Articolul 921. Declaraţia de rezoluţiune

(1) Dreptul la rezoluţiune se exercită de către partea îndreptăţită prin declaraţie scrisă notificată celeilalte părţi contractante.
(2) Partea îndreptăţită, dacă invocă un interes justificat, poate, în locul rezoluţiunii conform alin.(1), să ceară instanţei de judecată să declare rezoluţiunea prin hotărîre judecătorească. În condiţiile Codului de procedură civilă, partea îndreptăţită poate modifica acţiunea în declarare a rezoluţiunii într-o acţiune în executare silită a obligaţiei contractuale şi invers.
(3) În cazul în care notificarea făcută conform art.917 prevede rezoluţiunea de plin drept dacă debitorul nu execută în termenul suplimentar acordat prin notificare, rezoluţiunea operează, fără vreo altă declaraţie, la expirarea respectivului termen sau a unei perioade rezonabile după notificare (care trebuie să fie mai lungă decît termenul acordat prin notificare).

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 5 august 2020 Ι Actualizat: 7 iulie 2024
Originea reglementării: alin.(1) — art. III. – 3:507 DCFR; art. 7.3.2 Principiile UNIDROIT   Ι   alin.(2) — art. 6:267 Cod civil al Țărilor de Jos

▮ Remediu extrajudiciar

Principiul în dreptul privat al Republicii Moldova este că rezoluţiunea este un remediu extrajudiciar şi, dacă partea contractantă are dreptul la rezoluţiune, ea îl poate exercita printr-o notificare adresată celeilalte părţi.  Textul de lege foloseşte termenul de “declaraţie” însă, în fond, el este o notificare prin care se comunică un act juridic unilateral prin care se exercită un drept potestativ (dreptul de rezoluţiune) şi care are efect transformator asupra raportului contractual supus rezoluţiunii. [Pentru o prezentare mai detaliată a drepturilor potestative → Noțiuni elementare ale dreptului civil.]

Caracterul de principiu extrajudiciar nu se opune ca, după ce rezoluţiunea s-a produs, partea interesată (indiferent că este cea care a declarat rezoluţiunea, sau cealaltă parte) să introducă o acţiune în justiţie prin care se cere constrângerea debitorului la executarea obligaţiei care îi revine în cadrul raportului de restituţie.  De exemplu, dacă cumpărătorul a declarat rezoluţiunea pe motiv de viciu al bunului vândut, iar vânzătorul refuză să restituie preţul, cumpărătorul poate introduce o acţiune de încasare silită a datoriei cu titlu de preţ şi eventuale despăgubiri.  Din punct de vedere procesual, nu este necesar ca reclamantul să solicite instanţei pronunţarea rezoluţiunii, întrucât poziţia reclamantului este că rezoluţiunea deja s-a produs, iar temeiul acţiunii este neexecutarea de către pârât a obligaţiei de restituţie.

▮ Act juridic supus recepţiei

Declaraţia de rezoluţiune este supusă regulilor generale privind actele juridice unilaterale şi este un act supus recepţiei, deci el produce efecte juridice şi rezoluţiunea are loc, din momentul recepţiei declaraţiei de către cealaltă parte contractantă.

Totuşi, art. 907 conţine o normă corectivă atunci când celalaltă parte contractantă este culpabilă de nerecepţia declaraţiei.  În acel caz, rezoluţiunea se produce fără recepţie, însă din momentul prezumat al recepţiei.

▮ Aspecte de procedură

Într-o speță, partea la proces (împrumutat și debitor ipotecar) a introdus o acțiune (reconvențională) în rezoluțiunea contractelor de împrumut și de ipotecă. În sub-titlul cererii de chemare în judecată era indicat că acțiunea este „în nulitate”, pe când în solicitările propriu-zise el a cerut „rezoluțiunea” acestor contracte. Instanța de fond și de apel au respins acțiunea în nulitate, lăsând sub tăcerea faptul că solicitarea era de rezoluțiune. CSJ a casat soluțiile instanțelor, indicând că trebuia să se soluționeze anume acțiunea în rezoluțiune. Citat din Decizia Col. civ. CSJ din 23 noiembrie 2022, dosarul nr. 2ra-608/2022:

Din conținutul pretențiilor formulate de către reclamantul [VG] în acțiunea reconvențională se desprinde că acesta solicită rezoluțiunea contractului de împrumut nr. 402 din 26 ianuarie 2016 încheiat între [VP] și [VG], [GG], autentificat de notarul public [MV] și a contractului de ipotecă nr. 403 din 26 ianuarie 2016, încheiat între [VP] și [VG], [GG], GȚ [VG], autentificat de notarul public [MV], cu repunerea părților în poziția inițială.

Din textul deciziei contestate anumite considerente care ar reflecta o apreciere a acestor pretenții pe deplin nu se identifică or, instanța de apel și-a expus motivarea deciziei printr-o concluzie generalizată, pe cînd urma a se expune asupra tuturor pretențiilor din cererea de chemare în judecată/acțiunea reconvențională în condițiile în care acestea au fost indicate în cererea de apel.

De altfel, Colegiul lărgit atestă că instanța inferioară a judecat fondul cauzei determinând incorect obiectul litigiului declararea nulității actului juridic, nu a dat apreciere pretențiilor din acțiunea reconvențională privind rezoluțiunea contractului de împrumut nr. 402 din 26 ianuarie 2016 și a contractului de ipotecă nr. 403 din 26 ianuarie 2016, cu repunerea părților în poziția inițială, și nu a supus unei analize fiecare pretenție în parte, cu trimitere la norma legală.

Instanța de recurs reține că instanța de apel urma să determine cert pretențiile ce au fost examinate prin hotărârea din 20 decembrie 2019 a Judecătoriei Ungheni, apoi să se expună în raport cu acestea și asupra argumentelor, obiecțiilor invocate în confirmarea unei ipoteze și excluderea alteia.

Din acest considerent, Colegiul apreciază ca fiind prematură poziția instanței de apel, precum că, soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reconvenționale este întemeiată, rezultată din aprecierea corectă a materialului probator și interpretarea justă a normelor de drept material, în condițiile în care aceste pretenții nici nu au fost reflectate în decizia instanței de apel.

Cauza fiind trimisă la rejudecare în instanța de apel, problema a fost corectată. Citat din Decizia Col. civ. Curții de Apel Chișinău din 24 aprilie 2024, dosarul nr.2a-4330/22:

115. Denumirea cererii de chemare în judecată privind nulitatea actului nu se egalează cu cerințele din acțiune și anume privind rezoluţiunii contractului de împrumut și de ipotecă.
116. Raportând la caz normele legale sus-menționate și reieşind din circumstanțele stabilite, Colegiul civil conchide asupra netemeiniciei pretenţiei apelantului/pârât cu privire la constatarea rezoluţiunii contractului de împrumut și de ipotecă, nefiind întrunite condiţiile necesare pentru aplicarea art. 735 din Codul civil (în redacţia până la 01 martie 2019).

Deși acțiunea reconvențională a rămas respinsă, instanța de apel a corectat dispozitivul, făcând referință la pretenția corectă (rezoluțiunea), iar nu cea greșită (nulitatea contractelor vizate).

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 921 [online]. Codul civil Adnotat [citat 27.07.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/921/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Lecție online privitor ineficiența declarației de rezoluțiune (2021):