A A A + | -

Articolul 2178. Clasa întîi de moştenitori legali

(1) Fac parte din clasa întîi de moştenitori legali descendenţii defunctului.
(2) Descendentul care este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii îi exclude de la moştenire pe ceilalţi descendenţi care se află în relaţii de rudenie cu defunctul prin intermediul celui dintîi.
(3) Locul descendentului decedat la momentul deschiderii moştenirii îl ocupă descendenţii acestuia (reprezentarea succesorală).
(4) Copiii defunctului moştenesc în cote succesorale egale.
(5) Copiii care înlocuiesc părintele decedat conform dispoziţiilor alin.(3) moştenesc în cote egale cota succesorală la care ar fi avut dreptul părintele decedat.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 14 iulie 2020 | Actualizat: 2 iulie 2021
Originea reglementării: §1924 BGB

▮ I. Scopul articolului

1. Aranjarea moștenitorilor pe clase

1. Stabilind că în cercul moștenitorilor legali se includ rudele defunctului, legiuitorul urmează sistemul de parentelă (ger. — Parentelen system).  Sistemul nostru s-a îndepărtat de la sistemul gradual, adică de determinare a rudelor în funcție de gradul de rudenie cu defunctul; în acest caz, părinții defunctului ar veni la moștenire împreună cu copii săi, ambii fiind rude de gradul I.  Logica acestei alegeri este că moștenirea preferă generațiile mai tinere, pentru a le asigura lor o perspectivă mai bună în viață [v. MuKoBGB, §1924, nr. 1].  Pornind de la o derulare normală a ciclului vieții, se presupune că părinții defunctului fie deja au decedat, fie, trăind mai mult, au avut ocazia să agonisească o avere proprie [pentru o discuție purtată în Federația Rusă privitor la aceeași reformă, de a muta părinții defunctului în clasa a II-a de moștenitori legali, v. video de la Ședința Clubului Dreptului Familiei din 21 iunie 2021].

2. Clasele de moștenitori sunt determinate prin referință la descendenții defunctului (clasa I), părinții defunctului (clasa II), bunicii defunctului și descendenții lor (clasa III) ș.a.m.d.  Dacă există cel puțin un moștenitor dintr-o clasă superioară, rudele din alte clase nu vin la moștenire (adică nici nu se consideră „moștenitor”), fiindcă clasele sunt chemate la moștenire doar câte una (art. 2184).  Scopul și efectul art. 2184 este de a nu admite chemarea la moștenire a două clase de moștenitori simultan.

2. Devoluțiunea pe tulpini (per stirpes)

3. Art. 2178 cheamă la moștenire în cadrul clasei I descendenții defunctului.  El cuprinde reguli pentru cazul când sunt mai mulți descendenți, precum și când unii descendenți au predecedat.  În acest scop este folosit sistemul moștenirii pe tulpini (lat. — per stirpes; ger. — der Erbfolge nach Stämmen).  Astfel, potrivit alin.(2) un descendent îi exclude de la moștenire pe proprii săi descendenți (principiul proximității de rudenie cu defunctul).  Cei excluși de la moștenire nici nu au statut de „moștenitor”.

4. Dacă un descendent de gradul I al lui de cujus nu este în viață la momentul deschiderii moștenirii (se spune, „a predecedat”), atunci proprii săi descendenți îi iau locul (numit și principiul reprezentării succesorale).  Descendenții dintr-o tulpină moștenesc în cote egale (împărțirea pe capete).  Același principiu se folosește în clasa II și III de moștenitori legali (art. 2179 alin.(3) și 2180 alin.(3) teza 1).  Doar în clasa a IV-a și a V-a se aplică sistemul gradual (art. 2181 alin.(2) și (3) și 2182 alin.(2)).

▮ II. Descendenții

1. Noțiunea de descendent

5. Codul civil nu definește noțiunea de descendent.  Rudenia este o figură juridică asupra căreia se apleacă dreptul familiei.  Potrivit Codului familiei (C. fam.), rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie colaterală (art. 45 alin.(1)).  Din acest text de lege putem desprinde sensul noțiunii de descendent — legătura unei persoane cu acei care descind din ea, plecând de la părinte spre copil și tot așa [Valentina Cebotari, Dreptul familiei, e. III-a, Reclama, Chișinău, 2014, p. 59].  Prin urmare, în dreptul succesoral descendent este orice persoană care provine din cel care a lăsat moștenirea, cum ar fi copilul, nepotul, strănepotul etc.  În alte cuvinte, ei sunt rudele pe linie dreaptă descendentă față de de cujus.  Se asimilează descendentului adoptatul lui de cujus.

Orice alte persoane nu pot fi calificate ca rude în sens legal, chiar dacă conform obiceiurilor ele sunt privite ca membri ai familiei mari, și sunt colocvial numiți „rude”. Avem în vedere aici persoana care este soț al defunctului, ori soțul rudei defunctului.  La fel, rudele soțului defunctului (socrii, cumnații etc. defunctului) nu au statut de rudă a defunctului, ci doar de „afin” (art. 45 alin.(3) C. fam.).

6. Copiii născuți ca urmare a procedurilor de reproducere artificială (însămânțare artificială, fertilizare in vitro etc.) au același statut ca și copiii procreați pe cale naturală potrivit art. 9 alin.(12) Legii nr. 138/2012 privind sănătatea reproducerii [pentru problema juridică nouă, generată de noile tehnologii de asistare medicală a reproducerii umane → adnotarea la art. 2167].  Unele jurisdicții, cum ar fi Franța, nu recunosc tehnologia mamei surogat chiar și atunci când ea s-a realizat într-un stat terț, unde folosirea tehnologiei este legală.  În acest context, CtEDO a constatat o încălcare a dreptului la viață privată a copilului născut de la o mamă surogat americană în partea în care autoritățile franceze au refuzat transcrierea nașterii și filiației în registrele din Franța în privința tatălui biologic al copilului.  CtEDO însă a refuzat să găsească o încălcare a aceluiași drept al copilului în ce privește transcrierea mamei în registrele din Franța (Mennesson și alții vs. Franța și Labassee vs. Franța (26 iunie 2014); Foulon și Bouvet vs. France (21 iulie 2016); Laborie vs. Franța (19 ianuarie 2017)).

7. Nu contează dacă copilul este născut în cadrul căsătoriei sau în afara ei, este produsul unui viol sau chiar a unui incest.  Orice alt tratament decât cel de egalitate ar constitui o discriminare și ar fi inacceptabil.

Legislația anacronică a unor state europene, care au întârziat să o reformeze, a fost obiect de critică în mai multe cauze judecate de CtEDO.  Așadar, în cauza Marckx vs. Belgia (cererea nr. 6833/74, hotărârea din 13 iunie 1979) s-a reținut ca fiind discriminatorii și, prin urmare, contrare CEDO dispozițiile dreptului belgian, bazat pe Codul civil Napoleon, care oferea copiilor naturali (născuți în afara căsătoriei) o vocație succesorală inferioară celei copiilor legitimi (născuți în cadrul căsătoriei) și care îi lovea de o incapacitate parțială de a primi liberalități.  Merită atenție următoarele considerente ale CtEDO:

51. Reclamanții privesc drepturile patrimoniale la care pretind ca formând parte din drepturile lor familiale și, pe cale de consecință, fiind reglementate de art. 8. Acest raționament este contestat de Guvern. Nici majoritatea din Comisie nu este de acord cu reclamanții, dar, așa cum a indicat în ședință Delegatul Principal, o minoritate de șase membri consideră dreptul la moștenire dintre copil și părinți, și dintre nepoți și bunici, a fi într-atât de strâns legate de viața de familie încât ele intră în sfera art. 8.
52. Curtea partajează viziunea minorității. Chestiunile de moștenire legală – și de dispoziție – dintre rude apropiate demonstrează conexiune intimă cu viața de familie. Viața de familie nu include doar relațiile sociale, morale sau culturale, de exemplu în sfera de educație a copiilor; ea de asemenea cuprinde interese de natură materială, după cum o arată, printre altele, obligațiile de întreținere și poziția ocupată în sistemele naționale de drept ale majorității Statelor Contractante de instituția rezervei succesorale din masa succesorale (réserve héréditaire). Deși drepturile de moștenire în mod normal nu sunt exercitate decât după decesul titularului masei succesorale, adică atunci când familia suportă o schimbare ori chiar se destramă, aceasta nu înseamnă că nicio chestiune nu poate apărea privitor la aceste drepturi înainte de deces: distribuția masei succesorale poate fi reglementată, și în practică destul de frecvent este reglementată, printr-un testament ori un cadou în privința unei viitoare moșteniri (avance d’hoirie); prin urmare, ea reprezintă o trăsătură a vieții de familie care nu poate fi ignorată.
53. Cu toate acestea, nu este o cerință a art. 8 ca un copil să aibă dreptul la o anumită cotă din masele succesorale ale părinților săi ori chiar ale altor rude apropiate: în materia drepturilor patrimoniale de asemenea, art. 8, în principiu, lasă alegerea mijloacelor Statelor Contractante pentru a permite fiecăruia să ducă o viață de familie normală (vezi paragraful 31 de mai sus) și o asemenea îndreptățire nu este indispensabilă pentru a urmări o viață de familie normală. În consecință, restricțiile pe care Codul civil al Belgiei le pune pe drepturile de moștenire legală ale Alexandrei Marckx nu sunt, prin ele însele, în conflict cu Convenția, adică, dacă ele sunt examinate independent de motivele instituirii restricțiilor.  O logică similară urmează a se aplica chestiunii privind dispozițiile voluntare.

54. Pe de altă parte, distincția făcută în aceste două domenii dintre copii „legitimi” și „nelegitimi” ridică o problemă cu art. 14 și 8 când sunt privite coroborat.
[…] 59. Însumat, Alexandra Marckx a fost victima încălcării art. 14, coroborat cu art. 8, din cauza restricțiilor asupra capacității de a primi bunuri de la mama ei și de excluderea totală a dreptului de moștenire legală privitor la masa succesorală a rudelor sale apropiate pe linia mamei.

2. Filiația

8. Conform art. 46 al C. fam., drepturile și obligațiile reciproce ale părinților și copiilor rezultă din proveniența copiilor, atestată în modul stabilit de lege. Proveniența copiilor de la anumiți părinți se numește filiație.  Filiația este raportul de descendență dintre un copil și fiecare din părinții lui.  Filiația sa față de mamă se numește maternitate, iar cea față de tată se numește paternitate [Valentina Cebotari, op. cit., p. 169].

9. Fiind un fapt juridic, filiația se stabilește imediat de la naștere.  Îndeplinirea formalității de publicitate, impuse de Legea privind actele de stare civilă, nr. 100 din 26 aprilie 2001, se face doar pentru a o putea opune terților.  Această constatare este importantă întrucât dacă de cujus a decedat în perioada intermediară (adică, după nașterea copilului, dar înainte de înregistrarea actului de naștere ori eliberarea certificatului de naștere), copilul are legătură de rudenie cu de cujus, iar formalitatea de publicitate îndeplinită mai târziu are doar caracter declarativ al unei filiații preexistente, și nu constitutiv de filiație nouă (comp. cu stabilirea filiației prin adopție).

Potrivit art. 12 alin.(1) din Legea nr. 100/2001, starea civilă se dovedeşte cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza actelor de stare civilă întocmite în modul prevăzut de prezenta lege, precum şi cu actele de stare civilă propriu-zise, cu copiile sau extrasele de pe acestea.  Art. 30 alin. (1) dispune că în certificatul de naştere se înscriu, printre altele:

a) codul numeric personal al copilului;
b) numele de familie, prenumele, naţionalitatea sau apartenenţa etnică,  data şi locul naşterii copilului;
c) numele de familie, prenumele,  naţionalitatea sau apartenenţa etnică a părinţilor.

Coroborarea acestor date face dovada filiației.  În mod similar, rudenia dintre de cujus și descendentul mai îndepărtat se dovedește prin administrarea certificatelor de naștere (ori altor acte similare) ale celor din linia de rudenie examinată.

a) maternitatea

10. Este mamă a unui copil femeia care l-a născut.  Acest lucru se aplică chiar dacă copilul provine de la ovulul unei alte femei.  În acest sens, Legea nr. 138/2012 dispune:

Articolul 9. Folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane
[…] (11) Persoanele (persoana) care şi-au dat consimţămîntul informat scris pentru folosirea tehnologiilor de asistare medicală a reproducerii umane, în cazul naşterii la ei prin această metodă a unui copil, se înscriu ca părinţi ai acestui copil în modul stabilit de Codul familiei şi nu sînt în drept să conteste maternitatea şi paternitatea, făcînd referinţă la aceste circumstanţe.

b) paternitatea

1. aplicarea prezumției de paternitate față de soțul mamei

11. Potrivit art. 47 alin.(3) din C. fam. tată al copilului se consideră soțul mamei (prezumția de paternitate).  Dacă soțul a decedat înainte de naștere copilului, prezumția rămâne valabilă 300 după moartea soțului.  Divorțul sau anularea căsătoriei nu afectează prezumția.

2. recunoașterea voluntară a paternității de către tată

12. Recunoașterea voluntară a paternității de către tată cere încuviințarea mamei (art. 47 alin.(5) C. fam., cu unele excepții prevăzute acolo, când nu se cere încuviințarea mamei, dar a autorității tutelare.  Dacă mama era căsătorită cu alt bărbat, trebuie combătută prezumția legală.

c) litigiile privind filiația

1. stabilirea filiației

13. Stabilirea paternității pe cale judiciară are loc conform art. 48 C. fam. când nu se aplică nici prezumția legală în folosul soțului mamei și nici nu se recunoaște voluntar paternitatea.  O hotărâre judecătorească de stabilire a paternității poate afecta o moștenire deschisă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, întrucât acțiunea în justiție, după natura ei, este în constatare a unui fapt juridic preexistent și nu în declarare.

2. contestarea filiației

14. Filiația (atât sub aspectul paternității cât și al maternității) pot fi contestate pe calea unei acțiuni în justiție de către persoanele înscrise drept tată sau mamă sau de către persoanele care sunt mama sau tatăl biologici al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau tutorele părintelui pus sub ocrotire judiciară (art. 49 alin.(1) C. fam.). Dreptul la acțiune se supune unei prescripții extinctive de 1 an (alin.(2)).

În acest context, potrivit art. 69 alin.(2) din Legea privind actele de stare civilă, nr. 100 din 26 aprilie 2001, menţiunile, rectificările şi completările respective în actele de stare civilă se înscriu pe baza:

  • hotărîrii judecătoreşti privind stabilirea paternităţii (lit. b);
  • hotărîrii judecătoreşti privind contestarea recunoaşterii sau tăgăduirea paternităţii ori privind excluderea datelor din rubrica referitoare la tată din actul de naştere al copilului (lit. c).

3. impactul litigiului asupra procedurii succesorale

15. Procesul civil pornit până la eliberarea certificatului de moștenitor are efect suspensiv asupra eliberării certificatului de moștenitor, dar nu suspendă etapele procedurii succesorale care sunt premergătoare eliberării certificatului de moștenitor.  Potrivit art. 2549 alin. (2), notarul nu eliberează certificatul solicitat atît timp cît elementele care trebuie certificate fac obiectul unui proces judiciar.  După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pe marginea elementului litigios, notarul poate emite certificatul dacă a determinat celelalte elemente, cu excepția cazului când hotărârea judecătorească definitivă a fost atacată și legea prevede suspendarea executării ei (art. 435 CPC).  Obligația de suspendare a eliberării certificatului apare în sarcina notarului care desfășoară procedura succesorală dacă notarul nu este notificat în mod suficient despre existența procesului judiciar privitor la elementele care trebuie certificate.  Pe lângă notificarea extrajudiciară, obligația de suspendare a eliberării certificatului apare din momentul în care notarul care desfășoară procedura succesorală este atras în procesul judiciar respectiv.  Totuși, atragerea notarului în procesul judiciar nu este obligatorie, fiindcă notarul nu este parte la raportul juridic material litigios de filiație care se contestă sau se cere stabilit.

Dacă însă procesul civil a fost pornit după eliberarea certificatului de moștenitor ori, deși a fost pornit până la eliberarea certificatului de moștenitor, notarul între timp a eliberat certificatul de moștenitor fiindcă obligația de suspendare a procesului încă nu a apărut în sarcina lui, potrivit art. 2559 eliberarea certificatului de moștenitor poate fi contestată în instanța de judecată de către oricare dintre persoanele prevăzute la art. 2541 alin. (1).  În cazul în care instanța de judecată care examinează contestația stabilește faptul că certificatul nu corespunde realității, instanța rectifică, modifică sau retrage certificatul ori asigură rectificarea, modificarea sau retragerea certificatului de către notarul care l-a eliberat (art. 2559).  Deoarece certificatul de moștenitor este titulus pentru moștenitorul indicat în el (și pârât în procesul judiciar în care se dezbat elementele cuprinse în certificat), din motive de eficiență procesuală, reclamantul care cere stabilirea filiației sale ori contestă filiația sa cu de cujus, în contradictoriu cu moștenitorii indicați în certificatul de moștenitor, ar trebui, pe lângă acțiunea judiciară principală (privind filiația) și introducă și acțiunea accesorie (de modificare sau retragere a certificatului de moștenitor nou).

Un alt avantaj procesual al judecării împreună este că, dacă moștenitorii-pârâți și-au înregistrat, în baza certificatului de moștenitor, drepturile în registrele de publicitate, acțiunea de modificare sau retragere a certificatului de moștenitor poate fi notată în registru, conform art. 435 alin.(2) pct 13) și art. 436 alin.(2) lit. a) pentru a asigura opozabilitatea imediată față de terți.  Aceasta va exclude că terții devin dobânditori de bună-credință asupra drepturilor dobândite de moștenitori conform certificatului de moștenitor, dar și va asigura executarea viitoarei hotărâri judecătorești.  Pentru a obține radierea moștenitorului-pârât din registrul de publicitate și înregistrarea reclamantului în registru, regulile registrelor de publicitate cer introducerea unei a doua acțiuni accesorii — acțiunea de rectificare a registrului conform art. 438 și 439.

c) decăderea din drepturile părintești

17. Părintele care a fost decăzut din drepturile părintești în privința copilului nu poate fi moștenitor legal al acelui copil (art. 2169 (2)).  Per a contrario, copilul poate fi moștenitor al părintelui decăzut din drepturile părintești (art. 69 alin.(1) C. fam.).  Această incapacitate a părintelui de a moșteni copilul se verifică la momentul deschiderii moștenirii.  O hotărâre judecătorească de decădere din drepturile părintești nu poate afecta o moștenire deschisă anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, întrucât acțiunea în justiție, după natura ei, este una în declarare și nu în constatare.

Deoarece decăderea din drepturile părintești este o sancțiune civilă aplicabilă persoanei culpabile (părintele), ea nu ar trebui să aibă vreun impact asupra relației de rudenie dintre copil și celelalte rude ale sale prin intermediul părintelui decăzut in drepturi părintești.

4. Adopția copilului

18. Se asimilează descendentului adoptatul lui de cujus sau al unui descendent al lui de cujus (e.g. nepot adoptat de copilul biologic al lui de cujus).

Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr. 99 din 28 mai 2010
Articolul 40. Efectele asupra filiaţiei şi a legăturilor de rudenie
[…] (2) Din momentul încuviinţării adopţiei se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de rudenie între copil şi rudele adoptatorului.

Articolul 44. Drepturile şi obligaţiile copilului adoptat
[…] (2) Copilul adoptat are faţă de părinţii adoptivi drepturi şi obligaţii de orice natură, similare celor pe care le are o persoană faţă de părinţii săi biologici.

19. De cealaltă parte, copilul adoptat pierde relația juridică de rudenie cu părinții săi naturali.

Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr. 99 din 28 mai 2010
Articolul 44. Drepturile şi obligaţiile copilului adoptat
(1) Din momentul încuviinţării adopţiei, copilul adoptat pierde drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale şi este exonerat de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi biologici şi de rudele acestora. […]

Articolul 42. Drepturile şi obligaţiile părinţilor adoptivi
(1) Părintele adoptiv are faţă de copilul adoptat drepturile şi obligaţiile părintelui biologic faţă de copilul său. […]

Articolul 40. Efectele asupra filiaţiei şi a legăturilor de rudenie
[…] (3) În momentul stabilirii filiaţiei prin adopţie, rudenia naturală dintre copilul adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii săi biologici şi rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepţia adopţiei copilului de către soţul părintelui biologic.

Prin urmare, dacă soțul adoptă copilul celuilalt soț, născut din relația cu un terț (celălalt părinte biologic), și care încetase prin decesul celuilalt părinte biologic, copilul păstrează relația de rudenie cu rudele părintelui decedat.  Copilul și descendenții săi sunt, în aceste condiții, moștenitori de clasa I ai părinților, bunicilor ai părintelui decedat.

Simpla preluare a numelui de familie al tatălui vitreg de către copilul celuilalt soț nu produce efectele adopției.

20. Efectele adopției sunt aceleași, indiferent dacă se adoptă un copil minor sau adult.

21. Filiația se stabilește prin adopție din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției.  Așa cum rezultă din textul art. 41 al Legii nr.99/2010, hotărârea judecătorească are caracter constitutiv și schimbă starea civilă a adoptatului și adoptatorului. Formalitatea subsecventă, de modificare a actului de naștere al copilului, are doar caracter declarativ.

Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr. 99 din 28 mai 2010
Articolul 41. Înscrierea adoptatorilor în calitate de părinţi adoptivi
(1) Adoptatorii se înscriu în actul de naştere al copilului adoptat în calitate de părinţi ai lui în conformitate cu hotărîrea judecătorească de încuviinţare a adopţiei. […]
(3) În baza hotărîrii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, la solicitarea adoptatorilor, organul de stare civilă competent operează modificările de rigoare în actul de naştere al copilului.
(4) Efectele juridice ale adopţiei, prevăzute de prezenta lege, survin indiferent de faptul dacă adoptatorii sînt sau nu înscrişi în calitate de părinţi ai copilului adoptat.

Prin urmare, adoptatul devine moștenitor legal dacă hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției a rămas definitivă înainte de momentul deschiderii moștenirii.  Și invers, dacă ea rămâne definitivă după momentul deschiderii moștenirii, adoptatul nu este moștenitor legal al adoptatorului chiar dacă procedurile de adopție au fost inițiate înainte de momentul deschiderii moștenirii.

22. În anumite cazuri instanța de judecată poate anula o adopție, însă din textele legale aplicabile rezultă că nulitatea adopției nu are efect retroactiv (ex tunc), ci doar prospectiv (ex nunc), din data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de nulitate a adopției.  Pe cale de consecință, filiația se menține între adoptat și adoptator pe perioada între încuviințarea adopției și nulitatea adopției, și ea poate întemeia dreptul la moștenire reciproc între ei.

Legea privind regimul juridic al adopţiei, nr. 99 din 28 mai 2010
Articolul 47. Încetarea adopţiei
Adopţia încetează ca urmare a desfacerii sau a declarării nulităţii ei în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.
Articolul 53. Efectele încetării adopţiei
(1) Adopţia desfăcută sau declarată nulă încetează în momentul în care hotărîrea judecătorească de încuviinţare a unei noi adopţii sau hotărîrea privind nulitatea adopţiei a rămas irevocabilă.
(2) În momentul încetării adopţiei ca urmare a declarării nulităţii ei, se sting toate drepturile şi obligaţiile personale nepatrimoniale şi patrimoniale dintre copilul adoptat şi descendenţii lui, pe de o parte, şi părinţii adoptivi şi rudele lor, pe de altă parte. În acelaşi moment, se restabilesc drepturile şi obligaţiile dintre copil şi descendenţii lui, pe de o parte, şi părinţii biologici şi rudele lor, pe de altă parte.

▮ III. Distribuirea moștenirii în cadrul clasei I de moștenitori legali

23. Înainte de a purcede la discuția acestui subiect, subliniem că soțul supraviețuitor al lui de cujus de asemenea vine la moștenire împreună cu moștenitorii legali de clasa I (art. 2185 alin.(1)).  În acest caz, soțul supraviețuitor are o cotă succesorală de 1/4 din masa succesorală, și, conform art. 2185 alin.(3), doar restul de 3/4 se va supun regulilor de distribuire menționate în cele ce urmează.

1. Principiul proximității de rudenie cu defunctul și moștenirea pe tulpini

24. Dacă la momentul deschiderii moștenirii există mai mulți membri ai clasei I, atunci, conform alin.(2) se aplică principiul proximității gradului de rudenie cu defunctul (successio graduum).  Un descendent exclude de la moștenire legală pe descendenții care, prin el, se află în relație de rudenie cu de cujus.  Bunăoară, nepotul lui de cujus (în schema infra, N1) nu moștenește dacă este în viață fiul lui de cujus (C1) din aceeași tulpină (aceeași linie dreaptă de rudenie).  Excluderea descendenților mai îndepărtați de către descendenții mai apropiați este o expresie a sistemului de moștenire pe tulpini (ger. — Prinzip der Erbfolge nach Stämmen), deoarece fiecare tulpină este formată dintr-un copil al lui de cujus și toți descendenții săi [v. MuKoBGB, §1924, nr. 19; pentru același principiu în dreptul românesc, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 44, nr. 130 și urm.].  Tulpina există chiar dacă un copil al lui de cujus este decăzut de la moștenire (în schema infra, C2).

 

2. Principiul substituirii (reprezentării succesorale)

25. Moștenitorii din cadrul unei tulpini se vor determina, conform alin.(3), și pe baza principiului substituirii succesorale [ger. — Eintrittsprinzip; numit în doctrina franceză și română și principiul reprezentării succesorale].  Cota succesorală pe care trebuia să o culeagă copilul lui de cujus (descendent de gradul I;  în schema supra, C2), dacă nu ar fi fost decăzut de la moștenire, trece, prin substituire la descendenții de gradul II ai lui de cujus (e.g. nepoții, care totodată sunt descendenți de gradul I ai copilului decăzut de la moștenirea lui de cujus; în schema supra, N2 și N3), caz în care se produce distribuirea cotei succesorale pe capete în cadrul tulpinii (N2 — 1/4 și N3 — 1/4).  Se spune că N2 și N3 formează câte o sub-tulpină [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 44, nr. 132] pentru a explica divizarea cotei succesorale a copilului (C2 — 1/2) în două cote succesorale (N2 — 1/4 și N3 — 1/4). Ei nu vor deține împreună cota de 1/2 a tulpinei, ci vor deține exclusiv fiecare cota lor de 1/4, fiindcă fiecare este arătat ca moștenitor în alin.(1) („descendenții defunctului”).

Alin.(2) se aplică nu doar copilului lui de cujus, ci, așa cum indică formularea sa, tuturor descendenților; deci el se aplică și în caz de aplicare a mecanismului substituirii.  Aplicat la schema supra, dacă C1 nu era decăzut de la moștenire, la moștenire venea doar N1 prin substituire, cu excluderea de la moștenire a lui SN1 Subsumând norma alin.(2): „descendentul care este în viaţă la momentul deschiderii moştenirii” (=N1) „îi exclude de la moştenire pe ceilalţi descendenţi” (=SN1) „care se află în relaţii de rudenie cu defunctul” (D) prin intermediul celui dintîi” (=N1; or, SN1 este rudă a lui D prin N1).  SN1 nu poate veni la moștenire sărind peste N1 (per saltum et omissio medio).

25/1. În această arhitectură succesorală, se acordă preferință liniei descendente de rudenie, iar nu colateralilor lui de cujus, chiar dacă, de exemplu, fratele lui de cujus se află într-un grad mai apropiat de rudenie cu de cujus decât strănepotul lui de cujus [v. MuKoBGB, §1924, nr. 20].  S-a observat pe drept cuvânt că, având în vedere principiul moștenirii pe tulpini și mecanismul substituirii, pe de o parte, pot veni la moștenire descendenți de grade diferite de rudenie cu defunctul, iar, pe de altă parte, este posibil ca descendenți rude de același grad cu defunctul să primească din moștenire cote diferite, iar nu egale [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 46, nr. 140].  Această concluzie este confirmată de schema supra.

Doar când nu există niciun descendent din cadrul unei tulpini, cota succesorală trece la celelalte tulpini [v. MuKoBGB, §1924, nr. 20].  În schema supra dacă SN1 și N3 decad de la moștenire (e.g. renunță la moștenire), C1 devine unic moștenitor al lui de cujus.

25/2. Fundamentul instituției substituirii se regăsește, „pe de o parte în ideea de a sustrage devoluțiunea succesorală hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei firești (copii decedați înaintea părinților), iar, pe de altă parte, în asigurarea respectului egalității tulpinilor, pornind de la ideea că afecțiunea celui decedat față de succesorii săi, ca și sentimentul datoriei față de familie, nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în parte), ci față de tulpina pe care fiecare dintre aceștia o formează împreună cu descendenții săi” [Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 38, nr., 114, citând și doctrina franceză].

26. Substituirea conform alin.(3) nu constituie o transmitere a dreptului asupra cotei de la moștenitorul decăzut de la moștenire către descendentul care îl substituie [se mai spune „vine la moștenire prin reprezentare”; preferința personală a autorului este de a evita expresia „prin reprezentare succesorală” și a folosi „prin substituire”, întrucât acest mecanism succesoral nu are nimic comun cu reprezentarea la încheierea actelor juridice civile, și creează o falsă impresie pentru persoanele neinițiate că nepotul care vine la moștenire prin substituire cumva l-ar reprezenta pe copilul decăzut de la moștenire.  În doctrina română chiar se folosesc termenii de „reprezentant” și „reprezentat” în această materie, care, ni se pare, sunt de natură să adâncească confuzia].

Din contra, descendentul din urmă dobândește, în temeiul legii, un drept de moștenire de sine stătător și, prin urmare, dreptul său nu depinde de circumstanțe care îl afectează pe moștenitorul decăzut de la moștenire (de exemplu, nedemnitatea celui decăzut sau că el nu avea capacitate succesorală).  La fel, relația succesorală dintre moștenitorul decăzut de la moștenire (e.g. C2) și descendentul care îl substituie (N3) nu are niciun impact asupra substituirii. Bunăoară, dacă C2 a predecedat, iar N3 a renunțat la moștenirea lui C2, această decădere a lui N3 de la moștenirea lăsată de C2, nu atrage și decăderea lui N3 de la moștenirea lui de cujus (D).  În mod identic, nedemnitatea lui N3 de a moșteni pe C2 nu afectează dreptul lui N3 de a moșteni prin substituire pe D [pentru aceeași soluție în dreptul românesc, v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 43, nr. 127; în dreptul francez, v. Malaurie/Aynès/Successions, p. 80, nr. 78].

Ca conținut, însă, descendentul din urmă primește moștenirea în aceeași formă pe care ar fi primit-o cel decăzut de la moștenire [v. MuKoBGB, §1924, nr. 21].

Aceasta se extinde și asupra obligației de raport al donației pe care o avea cel decăzut de la moștenire din cadrul tulpinei (art. 2516) care deja incumbă, în aceeași mărime, descendentului care îl substituie.

27. Exprimarea art. 2178 alin.(3) pare, la o primă privire, incompletă, fiindcă se referă doar la ipoteza decăderii de la moștenire prin deces.  De fapt, norma se aplică în egală măsură și când există un alt temei de decădere de la moștenire în sensul definit la art. 2176 [în același sens, v. MuKoBGB, §1924, nr. 29].  Această soluție rezultă din textele de lege care reglementează celelalte temeiuri de decădere de la moștenire: art. 2400 alin.(2) în cazul decăderii de la moștenire prin renunțare și art. 2174 alin.(2) în cazul decăderii de la moștenire pe temeiul nedemnității.

28. Dacă un descendent este dezmoștenit prin testament fără ca testatorul să fi desemnat vreun moștenitor (art. 2196), se consideră că descendenții celui dezmoștenit îl substituie.  Acesta rezultă în primul rând, din formularea art. 2178 alin.(1) care declară că toți descendenții, sunt, la o primă etapă moștenitori legali din clasa I, și doar venirea unui descendent mai apropriat (e.g. copilul (C1) lui de cujus) exclude de la moștenire, potrivit alin.(2) și (3), pe descendentul mai îndepărtat (e.g. nepotul (N1) lui de cujus născut din acel copil al lui de cujus).  Dacă însă descendentul mai apropriat (C1) este exclus de la moștenire pe orice temei prevăzut de art. 2176, dreptul de moștenire independent al descendentului mai îndepărtat (N1) nu se exclude, ci se păstrează.

Într-o altă ipoteză, dezmoștenirea poate viza nu doar un descendent anume (e.g. C1), ci toată tulpina sa (N1, N2, SN1, SN2 etc.).  În acest caz, art. 2178 alin.(3) nu se aplică, fiindcă se exclude de la aplicare chiar art. 2178 alin.(1) pe baza art. 2177, care instituie principiul priorității testamentului.

Dispoziție testamentară — dezmoștenire copil
dezmoștenire directă a lui C1: Îl dezmoștenesc pe copilul meu, C1.
dezmoștenire indirectă a lui C1: Unicul meu moștenitor va fi C2. 

Dispoziție testamentară — dezmoștenire tulpină
dezmoștenire directă a lui C1 și tulpinii sale: Îl dezmoștenesc pe copilul meu, C1, precum și pe descendenții săi.
dezmoștenire indirectă a lui C1 și tulpinii sale:  Unicii mei moștenitori vor fi C2 și, dacă el decade de la moștenire, descendenții săi. 

Pe plan comparat, o regulă inversă o are dreptul românesc în caz de renunțare la moștenire a copilului; renunțarea copilului dintr-o tulpină exclude, de la moștenirea cotei succesorale care i-ar fi revenit copilului, pe toți descendenții din tulpina sa (nepoți, strănepoți etc.), fiind un caz când nu se admite mecanismul reprezentării succesorale [v. Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 41, nr. 121, care la nota de subsol nr. 2 critică soluția art. 967 alin.(1) C. civ. român de a nu fi preluat soluția reglementării corespondente de la art. 754 C. civ. francez, în care nepoții și alți descendenți au chemare la moștenire prin reprezentare succesorală chiar dacă copilul a renunțat la moștenire. C. civ. al R. Moldova, urmând arhitectura germană, nu are această problemă].

3. Cotele succesorale egale ale copiilor la moștenirea legală

29. Dreptul egal de moștenire al copiilor (alin.(4)) se bazează pe existența aceiași relații dintre copii și de cujus.  Sexul, vârsta și consecutivitatea nașterii nu joacă nici un rol.  De asemenea, este irelevant dacă copii provin de la diferite căsătorii sau sunt născuți în afara căsătoriei.

30. Alin.(4) se aplică atât copiilor lui de cujus cât și copiilor din unui alt descendent din cadrul tulpinii, care vin la moștenire prin substituire (reprezentare succesorală).  De exemplu, dacă de cujus avea 3 copii (C1, C2, C3), iar un copil (C1) era decedat, dar a lăsat, la rândul său, 3 nepoți (N1C1, N2C1, N3C1) ai lui de cujus, nepoții respectivi vor moșteni câte 1/9 din masa succesorală lăsată de de cujus (împreună vor moșteni cota succesorală de 1/3 ce se atribuie tulpinii formate de C1), pe când C2 și C3 vor moșteni câte 1/3 fiecare (aceste cote nu iau în calcul cota soțului supraviețuitor).

4. Distribuirea în cazul moștenirii testamentare

31. În cazul în care de cujus a lăsat un testament, alin.(3) și (4) nu se aplică direct, dar se aplică conform art. 2197, dacă testatorul a specificat moștenitorii, dar nu a determinat cotele lor.

Dispoziție testamentară — în folosul moștenitorilor legali
Las toată averea copiilor mei.

Prin urmare, în această ipoteză, dacă unul din copii (C1) va decădea de la moștenire, el va fi substituit de descendenții de pe linia sa (N1C1, N2C1 etc.) în privința cotei sale succesorale, conform regulilor moștenirii legale cuprinse în art. 2178 alin.(3) și (4), chiar dacă suntem în prezența unui testament și, aparent, regulile moștenirii legale ar fi inaplicabile.

32. Dacă însă testatorul desemnează ca moștenitori atât copiii cât și nepoții, atunci ei vor moșteni egal între ei, iar copiii nu vor înlătura de la moștenire nepoții [în același sens, v. MuKoBGB, §1924, nr. 32].

Dispoziție testamentară — în folosul descendenților
Las toată averea copiilor și nepoților mei.

 

▮ IV. Istoric și drept comparat

1) Dreptul francez

 

Ordin Ordinul nr. 1 Ordinul nr. 2 Ordinul nr. 3 Ordinul nr. 4
Categoria de moștenitori — descendenții — ascendenții privilegiați

— colateralii privilegiați

— ascendenții ordinari — colateralii ordinari
Legătura de rudenie — copiii

— nepoții

— stră-nepoții etc.

*fără limită de grad

— tata și mama

— frații și surorile și descendenții lor (nepoți și nepoate de frate etc.)

*fără limită de grad

— buneii

— străbuneii etc.

*fără limită de grad

— unchii și mătușile
— veri de gradul 2
— unchii și mătușile mai îndepărtate
— veri mai îndepărtați etc.*până la gradul 6

[Beignier/Successions, p. 211, nr. 328]

2) Dreptul român

 

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2178 [online]. Codul civil Adnotat [citat 2 iulie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2178/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune