A A A + | -

Articolul 1614. Intermedierea serviciilor de călătorie asociate

(1) Un profesionist se consideră intermediar al unui serviciu de călătorie asociat dacă, în scopul aceleiaşi călătorii sau vacanţe, care nu constituie un pachet de servicii de călătorie:
a) el intermediază încheierea unor contracte separate cu alţi prestatori de servicii de călătorie privitoare la cel puţin două tipuri diferite de servicii de călătorie, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul său de distribuţie, iar călătorul selectează şi plăteşte separat fiecare din aceste servicii; sau
b) el intermediază, într-un mod personalizat, pentru călătorul cu care încheie un contract de servicii de călătorie sau intermediază încheierea unui asemenea contract, achiziţionarea a cel puţin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt prestator de servicii, în cazul în care se încheie un contract cu acest prestator de servicii cel tîrziu în 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. În sensul prezentei litere, nu se consideră că profesionistul a intermediat un serviciu de călătorie suplimentar doar pentru că el a făcut legătura între călător şi celălalt prestator de servicii.
(2) În cazul în care se achiziţionează un tip de servicii de călătorie menţionat la art.1592 alin.(3) lit.a), b) sau c) şi unul sau mai multe servicii turistice menţionate la art.1592 alin.(3) lit.d), ele nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor şi nu sînt prezentate ca fiind o caracteristică esenţială a călătoriei sau a vacanţei şi nu reprezintă în alt fel o asemenea caracteristică.
(3) Înainte de asumarea de către călător a oricărui contract care duce la crearea unor servicii de călătorie asociate sau a oricărei oferte corespunzătoare, profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate, inclusiv în cazul în care profesionistul nu este înregistrat în Republica Moldova, dar, prin orice mijloace, direcţionează astfel de activităţi către călători din Republica Moldova, trebuie să stipuleze într-un mod clar, inteligibil şi bine evidenţiat următoarele:
a) călătorul nu va beneficia de niciunul dintre drepturile care se aplică exclusiv pachetelor în temeiul prezentei secţiuni şi fiecare furnizor de servicii este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale; şi
b) călătorul va beneficia de protecţie în caz de insolvabilitate în conformitate cu dispoziţiile alin.(5).
(4) Pentru a se conforma dispoziţiilor alin.(3) din prezentul articol, profesionistul care intermediază un serviciu de călătorie asociat trebuie să furnizeze călătorului informaţiile respective prin intermediul formularului standard prevăzut în anexa nr.9 la Legea nr.1125/2002 pentru punerea în aplicare a Codului civil al Republicii Moldova sau, dacă tipul specific de serviciu de călătorie asociat nu face obiectul formularului prevăzut în anexa respectivă, furnizează informaţiile incluse în aceasta.
(5) Dacă profesionistul care intermediază serviciile de călătorie asociate primeşte plăţi de la călător pentru servicii, profesionistul trebuie să garanteze restituirea lor către călător în măsura în care serviciile de călătorie sînt oferite de către intermediar însuşi sau, dacă pretenţia altui prestator de servicii în sensul alin.(1) lit.a) de a primi plata încă nu este stinsă, în măsura în care, ca urmare a insolvabilităţii organizatorului, serviciile relevante nu au fost prestate sau călătorul a plătit direct altor prestatori, în sensul alin.(1) lit.a), faţă de care organizatorul şi-a încălcat obligaţiile de plată.
(6) În cazul în care profesionistul care intermediază servicii de călătorie asociate nu a respectat cerinţele prevăzute la alin.(3)-(5) din prezentul articol, lui i se aplică drepturile şi obligaţiile prevăzute la art.1599 şi 1602-1611 în raport cu serviciile de călătorie incluse în serviciul de călătorie asociat.
(7) În cazul în care un serviciu de călătorie asociat este rezultatul încheierii unui contract între un călător şi un profesionist care nu intermediază serviciul de călătorie asociat, profesionistul respectiv trebuie să informeze profesionistul care intermediază serviciul de călătorie asociat cu privire la încheierea contractului relevant.
(8) Dacă este obligat să asigure transportul călătorului, intermediarul este obligat să asigure şi întoarcerea călătorului, precum şi cazarea pînă la întoarcere.

LPA C civ, art. 23 [Consolidarea dintre teren și construcție: excepția – apartenența diferitor proprietari]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune