Doamne, apără-mă de procedura scrisă
Poza: intheblack.com
Autor: Octavian Cazac | 4 octombrie 2020, duminică | Actualizat: 5 octombrie 2020 cu un studiu de caz
De când cu animus.md și cu Codul civil modernizat obișnuiesc să lecturez mai des jurisprudența Curții Supreme de Justiție. Mai fac o adnotare, mai prezint o speță studenților…
Dar ce am ajuns să constat în ultimele ore ale duminicii, m-a îngrozit. Mai tare m-a îngrozit că despre aceasta nu se vorbește.
30 septembrie 2020 a fost o zi neagră în justiția din Republica Moldova.
Ce am în vedere? De aproape 2 ani în Republica Moldova s-a introdus procedura de valoare redusă, care se desfășoară în procedură scrisă (fără ședință de judecată, judecătorul de la judecătorie decide cauza, de regulă, doar pe baza documentelor din dosar). Efectiv, nici reclamantul și nici pârâtul nu cunosc la ce dată anume judecătorul va pronunța hotărârea pe cauză. Teoretic, hotărârea ar trebui să „apară” pe site-ul judecătoriei. Dar deseori ea nu apare, ori apare mai târziu decât data pronunțării (o spun în cunoștință de cauză).
Partea la proces perdantă are doar 30 de zile să conteste hotărârea cu apel. Însă, termenul începe să curgă nu din data când partea primește copia hotărârii (de fapt, doar a dispozitivului hotărârii, jumate de pagină), ci curge chiar din data pronunțării — adică data când judecătorul a imprimat-o și a semnat-o, la el sau ea în cabinet. Este irelevant că hotărârea nu era pe site și că partea la proces nu cunoștea despre ea. Actualizare 5 octombrie 2020: unii judecători au spus că agenda ședințelor lor în procedura scrisă se publică fidel. După o căutare în dosarele menționate mai jos, am ajuns la concluzia că, în cazul unor judecători agenda ședințelor apare pe pagina instanțelor, iar în cazul altor — nu apare pe pagină. A se vedea cazul nr. 6 mai jos: Tiramisa SRL vs Cooperativa de Consum.
Anterior, când nu exista procedura scrisă, în toate procesele existau ședințe, iar părțile cunoșteau când erau aceste ședințe (prin citații, și apoi de pe site).
Acum însă, părțile litigante zboară cu ochii legați. Iar asta creează un simț profund de injustiție.
Iată de unde am început să trag firul:
1. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 în dosarul nr. 2rc-97/20
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58060
Citat din decizie:
În contextul normelor precitate, Colegiul judiciar precizează că termenul de apel împotriva hotărârii instanţei de fond este de 30 zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii. La caz, termenul a început să curgă de la 12 noiembrie 2019 și a expirat la 11 decembrie 2019, însă SRL „Corser Pro” a depus apel nemotivat abia la 26 decembrie 2019.
Referitor la solicitarea recurentei de repunere în termen a cererii de apel, instanța de recurs menționează că în conformitate cu art. 116 alin. (1) – (3) Cod de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).
Astfel, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră justă concluzia instanței de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termen, or, la materialele cauzei nu se regăsesc probe care ar confirma imposibilitatea recurentei de a efectua actul de procedură în termen.
Mai mult, cu privire la argumentul SRL „Corser Pro” despre faptul că a depus cererea de apel după ce a luat cunoștință cu dispozitivul hotărârii, luând în considerare că nu a fost înștiințată despre data pronunțării dispozitivului, instanța de recurs menționează că acesta nu poate fi luat în considerare, deoarece prevederile art. 362 Cod de procedură civilă, nu condiționează termenul de 30 de zile de la data recepționării copiei dispozitivului hotărârii primei instanțe sau a hotărârii motivate, dar de la data pronunțării dispozitivului hotărârii.
[…]
Tot aici, instanța de recurs conchide că recurenta s-a folosit cu rea credință de drepturile sale procedurale, or, fiind cer[t] că cunoștea despre existența și examinarea cauzei în prima instanță, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, de a proteja drepturile de acces la instanță, prin verificarea Portalului național al instanțelor de judecată, luând în considerare că în încheierea de primire în procedură, care a fost recepționată de aceasta, instanța indicat expres că „soluționarea cererii se face pe baza materialelor anexate la dosar, iar hotărârea adoptată se publică pe pagina web a instanței judecătorești și se comunică participanților la proces.
[…]
Totodată, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în hotărârile Istrate, Melnic şi Ceachir contra Republicii Moldova din 13 iunie 2006, 14 noiembrie 2006 şi 15 ianuarie 2008 a constatat că instanţele judecătoreşti naționale prin admiterea spre examinare a unei cererii de apel/recurs depuse peste termenul limită au încălcat principiul securităţii raporturilor juridice.
Comentariu: această jurisprudență CtEDO se bazează pe spețe decise atunci când nu exista procedura scrisă. Și se poate de acceptat că termenul de apel curge din data pronunțării dispozitivului hotărârii dacă el s-a pronunțat în ședință publică, dar nu în procedură scrisă, unde participantul la proces nu cunoaște când va avea loc ședința, când să se aștepte la hotărâre.
2. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2r-482/2020
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58010
3. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2rc-112/2020
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58073
4. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2r-451/20
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58077
5. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2r-381/20
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58083
6. Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2rc-95/20
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58103
Actualizare 5 octombrie 2020: Studiu de caz Tiramisa SRL vs Cooperativa de Consum. Nicio înscriere în agenda ședințelor.
Deși CSJ reține că hotărârea Judecătoriei Criuleni este pronunțată pe 27 decembrie 2019, observăm că pe pagina instanței ea este publicată pe 10 ianuarie 2020. Apelul a fost depus pe 7 februarie 2020, deci în termen. Însă Curtea de Apel Chișinău și CSJ nu cunoșteau acest fapt și au pornit de la ideea că hotărârea chiar s-a publicat pe 27 decembrie 2019. Concluzie: încălcarea dreptului pârâtului de a contesta cu apel hotărârea. Posibil: condamnarea MD la CtEDO.
Căutările mele au arătat că asemenea soluții ale CSJ au existat
și în iunie 2020
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=56695
și în martie 2020
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=55782
și în februarie 2020
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=55515
și în noiembrie 2019
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=53899
Trimiterea instanței supreme că recurentul nu a cerut repunerea în termenul de apel este iluzorie. Ea nu lucrează! Iată proba:
Decizia CSJ din 30 septembrie 2020 pe dosarul nr. 2r-373/20
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=58049
Citat:
Este de menţionat faptul că instanţa de recurs verifică legalitatea şi temeinicia încheierii supuse recursului la momentul adoptării acesteia. În aşa mod, materialele cauzei atestă faptul că, la data pronunţării încheierii contestate, la materialele cauzei nu erau anexate probe incontestabile care să certifice faptul imposibilităţii apelantului de a contesta hotărârea în termen. Respectiv, Colegiul susţine poziţia instanţei de apel cu privire la faptul că motivele omiterii termenului de depunere a cererii de apel nu au fost probate, iar recepţionarea hotărârii primei instanţe peste o lună după pronunţarea acesteia nefiind un temei pentru repunerea în termen.
Ce propun eu? Să urmăm soluția inversă, oferită tot de CSJ:
Decizia CSJ din 13 noiembrie 2019 pe dosarul nr.2rc-131/19
http://jurisprudenta.csj.md/search_col_civil.php?id=53770
Citat:
Astfel, în circumstanţele descrise, afirmaţiile instanţei de apel, precum că apelanta-pârâtă, SRL „Valicortex”, a cunoscut despre examinarea litigiului și implicit despre adoptarea hotărârii, or, la materialele cauzei sunt anexate probe că pârâta a fost citată legal pentru judecarea cauzei în prima instanță, fapt confirmat prin avizul de recepție a citației, anexat la materialele cauzei (f.d.30), sunt lipsite de putere de convingere. Iar modul în care a fost soluţionată problema prin încheiere, nu permit instanţei de recurs să dea o apreciere faptului dacă soluţia instanţei de apel de a respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului şi de a restitui cererea de apel, fără a fi dată o apreciere corespunzătoare circumstanţelor constatate, este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Realmente, această situaţie indică nemijlocit la faptul că soluţia instanţei de apel este de natură să genereze încălcarea dreptului persoanei la o cale de atac pe motive vulnerabile.
Conform art. 20 al Constituției Republicii Moldova, orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente împotriva actelor care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție.
Poza: businessprocessincubator.com
Ce înseamnă asta pentru practicieni:
1. Jurisprudența este contrastantă.
2. Jurisprudența pare a lua o abordare care se așteaptă la un justițiabil ce în fiecare zi, în mod compulsiv, se întreabă de soarta dosarului său.
Pentru avocați și părți la proces: aveți multă și multă frică de procedura în valoare redusă. Nu contează că ești reclamant sau pârât.
Nu cunosc când și dacă problema aceasta va fi soluționată fie prin schimbarea practicii CSJ, fie printr-o modificare legislativă (care, după mine, nu este necesară atâta timp cât art. 12 CPC prevede prioritatea Constituției și a Convenției europene).
Și aici eu voi cita din Ghidul CtEDO privind art. 6 Dreptul la un proces echitabil (aspectul civil), versiunea engleză, actualizată la 30.04.2020:
[Traducere Octavian Cazac:]
94. Dreptul de a introduce o acțiune sau un apel trebuie să se nască din momentul în care părțile ar putea efectiv să ia cunoștință de decizia judiciară care le impune o obligație sau care potențial le vatămă drepturile sau interesele legitime. Altfel, instanțele de judecată ar putea reduce substanțial termenul de depunere a apelului sau chiar de a face apelul imposibil prin întârzierea comunicării deciziilor lor. Ca un mijloc de comunicare dintre organul judiciar și părți, comunicarea judiciară face ca decizia judiciară și temeiurile ei să fie cunoscute părților, astfel permițându-le să o conteste dacă o socot de cuviință (Miragall Escolano and Others v. Spain, § 37) sau să permită unui terț interesat să intervină (Cañete de Goñi v. Spain, § 40, privitor la un reclamant care nu a fost citat să depună dovezi ca persoană interesată în procedura care i-a cauzat daune).
95. Mai larg, este responsabilitatea autorităților naționale de a acționa cu diligența cuvenită să asigure că părțile litigante cunosc despre procedurile ce le vizează astfel încât ele să poată compărea și să se apere; notificarea despre procedură nu poate fi lăsată complet la discreția părții opuse (pentru un rezumat al jurisprudenței vezi Schmidt v Latvia, §§ 86-90, 92 și 94-95, unde reclamantul nu a fost informat despre procedura de divorț și Curtea a subliniat că, având în vedere miza procesului, era cazul autoritățile să aplice diligențe speciale pentru a asigura respectarea dreptului de acces la instanță).
96. Un sistem de publicare generală a deciziilor administrative care creează un echilibru echitabil între interesele autorităților și ale persoanelor vizate, în special prin acordarea celor din urmă a unei oportunități clare, practice și efective de a contesta deciziile, nu constituie o ingerință disproporționată cu dreptul de acces la o instanță (Geffre v. France (dec.)).
Cauza Zavodnik v. Slovenia viza notificarea în decursul procesului de insolvență. Curtea a reținut că modul în care notificarea despre ședință a fost comunicată (a fost anunțată pe panoul informativ al instanței și în Gazeta Oficială) era necorespunzătoare și a împiedicat reclamantul să conteste distribuirea masei debitoare (Zavodnik v. Slovenia, §§ 78-81).
97. În circumstanțele specifice ale cazului, natura practică și efectivă a dreptului de acces la o instanță ar putea fi lezată, de exemplu:
[…]
— chestiuni care țin de termene:
– Curtea a statuat în Ivanova and Ivashova v. Russia că instanțele judecătorești naționale nu ar trebui să interpreteze dreptul național într-un mod inflexibil cu efectul de a impune o obligație pe care părțile litigante nu o pot îndeplini. Cerința ca un apel să fie depus în termen de o lună din data în care registrul a întocmit un exemplar deplin al hotărârii judecătorești — și nu din data când apelantul în fapt a luat cunoștință de decizie — are efectul că expirarea termenului depinde de un factor pe deplin în afara controlului apelantului. Curtea a reținut că dreptul la apel ar fi trebuit să apară din momentul când reclamantul putea să ia cunoștință în mod efectiv de textul deplin al deciziei.
p.s.1. nu am nicio tangență cu niciuna din cauze civile menționate și abia azi am aflat, accidental, de o asemenea jurisprudență.
p.s.2. avocatul din mine îmi spunea să nu fac o postare critică la adresa sistemului judecătoresc, dar cadrul didactic din mine striga să o fac. Cred că e clar cine a câștigat.