Articolul 471. Bunurile domeniului public şi bunurile domeniului privat
(1) Bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de lege, nu sînt trecute în domeniul public.
(2) Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale fac parte bunurile determinate de lege, precum şi bunurile care, prin natura lor, sînt de uz sau de interes public. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.
(3) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
(4) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 13 octombrie 2021 | Actualizat: 7 noiembrie 2022
Originea reglementării: art. ex-296 C. civ.
▮ I. Scopul articolului
1. Articolul instituie o excepție de la principiul regimului unitar al proprietății, indiferent că titularul este o persoană juridică de drept public sau un particular. Simpla împrejurare că un bun se află în proprietatea statului sau unității administrativ-teritoriale nu îi oferă un tratament deosebit în reglementările de drept privat. Această stare normală se exprimă prin principiul că bunurile acestor subiecte de drept public se află în domeniul lor privat. Cu toate acestea, cu titlu de excepție, acestor subiecte li se permită să atribuie bunurile lor în domeniul lor public, care atrage un regim special de drept privat, mai ocrotitor — bunurile sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile.
▮ II. Atribuirea la un domeniu sau altul
1. Prezumția de atribuire la domeniul privat
2. Reglementarea instituie prezumția de atribuire a unui bun aflat în proprietatea statului sau unității administrativ-teritoriale la domeniul lor privat, astfel încât lor li se aplică regimul comun al proprietății instituit de dreptul privat. Rolul prezumției este de a oferi un mecanism procedural — în caz de dubiu, atât autoritățile publice cât și particularii care interacționează cu autoritățile publice privitor la acel bun trebuie să îl trateze ca bun din domeniul privat.
3. Atribuirea la domeniul public este o excepție și necesită indicii exprese: fie un text de lege expres privitor la bunul concret ori la o categorie de bunuri; fie bunuri care după natura lor sunt de uz public sau de interes public. Indiciile trebuie să fie suficient de clare pentru a putea răsturna prezumția legală de atribuire la domeniul privat.
Un caz recent din jurisprudența CtEDO unde s-a constatat că această prezumție nu a fost răsturnată suficient este cauza Arzamazova vs. Moldova (hotărârea CtEDO din 4 august 2020, cererea nr. 38639/14), în care un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil a fost declarat nul de către instanțele de judecată naționale pe motiv că obiectul contractului era un bun al domeniului public al autorității publice locale și, prin urmare, bunul era inalienabil, iar contractul contravenea unei norme imperative de drept. CtEDO a reținut că probele administrate nu erau suficiente pentru a răsturna prezumția de atribuire la domeniul privat și a determina că bunul în litigiu făcea parte din domeniul public al autorității, mai ales că contractul fuseseră aprobat de către consiliul local, care și are competența de schimbare a domeniului unui bun, de la domeniul public la domeniul privat. Într-adevăr, aprobarea unui contract translativ este un indiciu implicit, dar concludent, privind intenția autorității de a schimba domenialitatea bunului respectiv. În consecință, Moldova a fost ținută să plătească despăgubiri reclamantului în mărime de 167.000 euro pentru încălcarea dreptului garantat de art. 1 Protocol adițional al CEDO.
▮ III. Legislația specială
1. Proprietatea statului
4. Legea nr. 121 din 4 mai 2007 privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, cuprinde norme mai detaliate privitor la bunurile domeniului public și, uneori, le extinde, comparativ cu cele din Codul civil.
Articolul 10. Regimul juridic al bunurilor proprietate publică
(1) Bunurile domeniului public fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Circuitul civil al acestor bunuri este interzis, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Bunurile domeniului public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, în particular:
a) nu pot fi înstrăinate, nici prin privatizare sau depunere în capitalul social al unei persoane juridice;
b) nu se pot constitui obiect al gajului sau al unei alte garanţii reale;
c) nu pot fi supuse urmăririi silite, nici chiar în cazul insolvabilităţii persoanei juridice care le gestionează;
d) dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz;
e) nu pot fi dobîndite de persoane fizice sau juridice prin uzucapiune.
(3) Bunurile domeniului public pot fi gestionate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, de instituţiile publice, de întreprinderile de stat/municipale şi, în cazurile prevăzute expres de lege, de societăţile comerciale.
(4) Bunurile domeniului public pot fi folosite numai la destinaţie şi nu pot fi transmise în comodat persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu capital privat.
(5) Asupra bunurilor domeniului public se poate constitui servitute numai în cazurile în care această grevare este compatibilă cu uzul sau cu interesul public căruia bunurile îi sînt destinate.
(6) Actele juridice privind înstrăinarea sau dobîndirea, în folosul persoanelor fizice sau al persoanelor juridice cu capital privat, a bunurilor domeniului public, inclusiv prin privatizare, precum şi actele juridice privind darea acestor bunuri în comodat persoanelor indicate sînt lovite de nulitate absolută.
(7) Bunurile domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale pot circula liber, cu excepţia unor categorii de bunuri al căror circuit civil este limitat expres prin lege.
(8) Nu se permite înstrăinarea cu titlu gratuit sau darea în comodat persoanelor fizice sau persoanelor juridice cu capital privat a bunurilor domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri:
a) se înstrăinează cu titlu gratuit persoanelor fizice pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale;
b) se înstrăinează cu titlu gratuit în procesul privatizării, conform art.43 alin.(3);
c) reprezintă terenuri care se atribuie persoanelor fizice pentru construcţia de case individuale, în conformitate cu legea;
d) reprezintă bunuri destinate creării parcului industrial conform prevederilor Legii cu privire la parcurile industriale.
e) reprezintă bunuri destinate exercitării independente a profesiunii de medic în una dintre formele de organizare a activității profesionale prevăzute de Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995, în conformitate cu interesul public și în limita posibilităților.
(9) Nu se permite constituirea uzufructului asupra bunurilor proprietate de stat, precum şi asupra bunurilor societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
Articolul 101. Inventarierea şi delimitarea bunurilor proprietate publică
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale efectuează inventarierea bunurilor proprietate publică şi, în baza listelor de inventariere, asigură delimitarea acestora atît după apartenenţă (de stat/locală), cît şi pe domenii (public/privat), în modul şi în termenele stabilite de Guvern.
Listele bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale se întocmesc în baza actelor de inventariere.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a statului, coordonate cu autorităţile administraţiei publice locale de ambele niveluri pe al căror teritoriu administrativ sînt amplasate aceste imobile şi aprobate prin hotărîre de Guvern, servesc temei pentru înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale administrate de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, coordonate cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi cu autorităţile administraţiei publice centrale interesate şi aprobate prin decizii ale consiliilor respective de nivelul întîi, servesc temei pentru înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Listele bunurilor imobile proprietate publică a unităţilor administrativ- teritoriale administrate de autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, coordonate cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi cu autorităţile administraţiei publice centrale interesate şi aprobate prin decizii ale consiliilor respective de nivelul al doilea, servesc temei pentru înregistrarea primară a bunurilor respective în registrul bunurilor imobile.
Delimitarea bunurilor imobile proprietate publică se finalizează cu înregistrarea drepturilor şi a domeniilor în registrul bunurilor imobile.
Delimitarea terenurilor proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se realizează în modul stabilit de Legea privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor.
Articolul 11. Înregistrarea şi evidenţa bunurilor domeniului public
(1) La înregistrarea de stat a bunurilor imobile şi a altor bunuri proprietate publică în cadastrul bunurilor imobile sau în alt registru de stat, se indică domeniul proprietăţii publice la care se raportă bunul înregistrat.
(2) În evidenţa contabilă a persoanelor juridice în a căror gestiune se află bunuri ale domeniului public, evidenţa contabilă a acestor bunuri se ţine distinct, potrivit normelor aprobate de Ministerul Finanţelor.
(3) Inventarierea bunurilor domeniului public se efectuează, în modul şi în termenele stabilite de Guvern, de către persoanele juridice care le gestionează.
(4) Inventarul bunurilor domeniului public se generalizează de autorităţile publice şi se transmite organului abilitat.
5. În domeniul administrării proprietăţii publice, de competenţa Guvernului sînt adoptarea hotărîrilor privind atribuirea bunurilor proprietate de stat domeniului public sau domeniului privat al statului, privind trecerea acestora dintr-un domeniu în altul sau în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale (art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 121/2007). În privința imobilelor care aparțin statului (dar nu și autorităților publice locale), Guvernul a aprobat Lista terenurilor din domeniul privat și din domeniul public, delimitate după apartenență (Hotărârea Guvernului nr. 161 din 7 martie 2019).
2. Proprietatea unităților administrativ teritoriale (sate, comune, orașe, municipii etc.)
6. În cazul bunurilor al căror proprietar este o unitate administrativ-teritoriale (sat, comună, oraș, municipiu etc. – în continuare „UAT”), Legea privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 dispune că consiliul local are competența de a decide transferarea bunurilor din domeniul privat al UAT în domeniul public de interes local al acesteia și invers (art. 75 alin. (4)).
7. Legea nr. 463/2006 mai pune cerința licitației publice pentru contractele de locațiune și de vânzare a bunurilor domeniului privat al UAT. Suplimentar, pentru vânzare, se cere ca prețul de start al licitației să se bazeze pe un raport de evaluare nu mai vechi de 2 ani:
Articolul 77. […]
(2) Actele juridice de administrare și de dispoziție privind bunurile proprietate publică a unității administrativ-teritoriale se încheie cu persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat prin licitație publică, organizată în condițiile legii, cu excepția cazurilor stabilite expres prin lege.
(3) Pentru încheierea actelor juridice de dispoziție privind bunurile proprietate publică a unității administrativ-teritoriale cu persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat este necesară întocmirea raportului de evaluare, de către evaluator, cu cel mult 2 ani pînă la data desfășurării licitației, cu excepția cazurilor stabilite expres prin lege.
Definiția legală a actelor juridice de administrare și de dispoziție se cuprinde în art. 311 din Codul civil.
Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 471 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/471/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.