A A A + | -

Articolul 16. Metodele de apărare a drepturilor civile

(1) Apărarea dreptului civil se face, în condiţiile legii, prin:
a) recunoaşterea dreptului;
b) restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) constatarea sau, după caz, declararea nulităţii actului juridic;
d) declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligaţiei în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciului patrimonial şi, în cazurile prevăzute de lege, a celui nepatrimonial;
h) încasarea dobînzii de întîrziere sau, după caz, a penalităţii;
i) rezoluţiunea sau modificarea contractului;
j) neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
k) alte căi prevăzute de lege.
(2) Metodele de apărare prevăzute la alin.(1) pot fi invocate dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege şi, după caz, de actul juridic pentru aplicarea acestora.

LPA C civ, art. 23 [Consolidarea dintre teren și construcție: excepția – apartenența diferitor proprietari]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune