Articolul 171. Noţiunea de persoană juridică

(1) Persoana juridică este subiectul de drept constituit în condiţiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu şi distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică şi bunele moravuri.
(2) Persoană juridică poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţă de judecată.
(3) Persoana juridică poate fi organizată în mod corporativ sau în baza calităţii de membru, poate fi dependentă sau independentă de un anumit număr de membri, poate avea scop lucrativ sau nelucrativ.
(4) În funcţie de participare la constituirea patrimoniului persoanei juridice, fondatorii (membrii) au sau nu au drepturi de creanţă faţă de ea. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) au drepturi de creanţă sînt societăţile comerciale şi cooperativele. Persoane juridice în a căror privinţă fondatorii (membrii) nu au drepturi de creanţă sînt organizaţiile necomerciale.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 8 decembrie 2024
Similar: art. 187 din Codul civil al României

▮ I. Scopul

În dreptul civil noțiunile de subiect de drept și persoane sunt echivalente.

Art. 171 definește persoana juridică ca subiect de drept civil.

De ce dreptul folosește noțiunea de „persoană juridică” și nu „organizație”? În primul rând, pentru că există organizații fără persoanlitate juridică (cărora legea nu le recunoaște calitatea de subiect de drept civil). În al doilea rând, pentru a putea opera cu noțiunea mai largă de „persoană” și a include atât subiecții de drept naturali (oamenii, persoanele fizice), cât și subiecții de drept artificiali (și anume persoanele juridice). Este un exercițiu de brevitate.

▮ II. De ce există noțiunea de „persoană juridică”?

Noțiunea de „persoană juridică” s-a inventat dintr-o nevoie practică: o persoană existentă poate avea nevoie să creeze un subiect de drept distinct, artificial, pe care să-l doteze cu patrimoniu, să-l organizeze și să-l dedice unui scop.

Ilustrații

Un om de afaceri constituie un SRL pentru a desfășura o activitate prin acel SRL; de fapt, activitatea devine a însăși SRL-ului, și nu al omului de afaceri. 

Statul are nevoie să deschidă un spital nou, care va putea să primească finanțare de la stat (pe un cont bancar distinct), să încheie contracte de muncă cu salariații (și să fie angajator al acestora) și să facă achiziții de bunuri și servicii pentru a-și asigura activitatea. (și să fie parte la contracte și litigiile decurând din acestea). Acest spital va fi organizat adeseori sunt forma unei instituții publice.  O asemenea abordare este mai pragmatică decât alternativa: fiecare spital să fie organizat ca o subdivizune (departament) al Ministerului Sănătății. Birocrația ar fi prea complexă.

În plus, noțiunea persoană juridică poate face ceva ce cea de „persoană fizică” nu poate — să includă un grup de persoane care, pe intern, își unesc forțele (investițiile sau eforturile), dar pe extern compar ca un subiect subiect de drept, distinct de fiecare membru al grupului.

Ilustrație

Doar o persoană juridică (e.g. un SRL) îi permite omului de afaceri:

— să izoleze anumite active, să le dedice unei activități și să nu poarte răspundere personală pentru datoriile aferente acelei activități (în unele sisteme de drept această izolare se poate efectua de către o persoană fizică profesionist prin transferul intra-patrimonial). 

— să lanseze mai multe linii de afaceri prin diferite SRL-uri: SRL A se va ocupa doar cu vânzare de cafea; SRL B doar cu deținerea de imobiliare și transmiterea în chirie; SRL C doar cu prestarea unor servicii de consultanță.  Problemele juridice și financiare ale unui SRL nu se vor revărsa asupra celuilalt, deoarece ele sunt subiect de drept distincte.

— omul de afaceri poate să „invite” un străin în capitalul SRL-ului, deoarece un SRL poate avea mai mulți asociați. El poate să vândă deținerea (partea socială) în SRL A, dar să o păstreze pe cea în SRL B și C.  Cumpărătorul părții sociale în SRL A va dobândi controlul asupra întregului SRL, cu toate activele și pasivele sale, relațiile în curs de derulare și clientela. Acesta este numit un „share deal” care este mai facil decât un „asset deal” (adică vânzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic, ce implică transferul fiecărui activ și pasiv în mod individual).

— omul de afaceri poate să numească pe altcineva ca administratorului al SRL A, pentru a face un pas înapoi din activitatea zilnică a SRLului. Rămând doar asociat el va lua doar cele mai importante decizii, rezervate adunării generale a asociaților SRL.

Opțiunile de mai sus nu sunt posibile „pe persoană fizică”.  Un om nu se poate diviza în mai mulți oameni, dar ei poate constitui mai multe persoane juridice, obținând un efect practic similar.

Așadar, persoana juridică nu este o simplă ficțiune juridică. Ea este o realitate juridică care însă constituie un construct juridic (o invenție), spre deosebire de persoana fizică, reprezentată de o ființă biologică gânditoare. De altă parte, din punct de vedere obiectiv, și noțiunea „persoană fizică” poate, în egală măsură, descrisă ca o ficțiune juridică: „[c]onceptele de subiect de drept, de drept subiectiv, de persoană juridică nu se regăsesc direct în natura lucrurilor […] ; aceste noțiuni sunt opera exclusivă a spiritului, constituie, așadar, într-o anumită măsură, un artificiu uman și, în consecință, trebuie să fie limitate la domeniul tehnicii.” [Fr. Gény, Science et technique, tome III, Élaboration technique du droit positif, Ed. Sirey, Paris, 1921, p. 219]

▮ III. Subiectele „artificiale” de drept din alte ramuri

Noțiunea de „persoană juridică” este prin excelență o noțiune de drept civil. Ea însă este preluată și folosită de toate ramurile de drept, atât de drept public, cât și de drept privat. Aici se manifestă funcția dreptului civil de a fi „dreptul comun”.

Dreptul este, însă, plin de construcții juridice autonome. Este perfect posibil ca o altă ramură de drept (în special una din dreptul public) să definească anumiți subiecți care nu sunt nici persoană fizică și nici persoană juridică. Este cazul, în special, al „autorităților publice”, noțiune de drept public, în special de drept administrativ.

Astfel, nu toate autoritățile publice sunt persoane juridice, ci doar cele care întrunesc condițiile impuse de legea civilă (a se vedea, în special, art. 174 C. civ.).  De exemplu, primarul nu este o persoană fizică, nici persoană juridică, ci este o autoritate publică. Din perspectiva dreptului civil, primarul este un „administrator al persoanei juridice de drept public”, este un organ al persoanei juridice, dar nu o persoana distinctă.  La fel, consiliul municipal/local, organ colegial, nu este o persoană juridică, ci, din nou, doar un organ al persoanei juridice. Anume acesta este sensul atribuit de Legea nr. 436/2006, care dispune: autorităţile administraţiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în sate (comune), oraşe (municipii) sînt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive (art. 5 alin. (1) din Legea Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală).

În ambele cazuri persoana juridică, din care fac parte aceste organe, se numește „municipiul”, „orașul”, „satul” sau, toate incluse în noțiunea mai largă de „unitate administrativ-teritorială” (art. 4 din Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală). Această lege are grijă să nu declare „autoritățile locale” drept persoane juridice, ci doar unitățile administrativ-teritoriale. [Pentru aceeași analiză în dreptul românesc, a se vedea: R. Rizoiu, Amenda pe persoană fizică: despre persoane și organele sale, nr. 6, notăm, în special, precizarea: „Într-adevăr, ceea ce în dreptul administrativ este calificat prin termenul de „autoritate publică” trebuie înțeles (din perspectiva dreptului comun) ca desemnând un organ al unei persoane juridice (de drept public) învestit cu autoritate de decizie și acțiune, adică având un set de puteri fixat prin lege.”]

▮ IV. Elementele definiției

Definiția legală a persoanei juridice are trei elemente:

1. Organizarea

Organele persoanei juridice sunt compuse, la rândul lor, din alte persoane (de regulă, persoane fizice).  Organul cu putere de reprezentare a persoanei juridice (e.g. administratorul sau consiliul de administrație), în raporturile cu terții, nu acționează din nume propriu, ci din numele persoanei juridice. Explicația juridică este că administratorul este doar un reprezentant organic al persoanei juridice; el manifestă voința persoanei juridice, iar nu voința personală; actul juridic este închieat de către persoana juridică și produce efecte juridice pentru ea (art. 362 alin. (2) C. civ.), nu și pentru administratorul care doar manifestă voința.

În mod similar, fapta ilicită a administratorului constituie fapta ilicită însăși a persoanei juridice (art. 2005 alin. (1) C. civ.). Deși, în anumite situații, administratorul își va angaja și răspunderea delictuală personală (art. 2005 alin. (2) C. civ.). Pentru detalii → adnotarea la art. 2005.

Organul poate fi definit ca partea componentă a persoanei juridice, care, pe cale de consecință, nu are o personalitate juridică distinctă.

2. Patrimoniul

 

3. Scopul

 

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 171 [online]. Codul civil Adnotat [citat 15.12.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/171/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.