A A A + | -

Articolul 1100. Principiile interpretării contractului

(1) Contractul trebuie interpretat pe principiile bunei-credinţe.
(2) Contractul se interpretează după intenţia comună a părţilor, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizaţi.
(3) Dacă una dintre părţi a avut intenţia ca contractul sau o clauză a sa să aibă un anumit sens şi la momentul încheierii contractului cealaltă parte cunoştea sau trebuia, în mod rezonabil, să cunoască intenţia primei părţi, contractul se interpretează în sensul înţeles de prima parte.
(4) Cu toate acestea, contractul se interpretează potrivit sensului pe care o persoană rezonabilă îl atribuie lui:
a) dacă nu se poate determina o intenţie potrivit alin.(2) sau (3); sau
b) dacă îndoiala apare în legătură cu o altă persoană care, nefiind parte la contract şi nici succesor universal sau cu titlu universal ori cesionar al părţii la contract, s-a bazat în mod rezonabil şi cu bună-credinţă pe sensul aparent al contractului.

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune