Articolul 1991. Îmbogăţire netransmisibilă
(1) Dacă îmbogăţirea constă din bunuri care nu pot fi transmise, din lucrări, servicii sau folosinţa unui bun, persoana îmbogăţită este obligată să restituie îmbogăţirea prin plata valorii băneşti în folosul persoanei dezavantajate.
(2) Persoana îmbogăţită nu este obligată să plătească mai mult decît economisirea pe care a realizat-o dacă nu şi-a dat consimţămîntul la îmbogăţire sau dacă a fost de bună-credinţă.
(3) Cu toate acestea, dacă îmbogăţirea a fost obţinută în temeiul unui contract care a stabilit un preţ sau o valoare pentru îmbogăţire, persoana îmbogăţită este obligată să plătească cel puţin această sumă dacă contractul este lovit de nulitate pentru temeiuri care nu au fost esenţiale pentru stabilirea preţului.
(4) Prevederile alin.(3) nu se aplică pentru a majora obligaţia peste valoarea bănească a îmbogăţirii.