Articolul 86. Dispoziții tranzitorii privind asociațiile existente de coproprietari în condominiu
(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, asociațiile de coproprietari în condominiu constituite până la intrarea în vigoare a prezentei legi se consideră asociații ale proprietarilor din condominiu și se supun regimului prevăzut de prezenta lege. Statutele sau alte acte de constituire, precum și regulamentele acestor asociații se aplică în măsura în care nu contravin prezentei legi. Hotărârile organelor asociației prin care se instituie obligații de plată în sarcina proprietarilor din condominiu, adoptate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, continuă să fie obligatorii 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, chiar dacă nu sunt conforme prezentei legi. După expirarea acestui termen, hotărârile asociației se aplică numai în măsura în care nu contravin cerințelor prezentei legi.
(2) Dispozițiile alin. (1) constituie temei de înregistrare, din oficiu, a schimbării formei juridice de organizare și a denumirii depline și abreviate a asociației în registrul de stat al persoanelor juridice. Schimbarea se înregistrează fără publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și fără achitarea unei taxe de înregistrare.
(3) În cazul în care asociația de coproprietari în condominiu constituită până la intrarea în vigoare a prezentei legi este înscrisă în registrul bunurilor imobile în calitate de proprietar al clădirii (capitolul B), datele ei vor fi radiate și se va face însemnarea „condominiu”.
(4) Dacă statutele asociațiilor menționate la alin. (1) cuprind prevederi care, conform prezentei legi, nu se includ în statut, dar se includ în actul de constituire a condominiului ori în regulamentul condominiului, aceste prevederi ale statutului își păstrează validitatea în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei legi.
(5) Dispozițiile art. 25 alin. (5) și alin. (6) enunțul al doilea din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402/2002 nu se aplică proprietarilor din condominiu și asociațiilor din data intrării în vigoare a prezentei legi.
(6) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, asociațiile care administrează condominiul cu destinație locativă și furnizorii de servicii intermediate urmează să reîncheie contractele privind serviciile intermediate, care trebuie să corespundă dispozițiilor prezentei legi. Furnizorul este obligat să încheie contractul cu asociația în termen de o lună de la întrunirea condițiilor legale.
(7) Din data intrării în vigoare a prezentei legi, contractele privind serviciile intermediate încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi și care nu au fost reîncheiate conform alin. (6) se aplică în partea în care nu contravin dispozițiilor prezentei legi. Din aceeași dată dispozițiile art. 49 se aplică respectivelor contracte.
(8) Din data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele asociației ori altă persoană înregistrată ca administrator al asociației în registrul de stat al persoanelor juridice se consideră administrator al asociației în sensul prezentei legi.
(9) Organele asociațiilor desemnate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi își continuă mandatul în condițiile prezentei legi.
(10) Declarația de condominiu întocmită și înregistrată până la intrarea în vigoare a prezentei legi se consideră act de constituire a condominiului în scopul aplicării dispozițiilor prezentei legi. Proprietarii din condominiul format până la intrarea în vigoare a prezentei legi pot încheia un act de constituire a condominiului în condițiile art. 5 alin. (2)–(5) și ale art. 8. Încheierea actului de constituire a condominiului este obligatorie în scopul modificării informațiilor cu privire la condominiu prevăzute la art. 5 alin. (2).
(11) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, asociația de coproprietari în condominiu constituită până la intrarea în vigoare a prezentei legi va constitui fondul de reparație și dezvoltare prevăzut la art. 53 alin. (1).
(12) Acțiunile în justiție prevăzute la art. 19 pot fi introduse chiar dacă încălcarea a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi și indiferent de persoana care a săvârșit-o, cu condiția că efectele încălcării încă există la data introducerii acțiunii.
Adnotare:
▮ Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:
Articolul 90. Dispoziții tranzitorii privind asociațiile de coproprietari în condominiu existente
Alin. (1)-(3): Reglementarea reia parțial art. 60 din Legea nr. 276/2018 cu privire la condominiu (nepromulgată).Alin. (1) în final menține validitatea hotărârilor diverselor organe ale asociației prin care se stabilesc plăți în sarcina proprietarilor pentru continuitatea încasărilor. Asociațiile însă urmează să evalueze conformarea hotărârilor interne pe care le aplică la dispozițiile prezentei legi (în special în ce ține de competența adunării generale de a institui obligații de plată și regulile de repartizare a cheltuielilor) și să modifice hotărârile existente ori să adopte hotărâri noi. După expirarea termenului de 12 luni, prezenta lege se aplică complet acelor hotărâri, cu efectul că, membrii asociației nu sunt obligați să efectueze plăți asociației dacă temeiul plății nu este conform cu prezenta lege.
Alin. (4): Există asociații care au incluse în statutele lor reguli de folosință a părților comune și reguli de comportament, fiindcă Legea condominiului în fondul locativ nu făcea distincția dintre statut și regulamentul condominiului. Alin. (4) cuprinde norma tranzitorie care recunoaște validitatea în continuare a acestor prevederi chiar dacă sunt în statute. Adunarea generală a asociației rămâne competentă să adopte un statut în redacție nouă și să adopte un regulament al condominiului care să reia regulile de folosință a părților comune și de comportament din statut, dar până la o asemenea hotărâre a adunării generale, prevederile date ale statutului vor rămâne obligatorii pentru proprietari.
Alin. (8) cuprinde o normă de adaptare terminologică, având în vedere că noua reglementare nu numește organul executiv al asociației „președinte”, ci „administrator”. Decisivă pentru a decide cine este administratorul asociației este înregistrarea în registrul de stat al persoanelor juridice, ca „administratorul” sau organul executiv. Dacă, suplimentar, în registrul de stat figurează membrii consiliului, ei nu urmează a fi tratați ca administrator ai asociației, ci, în continuare, membri ai consiliului.
Alin. (9) precizează că prezenta lege nu cere realegerea tuturor organelor asociației. Organele își continuă mandatul pe care l-au dobândit pe baza Legii privind condominiul în fondul locativ.