Articolul 2147. Declaraţia de rezoluţiune şi efectele ei
(1) Constituitorul sau beneficiarul îşi exercită dreptul la rezoluţiune prin declaraţie scrisă către fiduciari.
(2) Fiducia sau o parte din fiducie care se supune rezoluţiunii de către constituitor, din acel moment, produce efectele unei fiducii în beneficiul exclusiv al constituitorului.
(3) În cazul în care un beneficiar, exercitînd dreptul la rezoluţiune, notifică fiduciarul că a cesionat dreptul la beneficiu unui terţ, altul decît beneficiarul, acea cesiune acordă terţului dreptul la beneficiu din masa patrimonială sau partea din masa patrimonială care urmează a fi transferată.
(4) Cu excepţia cazului în care transferul este imposibil sau ilegal, fiduciarul este obligat să transfere fără întîrziere masa patrimonială fiduciară sau partea masei patrimoniale fiduciare conform declaraţiei de rezoluţiune. Obligaţia de a transfera are prioritate faţă de obligaţia de a administra şi a dispune de masa patrimonială sau de o parte din ea, conform condiţiilor fiduciei.
(5) Dacă un transfer este imposibil pe motiv că ar presupune acordarea doar a unei cote-părţi din dreptul fiduciei, fiduciarul este obligat:
a) să îl divizeze şi să transfere partea divizată, în măsura în care aceasta este posibilă şi rezonabilă; sau
b) în cazul în care divizarea nu este posibilă, să îl vîndă, dacă este posibil, şi să transfere cota corespunzătoare a veniturilor.