Articolul 2513. Răspunderea comoştenitorilor în legătură cu partajul masei succesorale
(1) Comoştenitorii răspund, unii faţă de alţii, potrivit regulilor vînzării-cumpărării, pentru viciile materiale sau juridice apărute dintr-o cauză anterioară partajului, dacă contractul de partaj nu prevede altfel. Fiecare comoştenitor este obligat, proporţional lotului său, să despăgubească personal comoştenitorul pentru prejudiciul suferit.
(2) Dacă unul din comoştenitori este în incapacitate de plată, cota de care el răspunde se acoperă proporţional de către comoştenitorul victimă a viciului şi ceilalţi comoştenitori solvabili.
(3) Comoştenitorii continuă să răspundă, în condiţiile legii, de o obligaţie a masei succesorale care a fost atribuită în lotul unui comoştenitor.
Adnotare:
Ce înseamnă „răspund”? Nu se limitează la reparația prejudiciului, ci sensul este că moștenitorii au obligația de a garanta contra viciilor.