Articolul 2611. Aplicarea legii în cazul gajului asupra bunurilor mobile
(1) Condiţiile de validitate, publicitatea şi efectele gajului asupra bunurilor mobile, cu excepţia amanetului, sînt supuse legii locului unde se află bunul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului.
(2) Prin derogare de la dispoziţiile alin.(1), se aplică legea locului unde se află debitorul gajist în cazul:
a) unui bun mobil corporal care, potrivit destinaţiei sale, este utilizat în mai multe state, dacă prin dispoziţii speciale nu se prevede altfel;
b) unui bun mobil incorporal. Cu toate acestea, în cazul dreptului privind mijloacele băneşti aflate în cont bancar sau de alt tip se aplică legea statului în care îşi are sediul banca sau alt prestator de servicii de plată care menţine contul respectiv;
c) unui titlu de valoare negociabil care nu este în posesia creditorului gajist. Cu toate acestea, în cazul acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor se aplică legea naţională a emitentului, cu excepţia cazului în care aceste titluri de valoare sînt tranzacţionate pe o piaţă organizată, caz în care se aplică legea statului în care funcţionează piaţa respectivă.
(3) Se consideră că debitorul gajist se află în statul în care acesta îşi are reşedinţa obişnuită sau, după caz, sediul la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate a gajului asupra bunului mobil.
Adnotare:
Originea reglementării: art. 2627 & 2628 Cod civil român; art. 97 UNCITRAL Model Law on Secured Transactions (2016)