Articolul 491. Deposedarea şi tulburarea ilegală

(1) Persoana care deposedează posesorul sau îi tulbură posesia se consideră că acţionează ilegal, în sensul prezentei secţiuni, dacă acţionează fără consimţămîntul posesorului, iar deposedarea sau tulburarea nu este permisă de lege.
(2) În afară de alte mijloace de apărare prevăzute de lege, posesorul deposedat sau tulburat ilegal are dreptul la repararea prejudiciului cauzat conform dispoziţiilor legale privind răspunderea delictuală.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 29 septembrie 2020
Originea reglementării: art. VIII. – 6:201 DCFR

Lecție online privind apărarea posesiei, 2020

▮ Traducerea comentariului DCFR (cu indicarea în paranteze pătrate a numărului corespunzător a articolului din C. civ.):

Comentariu

A. Ideea generală

Ideea centrală a „ilegalității”. Principalul scop al dispozițiilor Secțiunii 2 este de a apăra posesorul împotriva deposedării „ilegale” și împotriva tulburărilor „ilegale” asupra posesiei sale, care nu întrunesc caracterele unei deposedări complete. Astfel, cele trei remedii juridice oferite posesorilor în art. VIII.–6:202 – 6:204 [art. 492-494 C. civ.] (autoapărarea, acțiunea în reintegrare și în complângere) au o cerință comună: „ilegalitatea” deposedării sau tulburării săvârșite de o altă persoană împotriva căreia sunt îndreptate remediile. Prin urmare, noțiunea „ilegal” este definit de primul articol din această secțiune 2.

B. Interesele în joc și considerațiile de politică legislativă

Remedii posesorii. Regimul remediilor speciale de apărare a posesiei din Secțiunea 2 are ca scop de a proteja posesorii prin oferirea unui mijloc simplu și rapid de a recupera posesia sau de a opri tulburările ilegale. Aceste remedii, precum și alte remedii de drept privat, trebuie exercite într-o procedură judiciară în fața unei instanțe de judecată ori a unei alte autorități competente, după cum este cazul în art. VIII.–6:203 și 6:204 [art. 493 și 494 C. civ.], pentru a oferi o protecție rezonabilă și intereselor celeilalte persoane față de care sunt îndreptate remediile. Art. VIII.–6:202 [art. 492 C. civ.](autoapărarea) permite doar o excepție restrânsă de la acel principiu general de exercitare judiciară a remediilor. În acest caz, interesele celeilalte persoane sunt ocrotite prin cerința ca acțiunea împotriva încălcării ilegale a posesiei reclamantului să fie imediată și proporțională.

C. Privire comparativă

Privire comparativă. În anumite sisteme de drept (e.g. Austria, Germania, Elveția, Grecia) exercitarea remediilor posesorii de orice natură cere în mod expres inițiativa celui de tulbură sau deposedează care să fie ilegală și împotriva voinței posesorului (germ. — “verbotene Eigenmacht”). În Franța și Belgia, deși remediile posesorii sunt potrivite doar pentru ocrotirea imobilelor, circumstanțele care permite folosirea acestor remedii constau de regulă în așa numita tulburare de posesiei (fr. — “trouble possessoire”), care constă în orice acțiune care afectează ori amenință exercitarea drepturilor de posesie a unei persoane. În general, aplicarea remediilor posesorii de regulă este provocată de acțiuni care în mod obiectiv sunt de natură a afecta, în mod negativ, posesia persoanei asupra [bunului] și nu există o cauză care să le justifice, de exemplu consimțământul posesorului sau o dispoziție legală.

D. Acțiunea săvârșită fără consimțământul posesorului cu excepția cazului când este permisă de lege

Consimțământul. Orice deposedare sau tulburare a posesiei se consideră „ilegală” dacă ea este săvârșită împotriva voinței, sau, în alte cuvinte, „fără consimțământ” al posesorului și dacă ea nu este permisă de lege. În mod normal, consimțământul posesorului nemijlocit este suficient pentru ca intervenția terțului să fie legală. În anumite situații, ar putea fi suficient consimțământul posesorului mijlocit, în special dacă posesorul mijlocit, în privința raportului său cu posesorul nemijlocit, are dreptul de a permite intervenția terțului: e.g. locatarul (care este un posesor de drept limitat conform art. VIII.–1:207 [art. 484 C. civ.]) își dă consimțământul ca terțul să intervină asupra posesiei posesorului nemijlocit. Dacă prin aceasta poziția proprietarului (locator) nu este încălcată (nu este tulburată), nu se cere consimțământul proprietarului.

Poate o simplă schimbare a atitudinii psihice să devină o deposedare „ilegală”? De obicei deposedarea (sau tulburarea) este o faptă exterioară fizică, adică terțul ia activ sau tulbură activ [bunul]. Însă dispoziția legală de asemenea include simpla schimbare „ilegală” internă a atitudinii psihice a persoanei care deja este în posesia [bunului] dacă există dovada (exterioară) a acestei schimbări a atitudinii psihice: cum ar fi o schimbare a atitudinii psihice, în cazul în care un posesor de drept limitat (art. VIII.–1:207 [art. 484 alin.(3) C. civ.]) decide să posede [bunul] ca un proprietar (VIII.–1:206 [art. 484 alin.(2) C. civ.]) și refuză să restituie [bunul] locatorului după expirarea termenului locațiunii. Același lucru se aplică salariatului proprietarului sau găsitorului (prepus al posesiei al proprietarului: art. VIII.–1:208 [art. 485 C. civ.]) al [bunului] care decide să păstreze [bunul] ca un posesor sub nume de proprietar (VIII.–1:206 [art. 484 alin.(2) C. civ.]) și să nu-l restituie proprietarului. [C. civ. numește acest incident, intervertirea felului posesiei, v. art. 486].

Motivul pentru aceasta este că un asemenea posesor de drept limitat ori un găsitor (prepus al posesiei) acționează fără consimțământul posesorului când el îl privează pe posesor de posesia sa: Când un posesor de drept limitat ori un prepus al posesiei decide să acționeze în continuare ca un posesor sub nume de proprietar, el neagă posesia mijlocită (sau nemijlocită) a fostului posesor sub nume de proprietar și, prin urmare, nu mai posedă pentru altul, ci pentru sine. Această schimbare de atitudine psihică a posesorului de drept limitat sau a prepusului posesiei duce la o deposedare a fostului posesor sub nume de proprietar prin lipsirea lui de posesia sa mijlocită (sau nemijlocită) fără consimțământul său. Un găsitor care niciodată nu a avut intenția să dețină [bunul] pentru proprietar (sau alt fost deținător) – în comparație cu un găsitor care inițial era de bună-credință (prepus al posesiei) și apoi și-a schimbat atitudinea psihică – nu poate fi considerat că efectiv a deposedat proprietarul printr-o schimbare de atitudine psihică, fiindcă în acest caz proprietarul a pierdut posesia și niciodată nu a redobândit-o prin intermediul găsitorului cinstit (prepus al posesiei). Totuși, acest caz nu ar trebui să fie tratat diferit în ceea ce ține de mijloacele de apărare posesorie acordate (fostului) posesor împotriva celui care deposedează ilegală sau tulbură ilegal. Astfel, și un asemenea găsitor se consideră că acționează ilegal în sensul art. VIII.–6:201 [art. 491 C. civ.].

Excluderea dreptului la autoapărare fără acțiune fizică exterioară. Trebuie să subliniem aici că remediile posesorii care impun o deposedare sau tulburare ilegală de către un terț sunt, în principiu, următoarele: autoapărarea (art. VIII.–6:202) [art. 492 C. civ.], reintegrarea (VIII.–6:203) [art. 493 C. civ.] și complângerea (VIII.–6:204) [art. 494 C. civ.]. Cu toate acestea, dreptul la autoapărare este limitat la acțiuni fizice exterioare de deposedare și tulburare, și nu include deposedarea prin simpla schimbare a atitudinii psihice a posesorului actual, așa cum este descris în paragraful de mai sus. Motivul pentru asta este că reacția fizică a autoapărării poate fi definită și justificată doar ca o reacție la un atac fizic real față de posesia [bunului]. O reacție fizică exterioară de autoapărare față de o simplă schimbare de atitudine psihică nu poate fi considerată proporțională de la bun început.

Exemplu
Un locatar refuză să restituie bunul mobil după expirarea termenului locațiunii. Locatorul nu poate pur și simplu să plece la locatar și să își ia bunul cu forța. El va trebui să recurgă la exercitarea pe cale judiciară a dreptului său de recuperare a bunului mobil: fie pe baza art. VIII.–6:203 [art. 493 C. civ.], VIII.–6:101 [art. 581 C. civ.] ori pe baza mijloacelor de apărare contractuale [v. art. 913 coroborat cu art. 1284 C. civ.].

Permisiunea prin lege. Deposedarea sau tulburarea fără consimțământul posesorului se consideră „ilegală” doar dacă ea nu este permisă de vreo dispoziție legală. Un asemenea drept ori permisiune de a deposeda ori tulbura fără consimțământul posesorului de obicei se bazează pe dreptul public: e.g. procedura de executare silită, exproprierea pentru cauză de utilitate publică. În privința drepturilor care apar din raporturi juridice private (e.g. drepturi contractuale) persoana care acționează contra voinței posesorului curent nu va acționa „ilegal” atâta timp cât acțiunile ei îndeplinesc condițiile autoapărării (art. VIII.–6:202) [art. 492 C. civ.], care de asemenea constituie o permisiune oferită de lege. În afara limitelor restrânse ale autoapărării, persoana care pretinde posesia în baza unei dispoziții legale de drept privat, cum ar fi un drept contractual ori dreptul de proprietate ce permite posesia [bunului], nu are permisiunea de a deposeda posesorul curent al bunului la propria sa inițiativă, ci trebuie să recurgă la calea judiciară de apărare. Prin urmare, orice deposedare ori tulburare „privată” împotriva voinței posesorului actual se va considera „ilegală” în pofida dreptului de creanță ori real al celui ce deposedează ori tulbură posesia [bunului].

E. Caracterul regulii
Caracterul imperativ. Dispoziția legală este imperativă; […]

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 491 [online]. Codul civil Adnotat [citat 16.04.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/491/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.