A A A + | -

Articolul 2240. Reguli generale de interpretare a desemnării

(1) Dacă testatorul a testat unei persoane întreaga masă succesorală sau o parte din masa succesorală, o asemenea dispoziţie se consideră ca desemnare a moştenitorului, chiar dacă această persoană nu a fost numită moştenitor.
(2) În cazul în care persoanei i-a fost lăsat un anumit bun, dacă există dubii, aceasta nu este desemnată moştenitor, chiar dacă a fost numită moştenitor.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 28 iunie 2021
Originea reglementării: §2087 BGB; similar: art. 588 Cod civil italian

▮ I. Scopul articolului

1. Art. 2240 oferă criteriile de delimitare a desemnării moștenitorului de desemnarea legatarului.  Acestea se aplică nu numai în caz de desemnare deplină de moștenitor, ci și de desemnare a substituentului ori a moștenitorului prealabil și subsecvent [Mathis Rudy în MuKoBGB, §2087, nr. 5].  Norma operează cu criteriul alocării întregului patrimoniu, a unei cote din el ori a unui bun individual și oferă reguli privind cercetarea și dezvăluirea voinței testatorului. Factorii decisivi sunt concepția testatorului (mens testantis) despre componența și valoarea patrimoniului său și corelația dintre bunul individual alocat și valoarea întregului patrimoniu.

▮ II. Dispoziția testamentară de desemnare a moștenitorului

1) Varietățile desemnării de moștenitor

2. În virtutea libertății testamentare, testatorul poate bulversa întreaga arhitectură a moștenirii legale desemnând, în schimb, prin testament, un moștenitor (moștenitor testamentar) ori mai mulți, alocându-le cote succesorale.

Din capul locului, testatorul poate desemna un moștenitor testamentar deplin (necondiționat).  Pentru situații speciale, testatorul poate recurge și la unele varietăți ale desemnării de moștenitor: a) desemnarea un moștenitor testamentar doar ca substituent, adică dacă un alt moștenitor decade la moștenire; desemnarea unui moștenitor testamentar sub condiție (rezolutorie sau suspensivă) ori pe termen prin mecanismul moștenirii prealabile și subsecvente.

3. Art. 2246 permite testatorului să dispună ca o anumită cotă succesorală să revină mai multor comoștenitor în comun (ger. — gemeinschaftlicher Erbteil), e.g. „Copilul C1 va primi cota de 1/2 din moștenire, iar nepoții C2N1 și C2N2 [de la alt copil al lui de cujus] vor primi cealaltă 1/2 împreună”.  În cadrul moștenirii testamentare dispoziția privind cota succesorală comună îndeplinește aceeași funcție pe care distribuirea pe tulpini o îndeplinește în moștenirea legală [→ adnotarea art. 2178].  În relațiile interne dintre C2N1 și C2N2 cota este una singură de 1/2 și se folosește pentru a-i trata egal în caz de eventuala majorare ori diminuare a cotei comune (art. 2242 și 2243) ori pentru a stabili un singur substituent al cotei succesorale comune [Erbrecht/Lange, §27, nr. 5, p. 205].  În relațiile externe însă C2N1 și C2N2 dețin cote succesorale distincte, care se prezumă egale (art. 2246), adică, în ilustrația dată — câte 1/4 fiecare.  În certificatul de moștenitor nu se indică cota succesorală comună, ci cota fiecărui comoștenitor.

4. Efectul juridic al desemnării moștenitorului testamentar este desemnarea persoanei în calitate de succesor universal al testatorului, adică, la data deschiderii moștenirii, se va produce o devoluțiune în folosul succesorului a întregului patrimoniu al testatorului.  Prin aceasta, calitatea de moștenitor se distinge de legat [→ adnotarea la art. 2297].

Persoana desemnată moștenitor printr-un testament nu devine moștenitor chiar din data întocmirii testamentului. Dreptul său de moștenire, modelat prin acel testament, se va verifica și va apărea abia la data deschiderii moștenirii, adică din data decesului testatorului.  În particular, se va verifica intervenirea, la acea epocă, a unuia dintre temeiurile de decădere de la moștenire (art. 2176) în privința moștenitorului testamentar.

5. Desemnarea moștenitorului este o dispoziție testamentară pozitivă, care însă înlătură de la moștenire toți moștenitorii legali (mai puțin pe moștenitorii rezervatari). Nu se cere ca testatorul, concomitent, să includă și o dispoziție testamentară negativă, de înlăturare de la moștenire a moștenitorilor legali [Dieter Leipold în MuKoBGB, §1937, nr. 47].

Totuși, o desemnare pozitivă a moștenitorului testamentar nu are efectul unei dezmoșteniri indirecte a moștenitorilor legali în sensul art. 2196. Dispozițiile art. 2196 se aplică doar dispozițiilor testamentare care dezmoștenesc o persoană, și nu celor care desemnează o altă persoană ca moștenitor.  Dacă testatorul a desemnat un moștenitor, însă dispoziția testamentară de desemnare este nulă (testamentul este nul sau anulat), se poate pune problema dacă nulitatea acestei dispoziții de desemnare pozitivă a unei persoane ca moștenitor atrage nulitatea altei dispoziții din același testament de dezmoștenire a altei persoane [MuKoBGB, §1938, nr. 20].  Soluția problemei se regăsește în intenția testatorului și norma de la art. 2214.

6. Dacă testatorul desemnează ca moștenitor testamentar un moștenitor legal ori mai mulți moștenitori legali, se pune întrebarea dacă dispoziția testamentară a fost întocmită pentru o desemnare de moștenitor testamentar pe moștenitorul legal ori testatorul a dorit doar să reitereze dispozițiile legale?

Regula de interpretare a art. 2197 nu este lămuritoare aici. Prin urmare, decisive vor fi cuvintele folosite de testator și aplicarea regulii fundamentale de interpretare a testamentului [→ adnotarea la art. 2213].

Ilustrația 1

Dispoziții testamentare care sugerează desemnarea moștenitorilor legali ca moștenitori testamentari:
„Las moștenirea mea moștenitorilor mei legali.”
„Averea mea va fi moștenită de moștenitorii mei legali.”
„Dacă nu voi fi căsătorit cu soția la data decesului meu, moștenirea mea va fi culeasă de moștenitorii mei legali.”


Dispoziții testamentare care cu greu pot fi acceptate ca desemnare de moștenitor testamentar:
„Restului patrimoniului meu i se va aplica moștenirea legală.”
„Copilul C2 își va primi rezerva succesorală.” [Dieter Leipold în MuKoBGB, §1937, nr. 46 și 48]

2) Compatibilitatea cu alte calități

7. Desemnarea unei persoane ca moștenitor este compatibilă cu atribuirea ei și a altor calități în cadrul aceleiași moșteniri.  Bunăoară, testamentul poate prevedea că unul din comoștenitorii testamentari va fi executor testamentar, excluzându-i astfel pe ceilalți de la administrarea masei succesorale și fiind împuternicit să facă partajul.  La fel, aceeași persoană poate fi concomitent desemnată legatar a unui anumit beneficiu.

3) Obiect determinat sau determinabil

8. Cerința generală de validitate a actelor juridice civile, prevăzută de art. 315 (actul juridic civil trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil) se aplică în egală măsură testamentului.  Așadar, pentru a fi în prezența unei desemnări drept moștenitor, testatorul trebuie să identifice moștenitorul în mod determinat (numele, prenumele) ori determinabil (fiicele mele, soția mea).  S-a apreciat că dispoziția care indică o desemnare de moștenitor a „cuiva” sau „unei persoane”, „vecinului meu” (când are mai mulți vecini), „prietenului meu Ion” (când are mai mulți prieteni cu acest prenume) nu este suficientă pentru a putea determina satisfăcător dobânditorul de drepturi [Bonilini/Trattato, V. II, p. 210].  Totuși, art. 2203 cuprinde unele reguli de interpretare pentru a da eficacitate și acestor dispoziții.  Desemnarea ca beneficiar al testamentului a unui animal domestic al testatorului evident că nu produce efectele unei desemnări de moștenitor.  Animalele nu sunt subiecte de drept.  Dar dispoziția poate fi interpretată ca o sarcină instituită asupra moștenitorilor de a îngriji animalul.

9. În jurisprudența italiană s-a pus problema validității următoarei dispoziții testamentare: „vreau să fie răsplătite în măsură justă persoana sau persoanele care m-au ajutat și m-au asistat” [Bonilini/Trattato, V. II, p. 213].  Prin hotărârea din 22 iunie 1991 Tribunalului din Lucca s-a reținut:

„Trebuie spus imediat că prima […] clauză este extrem de generică atât în ​​indicarea subiecților chemați la moștenire, cât și în determinarea bunurilor care le vor fi alocate. Menționarea persoanei sau a persoanelor care au ajutat sau au asistat persoana decedată, fără a specifica tipul de asistență și ajutor primit și fără a indica timpul și locul asistenței primite, nu permite identificarea beneficiarilor dispoziției, în timp ce omisiunea de a indica tipul recompensei împiedică cuantificarea bunurilor destinate subiecților menționați, iar o clauză cu o asemenea genericitate cu siguranță este lovită de nulitatea prevăzută de art. 628 din [Codul civil italian]”.

10. Evident, nu există cerințe legale rigide privind identificarea beneficiarului dispoziției testamentare (cum ar fi indicarea codului personal sau a domiciliului); dacă și acestea uzual se includ în practica notarială, este doar pentru spor de precizie.  Mai mult, o greșeală în scrierea numelui beneficiarului (e.g. Ana în loc de Anna) sau alte erori similare nu sunt fatale dacă contextul și, în general, interpretarea testamentului permit identificarea persoanei (e.g. testatorul a scris „fiica mea Anișoara” însă numele „din buletinul de identitate” este „Ana”, care, într-adevăr, este fiica testatorului).

11. Mai mult decât atât, atunci când testatorul dorește să acorde un beneficiu succesoral unei persoane care nu este născută, indicarea numelui este cu greu posibilă, și riscă să fie doar o ghicire.  Dacă el desemnează ca moștenitor o persoană concepută, dar nenăscută la data întocmirii testamentului, el ar putea determina copilul prin referință la mama purtătoare.  Dacă însă persoana nici măcar nu este concepută, testatorul îl poate desemna în mod similar, prin referință la unul dintre părinții viitorului copil („Nepoților, când se vor naște, să le transmiteți casa în deplină proprietate”).  Chiar dacă la momentul deschiderii moștenirii nepoți nu există, nici măcar concepuți, dispoziția testamentară se va interpreta ca o desemnare a viitorilor nepoți ca moștenitori subsecvenți (art. 2253).

12. Se poate ajunge la concluzia că nicio dispoziție testamentară nu este prin ea însăși clară, ci este modelată de context.  „Las totul statului” pare a fi o formulare clară până când realizăm că state sunt foarte multe pe glob.  Însă transportându-ne în orizontul de viață al testatorului, interpretarea permite de a determina că el s-a referit la statul în care își are locuința obișnuită și, probabil, al cărui cetățean este, precum și, probabil, a cărui lege guvernează moștenirea.  Asta chiar dacă unele imobile ale testatorului erau situate în alte state.

4) Determinarea eronată a moștenitorului

13. Depășind simplele greșeli ortografice, în practica testamentară se întâmplă că testatorul nu folosește numele moștenitorului pe care dorește să-l desemneze, ci , din greșeală, scrie numele unui terț (a scris „Las toată moștenirea Anei”, dar intenția reală era de a dispune „Las toată moștenirea lui Mihai”).  Dacă, și numai dacă, probatoriul este convingător că testatorul a dorit să desemneze o altă persoană decât cea al cărei nume l-a indicat, se pune problema dacă dispoziția testamentară este nulă pentru eroare (art. 2209) ori, este valabilă, dar trebuie interpretată pentru a primi eficacitate și a se atinge scopul spre care tinde testatorul (regula interpretării pro validitatem de la art. 2213 alin.(2)).

14. Codul civil italian cuprinde o normă expresă în acest sens: Dacă persoana moștenitorului ori legatarului a fost indicată eronat, dispoziția are efect, când din contextul testamentului sau în alt mod rezultă neechivoc persoana pe care testatorul dorea să o numească (art. 625 C. civ. italian).  Credem că aceeași soluție se impune și în baza regulii de salvgardare, pro validitatem de la art. 2213 alin.(2).

Ilustrația 2

Testatorul a dispus:
„Las moștenire copiilor mei, după cum urmează:
(1) fiicei Ana — 1/4;
(2) fiului Mihai — 1/4;
(3) fiului Andrei — 1/2”.

Realitatea este că pe al doilea fiu al său nu îl cheamă Andrei, ci Anton.
Împrejurarea că în introducere testatorul menționează că dispune în folosul copiilor și menționează toți trei copii ai săi, cu nume corecte, mai puțin pe Anton, arată clar că scriind „Andrei” el a avut în vedere „Anton”.

 

▮ III. Delimitarea dintre desemnarea de moștenitor și desemnarea de legatar

1) O problemă frecventă de calificare

15. Atunci când face un testament un om fără cunoștințe specializate de drept succesoral, de regulă, își formulează dispozițiile testamentare nu dintr-o perspectivă impersonală („Prin prezenta testatorul desemnează pe M1 ca moștenitor…”) și nu din perspectiva beneficiarilor testamentului („Desemnez pe M1 ca moștenitor unic al meu…”), ci, mai degrabă, din perspectiva patrimoniului propriu ori a unor bunuri proprii individuale („Banii de pe contul bancar îi las lui M1”).

În acest tip de testament, practicianul de succesiuni, în loc să lucreze cu expresii de desemnare clară ca moștenitor va trebui să lucreze cu expresii prin care testatorul și-a distribuit bunurile între diferiți beneficiari (numită și „distribuție testamentară”). La această etapă se pune problema calificării dispoziției testamentare, iar practicianul are în față două opțiuni:

a) dispoziția testamentară în discuție este o desemnare de moștenitor

Consecința este că beneficiarul dispoziției testamentare este un succesor universal sau cu titlu universal al defunctului (de cujus), dobândește de plin drept masa succesorală și, din acest motiv, este inclus în rândul moștenitorilor în certificatul de moștenitor.

b) dispoziția testamentară în discuție este o desemnare de legatar

Consecința este că beneficiarul dispoziției testamentare nu dobândește bunul legat direct de la defunct, ci de la moștenitori, ca un creditor al masei succesorale. El nu este un succesor universal, ci doar un dobânditor particular al bunului.

Beneficiarul unei asemenea dispoziții nu este inclus în rândul moștenitorilor în certificatul de moștenitor, ci primește un certificat de legatar.

16. Scopul art. 2240 este să ofere criteriul de fond pentru a trasa această distincție și a ajuta în calificarea juridică a dispoziției testamentare.

La o primă lectură art. 2240 nu conține noțiunea de „legat”, ci doar cuprinde reguli de interpretare menite să clarifice ce este și ce nu este o desemnare moștenitor. Este implicit că ceea ce nu este o desemnare de moștenitor, dar s-a „lăsat un anumit bun” este un legat, fiindcă se subsumează definiției de la art. 2297 alin.(1).

2) Ipoteza de aplicare: „în caz de dubii”

17. Din textul alin.(1) și (2) rezultă clar că dispozițiile sale nu sunt imperative de la care testatorul nu ar putea deroga prin testament, ci doar norme interpretative atunci când intenția testatorului nu este clar exprimată. Art. 2240 nu este, așadar o normă supletivă, de suplinire a voinței lipsă a testatorului, ci o normă interpretativă [Mathis Rudy în MuKoBGB, §2087, nr. 6]. La  fel, art. 2240 se aplică doar la o a doua etapă, dacă interpretarea conform principiului fundamental, de identificare a voinței testatorului, a eșuat [Gerhard Otte în Staudinger, 2019, §2087, nr. 8 și urm.; BGH din 22.03.1972, nr. IV ZR 134/70; OLG München BeckRS 2006, 13714; BayObLG din 04.04.2002, nr. 1Z BR 19/01 (NJW-RR 2002, 1232); BayObLG din 26.04.2002, nr. 1Z BR 34/01 (NJW-RR 2002, 1302); BayObLG din 04.11.1994, nr. 1Z BR 55/94; OLG Köln din 17.07.1991, nr. 2 Wx 21/91; BayObLG din 10.09.1992, nr. 1Z BR 68/92; KG BeckRS 2018, 1576 Rn. 11].

Alin.(1) precizează că fondul deciziilor testamentare luate de testator are prioritate asupra noțiunilor juridice pe care le folosește (falsa demonstratio non nocet), prin precizarea „chiar dacă această persoană nu a fost numită moștenitor”, iar alin.(2), prin „chiar dacă a fost numită moștenitor”. Așadar, fondul primează asupra formei.

18. La confuzia testatorului ar putea contribui și folosirea cuvântului din limba română „legat” în sens diferit în dreptul românesc și în dreptul moldav. Dacă testatorul, întocmind un testament olograf, a căutat pe internet și a găsit un model de testament pe drept românesc, și a scris „M1 va fi legatarul meu universal”… este clară intenția desemnării de moștenitor, și nu de desemnare a unui legat, în sensul dreptului moldav.

O problemă similară ar putea să apară dacă un italian se folosește de un model de testament francez și utilizează cuvântul „legat”, care în dreptul italian are sensul atribuit în dreptul moldav și german (creanță a legatarului față de moștenitori privitor la un bun determinat), iar în dreptul francez are sensul atribuit în dreptul român (poate include și desemnarea de moștenitor testamentar).

19. Criteriul fundamental de delimitare a desemnării de moștenitor și de cea de legatar rămâne intenția practică a testatorului.  Dacă textul testamentar sugerează intenția ca beneficiarul dispoziției nu doar să obțină un avantaj net, ci și să suporte datoriile aferente avantajului, precum și să suporte cheltuielile de înmormântare, aceștia sunt indicatori că testatorul a dorit ca beneficiarul să îl substituie în pozițiile sale juridice, deci suntem în prezența unei desemnări de moștenitori [BayObLG ZEV 2001, 240 (241)].  În special, se pornește de la considerentul tradițional că testatorul dorește ca moștenitorul să-l înmormânteze și să suporte cheltuielile aferente [BayObLG NJW-RR 2003, 656 (657)].

Suntem însă în prezența legatarului când textul testamentar formulează în termeni practici ceea ce corespunde efectelor juridice ale legatului: beneficiul se acordă sub forma unei obligații a moștenitorului de a acorda beneficiul beneficiarului; beneficiarul să nu suporte unele datorii; beneficiarul să nu devină proprietar direct al bunului, ci să-l dobândească de la alții (de la moștenitori).

20. Simplul fapt că din mai mulți beneficiari ai testamentului sarcinile au fost puse doar pe unul ori doar unul a fost desemnat executor testamentar nu este suficient pentru a concluziona că doar acel beneficiar este desemnat moștenitor, iar ceilalți beneficiari sunt desemnați legatari. Cuvintele folosite și împrejurările cazului rămân decisive [KG BeckRS 2018, 1576 nr. 23].

La fel, pentru calificarea unui beneficiar ca moștenitor testamentar nu este necesar ca moștenirea să îi fie profitabilă. Din contra, testatorul poate dispune ca moștenitorul desemnat că achite toate datoriile, iar activul rămas să-l plătească unui alt beneficiar, care, de fapt, va fi un legatar [BGH din 3.11.2004, nr. VIII ZR 375/03; BayObLG din 17.01.1996, nr. 1Z BR 84/95].

21. Dispozițiile testamentare privitor la împuternicirile beneficiarilor în cadrul partajului pot fi indicatori ai intenției testatorului. Dacă un beneficiar nu are dreptul de a interveni în lichidarea masei succesorale (vânzarea bunurilor și distribuirea banilor), există un indiciu că acel beneficiar este doar legatar. Dar, cu aceeași forță, beneficiarul ar putea fi și moștenitor dacă cel îndreptățit să lichideze masa succesorală nu este desemnat ca beneficiar al testamentului, ci ca executor testamentar. Într-adevăr, împuternicirile executorului testamentar au prioritate față de dreptul de administrare a masei succesorale al moștenitorului, care este ținut să tolereze execuțiunea testamentară.

22. Doctrina italiană [Bonilini/Trattato, V. II, p. 234 și 235] vede în următoarele cazuri indicii de instituire a unui legat, și nu o desemnare de moștenitor:

(1) când testatorul nu a dispus de toate ori aproape toate bunurile pe care știa că le are în proprietate (e.g. a dispus de bunurile mobile, dar nu de imobile; a dispus de un imobil, dar a tăcut despre un mobil valoros; a dispus doar de o parte din imobilul ce îi aparține integral) [în același sens, Bianca/Diritto civile, V. 2.1, p. 308];

(2) când testatorul, la redactarea testamentului, se arată nesigur pe întinderea dreptului său asupra bunului („las bunul x lui Tizio în partea în care este al meu; eu cred că am 1/3, dar coproprietarul pretinde că am doar 1/4”). Poate fi cazul când, la momentul întocmirii testamentului, testatorul este în proces de divorț și se află în dezbatere dilema dacă un bun este comun al soților ori nu; ori testatorul este moștenitor al unui bun ori a unei cote din bun și partajul nu s-a făcut ori cota sa succesorală din acea moștenire este în litigiu.

(3) când testatorul a exclus prin testament ca beneficiarul dispoziției să suporte datoriile sale; sau să primească alte bunuri care ar putea fi descoperite și socotite proprietate a defunctului.

Doctrina de drept succesoral italian apreciază că doar dispoziția „Las patrimoniul meu lui Tizio,… dar apartamentul din Milano revine lui Caio”, fără nicio altă dispoziție ce ar ajuta la interpretarea primei, trebuie calificată desemnare de moștenitor unic (Tizio) și desemnare de legatar (Caio).  În schimb, expresia „…lasând lui Caio apartamentul din Milano, a cărui valoare corespunde cu jumătate din patrimoniul meu, rămân cu părerea că am pus pe picior de egalitate față de ficiorii mei Tizio și Caio”, indică intenția de desemnare a comoștenitorilor în cote succesorale egale [Bonilini/Trattato, V. II, p. 225].  Însă jurisprudența italiană pare a inclina mai lejer spre calificarea de moștenitor (și nu legat) atunci când testatorul lasă un bun ori un grup de bunuri [v., pentru o jurisprudență amplă, v. Giovagnoli/Codice civile annotato con la giurisprudenza, art. 588, p. 435-436].

3) Prezumția de desemnare ca moștenitor

23. Alin.(1) stabilește regula de interpretare potrivit căreia urmează a fi calificată ca desemnare de moștenitor dispoziția testamentară de atribuire în folosul unei persoane:

a) a întregii mase succesorale („Las toată averea mea lui M1”…, „Toate bunurile mele mobile și imobile, prezente și viitoare, oriunde s-ar afla le las, după moartea mea, lui M2”…); sau

b) a unei părți din masa succesorală („Testez lui M1 jumătate din averea mea…”, „Las averea mea lui M1, M2 și M3, în cote egale…”).

Se observă că verbele cele mai frecvente pentru o desemnare concentrată pe bunuri este „las” și „testez”, dar sunt posibile și alte formule „va primi”, „îi atribui”, „va culege”.

24. Obiectul desemnării arareori va fi „masa succesorală”, ci testatorul folosește termeni colocviali „ceea ce am”, „avere”, „avut”, ori noțiuni juridice „patrimoniu”. Folosirea expresiei „toate bunurile” ori doar a pluralului „bunuri” fără vreo limită este un indicator că s-a atribuit întreaga masă succesorală. Referitor la indicarea unei cote din masa succesorală, ea poate fi specificată în fracții (1/2) ori procente (50%), iar distribuirea bunurilor concrete să se facă în cadrul procedurii de partaj (fie de către executorul testamentar desemnat în testament, fie amiabil între moștenitori, fie pe cale judiciară).

Cota succesorală fixă acordă moștenitorului dreptul la o cotă-parte din întreaga masă succesorală așa cum ea exista la data deschiderii moștenirii, și nu la data întocmirii testamentului [Erbrecht/Lange, §27, nr. 5, p. 205].  Acesta este efectul principiului succesiunii universale în dreptul succesoral [→ adnotarea la art. 2162].

Dacă însă cotele nu sunt exprimate ca și cote în masa succesorală, ci un beneficiar al testamentului este ținut prin testament să plătească altor beneficiari ai testamentului anumite cote din valoarea masei succesorale, am putea fi în prezența unui legat al cotei (ger. — Quotenvermächtnis).

25. Practica testamentară italiană cunoaște un mod original de indicare a unor cote succesorale: „Las patrimoniul meu lui Tizio și Caio, în mărimi invers proporționale cu valoarea patrimoniului lor la momentul când voi trece în lumea celor drepți” [Bonilini/Trattato, V. II, p. 224], scopul testatorului, fiind de a egaliza avuția post-moștenire a celor doi moștenitori desemnați.

La fel, poate fi indicator de desemnare ca moștenitor al unei cote succesorale expresia „în rest” sau „celelalte bunuri”, în opoziție cu bunurile menționate anterior în testament.

Asta chiar dacă masa succesorală cuprinde și datoriile. Testatorul rar se gândește la patrimoniul său ca o sursă la datorii, el considerând că va îmbogăți beneficiarii testamentului.

Ceea ce este comun pentru aceste dispoziții testamentare este intenția testatorului ca beneficiarul dispoziției să preia poziția juridică și economică a testatorului după decesul său, și nu doar să îi acorde un drept de a cere un bun determinat de la moștenitori [Mathis Rudy în MuKoBGB, §2087, nr. 1].

4) Dispoziția testamentară de distribuire între beneficiari a bunurilor în funcție de natura lor

26. Indicarea unor categorii de bunuri („Toate bunurile din Moldova le las lui C1, iar toate bunurile din România — lui C2”…) este mai problematică, fiindcă poate fi calificată ca instrucțiune de partaj ori legat.  Și practica italiană se arată sceptică față de ideea că dispoziția „Las lui Tizio toate imobilele mele, iar lui Caio toate mobilele mele” este o desemnare de comoștenitori, în lipsă de alte „indicii grave, precise și concordante” [Bonilini/Trattato, V. II, p. 235 și 236].  Massimo Bianca însă, analizând același obiect, susține că putem fi în prezența desemnării comoștenitorilor dacă testatorul a dorit astfel să dispună de întregul său patrimoniu; altfel, dispoziția testamentară rămâne un legat [Bianca/Diritto civile, V. 2.1, p. 308].

27. Legea recunoaște scenariul în care distribuirea bunurilor între beneficiari este o desemnare de comoștenitori a acestora, iar cotele succesorale nu sunt determinate chiar în testament, ci au o expresie determinabilă în funcție de valoarea lor relativă la deschiderea moștenirii [Mathis Rudy în MuKoBGB, §2087, nr. 10; Bianca/Diritto civile, V. 2.1, p. 307]. În acest sens, art. 2545 alin.(4) se referă la situația când „din dispozițiile testamentare rezultă că testatorul a stabilit mărimea cotelor succesorale prin indicarea bunurilor pe care le lasă fiecărui comoștenitor, și nu doar a atribuit bunurile cu titlu de legat” [BGH din 16.10.1996, nr. IV ZR 349/95; BGH din 06.12.1989, nr. IVa ZR 59/88; BayObLG din 19.03.1998, nr. 1Z BR 82/97].

Atribuirea către un beneficiar a unei sume de bani a lui de cujus, de regulă, se interpretează doar ca un legat [Gerhard Otte în Staudinger, §2087, nr. 12].

5) Dispoziția testamentară de distribuire între beneficiari a bunurilor în mod individual

28. Faptul că testatorul a distribuit toate bunurile sale între mai multe persoane nu înseamnă în mod neapărat că toate acele persoane au fost desemnate ca moștenitor, ci trebuie să se verifice dacă fiecare persoană în cauză întrunește criteriul de delimitare a desemnării ca moștenitori și nu de legatar, discutate supra.

Asemenea dispoziții pot însemna (1) desemnare de moștenitor unic, iar restul să fie legatari; (2) desemnare de comoștenitori a tuturor cu instrucțiune de partaj; (3) desemnare de legatari a tuturor; (4) desemnare de executor testamentar; (5) o combinație mai complexă a acestora.

Așa cum a decis jurisprudența germană, criteriile pentru delimitarea desemnării de moștenitor de desemnarea de legatar pot include, de exemplu, situația când un beneficiar este moștenitor fiindcă a fost menționat primul în testament și i se acordă un rol activ în distribuirea bunurilor către ceilalți moștenitori; un beneficiar este moștenitor (iar ceilalți legatari), fiindcă i s-a alocat o sumă mai mare de bani ori un imobil important (mai ales, unicul imobil) al testatorului; dispoziția că tot ce rămâne după executarea legatelor va reveni unui beneficiar anume indică ideea că anume acel beneficiar este unic moștenitor.

29. Uneori testatorul se referă în dispozițiile sale doar la un bun (locuința), dar tace privitor la bunuri de alt tip (automobil, bani). Problema de interpretare este dacă printr-o asemenea dispoziție testatorul a desemnat beneficiarul dispoziției ca moștenitor al unei cote succesorale a cărei mărime (în fracții) se determină prin valoarea relativă a bunului testat față de întreaga masă succesorală. Într-un asemenea scenariu, restul masei succesorale se distribuie conform regulilor moștenirii legale (art. 2241).

▮ IV.  Testarea unui anumit bun (regula de interpretare de la alin.(2))

1) Principiul

30. Dreptul succesoral nu vede desemnare de moștenitor atunci când este testat un anumit bun din patrimoniul testatorului. Moștenirea este o devoluțiune universală, în sensul că o altă persoană decât testatorul dobândește patrimoniul său ca un tot întreg, atât în activ, cât și în pasiv. Alin.(2) reiterează această poziție de principiu și precizează că simpla testare a unui bun anume unui beneficiar nu valorează desemnare de moștenitor, chiar dacă aceeași dispoziție testamentară se referă la beneficiar ca „moștenitor”. O concluzie diferită este însă posibilă dacă ea rezultă din interpretarea dispoziției testamentare (pentru a nu ne mai afla într-un „caz de dubii”), și anume concluzia trebuie să fie că testatorul a avut intenția ca acel beneficiar să devină, din punct de vedere economic ori practic, un succesor în activ și în pasiv (adică universal ori cu titlu universal).

Ilustrația 3

Testatorul menționează în testament două persoane (P1 și P2) ca moștenitori ai apartamentului (unitate în condominiu), dar nu și a altor bunuri, și dispune că atunci când ultimul dintre cei doi va deceda o a treia persoană (P3) va primi apartamentul ca moștenitor subsecvent. Sunt posibile două interpretări:

(1) că testatorul a decis ca masa succesorală să fie compusă din două fracțiuni: 
(a) prima fracțiune, care constă, la rândul ei, din două cote succesorale atribuite lui P1 și P2 doar ca moștenitori prealabili, care cuprinde apartamentul și a cărei mărime corespunde cu corelația dintre valoarea apartamentului și valoarea întregii mase succesorale la data deschiderii moștenirii;
La îndeplinirea termenului suspensiv (survenirea decesului ultimului dintre P1 și P2), ambele cote succesorale se transmit lui P3 ca moștenitor subsecvent al lor;
(b) a doua fracțiune, care constă, la rândul ei, din două cote succesorale atribuite lui P1 și P2 doar ca moștenitori deplini, care cuprinde activul succesoral în afară de apartament și a cărei mărime corespunde cu corelația dintre valoarea activului succesoral rămas și valoarea întregii mase succesorale la data deschiderii moștenirii; fie

(2) că P1 și P2 sunt desemnați moștenitori testamentari în cote egale (1/2 — P1 și 1/2 — P2), iar P3 a fost desemnat ca legatar sub termen suspensiv (art. 2323).
[caz bazat pe: OLG Hamm in 11.05.2015, nr. I-15 W 138/15]

Criteriul decisiv este dacă testatorul a avut intenția să interzică lui P1 și P2 să înstrăineze apartamentul terților, și să se asigure că apartamentul va ajunge la P3 (în speța discutată, opțiunea nr. 1). Dacă se aplica opțiunea nr. 2, legatul se executa doar după plata obligațiilor masei succesorale, existând riscul că apartamentul putea fi vândut de către P1 și P2 pentru a obține bani să stingă acele obligații.

2) Când alocarea de către testator a unui bun constituie o desemnare în calitate de moștenitor (heredis institutio ex re certa)

31. Regula de interpretare de la alin.(2) nu se aplică atunci când, deși testatorul „lasă”, „alocă”, „testează” un bun anume unui beneficiar, din conținutul testamentului rezultă că testatorul a dorit ca acel beneficiar să preia direct (fără mijlocitor) poziția economică a persoanei testatorului (heredis institutio ex re certa), astfel încât beneficiarul să dobândească nu doar dreptul, ci și obligațiile masei succesorale proporțional acelui drept [BayObLG din 12.03.2002, nr. 1Z BR 14/01].

32. Alocarea prin testament către un beneficiar a bunului (e.g. „locuință mea”) ori bunurilor („automobilul și banii de la bancă, care îmi aparțin”) care constituie, totodată, întregul ori aproape întregul patrimoniu al testatorului denotă cu claritate intenția ca acel beneficiar să preia poziția economică a testatorului, adică să îi fie unic moștenitor [Erbrecht/Lange, §27, nr. 4, p. 204]. Explicația uzuală a doctrinei și jurisprudenței germane este că, având în vedere o asemenea voință a testatorului, nu se poate de făcut concluzia că testatorul nu a dorit să aibă moștenitor în general [OLG München din 19.02.2020, nr. 31 Wx 231/17, nr. 31 Wx 502/19].  Analizând problema, trebuie să privim lucrurile prin ochii testatorului și, dacă atribuind prin testament bunul principal, testatorul a avut închipuirea că nu mai există bunuri meritoase de a fi lăsate moștenire.  Nu fiecare piuliță trebuie menționată în testament.  Când ia decizii de ultimă voință omul gândește global, esențial, și nu se exprimă neapărat exhaustiv.

33. Și în dreptul italian, după analize, este dominantă poziția că „nu se poate nega, deci, că dispoziția mari majorități a bunurilor („della stragrande maggioranza dei beni”) în folosul unui singur subiect constituie, de fapt, o desemnare de moștenitor” [v. Bonilini/Trattato, V. II, p. 242-246. și doctrina amplă citată acolo].

Ilustrația 4

Testatorul a dispus „Las imobilele mele din Moldova lui M1”, dar tace privitor la imobilele pe care le deține în România, valoarea esențială a imobilelor din România nu permite concluzia că dispoziția testamentară se extinde și asupra imobilelor din România.  Este predominantă interpretarea că M1 a fost desemnat moștenitor testamentar cu o cotă succesorală a cărei mărime este proporțională cu valoarea imobilele din Moldova, însă devoluțiunea restului masei succesorale va fi guvernată de moștenirea legală.  Totodată, intenția testatorului a fost ca, la partaj, lui M1 să îi revină în natură bunurile din Moldova.  Privitor la restul bunurilor testatorul a tăcut.

35. Aplicând acest criteriu de la alin.(2), se poate interpreta fie că s-a desemnat moștenitor unic, fie că s-au desemnat mai mulți moștenitori. Adițional, dispozițiile ar putea primi sensul unor instrucțiuni de partaj ori a unor legate prioritare (art. 2300).  Beneficiarii testamentului pot, totodată, să fie moștenitorii legali ai testatorului. În acest caz, alocarea testamentară a bunurilor între acești beneficiari poate avea unul din două sensuri:

(1) testatorul a dat instrucțiune la partaj, dar a păstrat cotele succesorale legale. Acest sens va predomina când proporția dintre bunurile alocate corespunde, în linii mari, cu proporția dintre cotele succesorale legale;

(2) testatorul a intenționat să deroge de la cotele succesorale legale și să facă o desemnare testamentară de moștenitori, cu atribuirea unor cote succesorale determinabile (proporția dintre valoarea bunurile alocate diferitor beneficiari).

36. Un criteriu puternic folosit constant pentru a concluziona că beneficiarul testamentului căruia i s-a alocat un bun este, de fapt, desemnat prin testament drept moștenitor unic, este natura bunului (i.e. unic imobil al testatorului, care mai avea unele obiecte uzuale casnice și cam atât) și mai ales valoarea acelui bun relativă la valoarea întregii masei succesorale [BayObLG BeckRS 2009, 89195].

Ilustrația 5

Testatorul (T) a decedat.  În testament el a dispus asupra banilor din contul său bancar, distribuindu-i exact între B1, B2 și B3.  B4 va primi „ce va mai rămâne”. Însă testamentul tace despre imobilul valoros al lui T. Sunt B1, B2, B3 și B4 desemnați moștenitori testamentari? T a distribuit rezervele bănești între cei trei beneficiari cu exactitate. Pare evident că prin expresia „ce va mai rămâne” s-a referit la sume bănești mici, cum ar fi dobânzi pe acei bani. Nu există indicii clare că el prin această formulare a dorit să dispună de imobil.  Deci T a dispus doar de banii săi, dar nu și de imobilul său, care constituie principalul bun al moștenirii.  Prin urmare, dispozițiile în folosul B1-B4 sunt legate (art. 2209 alin.(2)).  În speță nu avem o desemnare de moștenitor, motiv pentru care moștenirea va fi culeasă de moștenitorul legal.

[Erbrecht/Lange, §27, nr. 9, p. 207, modelat pe baza hotărârii OLG München din 19.05.2010, nr. 31 Wx 38/10].

Și, invers, dacă bunul principal este alocat deodată mai multor beneficiari (trei, patru, cinci la număr etc.), cota succesorală a fiecăruia relativă la întregul patrimoniu nu ar fi semnificativă (ar fi chiar 1/3, 1/4, 1/5 sau mai puțin), ceea ce nu este de natură să oprească de la aplicare regula alin. (2), care va impune soluția că suntem în prezența unui legat către o pluralitate de beneficiari [BayObLG din 25.11.2002, nr. 1Z BR 93/02].

Cu atât mai mult, dispozițiile prin care se lasă bunuri simbolice, dar fără o valoare deosebită (o statuetă; o carte; un instrument muzical), ca regulă nu au puterea de a face beneficiarul acestora moștenitor, ci el va fi legatar.

37. O altă ipoteză este când, deși unui beneficiar al testamentului i se alocă un bun neînsemnat, același beneficiar a primit pe durata vieții testatorului, de la testator, un bun important (e.g. unica locuință a testatorului, în care testatorul a avut o abitație viageră). Un indiciu esențial ar fi, în această constelație, dacă testatorul va dispune că acest beneficiar să se ocupe de datoriile masei succesorale. Aici devine limpede că testatorul vedea acel beneficiar ca persoană care o să îi preia poziția în termeni economici și practici [BayObLG din 12.03.2002, nr. 1Z BR 14/01].

Pentru numeroase persoane locuința care le aparține cu drept de proprietate este cel mai important bun succesoral; este locul unde au trăit, unde au un cămin; unde se pensionează. Prin urmare, alocarea acestui bun prin testament este un indiciu puternic de desemnare drept moștenitor a beneficiarului alocării.
Însă lăsarea sub tăcere a unor bunuri importante poate fi un indiciu că beneficiarii bunurilor alocate nu au fost desemnați ca moștenitori, ci legatari.

Ilustrația 6

Într-o speță pe drept succesoral german decisă în 2016, testatorul a dispus că imobilul său revine copiilor, însă a tăcut despre 98.000 de euro pe care îi deținea în depozite bancare și instrumente financiare. Instanța germană a interpretat că copiii au fost desemnați doar ca legatari, cu efectul că masa succesorală se transmite în indiviziunea moștenitorilor legali, iar copiii vor primi cu titlu de legat, adică de la moștenitori, casa în cote. Restul bunurilor se vor diviza între toți moștenitorii legali ai testatorului [KG Berlin din 12.04.2016, nr. 6 W 82/15].

 

Ilustrația 7 — noua jurisprudență în R. Moldova

Prin hotărârea din 21 iunie 2021 a Judecătoriei Chișinău (cauza nr. 2p/s-134/2021), s-a reținut: „A constata faptul cu valoare juridică, că voința testatorului [CV] decedată [].07.2019 expusă în testamentul nr. [...] din [...].2010 autentificat de notarul [...], privind desemnarea fiicei [ET] în calitate de unic moștenitor, se referă la întreaga masă succesorală”.

3) Abordarea similară în dreptul succesoral italian

38. Regulile de calificare a dispoziției testamentare ca desemnare de moștenitor ori legatar cuprinse în art. 2240 sunt similare cu cele din art. 588 Cod civil italian:

Art. 588. Dispoziții cu titlu universal și cu titlu particular
Dispozițiile testamentare, oricare ar fi expresia sau denumirea folosită de testator, sunt cu titlu universal și atribuie calitatea de moștenitor, dacă cuprind universalitatea ori o cotă a bunurilor testatorului.
Celelalte dispoziții sunt cu titlu particular și atribuie calitatea de legatar.
Indicarea unor bunuri determinate sau a unui complex de bunuri nu exclude faptul că dispoziția este cu titlu universal, atunci rezultă că testatorul a înțeles să atribuie acele bunuri ca o cotă din patrimoniu.

În cele ce urmează vom cita in extenso argumentele aduse de Giovanni Bonilini [Bonilini/Trattato, V. II, p. 251, 252 și 254]:

Interpretul, chemat să dea sens dispoziției testamentare ambigue sau mute, are, așadar, la dispoziția sa o pluralitate de indicii, capabile, individual și ca întreg, să facă interpretarea dispoziției mortis causa ca desemnare de moștenitor prin atribuirea bunului (ita. — istitutiva di erede ex re certa).

Prin urmare, ansamblul acestor indicii poate mărturisi în sensul că singurul subiect căruia i-a fost atribuită marea majoritate a bunurilor (ita. — attribuita la stragrande maggioranza dei beni) decedatului, a fost desemnată moștenitor unic, și lui îi revin nu numai bunurile menționate în testament, dar și cele despre care nu există nicio mențiune expresă.

Nu există nicio îndoială că, pe lângă entitatea valorii bunurilor atribuite, ar trebui pus un accent deosebit pe relația afectivă dintre testator și subiectul instituit, care poate fi, de exemplu, o persoană cu care locuiește stabil more uxorio [i.e ca și soți], cu siguranță mai intens decât cu rudele îndepărtate. Unde se consideră, deci, că testatorul nu a fost legat de căsătorie; nu a avut copii și descendenți; nu a avut strămoși; nu a avut frați și surori și descendenții lor, se poate susține că afecțiunile cele mai intense i-au hrănit către coabitantul more uxorio, căruia, prin urmare, i-a atribuit în mod expres, prin testament, marea majoritate a bunurilor sale și, cu siguranță, acelea, adică imobilele, de valoare economică preponderentă.
[…]
Prin atribuirea tuturor bunurilor imobile și a creanțelor considerabile acestui subiect, testatorul, în esență, a epuizat activul patrimonial.
În cazul propus, este dominantă probabilitatea interpretării, potrivit căreia există un singur moștenitor stabilit prin testament, căruia, datorită forței expansive a calității de moștenitor, îi revin și bunurile care nu sunt menționate acolo, astfel încât nu există niciun motiv pentru a deschide, în concurs cu succesiunea testamentară menționată anterior, și succesiunea legală, iar în consecință unicul moștenitor desemnat dobândește și bunurile de care testatorul nu a dispus în mod expres.

Dacă este adevărat, așa cum este adevărat, de fapt, că acesta este moștenitorul unic, capacitatea expansivă a calității sale necesită, în mod necesar, dobândirea bunurilor care nu sunt menționate în testament.

[…]

S-a susținut cu măiestrie: în dreptul modern „[..,] nu desemnarea moștenitorului este cauza devoluțiunii universale (universum ius), ci din dispoziția universală rezultă că persoana chemată este moștenitor. Prin urmare, desemnarea moștenitorului nu este legată de cuvinte, ci este dată chiar de substanța dispoziției, întrucât, oricare ar fi expresiile folosite de testator, moștenitorul va fi recunoscut ca fiind cel căruia îi este atribuită universalitatea bunurilor sau o cotă dintre ele. […] ” [R . De Ruggiero, Istituzioni di diritto civile, vol. III , Messina-Milano, s. d., ma VI ed., p. 662].

Prin urmare, având în vedere unitatea de concepte și de texte dintre dreptul german, italian și moldav pe subiectul desemnării de moștenitor prin atribuire de bunuri, susținem soluțiile expuse supra și pentru practica testamentară din Republica Moldova.  Așa cum s-a arătat în Ilustrația 7, jurisprudența națională deja se consolidează în jurul acestei idei.

4) Moștenirea prealabilă și subsecventă

39. Ilustrația 8

Testatorul dispune că lasă un teren unei persoane (P1), iar după moartea lui P1 îl lasă lui P2. 
Sunt posibile două interpretări:

(1) P1 este desemnat moștenitor prealabil, iar P2 moștenitor subsecvent, cu mențiunea că P1 poate dispune după bunul plac de masa succesorală, în afară de teren, pe care trebuie să-l păstreze până la deschiderea moștenirii subsecvente.

(2) este vorba de legat sub termen, având ca obiect terenul;
Criteriul decisiv este dacă testatorul a dorit să limiteze dreptul de proprietate al lui P1 cu efect real (jus in rem) (soluția nr. 1), ori a dorit să acorde lui P2 doar un drept de creanță de a primi de la P1 terenul.
[caz bazat pe: OLG Düsseldorf, 14.09.2017, nr. I-3 Wx 143/16]

40. Instituirea moștenirii prealabile și subsecvente oferă o poziție mai bună beneficiarului final al bunului (în ilustrația supra P2) în comparație cu cea în care P2 devine legatar al bunului.  În cazul moștenirii prealabile și subsecvente (opțiunea 1), bunul nu intră în masa patrimonială a lui P1, ci formează o masă patrimonială fiduciară (art. 2252 alin. (3) coroborat cu art. 2062).  Bunul este izolat de problemele personale ale lui P1, în special dacă P1 are datorii, creditorii săi personali nu vor putea urmări bunul din masa fiduciară (art. 2068), creditorii masei succesorale însă vor fi creditori ai fiduciei și vor putea urmări acel bun.  Și, invers, în cazul scenariului legatului pe termen (opțiunea 2), bunul intră pe deplin în patrimoniul (personal) al lui P1, astfel încât el devine expus la riscurile juridice (inclusiv urmăririle silite din partea creditorilor săi personali).  În plus, există riscul că însuși P1 va înstrăina bunul către un terț, făcând imposibilă executarea în natură a legatului.  Riscul ar putea fi diminuat prin stipularea în testament a unei clauze de inalienabilitate în sarcina lui P1.  Inconvenientul este, așadar, că clauza de inalienabilitate nu este subînțeleasă în testamente, ci trebuie gândită din timp și formulată corect.  Dar nici stipularea clauzei nu acordă protecție deplină contra creditorilor personali ai lui P1, fiindcă așa cum rezultă din dispozițiile clare ale art. 508 alin. (3), această protecție (i.e. bunul supus inalienabilității practic devine bun insesizabil) se acordă de lege doar pentru clauza de inalienabilitate cuprinsă în contracte translative de proprietate, nu și pentru cele instituite prin testament.

5) Alocarea bunurilor individuale către mai mulți beneficiari: desemnare de unic moștenitor ori de comoștenitori?

41. Dacă interpretarea dispoziției testamentare a generat concluzia că alocarea unui bun anume către un beneficiar este o desemnare de moștenitor, dar astfel masa succesorală nu este epuizată, sunt posibile următoarele soluții, în funcție de rezultatul interpretării dispozițiilor testamentare:

(1) unic moștenitor — acel beneficiar este unic moștenitor (deci își extinde dreptul de moștenire asupra întregii mase succesorale, ca urmare a unui exercițiu de interpretare extensivă [Mathis Rudy în MuKoBGB, §2087, nr. 9]), iar ceilalți beneficiari desemnați în testament sunt legatari ai bunurilor alocate lor prin testament;

(2) comoștenitori testamentari — aplicând criteriul intenției testatorului ca mai mulți beneficiari să îi preia poziția economică atât în activ, cât și în pasiv, se poate ajunge la concluzia că și alți beneficiari desemnați în testament sunt comoștenitori împreună cu primul, iar alocarea de bunuri s-a făcut (a) cu titlu de cotă succesorală (pro quota), adică pentru a determina valoarea cotelor lor succesorale, ori (b) cu titlu de instrucțiune de partaj între ei;

(3) intervenirea moștenirii testamentare și, în completare, a moștenirii legale — este moștenitor testamentar acel beneficiar care are doar o cotă succesorală; devoluțiunea restului masei succesorale are loc conform regulilor moștenirii legale, iar ceilalți beneficiari desemnați în testament sunt legatari ai bunurilor alocate lor prin testament, și grevează moștenitorii.

6) Determinarea mărimii exacte a cotei succesorale (în fracții)

52. Când s-a ajuns la concluzia că alocarea unui bun ori grup de bunuri constituie o desemnare a acelui beneficiar drept moștenitor al testatorului, sarcina notarului de a indica cotele succesorale în fracții în certificatul de moștenitor devine dificilă, dar nu imposibilă.  Art. 2546 alin.(2) prevede că, în cazul când există mai mulți moștenitori, cererea de eliberare a certificatului poate fi depusă de oricare dintre ei, indicându-se comoștenitorii și cotele succesorale ale acestora.   Totuși, determinarea definitivă a cotelor succesorale este opera notarului.  Chiar dacă moștenitorul pretinde la o anumită cotă succesorală în cererea sa, notarul nu este legat de această cerere, ci trebuie să determine întinderea drepturilor succesorale ale moștenitorului conform legii (care face trimitere la voința testatorului și interpretarea ei).  Înainte de a elibera certificatul de moștenitor cu cotele determinate pe baza valorii, notarul ar trebui să informeze solicitanții pentru a le da posibilitatea să comenteze și să vină cu propuneri argumentate de corectare [OLG München din 13.07.2017, nr. 31 Wx 229/16].

Mai mult, comoștenitorii pot să se pună în acord în fața notarului privitor la componența masei succesorale (pe care notarul nu o poate verifica cu certitudine și nici nu are un asemenea rol, fiindcă lista bunurilor nu se include în certificatul de moștenitor), valoarea convențională a bunurilor individuale atribuite fiecăruia și mărimea cotelor succesorale.  Aceste calcule pot fi puse la baza distribuției finale a cotelor succesorale din certificatul de moștenitor.

53. Pe de altă parte, în cazul discutat, comoștenitorii pot scuti notarul de această sarcină (art. 2542 alin. (4)).  Dacă se descoperă bunuri noi, ori există obligații ale masei succesorale nestinse, problema cotelor succesorale exacte poate reapărea [OLG München din 10.07.2019, nr. 31 Wx 242/19].

Pentru a determina mărimea exactă a cotei succesorale în acest scenariu, se va reflecta coraportul dintre valoarea bunului ori a grupului de bunuri alocate unui comoștenitor și valoarea masei succesorale [BGH din 16.10.1996, nr. IV ZR 349/95].  C. civ. nu oferă o regulă fermă privind momentul evaluării bunurilor și a masei succesorale: momentul întocmirii testamentului sau momentul deschiderii moștenirii.  Decisivă este atingerea cât mai fidelă a voinței reale a testatorului.  Dacă testatorul a dorit ca anumite bunuri să fie atribuite ferm unui comoștenitor, atunci evaluarea ar trebui să se facă la momentul deschiderii moștenirii, pentru ca valoarea de partaj a bunului să corespundă valorii cotei succesorale.

54. Dacă însă testatorul a alocat bunurile diferitor comoștenitori pornind de la anumite valori (de exemplu, a încercat să mențină o anumită proporție în valoare), cotele succesorale ale celor astfel desemnați drept comoștenitori ar trebui să se bazeze pe valoarea bunurilor alocate și a patrimoniului testatorului la data întocmirii testamentului [Erbrecht/Lange, §27, nr. 5, p. 205].  Doar așa se va putea atinge ceea ce a dorit el.

55. Înainte de a fixa valoarea bunurilor, trebuie să se verifice dacă bunurile alocate unui moștenitor prin testament:

(1) se includ în cota sa succesorală, astfel încât dispoziția testamentară are și valoarea unei instrucțiuni de partaj (art. 2504); sau

(2) nu se includ în cota sa succesorală, astfel încât dispoziția testamentară constituie un legat (în sens de legat prioritar al moștenitorului, art. 2300), care grevează celelalte cote succesorale, dar nu moștenitorul cu legat prioritar.  În acest din urmă caz, valoarea bunurilor care fac obiect al legatului nu pot fi luate în contul valorii cotei succesorale a cărei mărime exactă se determină [BGH din 15.10.1997, nr. IV ZR 327/96].

În cazul unei instrucțiuni de partaj clasice, testatorul vrea să păstreze intactă mărimea cotelor succesorale ale comoștenitorilor.  Așadar, comoștenitorul care a primit conform instrucțiunii de partaj mai mult decât era proporțional cotei sale, va datora sultă.

56. Se poate însă întâmpla ca testatorul să dea instrucțiuni de partaj cu intenția clară ca valoarea care urmează să fie primită de fiecare beneficiar să fie diferită; o asemenea intenție duce la calificarea de instituire a unui legat prioritar în folosul acelor beneficiari [BGH din 06.12.1989, nr. IVa ZR 59/88].

Atunci când testatorul alocă copiilor săi (moștenitori legali de clasa I) bunuri cu diferite valori ar trebui de făcut concluzia rațională că el intenționa cotele lor succesorale să aibă mărimi diferite (proporționale), și nu doar să instituie o serie de legate prioritare, cu păstrarea cotelor succesorale egale.

57. Dacă testatorul a dispus că un comoștenitor urmează să primească un anumit bun fără a fi ținut la o sultă către ceilalți comoștenitori, dispoziția testamentară urmează a fi calificată atât ca o instrucțiune de partaj, cât și ca legat prioritar în folosul primului privitor la mărimea sultei [OLG Hamburg din 22.12.2016, nr. 2 U 10/16] [pentru detalii privind legatul prioritar și formularea lui → adnotarea la art. 2300]

7) Reperul temporal al interpretării

58. Deoarece testatorul își manifestă voința testamentară (animus testandi) la momentul încheierii testamentului, și nu l-a momentul deschiderii moștenirii, anume componența patrimoniului său la momentul întocmirii testamentului trebuie luată în cont pentru a identifica voința sa reală privind felul desemnării beneficiarului [Erbrecht/Lange, §27, nr. 9, p. 207].  Totuși, ar trebui luată în cont și ideea că testatorul intenționa să înstrăineze pe parcursul vieții celelalte bunuri pe care le deținea atunci (de exemplu, în testament s-a tăcut despre soarta banilor, fiindcă testatorul dorea să doneze o parte din ei ori să facă o reparație la locuința sa, așa că „și i-a rezervat”).

59. Din altă perspectivă, desemnarea de moștenitor nu este afectată de împrejurarea că, după întocmirea testamentului cu alocarea de bunuri individuale, testatorul a dobândit bunuri noi de valoare [Dietmar Weidlich în Palandt, §2087, nr. 7; BGH din 22.03.1972, nr. IV ZR 134/70].  În această cheie, dacă testatorul a desemnat comoștenitori prin distribuirea bunurilor sale între ei în testament, bunurile ulterior dobândite de testator se vor distribui comoștenitorilor testamentari conform cotelor succesorale determinate pe baza dispozițiilor testamentare (a valorii bunurilor menționate în testament ori a categoriei de bunuri, e.g. mobile/imobile; imobile/bani pe conturi; bunuri din Moldova/bunuri din altă țară).  Soluția de extindere a cotei succesorale unice ori a cotelor multiple atribuite prin testament se regăsește expres în art. 2242.

Soluția însă nu este permisă de dispoziția ar. 2241 atunci când este clar că testatorul a dorit să limiteze cota succesorală a moștenitorului desemnat doar la o parte din masa succesorală (e.g. prin dispoziția „iar restul să fie transmis conform legii/ moștenitorilor mei legali”).

În acest context, în 2017 BGH a pus la baza interpretării dispozițiilor testamentare (și extinderii testamentului față de bunurile dobândite după întocmirea sa) ideea de determinare a planului testamentar urmărit de testator [BGH din 12.07.2017, nr. IV ZB 15/16].  Adeseori un asemenea plan poate fi surprins din conținutul său.

60. Norma clasică a art. 2388 lit. b) și c) este că, dacă după întocmirea testamentului, dar înainte de deschiderea moștenirii, bunul încetează să aparțină testatorului (fie ca urmare a pierii ori a înstrăinării), testamentul este caduc în această parte.  Soluția legislativă este tradițională, clasică și simplă.  Ea este potrivită pentru legat.  Totuși, dacă dispoziția testamentară trebuie interpretată ca desemnare de moștenitor, dispariția bunului nu afectează neapărat desemnarea drept unic moștenitor.

Ilustrația 9

Testatorul avea un apartament pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt în Chișinău și a întocmit un testament axat doar pe acest bun („Las apartamentul de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt în Chișinău lui C1”).  Testatorul avea doi copii, C1 și C2, și el intenționat l-a omis pe C2 din testament.  Deoarece el nu avea alte bunuri de preț, este lesne de ajuns la concluzia că C1 este desemnat unic moștenitor.  Ulterior, testatorul decide să se mute cu traiul în sat, vinde apartamentul și cumpără un teren cu casă și anexe.  Totodată, el nu a reușit să își actualizeze testamentul, fiindcă în scurt timp decedează.

La deschiderea moștenirii, testamentul este caduc în partea translației proprietății asupra apartamentului (nemo plus juris...adnotarea la art. 358).  Însă din el rezultă o intenție clară de desemnare a lui C1 de moștenitor unic, așa încât C2 să nu mai moștenească nimic.  Această voință reală a testatorului trebuie să primeze și să fie pusă la baza moștenirii.  

Lucrurile pot să stea diferit când prin alocarea de bunuri au fost desemnați mai mulți comoștenitori, iar bunul atribuit unuia din ei este înstrăinat de testator pe parcursul vieții, astfel că epuizează cota sa succesorală.  O asemenea evoluție subsecventă poate duce la caducitatea dispoziției de desemnare a acelui comoștenitor, dar păstrarea desemnării de moștenitor a celorlalți.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2240 [online]. Codul civil Adnotat [citat 28 iunie 2021]. Disponibil: animus.md/adnotari/2240/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Articolul 99. Ocrotirea patrimoniului

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune