Articolul 932. Răspunderea după apariţia obligaţiei de restituire
(1) Beneficiarul este obligat:
a) să plătească (la momentul executării) valoarea prestaţiei care încetează a fi transferabilă după apariţia obligaţiei de a o restitui; şi
b) să plătească recompensă pentru reducerea valorii prestaţiei supuse restituirii ca urmare a înrăutăţirii stării prestaţiei după apariţia obligaţiei de a o restitui.
(2) Dacă prestaţia este înstrăinată după apariţia obligaţiei de restituire, valoarea care urmează a fi plătită este egală cu veniturile rezultate din înstrăinare, dacă ele sînt mai mari.
(3) Dreptul la alte despăgubiri rezultate din neexecutarea obligaţiei de restituire a prestaţiei rămîne neafectat.
Adnotare:
Originea reglementării: art. III. – 3:514 DCFR