Articolul 2512. Efectele partajului masei succesorale
(1) Se consideră că fiecare comoştenitor a moştenit singur, la data deschiderii moştenirii, toate bunurile care i-au fost atribuite în cadrul lotului său ori pe care le-a primit în urma vînzării şi că niciodată nu a fost proprietarul celorlalte bunuri din masa succesorală.
(2) Dispoziţiile alin.(1), de asemenea, se aplică în raport cu bunurile dobîndite prin orice alt act juridic prin care se efectuează partajul.
(3) Dispoziţiile alin.(1) se aplică indiferent dacă partajul se referă la toată masa succesorală, doar la o parte din ea sau doar privitor la unii comoştenitori.
(4) Cu toate acestea, actele juridice încheiate în mod valabil în privinţa bunurilor din masa succesorală îşi menţin efectele juridice şi după partaj.