Articolul 2205. Dispoziţia sub condiţie suspensivă
În cazul în care testatorul a dispus sub condiţie suspensivă, dacă există dubii, se consideră că dispoziţia testamentară produce efecte doar dacă condiţia se împlineşte în timpul vieţii beneficiarului dispoziţiei testamentare.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 16 iulie 2021
Originea reglementării: §2074 BGB; similar: art. 1071 lit. e) Cod civil român
▮ I. Libertatea de a modela dispozițiile testamentare prin condiții și tipurile lor
1) Libertatea
Pe parcursul vieții omul adeseori ia decizia de a face donații importante celor apropriați simultan cu o anumită ocazie (împlinirea unei vârste de către donatar, căsătorie a donatarului, absolvirea unei facultăți, nașterea unui nepot etc.). Tradiția dată face parte din frumusețea vieții familiale. Ce poate face omul când se teme că nu va ajunge să trăiască până la producerea acestor evenimente importante din viața celor la care ține?
Dreptul succesoral oferă persoanei un mecanism de a-și modela „cadourile” post-mortem (fie că sunt cu titlu de moștenire, fie cu titlu de legat) — condiția sau termenul dispoziției testamentare.
Mai mult, aceste mecanisme pot fi folosite de către testator după metoda „biciul sau zăhărelul” (eng. — carrot and stick; rus. — метод «кнута и пряника») pentru a încerca să influențeze, post mortem, viața celor rămași vii. În sens critic, se vorbește despre „dictatura din mormânt” exercitată de defunct sau „dictatura mâinii reci” [Lange/Erbrecht, §27, nr. 25, p. 212]. Validitatea unor asemenea dispoziții testamentare intruzive depinde de compatibilitatea lor cu ordinea publică și bunele moravuri (v. infra, I. 3)).
Ilustrație Soții discută planificarea succesorală. Ei se pun de acord că decesul unuia dintre ei nu ar trebui să afecteze stilul de viață al celuilalt și nici să-l facă mai dependent de copii, care, dacă devin comoștenitori ai primului soț decedat, ar putea controla bunurile succesorale. Și invers, soții ar putea anticipa că, din considerente morale și respect, copiii ar putea renunța la moștenirea primului părinte al lor decedat, cu ideea că copiii vor primi bunurile la decesul celui de-al doilea părinte. O soluție clasică este: fiecare soț face testament și desemnează ca unic moștenitor pe celălalt soț, iar dacă celălalt soț nu mai este viață — moștenitori sunt copii lor (substituenți). Dacă dreptul succesoral al R. Moldova ar fi recunoscut testamentele conjunctive sau pactele succesorale, soții ar fi recurs la ele, cu efectul juridic restrictiv că, după moartea primului soț, celălalt soț nu va mai putea revoca testamentul conjunctiv sau, după caz, pactul succesoral. Aici apar cel puțin două probleme: (1) soțul supraviețuitor (S2) ar putea să revoce testamentul și să întocmească un testament nou, prin care dispune de patrimoniul său (care deja va include și masa succesorală lăsată de primul soț (S1)); (2) S2 ar putea să se recăsătorească, ceea ce dă vocație succesorală noului soț (S2B), chiar până acolo că S2B poate fi moștenitor rezervatar și veni la moștenirea bunurilor lăsate de S1 și în cazul în care S2 nu revocă testamentul inițial. Problema se acutizează dacă S2 are copii noi cu S2B, care, din nou, vor moșteni bunurile lăsate de S1 și, potențial, o vor face ca moștenitori rezervatari. Soluția clasică la a doua problemă este clauza de viduitate: „Eu S1 desemnez pe S2 ca unic moștenitor. Dacă însă S2 se va recăsători, ea va pierde moștenirea mea”. Este deci o condiție rezolutorie care duce la pierderea moștenirii de către S2. După cum se va vedea (infra, I.3) există riscuri că clauza de viduitate să fie socotită o ingerință prea dură în viața personală a lui S2, mai ales dacă S2 nu are bunuri proprii, ci doar moștenite de la S1. În acest caz, presiunea patrimonială pe S2 este imensă. Soluția modernă, oferită de dreptul succesoral: „Eu, S1, desemnez pe S2 ca unic moștenitor pe durata vieții sale. Desemnez copii mei moștenitori subsecvenți, care vor culege moștenirea mea după decesul lui S2. [= S2 este moștenitor prealabil, iar copiii sunt moștenitori subsecvenți sub condiție suspensivă] Dacă însă la decesul meu, S2 va fi decăzut de la moștenire, desemnez moștenitori copii mei.” [= copiii sunt substituenți dacă moștenirea prealabilă nu poate avea loc] O asemenea formulare scoate din ecuație recăsătorirea S2 sau nașterea unor noi copii la S2, dar se asigură că masa succesorală lăsată de S1 va ajunge, după decesul lui S2, intactă la copii. Pe durata vieții lui S2 copiii vor avea statut de moștenitori sub condiție suspensivă ai S1 și nu vor putea controla masa succesorală.
Libertatea de a stipula o condiție suspensivă sau rezolutorie care să afecteze un efect juridic produs de un act juridic civil (art. 347, 352, 352 și 353) se manifestă și în materie testamentară. Recunoașterea validității dispoziției testamentare sub condiție este o tradiție a dreptului succesoral european. În dreptul sovietic și, ulterior, cel rusesc, asemenea dispoziții sunt privite critic și tratate ca indezirabile, fiindcă complică moștenirea, și, mai degrabă, sunt considerate pur și simplu nepermise de lege [pentru prezentarea acestei situații, și propunerea legiferării condiției în dreptul succesoral rusesc, v. E. Yu. Petrov, Comentariu la art. 1119, în Comentariul #Glossa la art. 1110–1185 CC FR, p. 94, care, pe drept, observă (Ibidem, nota de subsol nr. 3) că o asemenea legiferare trebuie însoțită de reglementarea situației pendente conditione, cum ar fi moștenirea prealabilă și subsecventă din dreptul german și moldav. În dreptul italian, fie moștenitorul legal, care deține masa succesorală pendente conditione acordă moștenitorului sub condiție suspensivă o garanție (e.g. o fidejusiune) a păstrării masei succesorale, fie moștenitorul sub condiție suspensivă poate cere instanței de judecată instituirea unui administrator al masei succesorale pe perioada de expectativă, v. Bonilini/Tratatto, V. II, p. 1159].
Dispoziția testamentară poate să desemneze un beneficiar (moștenitor, ori legatar):
— sub condiție suspensivă, adică, să prevadă că, la survenirea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare, desemnarea își produce efectele sale juridice („… va deveni al lui C1 doar după…”);
— sub condiție rezolutorie, adică, să prevadă că, la survenirea unui eveniment viitor și nesigur ca realizare, desemnarea își pierde efectele sale juridice („… va fi al lui C2 doar până la…”).
Distincția dintre cele două tipuri de condiție nu este întotdeauna clară. Testatorul poate dispune „Soția are dreptul de a locui în imobil pe toată viața ei. Imobilul îl las lui C3 cu condiția că el va repara acoperișul în primul an de la trecerea mea în neființă”. Doar pe calea interpretării se poate determina intenția testatorului: suntem în prezența unei sarcini ori a unei condiții; în caz de condiție, este ea suspensivă (caz în care C3 nu dobândește moștenirea ori legatul decât dacă a reparat în termen) sau rezolutorie (caz în care C3 dobândește imediat beneficiul testamentar, dar riscă să îl piardă dacă nu repară în termen). Condițiile rezolutorii adeseori au un ton de pedeapsă, iar cele suspensive — de mulțumire pentru o performanță.
Mai mult, art. 2206 cuprinde o normă de interpretare folositoare și instituie o prezumție că: se consideră făcută sub condiție rezolutorie dispoziția prin care testatorul a condiționat devoluțiunea moștenirii prin săvârșirea de către gratificat a anumitor acțiuni sau abținerea de la săvârșirea anumitor acțiuni pe o durată nedeterminată. Per a contrario, dacă termenul pentru îndeplinirea acțiunii ori abținerea de la ea este fixat în testament, se va prezuma că ea stă sub o condiție suspensivă (cum este cazul exemplului arătat supra).
Ajungem la concluzia că o condiție poate privi o împrejurare care se va întâmpla în viitor, adică de la întocmirea testamentului [MuKoBGB, §2074, nr. 9; Bonilini/Tratatto, V. II, p. 1094]. Mai mult, art. 347 alin.(2) permite a trata drept condiție o împrejurare deja produsă, dar necunoscută cert autorului actului juridic („… dacă ruda X, care a dispărut, deja este decedat…”).
Aceleași condiții pot viza o sarcină testamentară [→ adnotarea la art. 2343].
Condiția poate fi și negativă, adică ceva să nu se întâmple după întocmirea testamentului. Asta arată că testatorul dispune în considerarea situației pe care o cunoaște la data întocmirii testamentului. S-a propus ca, în caz de dubii, dacă evenimentul pus la baza condiției constă dintr-un fapt sau comportament negativ, ar trebui să se pornească de la prezumția că testatorul a avut în vedere o condiție rezolutorie și invers, dacă condiția are caracter pozitiv, să se prezume o condiție suspensivă [Bonilini/Tratatto, V. II, p. 1094].
Ilustrație T nu are copii și este necăsătorit. El dispune: „Desemnez părinții mei moștenitori”. Dacă între momentul întocmirii testamentului și decesul său T devine tată, această dispoziție testamentară va avea efectul de a-i dezmoșteni copiii. T se asigură dispunând: „Desemnez părinții mei moștenitori, cu condiția că la decesul meu nu voi avea nici un descendent”. Intenția așadar este ca desemnarea de moștenitor a părinților să nu producă efecte juridice (să fie suspendată permanent) dacă condiția negativă nu este îndeplinită.
a) Desemnarea de moștenitor sub condiție
Chiar dacă testatorul a desemnat un moștenitor sub condiție suspensivă, principiul fundamental al dreptului succesoral — dobândirea de drept a moștenirii — trebuie respectat. În caz contrar, pendente conditione moștenirea ar rămâne fără titular, fapt care este de neconceput în dreptul succesoral. Soluția Codului civil este așadar că se deschide moștenirea prealabilă, la care vin moștenitorii legali ai testatorului ca moștenitori prealabili (art. 2257). Moștenitorul desemnat de testator sub condiție suspensivă are statut de moștenitor subsecvent. La îndeplinirea condiției suspensive (rectius), se deschide moștenirea subsecventă, iar moștenirea trece la moștenitorul testamentar desemnat sub acea condiție.
Dacă condiția suspensivă deja era îndeplinită la data deschiderii moștenirii, devoluțiunea către beneficiar are loc chiar la acea dată. Or, testatorul ar fi putut să-și modifice dispoziția testamentară, dar nu a făcut-o [Lange/Erbrecht, § 27, nr. 24, p. 211].
Soluția se inversează în caz că testatorul desemnează moștenitor sub condiție rezolutorie. Moștenitorul testamentar devine moștenitor chiar la data deschiderii moștenirii, însă are statut de moștenitor prealabil. Dacă condiția rezolutorie se îndeplinește, se deschide moștenirea subsecventă, care, în lipsa unei dispoziții testamentare diferite, se deferă moștenitorilor legali ai testatorului (art. 2256).
b) Desemnarea de legatar sub condiție
Dacă legatul este sub condiție suspensivă, dreptul legatarului nu apare la data deschiderii moștenirii, ci la data îndeplinirii condiției (art. 2326). Din dispoziția testamentară poate rezulta că testatorul a dorit să deroge de la norma de interpretare de la art. 2205 și să acorde beneficiul chiar dacă condiția se va îndeplini după decesul beneficiarului („Dacă se va naște un descendent”, adică nu doar un copil al beneficiarului, ci și un nepot din copilul beneficiarului). În acest caz, dreptul eventual de a primi legatul face parte din masa succesorală a beneficiarului și se transmite la moștenitorii săi, cu efectul să, la îndeplinirea condiției, ei vor avea dreptul de a cere legatul. Acesta este efectul art. 2328, care recurge la o ficțiune juridică — pe perioada de incertitudine, chiar dacă dreptul la legat încă nu există, se consideră că el este o creanță sub condiție, care poate circula inter vivos sau mortis causa, sub aceeași condiție [Roth/Vermächtnisrecht, p. 50, §2, nr. 17].
Dacă condiția suspensivă deja era îndeplinită la data deschiderii moștenirii, dreptul la legat se naște la acea dată.
În cazul legatului sub condiție rezolutorie, legatarul dobândește dreptul la legat chiar la momentul deschiderii moștenirii (art. 2325). Condiția îndeplinită după aceasta face dispoziția testamentară ineficientă, iar persoana care era grevată cu legat va fi îndreptățită la restituție în baza regulilor îmbogățirii nejustificate [MuKoBGB, §2074, nr. 12]. Dacă condiția rezolutorie deja era îndeplinită la data deschiderii moștenirii, dreptul la legat nici nu se naște.
2) Interpretarea dispoziției testamentare de instituire a condiției
Dispozițiile testamentare sub condiție sunt relativ rare în practica testamentară din Republica Moldova, din cauza nevoii de a determina exact condiția, incertitudinea privind modul de verificare a ei și cea privind deținerea moștenirii ori a obiectului legatului până la îndeplinirea condiției (pendente conditione). S-a apreciat că ele se întâlnesc frecvent în practica testamentară germană [MuKoBGB, §2074, nr. 5].
a) Reiterarea normelor legale
Reiterarea normelor legale („în caz de deces al meu, dispun:”) nu este instituirea unei condiții, ci arată că actul juridic civil este mortis causa, adică îl califică în testament. La fel și „dacă moștenitorul va accepta moștenirea mea/daca legatarul va accepta legatul”, nu sunt veritabile condiții suspensive, ci sunt condiții legale de dobândire a beneficiului acordat prin dispoziția testamentară. Totuși, ridică probleme de interpretare exprimări care menționează contextul decesului („dacă nu voi supraviețui operației”, „dacă pe timpul pandemiei mă voi infecta și voi muri” etc.). O împrejurare stipulată de testator este condiție dacă rezultă că beneficiarul are o barieră juridică să primească beneficiul până la survenirea împrejurării (condiție suspensivă) ori dacă el este „sancționat” și pierde beneficiul la survenirea împrejurării (condiție rezolutorie). Expresiile ce menționează contextul decesului mai degrabă arată motivele care l-au împins pe testator să întocmească testamentul, nu și că testamentul este menit să își piardă validitatea în caz că testatorul supraviețuiește evenimentului periculos așteptat.
La fel, desemnarea unui substituent (art. 2249) ori a unui legatar de substituție (art. 2341) nu este o condiție suspensivă în sensul art. 2205, fiindcă testatorul nu o supune unui eveniment survenit după deschiderea moștenirii, ci decăderii de la moștenire a moștenitorului testamentar desemnat în primul rând, decădere care se constată la data deschiderii moștenirii ori, în cazul renunțării, retroactivează la acea dată conform art. 2400 alin.(2) teza II [în același sens, v. MuKoBGB, §2074, nr. 3].
b) Menționarea simplelor motive
În testament testatorul ar putea să explice motivele dispozițiilor sale („deoarece m-a ajutat la nevoie, îi las jumătate din averea mea lui F”). Testatorul însă nu este ținut să se justifice. Un indiciu al distincției este că motivele se referă la împrejurări de până la întocmirea testamentului, iar condiția — la împrejurări care ar putea surveni după decesul testatorului. Rămâne deschisă problema împrejurărilor menite să survină între data întocmirii testamentului și decesul testatorului. („Dacă până sau după decesul meu, fiica va naște un copil, atunci desemnez pe acel copil ca moștenitor.”) Aceasta la fel este o condiție suspensivă a cărei particularitate este că ea se va putea socoti îndeplinită chiar la momentul deschiderii moștenirii, imediat când testamentul începe să-și producă efectele juridice.
Ilustrație T a dispus: „C1 îi las legat terenul cu casă. Dar, dacă el va fi grevat cu ipotecă, îi las legat și banii necesari pentru a plăti datoria necesară pentru a stinge ipoteca.” Legatul banilor se face sub condiția suspensivă că imobilul este grevat de ipotecă, iar mărimea sa nu este determinată în testament, ci este determinabilă conform situației existente la momentul deschiderii moștenirii.
Motivele unei dispoziții testamentare ar putea avea relevanță pentru anularea dispoziției pentru cauză de eroare în motiv, conform art. 2209.
c) Doleanțe și sfaturi incluse în testament
La fel, prin aplicarea regulilor de interpretare a textului testamentar se va determina dacă comportamentul cerut de testator de la beneficiar este un sfat, o doleanță sau o condiție a desemnării. În special, doleanța deosebit de personală pentru beneficiar cu greu se va califica drept condiție de desemnare.
d) Sarcină testamentară sau alt legat
Dacă testatorul a desemnat un beneficiar al unei dispoziții, însă, adițional, l-a impus să îndeplinească ceva, dispoziția nu este sub condiție, ci suntem în prezența instituirii unei sarcini [în același sens, Bonilini/Tratatto, V. II, p. 1091; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 115, nr. 361]. Dacă beneficiarul dispoziției nu îndeplinește sarcina, el poate fi silit să o facă conform art. 2345. Beneficiarul dispoziției testamentare sub condiție nu este, doar în baza condiției, obligat să o îndeplinească; neîndeplinirea condiției suspensive oprește dobândirea beneficiului testamentar, pe când îndeplinirea condiției rezolutorii (care poate consta într-o omisiune a beneficiarului) îl lipsește de plin drept (ipso jure) de beneficiul testamentar.
În aceeași cheie, testatorul poate dispune „O desemnez pe M1 ca moștenitoare unică cu condiția că va avea grijă de copilul meu până la împlinirea vârstei de 21 de ani”. Deși testatorul a folosit cuvântul „condiție”, din sensul dispoziției rezultă că întreținerea copilului nu este o barieră în dobândirea moștenirii de către M1, ci este o obligație continuă, limitată de un termen — atingerea vârstei de către beneficiarul întreținerii. Așadar, de fapt, dispoziția testamentară instituie un legat de întreținere în folosul copilului (art. 2335) și care grevează moștenitorul testamentar; M1 devine moștenitor deplin, fiindcă dreptul său de moștenire nu este supus unei condiții suspensive.
e) Moștenitorul pe termen și legatarul pe termen
Ca parte a libertății testamentare, testatorul poate desemna un moștenitor ori un legatar pe termen. În special, în cazul unei desemnări de legatar trebuie să se interpreteze dispoziția pentru a determina dacă testatorul a dorit ca:
— legatarul să dobândească obiectul legatului cu condiția atingerii unei vârste (ceea ce constituie o condiție, iar beneficiarul trebuie să rămână în viață până la acea vârstă); ori
— legatarul să dobândească obiectul legatului la momentul atingerii vârstei (ceea ce constituie un termen, iar legatul va reveni moștenitorilor beneficiarului la împlinirea termenului când beneficiarul, dacă nu deceda, ar fi împlinit vârsta stipulată în dispoziția testamentară).
Ilustrație — Succesiunea Orăscu [Bob/Practică testamentară, p. 15 și urm.] Prin testamentul olograf al defunctului Constantin Orăscu din 1873, martie 7, testatorul a revocat alte două testamente anterioare și a instituit-o pe soția sa Marița legatară universală, lăsând și diferite legate particulare. La art. 7 din testament a dispus: „Moșiile Tămașii și Boșarii, ce le am moștenire de la părinții mei, le las după încetarea mea din viață strănepoatei mele Cleopatra născută Gugiu, a i se da la măritiș, iar acei 1000 galbeni prevăzuți în testamentul anterior să nu i se dea; însă, pe cât va trăi consoarta mea, va dispune de venitul lor arendându-le, fără a se amesteca nimeni întru nimic, iar la măritiș i le va constitui ca dotă; iar cealaltă a mea avere mișcătoare și nemișcătoare, toată ce se va găsi la moartea mea, o las consoartei mele Marița a o stăpâni ca stăpână absolută făcând cu dânsa ce va voi”. Cleopatra Gugiu așa și nu s-a mai căsătorit, fiindcă a fost asasinată. Problema care s-a pus în fața judecătorilor este „de a se ști dacă testatorul a voit a face Cleopatrei Gugiu un legat condițional sau un legat cu termen”. Într-o decizie pronunțată în apel de Curtea de Apel București II, dec. 24/ 27 ianuarie 1883 (trei judecători pro, și doi judecători cu opinie separată), pe marginea acțiunii în revendicare de către moștenitorii soției Marița Orăscu contra moștenitorilor strănepoatei Cleopatra Gugiu, s-a reținut că „intenția testatorului a fost a le lăsa îndată după încetarea sa din viață în patrimoniul strănepoatei sale, rezervând uzufructul soției sale; asemenea din termenii „ce le-am moștenit de la părinți” rezultă că voința sa a fost ca moșiile moștenite să rămână la rudele de sânge, după cum era tradiția și uzul ca căminul să rămână la rude, aceasta se vede și din căința ce arată în ultimul său testament.” Suplimentar, „din dorința arătată de dânsul, să i de dea la măritiș, nu rezultă că măritișul a fost o condiție sine qua non a legatului, deoarece fata fiind în vârsta de numai șapte ani, nu este probabil nici logic a presupune că testatorului i-a fost teamă că fata se va destina la celibat și că scopul legatului a fost a o constrânge a se căsători”; „din toată economia lui nu reiese că intenția testatorului a fost că, dacă nu se va mărita Cleopatra Gugiu, aceste legate să rămână soției sale”. „Curtea și-a format pe deplin convingerea că legatul este cu termen, iar nu condițional, și, astfel fiind, moșiile Tămașii și Boșarii au trecut în patrimoniul Cleopatrei Gugiu din momentul încetării în viață a uzufructuarei Marița Orăscu...”.
Reiterăm că termenul și condiția au în comun faptul că sunt evenimente viitoare, dar se disting prin aceea că survenirea termenului este certă, pe când condiția privește un eveniment incert. Astfel, dispoziția care prevede apariția sau încetarea unui beneficiu la momentul decesului unei persoane („S are dreptul de a locui în casă pe toată viața ei”), nu este o condiție, ci un termen determinabil. Totuși, art. 2328 dispune că, pe perioada dintre deschiderea moștenirii și împlinirea termenului determinabil, se aplică prin analogie regulile privind condiția suspensivă [o abordare similară este adoptată tradițional în dreptul românesc: în materie testamentară, termenul incert (suspensiv) valorează condiție (dies incertus pro conditione habetur), v., în acest sens, Deak/Tratat de drept succesoral, p. 127, nr. 150].
[Un model de claritate se consideră Codul civil Chile, care la art. 1081 dispune:
Ziua este certă și determinată dacă va surveni neapărat și se cunoaște când, cum ar fi ziua cutare dintr-o lună și an, sau atâtea zile, luni sau ani după data întocmirii testamentului sau de la decesul testatorului.
Este certă, dar nedeterminată, dacă va surveni neapărat, dar nu se cunoaște când, cum ar fi ziua morții unei persoane.
Este incertă, dar determinată, dacă poate surveni sau nu, dar presupunând că survine, se știe când, cum ar fi ziua în care o persoană împlinește 25 de ani.
În fine, este incertă și nedeterminată, dacă nu se știe dacă va surveni și nici când, cum ar fi ziua în care o persoană se va căsători.]
În fine, o dispoziție testamentară ar putea fi modelată atât de un termen cât și de a o condiție: „Dacă C1 va decide să vină în localitate, ca să-și efectueze studiile, ea va avea dreptul de a locui în casă atâta timp cât va fi studentă”.
Clauza de supraviețuire
Termenul determinabil prin decesul unei persoane nu trebuie confundat cu condiția de supraviețuire a unei persoane.
Ilustrație Testatorul (T) dispune: „C1 mă va moșteni dacă S decedează înaintea lui C1”. Analiză: (1) Incertitudinea încetează înainte de deschiderea moștenirii lui T (T încă era în viață): (a) S decedează înainte de C1 — C1 va fi moștenitor deplin chiar de la deschiderea moștenirii lui T (b) C1 decedează înainte de S — dispoziția testamentară este caducă; moștenitorii lui C1 nu vor primi nimic din moștenirea lui T (2) Incertitudinea încetează abia după deschiderea moștenirii lui T (T deja decedase): C1 va fi moștenitor subsecvent sub condiția suspensivă că va supraviețui lui S (identitatea moștenitorului prealabil depinde de testament — moștenitorul testamentar [posibil, S] sau, în lipsă de dispoziție, moștenitorii legali, art. 2257) și ulterior: (a) S decedează înainte de C1 — survine moștenirea subsecventă, C1 devine moștenitor deplin de la survenire; (b) C1 decedează înainte de S — dispoziția testamentară este caducă; moștenitorii lui C1 nu vor primi nimic din moștenirea lui T.
3) Nulitatea condiției
Art. 348 sancționează cu nulitatea stipulația care prevede o condiție care contravine a) dispozițiilor legale imperative, b) ordinii publice sau c) bunelor moravuri, precum și d) condiția a cărei îndeplinire este imposibilă, cu excepția cazului când ea a fost stipulată pentru situația când ea devine posibilă.
(i) Condițiile uzuale și potestative
O problemă delicată o pun dispozițiile testamentare care condiționează acordarea unui beneficiu cu săvârșirea de către beneficiar a unui anumit comportament, care este în controlul său (condiție potestativă). Condiția potestativă poate purta și forma condiției rezolutorii: să amenințe beneficiarul cu pierderea beneficiului testamentar dacă are un anumit comportament [BGH din 24.06.2009, nr. IV ZR 202/07]. Sigur, comportamentul instigat de testator de la beneficiar trebuie să fie legal, altfel condiția este nulă (e.g. cu condiția de a săvârși o infracțiune). Dreptul succesoral numește celelalte condiții, care nu depind de voința beneficiarului testamentar (dacă se întâmplă ceva extern beneficiarului testamentar) condiții uzuale [Malaurie/Aynès/Successions, p. 228, nr. 389 și urm.; Chirică/Succesiunile și liberalitățile, p. 115, nr. 360]. Dar este ilegală condiția care subordonează dispoziția testamentară simplei voințe a unui terț („M1 va deveni unic moștenitor al meu dacă soția mea va încuviința”), fiindcă contravine principiului naturii strict personale a testamentului, enunțat în interdicția de la art. 2192 alin.(3).
Având în vedere caracterul personal și familial al relației dintre testator și beneficiarul dispoziției testamentare sub condiție, uneori condiția, deși nu contravine unei dispoziții legale, pare a fi „un dictat din mormânt” al testatorului în privința deciziilor de viață ale beneficiarului. Acesta este tărâmul instituțiilor care îndeplinesc rolul unor supape juridice — ordinea publică și bune moravuri. Din perspectiva testatorului, clauzele potestative se justifică prin nevoia de a impune moștenitorilor respectarea doleanțelor sale. Este cazul în special a clauzei de decădere din drept: „Dacă moștenitorul C1 nu va îndeplini condițiile acestui testament, el va pierde dreptul de moștenire”.
Ilustrație — condiții potestative sfera familială: beneficiarul să facă un copil, să adopte un copil, să se căsătorească în general, cu cineva anume ori să divorțeze, să nu să se căsătorească (clauza de celibat), sau nu să se recăsătorească (clauză de viduitate), să se căsătorească doar cu persoana aprobată de un terț supraviețuitor (mama, de pildă); să nu să se căsătorească cu persoane de un anumit fel [Dieter Leipold, MuKoBGB, §2074, nr. 25]. sfera socială: beneficiarul să pornească un hobby anume ori să-l înceteze; să-și schimbe religia, să schimbe convingerea politică; sfera profesională: beneficiarul să dobândească o diplomă de studiu într-un domeniu, să înceapă o anumită profesie;
Practicianul uneori califică condiția de a nu se recăsători drept o limitare, ilegală conform art. 31 C. civ., a capacității de folosință a beneficiarului dispoziției testamentare. Analiza însă ne pare criticabilă, fiindcă testatorul nu dispune „orice căsătorie a soției după ce voi muri va fi nulă”, el nu instituie o cauză de nulitate a unui viitor act juridic civil. Căsătoria făcută de beneficiar, nesocotind testamentul, va fi perfect legală. Problema este dacă în așa fel beneficiarul a nesocotit testamentul (ori s-a îndeplinit condiția rezolutorie care desființează desemnarea beneficiarului) ori dacă dispoziția testamentară este nulă, caz în care beneficiarul nu a încălcat nimic. Aici intervine cerința de respectare a ordinii publice și a bunelor moravuri.
Într-o speță din 1947, instanța franceză a anulat clauza privind condiția rezolutorie (dar nu dispoziția testamentară de acordare a beneficiului), formulată ca post-scriptum la testament: „Dacă nepoata mea (legatara) se va căsători cu un evreu, eu revoc legatul făcut în folosul ei și dispun în folosul orfanilor din d’Auteuil” (« Si ma petite-fille (la légataire) épousait un juif, je révoque le legs fait à son profit et j’en dispose au profit de l’œuvre des orphelins d’Auteuil ».) [v. T. civ. Seine, 22 janv. 1947, D. 1947.126 ; Gaz. Pal. 1947.I.167 apud Malaurie/Aynès/Succession, p. 230, nota de subsol nr. 82; pentru o critică a condițiilor discriminatorii în dreptul german: v. Dieter Leipold, MuKoBGB, §2074, nr. 25-27].
Discriminarea este de natura testamentului, favorizând unele rude, testatorul le discriminează pe altele. În acest sens, termenul „discriminare” nu este unul peiorativ, ci explicativ, arătând o alegere subiectivă, respectată de lege. Este o manifestare a libertății testamentare, iar legea nu cuprinde mecanisme de a proteja rudele omise din testament contra tratamentului inegal, fiindcă testatorul nu are o îndatorire legală de a trata egal rudele mortis causa. Excepție face mecanismul rezervei succesorale, care nu este ghidat de considerente de anti-discriminare, ci de suport al rudelor apropiate nevoiașe.
Tradițional, jurisprudența germană și cea franceză valida condițiile potestative în pofida faptului că afectează libertatea personală a beneficiarului testamentar pentru că, uneori, ele aveau o motivație logică, chiar ocrotitoare [Christian Armbrüster în MüKoBGB, § 138, nr. 9; Malaurie/Aynès/Successions, p. 233, nr. 396]. Astăzi tendința este de a le invalida atunci când ele sunt așa de grave încât încalcă ordinea publică, adică, în special, încalcă drepturile fundamentale ale omului, așa cum sunt ocrotite de convenții internaționale în materie și dispoziții constituționale [Deak/Succesiunile și liberalitățile, p. 117, nr. 367], iar testatorul pare a „cumpăra obediența” celor rămași în viață. Într-adevăr, materia drepturilor omului nu afectează doar relația stat-cetățean, ci obligă statul să creeze un sistem de drept privat care respectă drepturile omului în relația cetățean-cetățean. Ca și orice instrument flexibil și evolutiv, ordinea publică și bunele moravuri trebuie analizate prin prisma tendințelor prevalente în societate și intereselor afectate în cazul particular [în acest sens, și Dieter Leipold, MuKoBGB, §2074, nr. 20], dar nu este posibil de a enunța o interdicție generală, fiindcă aceasta restricționează libertatea testamentară [OLG Frankfurt din 05.02.2019, nr. 20 W 98/18]. Împrejurarea că beneficiarul dispoziției testamentare a acceptat liber și nesilit de nimeni beneficiul (prin depunerea declarației de a acceptare a moștenirii ori a legatului) nu înlătură considerentele de ordine publică și bune moravuri. Dreptul privat adeseori pornește de la realitatea că oamenii semnează acte juridice care le încalcă drepturile sub presiunea unor considerente financiare mai presante (v. instituția clauzelor abuzive în contractele de consumator).
Opinia beneficiarului testamentar, inclusiv faptul că el crede condiția impusă acceptabilă, nu este decisivă, întrucât încălcarea ordinii publice ori a bunelor moravuri este o cauză de nulitate absolută (art. 334 alin.(1)). La fel, la evaluare dacă condiția impusă limitează exagerat libertatea personală a beneficiarului dispoziției urmează a se lua în cont că, dacă beneficiarul este un moștenitor rezervatar, el poate renunța la moștenirea testamentară sub condiția inacceptabilă și poate accepta moștenirea legală garantată de rezerva succesorală (art. 2395). Existența acestei alternative, este un argment pentru validitatea, în cazul concret, a condiției impuse prin testament.
Dacă în cazul dispozițiilor testamentare care modelează stilul de viață al beneficiarului testamentar, într-un mod prea personal, un control al altora din mormânt, există riscul încălcării ordinii publice sau a bunelor moravuri, un asemenea risc, în mod normal, nu există când dispoziția testamentară cuprinde o condiție care vizează soarta unui bun din masa succesorală [Dieter Leipold, MuKoBGB, §2074, nr. 19, 24], cum ar fi modul de folosință, reparații, modul de partaj, clauză de inalienabilitate.
(ii) Condiția privitoare la succesiunea beneficiarului
Probleme dificile ridică dispoziția testamentară reciprocă sau de captare, interzisă în dreptul succesoral italian [ita. — condizione di reciprocità o captatoria, art. 635 Cod civil italian; v, Bonilini/Tratatto, V. II, p. 1135]. Aici, testatorul dispune: „Desemnez pe M1 moștenitor al meu cu condiția că și el mă desemnează ca moștenitor unic al său.” Este o dispoziție „tranzacțională”, cu titlu oneros, care ar putea avea un efect contrar ordinii publice, și anume să fie o încercare de a eluda interdicția pactelor succesorale.
În dreptul german lipsește o interdicție expresă a condițiilor care impune beneficiarului un anumit comportament privitor la propria succesiune (e.g. să întocmească un testament cu un conținut anume; să dezmoștenească pe cineva), dar se apreciază că, în funcție de circumstanțe, condiția dată ar putea fi contrară bunelor moravuri și ar putea fi nulă [Dieter Leipold, MuKoBGB, §2074, nr. 17; dreptul german nu operează cu testul de ordine publică, ci gute Sitten — bune moravuri, în sens larg]. Poziția mai flexibilă în dreptul german se poate explica prin admisibilitatea testamentelor conjunctive și a pactelor succesorale, care, în esența, conțin obligații față de alții privind organizarea propriei succesiuni.
Dreptul național oferă testatorului mecanismul de a controla ce se întâmplă cu masa succesorală după decesul moștenitorului — instituirea unei moșteniri prealabile și subsecvente, dar nu permite să dispună de bunurile personale ale moștenitorului, care ar putea fi efectul condiției discutate aici. Un alt mecanism este clauza de inalienabilitate. Acestea, precum și garanția constituțională a dreptului la moștenire (art. 46 din Constituției), care garantează și libertatea testamentară, interdicția testamentelor conjunctive și a pactelor succesorale, principiul revocabilității absolute a testamentelor, suntem de opinia că condiția din testament ca beneficiarul să facă, la rândul său, anumite dispoziții testamentare contravine ordinii publice.
4) Nesurvenirea condiției
Condiția suspensivă sau rezolutorie care afectează o dispoziție testamentară poată să nu survină, fie că este nulă, fie că devine imposibilă, cazuri reglementate de art. 348. Imposibilitatea de realizare a condiției, nelegată de ilegalitatea condiției, se atribuie, prin acel articol, la una din cauzele nulității condiției.
Efectul nulității condiției asupra dispoziției testamentare în întregime
Dispoziția testamentară (clauza din testament) este o manifestare de voință, iar condiția nu este decât o modelare a acelei manifestări de voință și nu este o clauză distinctă [în acest sens, v. Dietmar Weidlich în PalandtBGB, §2074, p. 2383, nr. 4]. Din aceste considerente, art. 348, care reglementează nulitatea condiției actului juridic civil, dispune la teza II că efectul juridic care depinde de o astfel de condiție este de asemenea supus nulității. Aceasta nu înseamnă că dispoziția testamentară este neapărat nulă. În cazul condiției rezolutorii nule, efectul juridic înlăturat este pierderea beneficiului testamentar, cu efectul că moștenitorul desemnat ori legatarul desemnat îl primesc necondiționat (dobândirea beneficiului nu depinde de condiție, ci se produce chiar la deschierea moștenire, pierderea este cea care depinde de îndeplinirea condiției).
Invers, în cazul condiției suspensive nule, efectul juridic înlăturat este acordarea beneficiului testamentar, cu efectul că el nu este dobândit de moștenitorul desemnat ori legatarul desemnat. Totuși, este posibil ca în virtutea principiului favor testamentus consacrat în art. 2214, prin regula nulității parțiale, să poată duce, după interpretarea testamentului, la concluzia că voința reală a testatorului a fost să acorde beneficiarului testamentar beneficiul chiar și în lipsa condiției suspensive (în special când testatorul nu a desemnat o altă persoană care va culege moștenirea dacă beneficiarul nu respectă condiția impusă), caz în care dispoziția testamentară va fi validă și necondiționată. Soluția este aceeași dacă condiția suspensivă este recalificată în sarcină testamentară.
▮ II. Scopul art. 2205
Art. 2205 nu are ca scop să reitereze această libertate, ci instituie o normă de interpretare a unei asemenea dispoziții testamentare în cazul în care beneficiarul dispoziției testamentare decedează înainte de survenirea condiției suspensive.
Legea instituie prezumția că testatorul a dorit să desemneze moștenitor ori legatar anume pe persoana indicată sub condiție suspensivă și nu pe moștenitorii săi. Dacă însă, înainte de survenirea condiției, beneficiarul decedează, circumstanțele se schimbă, iar voința prezumată a testatorului nu mai poate fi atinsă.
[v. și art. 2388 lit. a), dispoziția testamentară devine caducă în măsura în care persoana în folosul căreia a fost întocmit testamentul a decăzut din dreptul la moștenire conform art. 2176].
▮ III. Domeniul de aplicare al art. 2205
Art. 2205 se aplică pentru interpretarea dispoziției testamentare care prevede o condiție suspensivă a desemnării ca moștenitori ori legatari. În acest caz, beneficiarul este moștenitor subsecvent (art. 2252 alin.(1)) ori legatar subsecvent (art. 2342). Norma nu se aplică desemnărilor sub termen (vezi supra).
▮ IV. Eșecul survenirii condiției suspensive — caducitatea dispoziției testamentare
Beneficiarul dispoziției testamentare trebuie să aibă capacitate succesorală la momentul deschiderii moștenirii (art. 2167 și 2176 alin.(1) lit. a) și alin.(2)). Dacă acel beneficiar decedează pendente conditione (între momentul deschiderii moștenirii lui de cujus și survenirea condiției suspensive), atunci dispoziția testamentară este caducă în caz de dubii privind efectul dorit de testator în ipoteza acestui deces. Chiar dacă evenimentul așteptat survine ulterior, aceasta nu are valoarea îndeplinirii condiției suspensive, deci beneficiarul nu devine moștenitor ori, după caz, legatar pe temeiul acelei dispoziții testamentare. Nimic nu oprește testatorul să stipuleze că decesul pendente conditione al beneficiarului este o condiție suspensivă pentru o altă dispoziție testamentară.
Ilustrație T a dispus: când copilul C1 va împlini 30 de ani, partea socială de 100% din capitalul SRL va trece la C1 cu titlu de legat. Dacă însă C1 va deceda înainte de vârsta de 30 ani, aceeași parte socială va trece, în schimb, către C2, cu titlu de legat.
Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2205 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2205/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.