Articolul 2227. Testamentele privilegiate întocmite în situaţii speciale
Se consideră testamente privilegiate întocmite în situaţii speciale următoarele testamente întocmite cu respectarea condiţiei prevăzute la art.2228 alin.(1):
a) testamentele persoanelor aflate pentru tratament la spitale, alte instituţii curativ-profilactice, în sanatorii sau care locuiesc în instituţiile de protecţie socială, autentificate de către medicii-şefi, de adjuncţii lor pe problemele medicale sau de medici de gardă ai acestor spitale, instituţii curativ-profilactice, sanatorii, precum şi de directorii, medicii-şef sau adjuncţii lor ai instituţiilor de protecţie socială;
b) testamentele persoanelor aflate în expediţii de cercetare, autentificate de către şefii expediţiilor;
c) testamentele militarilor şi ale membrilor familiilor militarilor, în punctele de dislocare a unităţilor militare, a formaţiunilor şi a instituţiilor de învăţămînt militar, unde nu este notar sau alte organe ce îndeplinesc acte notariale, precum şi testamentele persoanelor civile care lucrează în aceste unităţi/formaţiuni/instituţii, ale membrilor familiilor lor, autentificate de către comandanţii acestor unităţi, formaţiuni sau şefii instituţiilor de învăţămînt;
d) testamentele persoanelor aflate în locurile de detenţiune, autentificate de către şefii penitenciarelor sau adjuncţii lor;
e) testamentele persoanelor aflate la bordul navelor maritime şi navelor de navigaţie internă, care navighează sub pavilionul Republicii Moldova, autentificate de către comandanţii acestor nave. Dacă vasul staţionează într-un port al Republicii Moldova sau într-un port străin în care este un agent diplomatic sau consular al Republicii Moldova, această formă de testare nu poate fi aplicată;
f) testamentele autentificate de secretarii consiliilor locale în condiţiile legii.