr. 182-183].
Cerința „pe o durată lungă de timp” și, respectiv, „mai multă vreme” arată că susținerea ocazională nu este suficientă, ci este necesară o susținere continuă, care denotă un real sacrificiu al descendentului. La fel, cerința susținerea să fi fost „semnificativă” și, respectiv, renunțarea la propria activitate, arată că susținerea de mică valoare, uzuală, nu este suficientă pentru apariția raportului inversat.
Testul de „sacrificiu personal” rezultă din cerința art. 2523 alin.(2) ca comoștenitorul care invocată acest raport special să nu fi fost remunerat rezonabil pentru această susținere.
Faptul că prestațiile corespund obligației legale de întreținere a părinților sau altor rude nu exclude obligația de raport (art. 2523 alin.(2)), dar se cere ca ele să poarte un caracter semnificativ și contrastant cu alți comoștenitori (care nu au oferit suport de așa natură). Prin urmare, nu se cere ca susținerea oferită lui de cujus să fie calificată ca o „donație”.
Copilul care pretinde că are aceste merite speciale, trebuie să le demonstreze. Simplul fapt că locuia împreună cu de cujus nu este probă suficientă. Ca și raportul donațiilor, de cujus poate scuti de la raport pe ceilalți comoștenitori chemați la acest raport special.
Și acest raport special are loc între descendenții care vin la moștenirea legală a lui de cujus ori o moștenire testamentară care urmează tiparul moștenirii legale (art. 2523 alin.(1) teza II coroborat cu art. 2517).
La aplicarea acestui raport special este irelevant dacă, la momentul când a acordat susținere specială lui de cujus descendentul nu era succesibil chemat la moștenire (nepotul lui de cujus), fiindcă exista un descendent mai apropiat în grad de rudenie (copilul lui de cujus). Contează doar dacă la momentul deschiderii moștenirii descendentul care a acordat susținere specială vine la moștenire legală (evident, pe calea decăderii de la moștenire a descendentului mai apropiat, în sensul art. 2176). Prin urmare, regula art. 2518, aplicabilă doar raportului donațiilor, nu se aplică în raportul inversat, al susținerii speciale [în același sens, Christoph Ann, MuKoBGB, §2057a, nr. 7].
Ca și în raportul donațiilor, dobânditorul subsecvent al cotei succesorale dobândește și obligația ori îndreptățirea rezultată din acest raport inversat al susținerii speciale.
2) Calculul sumei raportabile
Spre deosebire de raportul donațiilor, bazat pe calcule relativ exacte, raportul susținerii speciale se bazează, în linii mari, pe echitate. În acest sens, art. 2523 alin.(3) prevede că suma de raport se calculează în mod echitabil, ținând cont de durata și volumul prestațiilor, precum și de valoarea masei succesorale.
Calcularea se face în câțiva pași:
1) se evaluează în expresie bănească masa succesorală supusă partajului (masa reală), adică „surplusul” în sensul art. 2497;
2) se determină cotele comoștenitorilor „între care are loc raportul” (atât ca comoștenitori ținuți, cât și ca comoștenitori îndreptățiți la raport) în masa reală, și în baza lor se determină valoarea nominală în bani la care are dreptul fiecare participant din masa reală;
3) se determină valoarea echitabilă, în expresie bănească a susținerii speciale („suma raportată”) acordate de fiecare comoștenitor descendent;
4) valorile determinate la pasul nr. 3) se scad din valoarea masei reale (art. 2523 alin.(4) teza II). Astfel, se obține imaginea masei ideale;
5) cota succesorală a fiecărui participant la raport se aplică la masa ideală și se determină valoarea în expresie bănească a lotului ideal de partaj al fiecăruia din ei. La lotul de partaj al comoștenitorului îndreptățit la raport se adaugă „suma raportată” de el (art. 2523 alin.(4) teza I). În așa fel, se determină lotul real de partaj al fiecărui comoștenitor care participă la raport, care este emolumentul pe care îl va primi comoștenitorul cu titlu de moștenire.
Ilustrație D decedează fără a lăsa testament și este moștenită în cote egale de copii săi C1, C2 și C3. Valoarea bunurilor din masa succesorală, după plata datoriilor succesorale, este de 1.800.000. Fiica C3 a îngrijit de mama lor în ultimii ani ai vieții (valoarea echitabilă convenită: 120.000). Masa ideală este 1.680.000, adică lotul ideal de partaj al fiecărui comoștenitor are valoarea de 560.000. Lotul real de partaj al lui C3 este egal cu lotul ideal de partaj plus suma raportată (560.000 + 120.000) și constituie 680.000. Prin urmare, bunurile din masa succesorală lăsată de D trebuie distribuite în loturi de partaj care vor satisface următoarele valori: C1 — 560.000 C2 — 560.000 C3 — 680.000
Mod de citare recomandat: Octavian Cazac, Adnotare la art. 2515 [online]. Codul civil Adnotat [citat 23.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2515/ Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.