Articolul 2640. Gestiunea de afaceri
(1) Dacă o obligaţie necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri se referă la un raport existent între părţi, cum ar fi cel rezultat dintr-un contract sau dintr-o faptă ilicită, raport strîns legat de respectiva obligaţie necontractuală, obligaţia necontractuală este reglementată de legea care reglementează raportul în cauză.
(2) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1), iar părţile îşi au reşedinţa obişnuită în acelaşi stat în momentul producerii actului sau faptului cauzator de prejudicii, se aplică legea respectivului stat.
(3) Dacă legea aplicabilă nu poate fi stabilită în temeiul alin.(1) sau (2), legea aplicabilă este legea statului în care are loc gestiunea de afaceri.
(4) În cazul în care reiese clar, din toate circumstanţele referitoare la caz, că obligaţia necontractuală care decurge din gestiunea de afaceri are în mod vădit mai multă legătură cu un alt stat decît cel menţionat în alin.(1)-(3), se aplică legea acelui alt stat.
Adnotare:
Originea reglementării: art. 11 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale (Roma II)