CSJ: Interpretarea pro validitatem a contractului – recalificarea clauzei din contractul matrimonial în clauză de partaj

Chișinău, 26 octombrie 2024 — cu o diferență de 10.564 de voturi a prevalat votul DA la referendumul constituțional vizând UE

O dezbatere clasică

Într-o speță curioasă, instanțele de judecată au fost puse în situația de a alege între cuvintele formale folosite de soți într-un contract și scopul real urmărit de soți. Este o discuție veche între juriști: dacă o clauză din contract are mai multe sensuri, unul dintre care duce la invalidarea clauzei pentru ilegalitate, iar altul — la un sens mai moderat sau diferit, dar legal, care dintre sensuri va prevala? Exemplul clasic este al clauzei din contractele de credit prin care debitorului i se interzice să acceseze un nou credit de la alt creditor sau chiar să deschidă conturi la altă bancă: este aceasta o limitare a capacității civile de folosință (nulă conform art. 31 alin. (3) și (4) C. civ.) sau este această o obligație de a nu face (valabilă conform art. 774 alin. (1) enunțul 2 C. civ.).

Codul civil a ales soluția clasică în dreptul contractelor: clauzele contractului se interpretează în sensul în care pot produce efecte, dar nu în sensul în care nu ar produce nici un efect (pentru detalii → adnotarea la art. 1104). Pe scurt: dacă părțile au introdus o clauză în contract este mai probabil că ele au dorit clauza să fie înțeleasă într-un mod în care ea funcționează (este utilă), și nu într-un mod în care ea rămâne literă moartă (este inutilă). Aici juriștii europeni mai folosesc latinismul: falsa demonstratio non nocet (denumirea greșită a unui act nu este nocivă pentru act).

Speța — clauza din contractul matrimonial care, de fapt, este o clauză de partaj

Imobilul cumpărat de soți în timpul căsătoriei în iulie 2014 a devenit bun comun în devălmășie și ambii au fost înregistrați ca proprietari devălmași în RBI. Prețul a fost finanțat printr-un credit. Ei au divorțat în mai 2021. Pe durata căsătoriei, în octombrie 2016 soții au încheiat un „contract matrimonial”. Prin acesta părțile au stabilit că imobilul devine proprietate personală a soțului. În plus, s-a stabilit regimul matrimonial de separație asupra veniturilor.

Soțul cere instanței să se declare că imobilul îi aparține doar lui. Consecința este că bunul nu poate fi partajat între foștii soți, deoarece nu mai aparține fostei soției. Soțul a motivat acest aranjament dintre soți prin ideea că el este cel care a achitat creditul folosit la finanțarea prețului. Aparent, soția a fost de acord cu acest aranjament, deoarece a semnat contractul în litigiu.

Instanța de fond a dat dreptate fostei soții/pârâtei, argumentând că „contractul matrimonial semnat în 2016, nu poate avea efect retroactiv asupra bunului dobândit în 2014, astfel încât clauza prin care apartamentul ar fi proprietatea personală a [soțului] este lovită de nulitate” [paragraful 12]. Instanța de apel a menținut soluția.

Analiza CSJ

Prin decizia sa, CSJ a respins analiza instanțelor de fond și de apel, punctând nevoia de a da curs voinței reale a părților și interpretării utile, pro validitatem, a clauzelor contractului.

Citat:

“57. Într-adevăr, art. 29 alin. (3) din Codul familiei stipulează că un contract matrimonial nu poate avea efect retroactiv asupra bunurilor dobândite anterior, însă interpretarea restrictivă aplicată de instanța de apel și de fond ignoră faptul că acest contract reprezintă totuși o înțelegere voluntară și explicită între părți, menită să reglementeze regimul juridic al unui bun dobândit în perioada căsătoriei.
58. Contractul matrimonial nr. 10646 din 21 octombrie 2016 a fost încheiat de comun acord între părți și reflectă voința expresă a soților [AF] și [TF] de a separa proprietatea asupra apartamentului nr. xxxxx de pe str. xxxxx, mun. Bălți.
59. La cazul din speță, instanța de fond și apel nu a efectuat o examinare completă a intenției reale a părților la momentul încheierii contractului matrimonial. Acestea urmau să atragă atenție acordului de voință între soți, exprimat prin contractul matrimonial și să analizeze dacă clauza de la pct.2 reflectă o dorință comună de a modifica regimul juridic al bunului dobândit anterior, ce e interzis potrivit art.29 alin. (3) Codul familiei, sau un acord de împărțire a bunului comun în timpul căsătoriei prin atribuirea acestuia unuia din soți, fapt care e perfect valabil.
60. Completul consideră necesar să rețină că, prin aplicarea unei interpretări prea stricte a prevederilor legale, instanța descurajează soții să își rezolve disputele patrimoniale prin acorduri voluntare.
61. În această privință, este de menționat că, contractul matrimonial reprezintă o formă eficientă de gestionare a aspectelor patrimoniale și ar trebui promovat ca o soluție alternativă la litigiile lungi și costisitoare. Iar, instanțele de judecată ar trebui să recunoască validitatea acordului matrimonial, inclusiv și a celui privind împărțirea bunurilor comune anterior dobândite, ca o formă de mediere între părți, menită să prevină conflicte suplimentare și să clarifice drepturile de proprietate.
62. În aceiași ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atenționează că clauzele contractuale urmează fi interpretate reieșind din voința reală a părților la momentul încheierii unui acord și în sensul în care să producă efecte juridice.”

[Notă: în paragrafele 49 și 50 CSJ a făcut trimitere la art. ex.-725 C. civ. — interpretarea conform voinței reale a părților — și art. ex-729 C. civ. – interpretarea unui contract în sensul în care el produce efecte juridice — principiul interpretării utile a contractului].

p.s. Saltul calitativ al hotărârilor CSJ

Nu poți preda dreptul civil fără a vedea cum el trăiește prin hotărârile instanțelor judecătorești (anume acolo este dreptul adevărat, nu în textele seci din legi). Adeseori, citesc spețe model ale instanțelor, care se potrivesc bine materiei predate la curs sau unei cercetări pe care o fac. Însă nu le pot cita. Sunt inutilizabile, deoarece „motivarea” judiciară se reduce la recitarea excesivă a textelor de lege aplicabile; deoarece nu se poate identifica care este regula sau principiul care a fost decisiv pentru instanță și nici cum instanța a interpretat textul de lege în acest caz concret.

Noua structură a hotărârilor CSJ (dar și a unor judecătorii și curți de apel) este salutabilă. Ea nu este ideală, dar este un salt calitativ.

În loc de excesul de fapte și texte de lege, ar trebui să vedem în ele mai multă analiză, după metoda bine-cunoscută I-R-A-C (introducerea—regula—analiza—concluzia):

• Introducerea: ce problemă juridică o verificăm;
• Regula: care este regula aplicabilă în speță și care sunt elementele regulii (este ceea ce la drept penal se învață ca „componența de infracțiune”, iar în dreptul german este der Tatbestand — complexul de fapte necesar pentru un anumit efect juridic). În caz de neclaritate în text, care este sensul corect al regulii (aici intervine rolul unei instanțe supreme de a asigura uniformitatea în interpretarea și aplicarea textelor de lege, standard impus de art. 4 alin. (4) C. civ.);
• Analiza: cum faptele speței se subsumează elementelor regulii;
• Concluzia: decizia asupra problemei juridice.

Este o metodă migăloasă și plictisitoare, dar care răspunde nevoii unei analize juridice riguroase. Ea deja se învață în facultățile de drept de la noi. Ea nu este numai o metodă de a scrie, ci și de a gândi juridic.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, CSJ: Interpretarea pro validitatem a contractului - recalificarea clauzei din contractul matrimonial în clauză de partaj [online]. Codul civil Adnotat [citat 10.12.2024]. Disponibil: animus.md/blog/csj-interpretarea-pro-validitatem/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.