Articolul 51. Solicitarea plăților nedatorate
(1) Proprietarul din condominiu nu este obligat să conteste o factură sau un alt aviz de plată care îi este adresat de către asociație, gestionar ori un prestator de servicii intermediate dacă plata care i se solicită nu este în realitate datorată de el. În caz de litigiu, proprietarul are dreptul să invoce lipsa temeiului legal al plății solicitate de la el atât pe cale de acțiune în justiție, cât și pe cale de excepție.
(2) Proprietarul din condominiu este obligat să achite doar plățile datorate de el conform prezentei legi.
(3) Plata benevolă de către proprietarul din condominiu a unei plăți solicitate nu face plata să fie datorată în realitate, chiar dacă el știa sau putea ști caracterul ei nejustificat. Proprietarul poate cere restituirea plății sau tratarea ei ca avans pentru plățile viitoare.
(4) Proprietarul are dreptul să sesizeze oricând expeditorul facturilor ori al altor avize de plată privind incorectitudinea plăților solicitate de la el, chiar dacă a făcut deja plata. Sesizarea trebuie soluționată de către expeditor în termen de o lună.
Adnotare:
La alineatul (4) enunțul 2, cuvântul „expeditor” este absurd (ad absurdum). Din sensul întregului alin. (4) rezultă cu claritate că s-a avut în vedere că sesizarea trebuie să o soluționeze destinatarul sesizării, adică cel indicat în alin. (1) — asociația, gestionarul sau, după caz, prestatorul de servicii intermediate.
▮ Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:
Articolul 51. Solicitarea plăților nedatorate
Alin. (1) neagă mitul, care încă circulă printre unii juriști, că orice factură trebuie plătită dacă ea nu este anulată de instanța de judecată. Factura este doar o invitație de plată și ea nu generează o obligație de plată. Obligația de plată apare din contract, iar mărimea ei se determină conform contractului, e.g. consumul real al consumatorului ori alte metode de calcul aplicabile.Alin. (3): se înlătură de la aplicare art. 1981(1)(b) și 1983 Cod civil. Norma neagă mitul, răspândit între unii juriști, că plata unei facturi valorează acceptarea validității ei. În realitate, de multe ori consumatorii nu verifică facturile și nu tot timpul dețin informația suficientă pentru a le putea verifica independent și cu ușurință. Norma ține cont de această asimetrie informațională și instituie regula că plata benevolă nu înseamnă acceptare. Astfel, un consumator poate să plătească o factură pentru a evita deconectarea unui serviciu, dar, totodată să mențină poziția, extrajudiciar și judiciar, că plățile care i-au fost solicitate nu erau datorate în realitate.