A A A + | -

Articolul 2670. Domeniul de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică succesiunilor privind masele succesorale ale persoanelor decedate. Prezentul capitol nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă.
(2) Sînt excluse din domeniul de aplicare al prezentului capitol:
a) statutul persoanelor fizice, precum şi relaţiile de familie şi relaţiile care, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, sînt considerate ca avînd efecte comparabile;
b) capacitatea juridică a persoanelor fizice, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.2659 alin.(2) lit.c) şi art.2662;
c) chestiunile referitoare la dispariţia, absenţa sau moartea prezumată a unei persoane fizice;
d) chestiunile legate de aspectele patrimoniale ale regimurilor matrimoniale şi de aspectele patrimoniale ale relaţiilor care sînt considerate, în conformitate cu legea care le este aplicabilă, ca avînd efecte comparabile cu cele ale căsătoriei;
e) obligaţiile de întreţinere, altele decît cele pentru cauză de moarte;
f) condiţiile de formă ale dispoziţiilor privind aspecte patrimoniale pentru cauză de moarte întocmite în formă verbală;
g) drepturile de proprietate şi bunurile constituite sau transferate altfel decît prin succesiune, de exemplu prin liberalităţi, prin proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supravieţuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare şi acordurile similare, fără a aduce atingere dispoziţiilor art.2659 alin.(2) lit.i);
h) chestiunile reglementate de dreptul societăţilor comerciale şi al altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, cum ar fi clauzele incluse în actele constitutive şi în statutele societăţilor comerciale şi ale altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu, care stabilesc ce anume se va întîmpla cu acţiunile în cazul decesului membrilor acestora;
i) dizolvarea, expirarea duratei şi fuzionarea societăţilor comerciale şi a altor organisme, constituite ca persoane juridice sau nu;
j) constituirea, administrarea şi dizolvarea fiduciilor;
k) natura drepturilor reale;
l) orice înregistrare într-un registru a drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile sau mobile, inclusiv cerinţele legale pentru o astfel de înregistrare, precum şi efectele înregistrării sau ale lipsei înregistrării unor astfel de drepturi într-un registru.


Adnotare:
Originea reglementării: art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 650/2012

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune