A A A + | -

Articolul 358. Efectele actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit

(1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decît are el însuşi.
(2) Dacă, nici la data încheierii actului juridic de dispoziţie şi nici la data cînd trebuie să se transmită sau să se constituie dreptul de care se dispune prin act, transmiţătorul nu este titularul acelui drept şi nici nu are împuterniciri de a dispune, actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobînditorului decît în condiţiile alin.(3) şi (4).
(3) Transmiţătorul este obligat să înlăture ineficienţa şi să asigure efectul juridic al transmiterii sau, după caz, al constituirii dreptului respectiv de către titularul său în folosul dobînditorului (obligaţie de a da). Obligaţia de a da a transmiţătorului se consideră executată prin dobîndirea de către acesta a dreptului, prin ratificarea actului juridic de către titular, precum şi prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care transmite ori, după caz, constituie dreptul în folosul dobînditorului.
(4) Dacă din lege sau din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, dreptul de care s-a dispus se transmite sau se constituie de plin drept în folosul dobînditorului din momentul dobîndirii dreptului de către transmiţător sau, după caz, al ratificării actului juridic de dispoziţie de către titular.
(5) Dispoziţiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul încheierii unui act juridic de dispoziţie a bunului comun de către un coproprietar fără consimţămîntul celorlalţi coproprietari, precum şi în alte cazuri cînd transmiţătorul nu este unicul titular al dreptului de care se dispune prin act.


Adnotare:
Autor: Artur Tarlapan 
Publicat: 21 august 2020
Originea reglementării: §185 BGB; art. II. – 7:102 & VIII. – 2:102 DCFR; art. 17 & 1683 Cod civil român

▮ I. Normă ce consacră un principiu

1. Nimeni nu poate transmite sau constitui mai mult drepturi decât are el însuși

1. Cu toată că norma este amplasată în secțiunea dedicată actului juridic ineficient, aceasta consacră un principiu valabil pentru întreaga materie a dreptului civil. Pentru comparație, o regulă similară se conține în dispozițiile generale ale Codul civil românesc (art. 17).

Însă amplasarea normei anume în contextul eficienței actului juridic civil își are explicația. Ca și considerent general, regula că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are, justifică nulitatea actului juridic subsecvent, în sensul că, dacă dreptul dispunătorului dobândit prin act juridic se desființează, nulitatea se răsfrânge și asupra dreptului terțului, dobândit prin actul juridic subsecvent. Legiuitorul nostru a optat pentru valabilitatea actului juridic, dar care nu își produce efectele juridice (este ineficient), decât dacă dispunătorul înlătură cauza de ineficiență.  Privitor la natura juridică a ineficienței actului juridic și delimitarea ei de nulitate, v. adnotarea prealabilă la art. 328.

2. Norma reglementează două incidente juridice: atât ipoteza dispunerii de un drept ce nu aparține transmițătorului, cât și ipoteza utilizării unei calități pe care dispunătorul nu o are. În prima ipoteză, cel ce pretinde de a dispune de drept prin act juridic, acționând din nume propriu, în realitate nu este titularul acelui drept. În cea de a doua, cel ce pretinde de a dispune de drept, acționează din numele titularului, dar în realitate nu are împuterniciri corespunzătoare din partea titularului dreptului, neavând deci calitatea de reprezentant sau depășind limitele împuternicirilor acordate (incident cunoscut sub denumirea de mandatar aparent sau falsus procurator).

3. Atitudinea subiectivă a părților implicate (titularul dreptului; autorul actului juridic; dobânditorul de drepturi în baza actului juridic) este irelevantă pentru aplicarea dispozițiilor prezentului articol. Alte considerente, prevăzute de alte articole (art. 523, 524 etc.), cum ar fi transmiterea posesiei, înregistrarea dreptului într-un registru de publicitate, buna sau reaua-credință au incidență pentru a decide dacă dobânditorul a dobândit dreptul în pofida acestui incident juridic sau, invers, dacă dreptul în continuare aparține posesorului anterior, care îl poate revendica ori cere rectificarea registrului.

4. Norma distinge între actele de transmitere a drepturilor și actele de constituire de drepturi în folosul terților. La prima categorie se atribuie toate felurile de acte de înstrăinare a drepturilor reale (de ex., vânzare-cumpărare, aportul în capitalul unei societăți, donație, societate civilă etc.) sau a drepturilor de creanță (de ex. cesiunea creanței pe calea vânzării, donației creanței) sau a dreptului asupra obiectului proprietății intelectuale.  La cea de a doua categorie se atribuie actele juridice de grevare cu drepturi reale limitate (de ex., grevarea dreptului de proprietate cu drepturi reale limitate, cum ar fi ipotecă, uzufruct etc.). Ambele categorii de contracte presupun prestația dispunătorului de a da (obligația de a da), adică de a asigura pentru cealaltă parte a actului dobândirea dreptului corespunzător.

2. Efectele încheierii unui astfel de act juridic

5. Încheierea unui act juridic civil de o persoană care nu este titularul dreptului de care dispune prin act sau care nu are împuterniciri de la titular nu atrage nulitatea actului juridic. Actul juridic este valabil, dar nu produce efectul juridic de transmitere sau, după caz, de constituire a dreptului în folosul dobânditorului.

Transmițătorul este obligat să înlăture ineficiența și să asigure efectul juridic al transmiterii sau, după caz, al constituirii dreptului respectiv în folosul dobânditorului, fie prin dobândirea de către acesta a dreptului, fie prin ratificarea actului juridic de către titular sau un reprezentant împuternicit al titularului, sau prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care transmite ori, după caz, constituie dreptul în folosul dobânditorului.

Nu prezintă relevanță dacă terțul dobânditor este sau nu în cunoștință de cauză asupra faptului că transmițătorul nu este titularul dreptului sau nu are împuterniciri de la titular să dispună de dreptul în cauză.

6. Dobândirea dreptului de care a dispus transmițătorul, în vederea oferirii eficienței actului juridic, se poate realiza atât prin acte juridice între vii (de ex., când transmițătorul dobândește bunul de care a dispus de la titular prin act de vânzare-cumpărare sau alt act similar), cât și prin acte juridice pentru cauză de moarte (când transmițătorul îl moștenește pe titular).

În ceea ce privește ratificarea actului de către titular, aceasta se realizează prin simpla manifestare de voință a titularului, adresată fie transmițătorului, fie terțului dobânditor. Ratificarea poate fi atât expresă, cât și tacită. Dar, suntem de părerea că, dacă legea stabilește o anumită formă pentru acordarea împuternicirilor de reprezentare la încheierea actului (de ex., formă autentică), atunci și ratificarea urmează să îmbrace aceiași formă (respectiv, declarație întocmită în formă autentică).

7. Dobândirea dreptului de către transmițător sau ratificarea actului de către titular, după caz, nu produc efecte retroactiv din momentul săvârșirii actului juridic de către transmițător, ci din momentul în care dobândirea sau ratificarea este realizată. Precizarea este cu atât mai mult necesară, având în vedere că, din redacția Codului civil de până la modernizare, se deducea concluzia că ratificarea actului juridic încheiat fără împuternici de reprezentare (art. ex-249 C. civ.) are efect retroactiv [v. Comentariul Codului civil, Vol. I, Chișinău: ARC, 2005, p. 471]. În redacția actuala, dreptul se consideră transmis dobânditorului sau constituit în favoarea acestuia de plin drept în momentul dobândirii acestuia de către transmițător sau al ratificării actului de către titular. În acest sens, considerăm că actul de dobândire a dreptului de către transmițător sau actul de ratificare întocmit de titular va servi temei pentru efectuarea înscrierilor corespunzătoare în registrele de publicitate, dacă dreptul astfel transmis sau constituit face obiect al formalităților de publicitate (art. 413 și urm. C. civ.).

Cu toate acestea, dacă, conform unei alte dispoziții legale, actul juridic devine eficient cu efect retroactiv (din momentul încheierii sale), și celelalte condiții ale dobândirii dreptului erau întrunite (de ex., dreptul a fost înregistrat în registrul de publicitate cu caracter constitutiv prevăzut de lege ori, în celelalte cazuri, bunul mobil a fost predat), atunci dreptul se consideră dobândit din același moment, adică cu efect retroactiv (v. art. 512 alin.(2)).

8. Urmează de reținut că dobândirea dreptului de către transmițător sau ratificarea actului de către titular nu pot aduce atingere drepturilor terțelor persoane născute în intervalul de timp între momentul încheierii actului de către transmițător și momentul dobândirii sau ratificării, după caz. De exemplu, dacă reprezentantul înstrăinează un bun al proprietarului cu depășirea împuternicirilor, iar până la ratificare asupra bunului se instituie un gaj legal sau un sechestru pentru obligațiile proprietarului, gajul sau sechestrul se mențin după ratificare.

▮ II. Excepții

9. Principiul nemo plus iuris… cunoaște un șir de excepții. Unele excepții sunt formulate în sensul nulității actului juridic civil încheiat de transmițătorul neîndreptățit. Altele, dimpotrivă, permit producerea efectului de dobândire a dreptului în pofida ineficienței actului juridic.

1. Excepții conform cărora încălcarea principiului are ca efect nulitatea actului juridic civil, și nu ineficiența acestuia

10. O astfel de excepție se deduce din prevederile art. 570 C. civ., ce se referă la actele de dispoziție asupra bunurilor proprietate comună în devălmășie.  Urmează reținute, în acest sens, prevederile art. 358 alin (5) C. civ., care dezvoltă regula de alin. (1) și dispune că se sancționează cu ineficiență și actele de dispoziție asupra bunului comun săvârșite de un coproprietar fără consimțământul celorlați coproprietari. Deci, regula generală în materia coproprietății este că un act de dispoziție asupra bunului comun, săvârșit fără acordul celorlalți coproprietari, este valabil, dar nu produce efecte juridice până la înlăturarea cauzei de ineficiență.

11. După cum este bine cunoscut, Codul civil face distincție între dreptul de proprietate comună pe cote-părți și dreptul de proprietate comună în devălmășie.  În materia dreptului de proprietate comună pe cote-părți, conform art. 550 C. civ. actele de dispoziție asupra bunului comun pot fi încheiate doar cu acordul tuturor coproprietarilor. Nerespectarea acestei cerințe atrage ineficiența actului juridic de dispoziție, iar coproprietarul care l-a încheiat urmează să obțină consimțământul celorlalți coproprietari sau să dobândească cotele-părți ale acestora.

12. În ceea ce privește dreptul de proprietate comună în devălmășie, art. 570 alin. (3) C. civ. derogă de la regula generală și prevede că actul juridic de dispoziţie asupra unui bun imobil proprietate comună încheiat de unul dintre coproprietarii devălmaşi poate fi declarat nul dacă se face dovadă că cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre acordul care limitează dreptul de dispoziţie, despre faptul că ceilalţi coproprietari devălmaşi sunt împotriva încheierii actului juridic sau că nu a fost cerut acordul la înstrăinarea imobilului.

Se observă că norma citată are în vedere doar actele de dispoziție asupra bunurilor comune în care terțul dobânditor este de rea-credință, adică este în cunoștință de cauză despre lipsa acordului celorlalți coproprietari. Norma de la art. 570 alin. (3) C. civ. impune, astfel, următoarele precizări.

Dacă un coproprietar devălmaș încheie un act de dispoziție asupra întregului bun împotriva voinței celorlalți coproprietari, în cazul mobilelor, sau în lipsa acordului acestora, în cazul imobilelor, iar terțul dobânditor este de bună-credință, adică nu este în cunoștință de cauză despre împotrivirea sau lipsa acordului celorlalți coproprietari, atunci actul de dispoziție este lovit de ineficiență. Dacă însă terțul dobânditor este de rea-credință, așa cum a fost menționat, actul de dispoziție poate fi declarat nul (adică este supus nulității relative).

Se ajunge, în consecință, la o concluzie paradoxală. Dacă terțul dobânditor este de bună-credință, actul de dispoziție încheiat de un singur coproprietar este ineficient, adică este valabil, dar nu produce efecte juridice. Iar dacă terțul dobânditor este de rea-credință, actul de dispoziție se sancționează cu nulitate relativă, adică actul juridic este valabil și produce efecte până intervine anularea acestuia. Un dobânditor de rea-credință obține, astfel, o situație mai favorabilă în comparație cu un dobânditor de bună-credință, ceea ce nu poate fi admis. Considerentele expuse impun modificarea normei de la art. 570 alin. (3) C. civ. prin excluderea sancțiuniii nulității relative. Se va aplica astfel regula generală a ineficienței actului juridic de dispoziție.

Tot aici trebuie reținut că actul de dispoziție săvârșit de un coproprietar devălmaș asupra unui bun înregistrat într-un registru constitutiv de drepturi, care figurează de unul singur în calitate de titular al dreptului asupra bunului (de ex., în cazul unui imobil dobândit în căsătorie, dar înregistrat în registrul bunurilor imobile pe numele unuia dintre soți), va fi un act deplin eficient, dacă dobânditorul este de bună-credință (v. nr. 16 mai jos).

2. Excepții conform cărora, în pofida nesocotirii principiului, dobânditorul dobândește dreptul chiar dacă actul juridic este ineficient

a) Excepții bazate pe conceptul de bună-credință

13. Avem în vedere aici buna-credință în manifestarea ei de credință eronată că se acționează în conformitate cu legea. Această manifestare a bunei-credințe este mai apropiată de materia dobândirii drepturilor reale și a aparenței în drept. Și, de fapt, anume în această materie și se regăsesc excepțiile care ne interesează.

Astfel, conform 523 C. civ. dobânditorul de bună-credință dobândește dreptul înregistrat în folosul său, în temeiul unui act juridic, într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, în cazul în care cel care a dispus de drept nu era adevăratul său titular, nu avea împuterniciri de a dispune de drept sau actul juridic de dispoziție este ineficient pe alt temei.

14. La același capitol se înscrie norma de la art. 686 C. civ. din domeniul raporturilor de gaj. Astfel, chiar dacă debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului și nici nu are împuternicirea de a-l gaja, creditorul gajist totuși dobândește un drept de gaj valabil dacă, la momentul constituirii gajului, sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) debitorul gajist este înregistrat ca titular al obiectului gajului în registrul de publicitate cu caracter constitutiv prevăzut de lege; b) creditorul gajist nu a cunoscut și nici nu trebuia, în mod rezonabil, să cunoască faptul că debitorul gajist nu este adevăratul titular al obiectului gajului și nici nu are împuternicirea de a-l gaja.

15. După regula generală astfel de acte juridice urmează a fi recunoscute ineficiente. Dar, în virtutea prezumției de veridicitate a datelor înscrise în registrele constitutive de drepturi (art. 416 C. civ.), se produce pe deplin efectul achizitiv al dreptului în folosul dobânditorului de bună-credință. Se observă că buna-credință, în sens de credință eronată, se fundamentează în exemplele arătate pe formalitățile de publicitate a drepturilor, actelor și faptelor juridice, în special cele ce țin de registrele constitutive de drepturi, care se bucură de încredere publică (fides publica).

Pentru bunurile mobile dreptul de proprietate asupra cărora nu este supus înregistrării în registrele de publicitate își găsește aplicare art. 527, conform căruia dobânditorul de bună-credinţă dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului mobil prin intrare în posesie şi în cazul în care cel care a dispus de bun nu era proprietarul lui, nu avea împuterniciri de a dispune de bun sau actul juridic de dispoziție era ineficient pe alt temei.

Într-o atare situație, buna-credință a dobânditorului se bazează pe prezumția de proprietate ce rezultă din posesiunea exercitată de transmițător asupra bunurilor mobile (art. 490 C. civ.).

b) Excepții bazate pe ideea aparenței în drept

16. Sunt avute în vedere aici situații în care eroarea comună cu privire la îndreptățirea unei persoane (fie în calitate de titular aparent, fie în calitate de împuternicit aparent al titularului) face ca actele juridice săvârșite de aceasta să fie valabile și eficiente (error communis facit ius).

Drept exemplu poate servi administratorul aparent al persoanei juridice (art. 197 C. civ.). Atât timp cât administratorul desemnat cu încălcarea cerințelor legale sau a cărui mandat a expirat nu este radiat din registrul de stat al persoanelor juridice, actele încheiate de acesta din numele persoanei juridice sunt valabile și produc efecte în folosul terților contractanți. În același sens dispun și prevederile art. 177 alin. (4) C. civ. – înregistrarea administratorului sau altei persoane cu drept de reprezentare a persoanei juridice face inopozabilă terților orice încălcare cu privire la desemnarea acestora, cu excepția cazului în care persoana juridică demonstrează că terții în cauză cunoșteau încălcarea.

În mod similar urmează a fi soluționată și chestiunea cu privire la depășirea de către administratorul persoanei juridice a limitelor împuternicilor sale (art. 177 alin. (3) C. civ.).

În toate aceste cazuri, chiar dacă administratorul nu dispune de împuterniciri de a încheia acte juridice din numele persoanei juridice sau împuternicirile îi sunt limitate, acesta acționează în calitate de mandatar aparent al persoanei juridice, iar actele încheiate de acesta nu sunt lovite de ineficiență. Și în astfel de situații, terții de bună-credință sunt protejați.

Șirul de exemple de excepții expus mai sus, desigur, nu este unul exhaustiv. Dar oricare altă excepție identificabilă poate fi încadrată în una din categoriile arătate.

Mod de citare recomandat: 
Artur Tarlapan, Adnotare la art. 358 [online]. Codul civil Adnotat [citat 13.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/358/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac 
Publicat: 21 noiembrie 2020
Originea reglementării: §185 BGB; art. II. – 7:102 & VIII. – 2:102 DCFR; art. 17 & 1683 Cod civil român

Octavian Cazac — Vânzarea repetată a bunului: 2 contracte vs 1 proprietate, 2020

Drept comparat

Pentru o analiză în literatura juridică rusescă modernă a problemei vânzării și gajării bunului altuia și concluzia că contractul de vânzare-cumpărare ori de gaj încheiat de neproprietar nu ar trebui anulat, a se vedea Кукшинов Д.Р. Категория добросовестности применительно к возникновению залоговых прав. În: Опыты цивилистического исследования: Сборник статей / Рук. авт. кол. и отв. ред. А. М. Ширвиндт, Н. Б. Щербаков. — М.: Статут, 2016, p. 135 și urm.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 358 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21 noiembrie 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/358/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune