Articolul 1981. Circumstanţele în care îmbogăţirea este nejustificată

(1) O îmbogăţire este nejustificată, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) persoana îmbogăţită este îndreptăţită faţă de persoana dezavantajată să obţină îmbogăţirea în virtutea unui contract sau unui alt act juridic, unei hotărîri judecătoreşti sau unui alt temei legal; sau
b) persoana dezavantajată şi-a dat consimţămîntul în mod liber şi fără eroare de a suferi dezavantajul.
(2) Dacă contractul sau un alt act juridic este lovit de nulitate sau este ineficient cu efect retroactiv ori dacă hotărîrea judecătorească sau un alt temei de obţinere este nevalabil cu efect retroactiv, persoana îmbogăţită nu este îndreptăţită la îmbogăţire pe baza acestui temei.
(3) Cu toate acestea, persoana îmbogăţită se consideră îndreptăţită la îmbogăţire în baza legii dacă a dobîndit îmbogăţirea prin uzucapiune, bună-credinţă, precum şi în alte cazuri cînd, conform legii, ea are dreptul de a păstra îmbogăţirea.
(4) De asemenea, îmbogăţirea este nejustificată dacă:
a) persoana dezavantajată a oferit-o pentru un scop care nu este atins sau în considerarea unei aşteptări care nu s-a realizat;
b) persoana îmbogăţită a cunoscut sau trebuia în mod rezonabil să cunoască despre acel scop sau acea aşteptare; şi
c) persoana îmbogăţită a acceptat sau se poate considera în mod rezonabil că a acceptat că îmbogăţirea trebuie să fie restituită în astfel de circumstanţe.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 19 septembrie 2020
Originea reglementării: Art. VII. – 2:101 DCFR (Circumstances in which an enrichment is unjustified)

▮ Traducerea comentariului DCFR (cu indicarea în paranteze pătrate a numărului corespunzător a articolului din C. civ.):

Comentariu

A. Îmbogățirea nejustificată din cauza lipsei temeiului juridic sau a consimțământului: alin.(1)

Privire generală. Prezentul articol prevede că o îmbogățire este nejustificată decât dacă este îndeplinită una din două condiții. O îmbogățire este justificată dacă ea constă într-un avantaj la care persoana îmbogățită este îndreptățită (în raport cu persoana dezavantajată) în temeiul unui act juridic (cum ar fi un contract), o hotărâre judecătorească ori o normă legală. De asemenea, o îmbogățire este justificată dacă persoana dezavantajată și-a dat consimțământul la dezavantaj, cu condiția că consimțământul este liber și nu se bazează pe eroare. Art. VII.-2:103 [art. 1983 C. civ.] prevede circumstanțele în care consimțământul persoanei dezavantajate se consideră că nu a fost dat liber, și anume dacă el a fost afectat de o incapacitate, dol, violență sau leziune.

Lipsa temeiului juridic, nu factorilor de injustiție. Prezentul articol preia punctul de pornire că orice îmbogățire este nejustificată cu excepția cazului când se aplică una din cele două excepții largi. În virtutea acestei dispoziții, orice îmbogățire care nu este întemeiată fie pe un temei juridic anumit, așa cum ar fi un drept contractual în raport cu persoana dezavantajată, sau de consimțământul persoanei dezavantajate, se consideră nejustificată. În alte cuvinte, o îmbogățire este nejustificată decât dacă este este justificată de un contract (sau alt act juridic) încheiat cu persoana dezavantajată sau de o hotărâre judecătorească ori de o normă legală sau de consimțământul persoanei dezavantajate. Prin urmare, nu există un catalog de fapte concrete care declanșează lipsa justificării („factori de nejustificare”); o asemenea abordare ar lua punctul de pornire invers, că o îmbogățire ar fi justificată și ar căuta un motiv de ce ei i-ar lipsi justificarea.

Două justificări alternative. Pentru a constitui o îmbogățire „nejustificată” trebuie negată atât excepția de la alin.(1) lit. a) cât și b). Astfel, în pofida exprimării largi de la alin.(1) lit. a), îmbogățirea pentru care nu există temei juridic va fi nejustificată dacă persoana dezavantajată nu a conferit o îmbogățire în mod voluntar sau, dacă s-a conferit voluntar, aceasta s-a indus printr-un caz de eroare (e.g. privitor la existența unei obligații juridice de a o face), dol, violență sau un factor similar de viciere. Aceasta asigură că persoana care este sui juris [cu capacitate deplină] și care conferă o îmbogățire în deplină cunoștință de cauză și liber de orice presiune nu are niciun drept întemeiat pe dispozițiile [prezentului capitol].

Efectul alin.(2). Alin.(1) lit. a) indică temeiul juridic care justifică îmbogățirea: (i) contractul sau alt act juridic; (ii) hotărârea judecătorească; sau (iii) o normă juridică. Alin.(2) califică această noțiune de temei juridic. El clarifică faptul că există un temei juridic dacă dacă actul juridic, hotărârea judecătorească sau norma juridică sunt valabile. Un act juridic, o hotărâre judecătorească ori o normă juridică care este nul de la bun început, sau anulabil și anulat, orice în alt mod lipsit de efect (ineficient) în mod retroactiv, nu constituie un temei juridic. Într-adevăr, anume pentru asemenea cazuri, când contractul este nul și una din părți își execută obligațiile aparente rezultate din contract, este concepută instituția îmbogățirii nejustificate.

Efectul alin.(3). Îndreptățirea la îmbogățire în virtutea unei norme juridice constituie o justificare a îmbogățirii doar dacă acea îndreptățire este mai mult decât doar formală, adică dacă politica legislativă cere ca persoana îmbogățită să aibă îmbogățirea și nu doar dreptul la îmbogățire.

Relația cu alin.(4). Alin.(4) extinde noțiunea „nejustificat” în afara ariei îmbogățirilor definite de alin.(1). Alin.(4) prevede că dacă condițiile sale sunt întrunite, o îmbogățire de asemenea este nejustificată dacă ea este conferită pentru un scop care nu a fost atins sau cu o așteptare care nu s-a realizat. Asemenea îmbogățiri desigur că sunt nejustificate pe baza alin.(1) în orice caz în care nu există vreun temei juridic pentru îmbogățire. Alin.(4) extinde noțiunea „nejustificat” prin includerea îmbogățirilor conferite pentru un scop eșuat sau a unei așteptări dezamăgite chiar dacă era un temei juridic pentru îmbogățire. Dacă sunt îndeplinite condițiile restrictive ale alin.(4), aceste îmbogățiri sunt nejustificate chiar dacă ele au fost oferite de către persoana dezavantajată cu titlu de executare a unei obligații contractuale datorate persoanei îmbogățite.

Relația cu art. VII.-2:102 [art. 1982 C. civ.]. Art. VII.-2:102 [art. 1982 C. civ.] prevede că îmbogățirile conferite în cadrul executării obligației datorate unui terț sunt, ca regulă, justificate. Aceasta are consecința că în general orice pretenție întemeiată pe îmbogățirea nejustificată se va îndrepta împotriva celeilalte părți a raportului juridic obligațional nul sau ineficient. O pretenție față de cel care efectiv a primit avantajul de regulă va fi refuzată. Persoana dezavantajată trebuie, în schimb, să îndrepte pretenția întemeiată pe îmbogățirea nejustificată împotriva cocontractantului.

Prestațiile ambelor părți. Atunci când ambele părți la contractul ineficace și-au executat obligațiile aparente rezultate din el, ambele prestații vor fi nejustificate și, respectiv, ambele părți în mod normal vor avea pretenții distincte la restituția îmbogățirii nejustificate atribuite executării contractului de către fiecare dintre ele. În acest caz, desigur, există posibilitatea compensării, în funcție de natura pretențiilor. Dacă s-a prestat un serviciu ori s-a oferit folosința unui bun în schimbul unei plăți, restituția îmbogățirii ce constă din primirea serviciului poate consta doar din plata unei sume de bani, fiindcă îmbogățirea, după natura ei, este netransmisibilă (v. art. VII.-5:102 [art. 1991 C. civ.]), astfel încât există posibilitatea compensării. Aceasta presupune că obligația în privința îmbogățirii netransmisibile constă în altceva decât prețul plătit, dar, în lumina alin.(3) al articolului citat (care stabilește o obligație minimă a prețului convenit dacă contractul cu adevărat a fixat prețul îmbogățirii), nu întotdeauna va fi așa. Dacă contractul este un acord veritabil (deși ineficace din motive tehnice) și a fost executat deplin și îmbogățirea ambelor părți rezidă în bani sau prestații netransmisibile, în final părțile ar putea să nu fie afectate de jocul regulilor îmbogățirii nejustificate.

B. Justificarea în temeiul unui contract sau altui act juridic

(a) Generalități

Îndreptățirea în temeiul unui act juridic. Sub rezerva posibilei aplicări a alin.(4), îmbogățirea este justificată conform alin.(1) lit. a) dacă persoana îmbogățită este îndreptățită la ea în raport cu persoana dezavantajată în virtutea unui act juridic.

Act juridic. Sunt relevante în acest context actele juridice care acordă sau obligă una din părți să ofere un anumit beneficiu sau să confere în folosul celeilalte părți (sau unui terț) un drept de a primi acel beneficiu. Pe lângă contracte, aceasta include actele de cesiune și de constituire a fiduciei și dispozițiile testamentare. Totuși, cel mai important act juridic în acest context este contractul și următoarele comentarii clarifică funcționarea regulii în primul rând în scenariul contractual.

(b) În special: îndreptățirea în temeiul unui contract

Generalități. Dacă părțile au încheiat un contract valabil de furnizare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor, conținutul acelui contract va guverna obligația părții contractante ce primește prestația în privința prestației. Îmbogățirea este justificată în virtutea contractului și nu apare nicio obligație din [prezentul capitol]. Deci, nu este posibil ca partea unui contract valabil să fugă de la o afacere păguboasă invocând că cealaltă parte este obligată pe regulile îmbogățirii nejustificate (e.g. să restituie bunurile sau să plătească un preț mai mare, de piață, pentru ele). Și invers, dacă părțile nu și-au reglementat afacerile în prealabil prin contract, rămâne deschisă întrebarea dacă îmbogățirea este nejustificată.

Ilustrația 1 (vezi suplimentar Ilustrația 45)
D, care concubina cu E, pretinde bani pentru cheltuielile pe care D le-a suportat la renovarea bunului lui E pe perioada traiului în comun. Părțile nu erau căsătorite și nu au încheiat vreun contract anume care ar reglementa aspectele juridice ale concubinajului; iar concubinajul nu poate privit ca o societate civilă de facto, care ar presupune intenția de a se angaja într-o activitate de afacere pentru a obține un venit împreună. În timp ce E și-a dat consimțământul la renovare, nu se poate identifica o intenție de a încheia un acord cu intenția de a produce efecte juridice dintre D și E, aceștia reglându-și relația, pe durata concubinajului, într-o manieră informală. Întrucât E nu avea dreptul la acest beneficiu în temeiul contractului, D, care și-a dat consimțământul liber la dezavantaj și fără eroare, ar putea să aibă o pretenție pe baza [prezentului capitol] dacă D poate demonstra că îmbogățirea lui E este nejustificată în sensul alin.(4).

Contract valabil încheiat fără un preț determinat. Principiul că o îmbogățire oferită de o parte alteia în temeiul unui contract valabil este justificată se aplică chiar și atunci când părțile nu au determinat prețul bunurilor, lucrărilor sau serviciilor care urmează a fi furnizate. Cu condiția că părțile au ajuns la un acord suficient pentru a fi în prezența unui contract valabil, obligația de plată a celui care primește prestația va fi guvernată de dreptul contractual, care suplinește lacunele lăsate de părți. Acolo unde părțile nu reușesc să convină asupra unui preț determinat, regulile dreptului contractului prevăd obligația de a plăti un preț rezonabil potrivit art. II.-9:104 [preț obișnuit potrivit art. 1330 C. civ.]. Regulile îmbogățirii nejustificate se vor aplica doar când nu există un contract valabil. Asta s-ar putea întâmpla atunci când părțile încă intenționau să convină asupra unui preț determinat între ele. Într-adevăr, mai la general, absența unui acord asupra prețului ar putea fi un semn că părțile încă negociază. Astfel, linia de demarcare dintre contract și îmbogățirea nejustificată rezidă într-un contract încheiat, pe de o parte și, de cealaltă parte, absența unui acord sau un acord incomplet care nu poate fi calificat drept contract valabil. Dacă contractul este valabil, puțin contează dacă conținutul său a fost convenit expres sau trebuie suplinit prin recurgerea la dispoziții legale imperative ori supletive.

Ilustrația 2
E îl angajează pe D, un tâmplar, să efectueze lucrări de reparare a mansardei. S-a convenit că lucrarea se va efecrua într-un termen extrem de scurt. Deși s-a lăsat de înțeles că lucrarea va fi plătită, nimic nu s-a convenit privitor la preț. D finalizează lucrarea. D are dreptul pe bază de contract, și nu pe baza [prezentului capitol], la un preț rezonabil pentru lucrarea sa. Deoarece părțile a avut intenția de a se obliga juridic și că E va plăti lui D pentru lucrare, D și E au încheiat un contract valabil. În cazul în care părțile nu convin asupra unui preț determinat, regulile supletive ale dreptului contractual prevăd obligația de a plăti un preț rezonabil potrivit II.-9:104 [preț obișnuit potrivit art. 1330 C. civ.]. Prețul rezonabil pentru lucrare ține cont de condițiile în care lucrarea urmează a fi efectuată, adică „valoarea adăugată” pe care D a oferit-o, finalizând lucrarea în termene scurte.

Ineficacitatea parțială. Dacă o îmbogățire este obținută în rezultatul unui drept contractual și acel drept este eficace doar parțial, îmbogățirea va fi justificată în baza prezentului articol doar în măsura în care este eficace dreptul și va fi nejustificată conform prezentului articol în măsura ineficacității. Deci, bunurile, lucrările sau serviciile furnizate în temeiul unui contract ineficace parțial vor constitui o îmbogățire justificată în măsura în care se bazează pe partea eficace a contractului, iar în rest vor constitui o îmbogățire nejustificată.

Ilustrația 3
Locațiunea dintre L și T cuprinde o clauză care aparent îi acordă locatorului L dreptul de a majora chiria datorată de locatarul T. L exercită acest drept aparent cu mai multe ocazii și T plătește chiria majorată. [Să luăm scenariul că] potrivit dispozițiilor legale privind locațiunea, clauza de ajustare a chiriei este nulă. Deoarece validitatea contractului nu este afectată, îmbogățirea lui L este justificată în privința sumelor datorate cu titlu de chirie în condițiile inițiale ale locațiunii, dar nu sunt justificate în privința sumelor suplimentare plătite cu titlu de pretinsă majorare a chiriei.

Ilustrația 4
D obține un împrumut de la E de 20.000 €. Se restituie 35.000 € cu titlu de capital, dobândă și un comision de rambursare anticipată. D ulterior reușește să obțină o hotărâre judecătorească prin care se constată că dobânda și comisionul de rambursare anticipată, luate împreună, constituiau o leziune și suma datorată în temeiul contractului de împrumut se reduce la 28.000 €. În această măsura, restituirea efectuată de D către E este justificată. Îmbogățirea lui E nu este justificată în măsura diferenței de 7.000 €, care a fost plătită în privința dreptului contractual care este ineficace cu efect retroactiv.

Dreptul poate să nu fie susceptibil de executare silită. Cu condiția că există un act juridic valabil, este irelevant dacă obligația de a oferi îmbogățirea care rezultă din act juridic (sau dreptul corelativ de a primi îmbogățirea) este perfect și se poate obține executarea sa silită în circumstanțele specifice ale cazului.

Drepturi imperfecte. Același lucru se aplică când un drept, deși există și este valabil, nu este apt de a produce sancțiuni juridice în caz de neexecutare – în alte cuvinte, legea nu acordă nici măcar un drept la despăgubiri pentru lezarea lui. Un drept care este complet lipsit de sancțiune juridică — adică, un drept la îmbogățire pe care creditorul nu îl poate exercita pe cale silită fiindcă debitorul poate refuza executarea — este totuși un drept în sensul prezentului articol dacă în ochii legii dreptul născut din act juridic are natură juridică și nu este doar o îndatorire de ordin moral [v. art. 406 și 778 C. civ.]. O distincție esențială astfel se face între cazurile în care obligația debitorului rezultată din act juridic s-a stins înainte de executare (caz în care, la momentul executării nu mai exista o îndreptățire), și cazurile în care creditorul doar este împiedicat să obțină pe cale judiciară executarea (caz în care îndreptățirea subzistă la momentul executării).

Executarea încă nu este datorată. Îmbogățirea conferită printr-o executare în avans (prematură) a unei obligații contractuale, adică, o ofertă de executare a obligației contractuale a debitorului înainte de scadența ei, poate, totuși, să constiuie o îmbogățire la care persoana îmbogățită este îndreptățită în virtutea contractului. Acesta va fi cazul când creditorul activ acceptă executarea înainte de termen sau nu are dreptul să o refuze. Faptul că creditorul nu poate să ceară executarea silită până la scadență este irelevant fiindcă alin.(1) justifică îmbogățirile obține în rezultatul executării obligațiilor care nu sunt perfecte (nu se poate cere executarea silită). Orice îmbogățire primită de creditor din faptul executării înainte de scadență este, în principiu, justificată în baza dispozițiilor [prezentului capitol]. Desigur că actul juridic ar putea, el însuși, să prevadă consecințele executării înainte de scadență.

Ilustrația 5
Societatea D îl contractează pe E ca agent pentru a achiziționa materiale de diferit fel pentru a fi folosite în procesul de producție al lui D. Conform contractului D va plasa la E sumele de bani necesare pentru a face achizițiile necesare până la data de 16 a fiecărei luni calendaristice. După schimbarea unor aranjamente bancare, D transferă banii necesari pe data de 1, și nu pe data de 15 a fiecărei luni, așa cum o făcea anterior. Totuși, deoarece acceptarea banilor înainte de scadență nu va prejudicia interesele lui E, E trebuie să accepte executarea lui D înainte de scadență (art. III.-2:103 [art. 861 alin.(3) și (4) C. civ.]). Plata înainte de scadență era deci executarea obligației lui D de a plasa bani la E până la data de 16. Beneficiul obținut de E din plata anticipată (așa ca dobânda acumulată la cont între perioada între primire și cheltuirea lor mai departe [de către E]) este o îmbogățire rezultată din executarea (înainte de termen, dar acceptată) a obligației rezultate din act juridic. Îmbogățirea este justificată în raport cu D în virtutea contractului dintre ei. Nu apare vreo obligație în baza [prezentului capitol]. O eventuală obligație a lui E de a plăti lui D dobândă va depinde de condițiile exprese sau implicite ale contractului dintre ei care ar obliga pe E să ramburseze beneficiul banilor plătiți în avans și va avea natură contractuală. Dreptul de a recupera conform regulilor contractuale rămâne neafectat de dispozițiile [prezentului capitol]: v. art. VII.-7:101 [art. 1980 alin.(2) C. civ.].

[…]

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 1981 [online]. Codul civil Adnotat [citat 23.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/1981/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.