A A A + | -

Articolul 388. Expirarea termenului

(1) Termenul stabilit în săptămîni, luni sau o perioadă care cuprinde mai multe luni (ani, semestre, trimestre) expiră, în cazul prevăzut la art.385 alin.(1), în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a survenit evenimentul sau momentul în timp respectiv, iar în cazul prevăzut la art.385 alin.(2), el expiră în acea zi a ultimei săptămîni sau ultimei luni care precedă ziua în care, prin denumirea sau numărul ei, corespunde zilei în care a început să curgă termenul.
(2) Dacă ultima lună nu are data respectivă determinată conform alin.(1), termenul expiră în ultima zi a lunii.
(3) Dacă s-a stabilit că un anumit termen durează pînă la o anumită zi, se prezumă că termenul include şi ziua respectivă.
(4) Termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului. Dacă acţiunea trebuie săvîrşită la o organizaţie, termenul expiră la ora cînd această organizaţie, în conformitate cu normele stabilite, încheie programul de lucru.
(5) În cazul în care este mai scurt de o zi, termenul expiră la expirarea unităţii de timp respective. Dispoziţia a doua din alin.(4) se aplică în modul corespunzător.
(6) Documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie. 


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 1 mai 2021
Originea regulii: §188 BGB

▮ I. Scopul articolului

1. Regulile art. 388 acoperă în detaliu ultima zi a termenului.  Alin.(1) și (2) se aplică termenelor exprimate prin perioade, și nu se aplică atunci când termenul este exprimat ca dată calendaristică; aceeași abordare o are art. 385 [→ adnotarea la art. 385, nr. 1].  Totuși, alin.(3)-(6) acoperă ultima zi a unui termen, indiferent că el este exprimat printr-o perioadă sau printr-o dată calendaristică.  Alin.(3) cuprinde o normă de interpretare originală, care nu se regăsește în dreptul comparat; ea oferă claritate juridică pentru expresia „până la data de”, folosită uneori în textele de lege și, frecvent, în limbajul curent.

2. Pe când art. 385 se ocupă de prima latură a unei perioade — începutul cursului ei (dies a quo), art. 388 stabilește regulile care determină a doua latură a unei perioade — ultima zi, ziua când ea expiră (dies ad quem).  Reglementările se află într-o strictă corelație, fiindcă momentul expirării depinde de începutul curgerii perioadei. Reglementarea acestor laturi în diferite articole, după modelul §187 și 188 BGB, este o tehnică a legiuitorului pentru un spor de simplitate și claritate [→ adnotarea la art. 385].

3. Soluții similare cu cele din art. 388 C. civ. sunt cuprinse în art. 112 CPC.

Aplicarea prioritară a art. 389: ultima zi este o zi de odihnă

4. Dacă ultima zi a termenului, calculată conform regulilor analizate mai sus, cade într-o zi de odihnă în sensul art. 389, se vor aplica cu prioritate dispozițiile acelui articol, iar ultima zi se va proroga până în următoarea zi lucrătoare.

Finele zilei: 24:00

5. Termenul expiră la ora 24:00 a unei zile calendaristice, adică ziua expirării încă face parte din termen.

Ilustrație 1
Termenul expiră la 22 aprilie 2021. Aceasta înseamnă că toate orele care fac parte din ziua de 22 aprilie se cuprind în termen, iar acțiunea poate fi îndeplinită și în 22 aprilie și se va socoti făcută în termen, cu respectarea termenului.

Faptul că se poate îndeplini o acțiune până la ora 24:00 nu însemnă că chiar la acea oră ar trebui să fie. La exercitarea drepturilor sau executarea obligațiilor trebuie să ținem cont de principiul bunei-credințe, să luăm în cont interesele celeilalte părți. S-a spus chiar că, exercitarea libertății de a executa doar în ultimul moment ar putea, după împrejurările cazului, constitui un abuz de drept [v. Tilman Repgen, §188, nr. 3 & 5 in: J. von Staudingers Kommentar zum Bürgerlichen Gesetzbuch mit Einführungsgesetz und Nebengesetzen. Allgemeiner Teil: §§ 164-240, neubearb. Auflage, Sellier / de Gruyter, Berlin, 2019].

▮ II. Regulile de calculare a termenelor exprimate în perioade (alin.(1) și (2))

1) Ultima zi a termenelor stabilite în zile

6. Ultima zi a termenelor stabilite în zile depinde direct de prima zi a termenului. Privitor la cele două situații care este prima zi a termenului → adnotarea la art. 385.  Zilele cuprinse în termen se numără începând cu prima zi a termenului.  Toate zilele din termen se numără, indiferent că sunt zile lucrătoare sau nelucrătoare.  Faptul că o zi din termen este o zi de odihnă (nelucrătoare) este relevant doar cu referire la ultima zi a termenului conform art. 389.  În acest context, Codul civil operează doar cu noțiunea „zile” în sens de zile calendaristice, și nu în sens de „zile lucrătoare” sau „zile bancare” (excepție formează trei cazuri singulare: art. 1290 în materie de arendă, 1796 în materie de cec, 1847 în materie de asigurări).  Sigur, părțile pot stabili termenul în zile lucrătoare sau bancare care se vor aplica prioritar, iar regulile C. civ. se vor aplica cu adaptările necesare pentru a da curs intenției părților. Mai mult, părțile pot defini ce ele au în vedere prin zile lucrătoare sau zile bancare.  În contractele internaționale ori complexe frecvent se întâlnesc definiții ale termenilor „Business Day” sau „Banking Day”, cu referință la locul dintr-o țară ori chiar locurile din diferite țări în care băncile trebuie să funcționeze.

Ilustrația 2 = Ilustrația 1 din adnotarea la art. 385
Contractul dintre producătorul P și magazinul M prevede că M are dreptul să înainteze pretenții privitor la calitatea mărfii livrate în termen de 3 zile de la primirea ei. M este decăzut din dreptul de a înainta orice pretenții către P în privința calității mărfii după expirarea acestui termen.
M primește marfa în 3 martie, la ora 14:25. Pe baza art. 385 alin.(1), ziua de 3 martie nu se ia în cont la calcularea termenului, iar prima zi a termenului este 4 martie.
Așadar, chiar dacă contractul prevede că termenul de notificare este 3 zile, real M beneficiază de o perioadă mai lungă: 3 zile (4, 5 și 6 martie) + cele 9 ore și 35 de minute din ziua de 3 martie.
M poate transmite notificarea până pe 6 martie, ora 24:00 și ea se va considera în termen.
Ilustrația 3 = Ilustrația 4 din adnotarea la art. 385
Contractul de prestări servicii este încheiat la 20 decembrie 2020 și prevede: „Prestatorul prestează serviciile pe parcursul unei perioade de 30 zile, începând cu 1 ianuarie 2021”.
Sensul acestei formulări este că termenul de prestare a serviciilor (numit uneori imprecis și „termenul contractului”) curge de la începutul zilei de 1 ianuarie 2021. Aplicând regula art. 388 alin.(1) regula a 2-a, ultima zi de prestare a serviciului va fi 30 ianuarie 2021, 24:00.

7. Aceeași soluție este adoptată de art. 112 alin.(3) CPC.  Totuși, soluția art. 231 alin.(3) al Codului de procedură penală este confuză atunci când prevede că la calcularea termenelor de procedură penală exprimate în zile nu se ia în calcul ziua în care se împlinește termenul.

2) Termenele stabilite în săptămâni: aceeași zi a săptămânii

8. Alin.(1) regula 1 folosește cuvinte diferite pentru termenele stabilite în săptămâni față de termenele stabilite în luni sau ani.

a) Termenul începe de la un fapt juridic declanșator (art. 385 alin.(1))

9. În cazul termenelor stabilite în săptămâni, regula 1 prevede că, dacă curgerea termenului este declanșată de un fapt juridic ce se produce pe parcursul zilei (ipoteza art. 385 alin.(1), la care se și face referință expresă), ultima zi a termenului corespunde „prin denumire” cu ziua producerii faptului juridic declanșator. Așadar, dacă faptul juridic declanșator are loc într-o zi de „luni”, atunci termenul de 2 săptămâni expiră tot într-o zi de „luni”. În practica germană se spune că termenul curge „din ziua săptămânii până în aceeași zi a săptămânii” (ger. — „von Wochentag zu Wochentag“), pe care am numit-o metoda identității zilelor [→ adnotarea la art. 385, nr. 24].

Ilustrația 2 (adaptată)
Contractul dintre producătorul P și magazinul M prevede că M are dreptul să înainteze pretenții privitor la calitatea mărfii livrate în termen de 3 săptămâni de la primirea ei. M este decăzut din dreptul de a înainta orice pretenții către P în privința calității mărfii după expirarea acestui termen.
M primește marfa în 3 martie, la ora 14:25, o zi de miercuri. Termenul de 3 săptămâni expiră pe 24 martie, 24:00, la fel o zi de miercuri. Nu este necesară constatarea că 4 martie este prima zi a termenului (v. adnotarea la art. 385, nr. 23 și urm.).

b) Termenul începe de la începutul zilei (art. 385 alin.(2))

10. În cazul termenelor stabilite în săptămâni, regula 1 prevede că, dacă termenul curge de la începutul zilei (ipoteza art. 385 alin.(2), la care se și face referință expresă), ultima zi a termenului corespunde „prin denumire” cu ziua când a început să curgă minus o zi. Așadar, dacă termenul începe să curgă la începutul unei zile de „joi”, atunci termenul de 2 săptămâni expiră în ziua care precedă ziua de „joi”, adică expiră miercuri, 24.00.

Ilustrația 3 (adaptată)
Contractul de prestări servicii este încheiat la 20 decembrie 2020 și prevede: „Prestatorul prestează serviciile pe parcursul unei perioade de 4 săptămâni, începând cu 1 ianuarie 2021”.
Sensul acestei formulări este că termenul de prestare a serviciilor curge de la începutul zilei de 1 ianuarie 2021, o zi de vineri. Aplicând regula art. 388 alin.(1) regula a 2-a, ultima zi de prestare a serviciului va fi ziua de joi, 28 ianuarie 2021, 24:00.

3) Termenele stabilite în luni: aceeași dată

a) Termenul începe de la un fapt juridic declanșator (art. 385 alin.(1))

11. În cazul termenelor stabilite în luni, regula 1 prevede că, dacă curgerea termenului este declanșată de un fapt juridic ce se produce pe parcursul zilei (ipoteza art. 385 alin.(1), care și se face referință expresă), ultima zi a termenului corespunde „prin numărul ei” cu ziua producerii faptului juridic declanșator. Așadar, dacă faptul juridic declanșator are loc într-o zi de „3” a unei luni, atunci termenul de 2 luni expiră tot într-o zi de „3” a ultimei luni. În practica germană se spune că termenul curge „din dată până în aceeași dată” (ger. — „von Datum zu Datum“), pe care am numit-o metoda identității zilelor [→ adnotarea la art. 385, nr. 24]. Se observă că este irelevant că diferite luni au un număr diferit de zile.  De exemplu, dacă faptul juridic declanșator a avut loc pe 28 februarie, termenul de o lună expiră pe 28 martie, și nu pe 31 martie.

Acest sistem de calcul este mai simplu prin faptul că nu impune calcularea unui anumit număr de zile. Pentru claritate, este complet greșit de a calcula termenul stabilit în luni înmulțind numărul de luni cu 30 de zile (art. 387 are o ipoteză de aplicare specifică, când cursul unui termen se oprește pe o perioadă, apoi continuă să curgă).

Ilustrația 2 (adaptată)
Contractul dintre producătorul P și magazinul M prevede că M are dreptul să înainteze pretenții privitor la calitatea mărfii livrate în termen de 2 luni de la primirea ei. M este decăzut din dreptul de a înainta orice pretenții către P în privința calității mărfii după expirarea acestui termen.
M primește marfa în 3 martie, la ora 14:25. Termenul de 2 luni expiră pe 3 mai, 24:00 (deoarece 3 mai 2021 este o zi de sărbătoare, se aplică și art. 389). Nu este necesară constatarea că 4 martie este prima zi a termenului (v. adnotarea la art. 385, nr. 23 și urm.).

b) Termenul începe de la începutul zilei (art. 385 alin.(2))

12. În cazul termenelor stabilite în luni, regula 1 prevede că, dacă termenul curge de la începutul zilei (ipoteza art. 385 alin.(2), care și se face referință expresă), ultima zi a termenului corespunde „prin numărul ei” cu ziua în care a început să curgă minus o zi („care precedă”). Așadar, dacă termenul începe să curgă la începutul datei de 3, atunci termenul de 2 luni expiră în data de 2 a ultimei luni a termenului, 24.00.

Ilustrația 3 (adaptată)
Contractul de prestări servicii este încheiat la 20 decembrie 2020 și prevede: „Prestatorul prestează serviciile pe parcursul unei perioade de 4 luni, începând cu 1 ianuarie 2021”.
Sensul acestei formulări este că termenul de prestare a serviciilor curge de la începutul zilei de 1 ianuarie 2021. Aplicând regula art. 388 alin.(1) regula a 2-a, ultima zi de prestare a serviciului va fi 30 aprilie 2021, 24:00 (fiind ziua ce precedă 1 mai 2021).

4) Termenele stabilite în ani: aceeași dată

13. Ziua expirării termenului stabilit în ani se calculează după aceeași metodă ca și pentru cel stabilite în luni. Și aici este irelevant câte zile cuprinde anul inclus în termen, și anume dacă este an bisect sau obișnuit.

Ilustrația 4
La 1 aprilie 2021 A a cauzat un accident rutier, deteriorând automobilul lui B. Potrivit art. 395 alin.(4) cunoașterea despre prejudiciu și identitatea făptuitorului este faptul juridic declanșator al termenului în sensul art. 385 alin.(1). Termenul de prescripție extinctivă aplicabil dreptului la acțiune în reparare a prejudiciului suferit de B de 3 ani expiră la 1 aprilie 2024, 24:00. Acțiunea în justiție depusă de B la 2 aprilie 2024 este tardivă. Este irelevant că anul 2024 este an bisect.

14. Uneori un termen este declanșat de expirarea unui alt termen, cu metode de calcul diferite.

Ilustrația 5
La 5 ianuarie 2021 D luat un împrumut fără dobândă de la C pe 10 zile. Termenul de plată (scadența) expiră pe 15 ianuarie 2021 (art. 385 alin.(1)), ora 24:00 (art 388 alin.(4)). D nu a plătit nimic. Aplicând art. 385 alin.(2), la începutul zilei de 16 ianuarie 2021 D este în întârziere și, potrivit art. 395 alin.(2), a început să curgă termenul de prescripție extinctivă de 3 ani al dreptului la acțiune al lui C de restituire a împrumutului.
Termenul de prescripție extinctivă expiră la 15 ianuarie 2024, 24:00 (art. 388 alin.(1) regula a 2-a). Acțiunea în justiție depusă de C la 16 ianuarie 2024 este tardivă.

Dreptul anterior

15. Alin.(1) a fost introdus la 1 martie 2019 și a înlocuit alin.(1)-(3) din art. ex-264 C. civ., care operau cu expresia „ziua respectivă” sau „pe data respectivă”, fără însă a specifica respectiv la ce este.  Aceasta era de natură să creeze unele confuzii, deși doctrina oferea aceleași soluții ca și cele pe baza noii redacții a normei [v. Vasile Crețul, Comentariu la art. 264, p. 500 în Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu. Art. 1-511 (coord. Mihai Buruiană, Oleg Efrim, Nicolae Eșanu), Tipografia Centrală, Chișinău, 2006, care precizează că „dacă evenimentul sau acțiunea de la care se calculează termenul de trei ani al prescripției extinctive (art. 267) sau termenul de declarare a morții (art. 52) a avut loc la 15 iulie 2003, termenul respectiv va expira la 15 iulie 2006 și nici o zi mai devreme”].  Aceeași abordare este folosită de art. 192 C. civ. rusesc și, deși doctrina și o parte a jurisprudenței ajunge la aceleași soluții ca și în dreptul R. Moldova, jurisprudența rămâne contrastantă, ceea ce ridică problema calității și preciziei normei [v. A. Karapetov, Comentariu la art. 192, p. 1144-1145.  În: Comentariul #Glossa la art. 153–208 CC FR].

16. Discuția continuă să aibă relevanță și în legislația R. Moldova, întrucât art. 231 alin.(4) al Codului de procedură penală continuă să folosească expresia „ziua respectivă”, dar se precizează la alin.(2) că termenul curge chiar din ziua faptului juridic declanșator (ceea ce ne duce la o soluție practică similară cea din art. 388 alin.(1) C.civ.).

5) Termenele stabilite în luni sau ani: ultima lună mai scurtă

17. Premisa de aplicare a regulii „de la dată la aceeași dată”, în materie de termene stabilite în luni sau ani, este că ultima lună a termenului are o zi al cărei număr corespunde cu data de referință. Totuși, lunile au număr inegal de zile, iar dacă data evenimentului declanșator este 31 decembrie și termenul este de 2 luni, luna februarie nu are data de 31. Soluția legislativă nu este de a acorda zile în plus, de a prelungi termenul până în 1 martie, ci, din contra, de a-l scurta, astfel încât ultima zi a termenului este ultima zi disponibilă din ultima lună, în speță — 28 februarie. Este irelevant că, în fond, persoana va beneficia de un număr diferit de zile pentru acest termen de 2 luni, comparativ cu situația când termenul de 2 luni era declanșat de un eveniment produs la 31 ianuarie, caz în care el expira la 31 martie. Simplitatea calculului aici a avut prioritate față de numărul fix de zile. Din acest motiv, legiuitorul uneori stabilește termenul în zile sau săptămâni, ceea ce garantează un număr fix de zile și asigură egalitatea.

Această regulă este inaplicabilă termenelor stabilite în zile sau săptămâni, unde nu se aplică criteriul data care are „același număr”.

6) Termenele stabilite în unități mai scurte de timp (ore, minute, secunde)

18. Alin.(5) prevede când expiră termenul în ore, minute sau secunde, dar nu explică cum el se calculează: după metoda calculării civile sau metoda calculării naturale. Opinia dominantă este că acestor termene li se aplică calcularea naturală („din moment în moment”).

▮ III. „…până la data de…”

19. Regula alin.(3) prevede o regulă supletivă care se aplică ori de câte ori termenul este stabilit prin indicarea unei date calendaristice, folosind cuvintele „până la [22 aprilie 2021]…”. Disputa practică este dacă termenul expiră la 21 aprilie 2021 ori la 22 aprilie 2021.  Norma nu are un corespondent în dreptul comparat, dar dezbaterea practică este cunoscută în dreptul comparat:

20. Dicționarul explicativ al limbii române (DEX) menționează că „până la” înseamnă „mai înainte de”, ceea ce ar indica că data de 22 aprilie nu se include în termen.  Nu este clar însă dacă redactorii DEX au examinat expresia în scopul calculării termenelor.

Doctrina și jurisprudența germană pornesc de la sensul uzual al expresiei „bis zu”, și anume că data nominalizată se include în termen [v. MuKoBGB, §188, nr. 2].

În practica franceză se discută dacă « “jusqu’à telle date” signifie-t-elle cette date comprise ou non comprise».  Predominantă este opinia că “jusqu’à Paris” înseamnă că trebuie să intri în Paris, deci „până la” include şi ziua respectivă.

Practica rusească este contrastantă, dar doctrina susține o abordare similară celei din alin.(3) C. civ., a unei simple prezumții de includere a datei [v. A. Karapetov, Comentariu la art. 192, p. 1146-1147.  În: Comentariul #Glossa la art. 153–208 CC FR; similar v. Дмитрий Гохлернер, Коварные предлоги “до” и “по”, în Нижегородский адвокат, № 4/2010, http://apno.ru/press-tsentr/publikatsii/44964-kovarnye-predlogi-do-i-po]

21. Având în vedere prezența alin.(3), este o tautologie de a scrie „până la 22 aprilie 2021 inclusiv”.  Este adevărat că, juriștii, în dorința de a se supra-asigura, folosesc tautologii juridice.

Sfat practic: dacă autorul textului juridic dorește ca termenul-limită să expire pe 21 aprilie, se recomandă el să specifice „până la 21 aprilie” sau „înainte de 22 aprilie”.  În practica engleză este frecventă expresia „on or before 21 April” („la 21 aprilie sau înainte de această dată”).

Numeoase acte normative folosesc expresia „până la”.  De exemplu, Codul fiscal prevede:

Articolul 544. Modul de calculare, achitare şi declarare
(1) Calcularea impozitului pe venit se efectuează prin aplicarea cotei impozitului asupra obiectului impunerii.
(2) Calcularea impozitului se efectuează anual. Achitarea impozitului la buget se efectuează în rate, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii următoare trimestrului corespunzător. […]

Similar: art. 549, 695, 801, 84, 92 Cod fiscal.

▮ IV. Îndeplinirea acțiunii cerute la expirarea termenului

1) Finele zilei

22. Alin. (4) prevede că termenul expiră la ora 24 a ultimei zile a termenului, chiar dacă ceasurile nu arată ora 24:00, și chiar dacă real, o zi în medie are 23 de ore și 56 de minute [v. https://en.wikipedia.org/wiki/Day].  Acesta este modul legiuitorului de a indica finele zilei, sau miezul nopții.

Norma nu precizează fusul orar la determinarea orei. În cazul obligațiilor, aceasta se determină de locul executării obligației după conținutul ei.  În cazul notificării supusă recepției, ora de la locul recepției notificării.  În cazul altor acțiuni — locul îndeplinirii acțiunii [v. similar, A. Karapetov, Comentariu la art. 192, p. 1147-1148.  În: Comentariul #Glossa la art. 153–208 CC FR].  Faptul că raportul juridic afectat de termen este guvernat de legea R. Moldova nu este argument suficient pentru a concluziona că se aplică fusul orar al R. Moldova; raporturile juridice guvernate de legea R. Moldova pot avea ca obiect acțiuni care se desfășoară peste hotarele ei, iar unele sau toate părțile raportului juridic ar putea avea naționalitatea altui stat.

Soluția fusului orar la locul îndeplinirii acțiunii este consistentă cu abordarea art. 389 „în conformitate cu legea în vigoare, la locul executării obligaţiei este zi de odihnă” care, la nevoie, poate fi aplicat prin analogie (art. 6) — unde se aplică același raționament, se aplică aceeași soluție (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet).

2) Aplicarea prioritară a regulilor speciale

23. Termenele prevăd o limită pentru o largă varietate de acțiuni, cum ar fi îndeplinirea unei obligații, comunicarea unui act juridic sau transmiterea unei alte notificări, ori chiar introducerea unei acțiuni în justiție. Regula că termenul expiră la ora 24:00 a ultimei zile nu înseamnă că fiecare din aceste acțiuni își va produce efectele juridice dacă este îndeplinită oricând înainte de ora 24:00. Din contra, urmează a fi examinate cerințele aplicabile acțiunii vizate.

De exemplu, în materie de acte juridice, se impune regula recepției de către destinatar (art. 313 alin.(2)); regula este confirmată de art. 22 și este aplicabilă și notificărilor care nu constituie acte juridice. Prin urmare, în aceste cazuri, nu contează când notificarea a fost expediată, ori depusă la poștă, ci când ea a fost recepționată (testul obiectiv), indiferent când destinatarul a luat cunoștință de ea (testul subiectiv). Mai mult, noile dispoziții ale art. 22 alin.(4) se referă și la primirea notificărilor pe cale electronică și nu aplică testul recepției, ci testul accesibilității în mod rezonabil. Generalizat, am putea spune că testul modern este intrarea notificării în sfera de control a destinatarului notificării [v. BGH NJW 2004, 1320; MuKoBGB, §130, nr. 16].

3) Respectarea programului de lucru

24. Ideea menționată este dezvoltată de regula că, dacă destinatarul acțiunii este o organizație ce are un program de lucru, acțiunea trebuie îndeplinită până la finele orelor de lucru (tradițional, 17:00, 18:00 și, areori mai târziu) în ultima zi, ceea ce este o scurtare comparativ cu ora 24:00.

25. Spre deosebire de notificări, în cazul executării obligațiilor nu se impune neapărat testul recepției. Recepția efectivă de către creditor se impune doar dacă aceasta rezultă din natura obligației (de exemplu, consumatorului trebuie să îi fie livrat produsul până la finele zilei). Alteori, îndeplinirea obligației nu presupune o recepție ori presupune recepția de către un terț. Este cazul plăților prin transfer bancar, care se consideră efectuate și obligația se consideră stinsă când plata a fost recepționată de banca destinatarului plății, indiferent de momentul când banca a atribuit banii la contul destinatarului ori când destinatarul a aflat că banii au fost înscriși în contul său.

Ilustrația 5
A este obligat să plătească lui B chiria la data de 14 a fiecărei luni. La finele zilei de 14 mai 2021 (vineri) A a dat ordin băncii sale, prin sistemul de online banking, să plătească suma necesară lui B. Banca lui A a procesat plata abia pe 17 mai (luni), dată când suma a fost recepționată de banca lui B. Conform art. 872 alin.(4) plata se consideră efectuată de către A în folosul lui B când banca lui B a primit-o, deci pe 17 mai. Prin urmare, A a întârziat plata cu 3 zile.

26. În dreptul german regula similară este prevăzută în §358 HGB (Codul comercial german) doar pentru profesioniști; ea însă a fost extinsă de jurisprudența germană și în celelalte raporturi de drept privat.  De exemplu, s-au socotit neconforme acțiunile persoanei care a încercat să depună un act de procedură la instanța competentă, la ora 21:00, vizitând domiciliul grefierului instanței [BGH, 14 februarie 1957 – VII ZR 250/56]. Destinatarul acțiunii nu este obligat prin art. 388 să se facă disponibil de a primi acțiunea până la ora 24:00 [v. MuKoBGB, §188, nr. 1].

27. O asemenea logică ridică problema dacă alin.(4), privitor la programul de lucru al „organizației”, ar trebui aplicat prin analogie și orelor de vizitare a domiciliului destinatarului persoană fizică.  Credem că buna-credință obligă persoana ținută de termen să îndeplinească acțiunea la ore rezonabile, ținând cont de interesele destinatarului.  În condițiile aplicării largi a notificărilor prin comunicații electronice, este mai rezonabilă folosirea lor, decât prezentarea la domiciliul destinatarului la ora 23:45 în ultima zi a termenului cu o declarație importantă.

4) Confirmarea ulterioară a împuternicirii

28. În cazul unui act juridic sau altei notificări comunicate, fără împuterniciri corespunzătoare, din numele autorului, o parte a doctrinei germane consideră că nu este necesar doar comunicarea să se facă în termen, ci și confirmarea (ratificarea) să se facă în termen (art. 360) [Jürgen Ellenberger în PalandtBGB, §188, nr. 2]. Nu putem accepta o asemenea soluție generală având în vedere textul art. 360 alin.(4), care instituie principiul efectului retroactiv al confirmării și lasă loc pentru excepții doar când legea prevede o normă derogatorie.

▮ V. Depășirea termenului

1) Principiul

29. Acțiunea săvârșită după expirarea termenului, chiar și cu un minut ori câteva secunde după ora 24:00 este săvârșită cu întârziere (cu depășirea termenului stabilit). Circumstanța că depășirea este minoră ori nu s-a comis din culpa celui contra căruia curgea termenului nu înlătură constatarea că fapta a fost tardivă. Durata depășirii ori motivul depășirii ar putea însă avea un impact la evaluarea efectelor juridice ale depășirii termenului (e.g. dreptul la rezoluțiune apare, de principiu, dacă neexecutarea obligației este esențială, și nu minoră) ori scăparea unui termen de prescripție extinctivă ar putea fi remediată prin mecanismul excepțional al repunerii în termen. În fine, partea în folosul căreia a curs termenului poate renunța la efectul juridic care rezultă din omiterea termenului (e.g. renunțarea la prescripție).

În jurisprudența germană s-a reținut, în mod excepțional, că invocarea depășirii ușoare a termenului este o rea-credință (sub forma abuzului de drept) în privința termenelor stabilite printr-un act juridic, dar nu și a termenelor stabilite de lege.

2) Excepția: depășirea ușoară a termenului, cuplată cu buna-credință

30. Principiul bunei-credințe ar putea avea un impact asupra situației în care o parte contractantă omite neesențial un termen prevăzut de actul juridic. Doctrina germană recurge la mai multe întrebări pentru a examina acest impact:
— depășirea este ușoară (minoră) sau nu; doar cea ușoară ar putea fi scuzată prin recurgerea la buna-credință;
— depășirea termenului s-a făcut cu justificare (a existat un motiv rezonabil) sau fără justificare; doar cea justificată ar putea fi scuzată prin recurgerea la buna-credință;
— dacă alegerea termenului era intenționată și răspundea anumitor interese ale părților sau a fost doar parte a unor condiții standard ori aleasă relativ aleatoriu;
— durata termenului este rezonabilă pentru partea ținută să-l respecte ori el dezavantajează unilateral acea parte;
— dacă partea în folosul căreia a expirat termenul este dăunată prin depășirea termenului;
— cât de mare ar fi dauna părții care a omis termenului în caz de penalitate pentru simpla întârziere? de exemplu, dacă ea ar fi fost ținută de cheltuieli semnificative în van;
— se cunoaște dacă partea în folosul căreia a expirat termenul invocă expirarea pentru a-și ocroti un interes legitim, ori are un alt scop ascuns?
— partea în folosul căreia a expirat termenul s-a comportat într-un mod în care a indicat părții ținută să-l respecte că depășirea termenului nu va atrage consecințele negative prevăzute de act juridic? [v. BGH NJW 2003, 2448; OLG Frankfurt BeckRS 2008, 06281; MuKoBGB, § 242, nr. 449]

31. Potrivit BGH, asemenea cazuri excepționale pot exista când „întârzierea nu doar că este de o durată minoră, ci și, după evaluarea intereselor persoanei îndreptățite la respectarea termenului, ea este atât de nesemnificativă încât, deși formal este întemeiată pe textul contractului, invocarea faptului întârzierii este incompatibilă cu o evaluare rezonabilă a utilității prestației și cu exigențele bunei-credințe” [RG, hotărârea din 29 iunie 1927 – I 34/27].  În speță, partea contractantă a exercitat un drept de rezoluțiune contractual pe baza întârzierii minore în executarea obligației de către cealaltă parte contractantă și care, totodată, nu avea nicio importanță pentru partea îndreptățită, motivul real al rezoluțiunii era altul decât întârzierea, iar rezoluțiunea a fost declarată abia trei zile după încălcare.

32. Într-o altă speță, reclamantul și pârâtul aveau o dispută dacă lucrările de construire a unui bloc locativ aveau vicii materiale și au convenit să recurgă la arbitraj. Convenția de arbitraj prevedea că partea contractantă care nu plătește avansul de costuri de arbitraj în termen este decăzută din toate pretențiile față de cealaltă parte. Deși reclamantul nu a întârziat cu plata avansului, BGH, pe baza part. 242 (buna-credință), nu i-a permis pârâtului să invoce întârzierea. Decisivă a fost împrejurarea că întârzierea era de o singură zi și aceasta nu a avut niciun impact asupra derulării procedurii arbitrale; după expirarea termenului, pârâtul nu a cercetat dacă s-a făcut plata, astfel creând o impresie că nu atașează mare importantă respectării întocmai a contractului [BGH, hotărârea din 14 decembrie 1987 – II ZR 170/87].

33. Într-o speță mai recentă, BGH a reținut că, dacă într-un contract de tranzacție se face o iertare (remitere) de datorie parțială cu condiția ca ratele reduse să fie plătite la anumite date, creditorul nu poate, în baza exigențelor bunei-credințe, să invoce că termenul de plată a fost depășit dacă a creat o așteptare rezonabilă, pe care debitorul s-a putut încredința, că creditorul nu va insista pe sancțiunile prevăzute de contract pentru cazul depășirii termenului [BGH, hotărârea din 8 mai 2003, – VII ZR 216/02, → traducerea integrală în română a hotărârii].  În același sens s-a decis de către OLG Nürnberg, hotărârea din 22 iunie 2010 – 13 U 947/10.

Speța este o ilustrație bună și pentru aplicarea Codului civil al R. Moldova, mai ales din cauza dispoziției exprese, apărute la 1.3.2019, în art. 11 alin.(2): În special, este contrar bunei-credințe ca o parte să acționeze în contradicție cu declarațiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe acele declarații sau acel comportament.

Depășirea termenului stabilit de lege pentru raporturile de drept privat

34. Situația se conturează diferit în privința depășirii termenului prevăzut de lege pentru raporturile de drept privat. Jurisprudența germană discutată mai sus se referă doar la termenele stabilite prin contract. Legea oferă mecanisme limitate de a remedia depășirea termenelor stabilite prin lege, cum este repunerea în termenul de prescripție extinctivă (art. 403), dar nu și în alte feluri de termene (art. 410 interzice repunerea în termenul de decădere). Motivul de ce partea în folosul căruia a expirat termenul invocă expirarea este irelevant. Judecătorul nu are puterea de a revizui legea și a decide dacă ea este nerezonabilă. Doar în mod excepțional, invocarea excepției de tardivitate a fost văzută ca un abuz de drept atunci când debitorul a creat o încredere rezonabilă pe care creditorul s-a bazat [v. MuKoBGB, § 242, nr. 311].

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 388 [online]. Codul civil Adnotat [citat 1 mai 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/388/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

Adnotare introductivă: Noțiuni elementare ale dreptului civil