Articolul 913. Executarea obligaţiilor nepecuniare
(1) Creditorul are dreptul de a obţine executarea silită în natură a obligaţiei, alta decît cea de a plăti o sumă de bani.
(2) Executarea silită în natură include şi dreptul creditorului:
a) de a cere remedierea gratuită a executării care nu este conformă cu condiţiile obligaţiei;
b) în cazul neexecutării de către debitor a obligaţiei de a preda un bun, de a cere ca bunul să fie luat de la debitor şi să-i fie predat creditorului;
c) de a cere să fie distrus tot ceea ce este făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face ori să fie autorizat să distrugă el însuşi, cheltuielile urmînd să fie puse în sarcina debitorului.
(3) Cu toate acestea, executarea în natură nu poate fi obţinută pe cale silită în unul din următoarele cazuri:
a) executarea ar fi ilegală sau imposibilă;
b) executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporţionate, cu excepţia cazului cînd creditorul nu poate obţine o prestaţie similară de la un terţ;
c) executarea este atît de personală, încît ar fi nerezonabil de a o executa silit.
(4) Creditorul este decăzut din dreptul de a obţine executarea silită în natură dacă nu cere executarea într-un termen rezonabil după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască neexecutarea.
(5) Creditorul nu poate cere despăgubiri pentru prejudiciu sau penalitate în măsura în care el a majorat prejudiciul sau suma penalităţii, insistînd în mod nerezonabil asupra executării în natură în circumstanţe în care creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiţii rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative.
(6) Faptul că dreptul de a cere executarea silită în natură este exclus conform alin.(3) sau (4) nu aduce atingere dreptului de a cere despăgubiri.
Adnotare:
Autor: Marinela Șeremet
Publicat: 31 iulie 2020
Originea reglementării: Art. III. – 3:302 & III. – 3:303 DCFR
▮ I. Introducere. Aspecte comparative
1. Codul civil plasează la art. 901, executarea silită, în fruntea tuturor remediilor în caz de neexecutare, acest fapt accentuează că prestarea obligațiilor asumate este remediul primar și natural. C. civ. a urmat modelul instrumentelor de drept uniform, reglementând la art. 913 executarea obligațiilor nepecuniare. Acesta prevede dreptul creditorului de a obține executarea silită în natură a obligației, alta decât cea de a plăti o sumă de bani în cazul în care debitorul nu-și onorează obligațiile.
2. Din punct de vedere comparativ, executarea în natură este remediul cel mai controversat, acesta face o diferență clară între sistemul common law și sistemul de drept continental, ultimul fiind mult mai deschis spre acest remediu. În dreptul german, principalul efect al neexecutării contractului trebuie să fie condamnarea debitorului la executarea obligaţiei în natură (Naturalheralherstellung). În dreptul german, în cazul neexecutării, creditorul este ţinut, în principiu, să acţioneze pentru executarea silită în natură înainte de a recurge la alte sancţiuni.
În common law diferă concepția despre executarea în natură a obligațiilor. Pronunţarea executării silite în natură are un caracter excepţional, atât în Anglia, cât şi în SUA, partea lezată nu are un drept absolut la executarea silită în natură. Instanţa de judecată trebuie să examineze toate împrejurările cazului pentru a determina dacă remediul este corespunzător. Conform concepţiei tradiţionale, executarea silită în natură nu va fi ordonată de judecătorul englez sau american, atunci când, în opinia acestuia, daunele-interese reprezintă în speţă un remediu adecvat.
3. Principiile UNIDROIT şi DCFR, la fel ca şi CVIM, au preluat principiul fundamental al dreptului obligaţiilor din sistemele Europei continentale — pacta sunt servanda. Dacă este posibilă, într-un mod sau altul, menţinerea contractului, ambele sisteme de principii favorizează această opţiune cu precădere faţă de rezoluţiunea contractului şi plata despăgubirilor în locul executării.
▮ II. Scopul articolului
4. Remediul executării în natură este efectul direct al principiul „pacta sunt servanda” și „favor contractus”, profesorul Friedmann spunea că contractele sunt încheiate pentru a fi executate, iar executarea în natura este remediul care pune în aplicare interesul contractual, în timp ce daunele interese urmează a fi acordate atunci când primul remediu nu acoperă prejudiciul suportat de partea lezată.
Scopul acestui articol pleacă de la principiul că anume executarea în natură este acea formă de executare care îl interesează pe creditor mai mult, deoarece duce spre finalitatea pentru care el a încheiat contractul. Executarea silită în natură îi conferă creditorului posibilitatea de a obține condamnarea debitorului la realizarea în natură a prestației datorate, este acel remediu pe care creditorul îl are asupra debitorului și care conferă primului prerogativa de a obține prestația care i se cuvine în temeiul raportului de datorie, dacă aceasta este posibilă.
5. Legiuitorul a considerat ca fiind foarte important menținerea contractului viu cât mai mult timp, astfel ca părțile să beneficieze de acesta și să obțină ceea ce au intenționat de la etapa precontractuală. Această abordare este susținută de mai multe prevederile legale, printre care art.902 C. civ. „acordarea termenului suplimentar pentru executare”, art. 909 C. civ. „remedierea de către debitor a executării necorespunzătoare” etc.
▮ III. Formele executării în natură
6. În conformitate cu art. 913 alin. (2) C. civ. exectarea silită în natură se aplică în cazul în care avem o obligație de a da, de a face sau a nu face. Executarea în natură prezintă efecte diferite în raport cu obiectul obligației.
Atunci când obiectul obligației îl constituie prestația de a face, executarea în natură are un caracter primordial, debitorul nu se poate libera decât executând prestația promisă, creditorul fiind obligat să remedieze gratuit executarea care nu este conformă cu condițiile obligației, conform lit. a), alin.(2), art. 913 C. civ.
7. În cazul în care obiectul obligației îl constituie o prestație de a da, de a transmite sau constitui un drept real, creditorul poate cere ca bunul să fie luat de la debitor și să-i fie predat creditorului conform lit. b), alin.(2), art. 913 C. civ. Executarea în natură a unei astfel de obligații depinde în totalitate de executarea în natură a obligației de a face.
Iar în cazul obligațiilor de a nu face, creditorul poate cere ca debitorul să distrugă tot ceea ce a făcut cu încălcarea obligației de a nu face ori să fie autorizat să distrugă el însuși, cheltuielile urmând să fie puse în sarcina debitorului, conform lit. c), alin.(2), art. 913 C. civ.
În cazul obligațiilor ce au ca și obiect un bun generic, creditorul are dreptul de a pretinde predarea bunului, indiferent de faptul dacă acesta se află sau nu în patrimoniul debitorului. Pierirea bunurilor determinate generic nu afectează executarea în natură a obligațiilor de predare, deoarece din punct de vedere juridic, bunurile determinate generic nu pot să piară (genera non pereunt), ci pot fi înlocuite unele cu altele.
8. Executarea în natură este remediul potrivit în cazul bunurilor individual determinate, dacă creditorul are un interes de a primi un anumit bun pentru care a contractat și care nu poate fi procurat cu banii care i-ar fi acordați cu titlul de daune-interese. Acesta este cazul bunurilor care se găsesc într-un număr limitat pe piață, sau care implică eforturi disproporționate din partea creditorului pentru a le găsi, astfel, din punct de vedere al timpului și eficacității, dar și din punct de vedere economic, executarea în natură poate să salveze interesul contractual.
▮ IV. Limitele executării în natură a obligațiilor
9. Art. 913 prevede patru situații în care dreptul la executarea obligațiilor pecuniare nu va putea fi exercitat, trei le întâlnim la alin. (3), iar următoarea la alin. (4). Analizând litera legii deducem că această listă este exhaustivă, dar conceptele pe care le include sunt destul de largi, și deschise pentru interpretări, ca de exemplu „cheltuieli disproporționate”, „nerezonabil de a executa”, „nu poate obține o prestație similară de la terț”.
În cazul obligațiilor divizibile, când vânzătorul este obligat să livreze mai multe bunuri în mai multe tranșe, iar una din limitele ce urmează a fi descrise sunt aplicabile doar unor bunuri, atunci executarea în natură va fi exclusă pentru acele bunuri, în rest va fi posibilă. Iar în cazul obligațiilor indivizibile, executarea în natură nu va putea fi cerută, chiar dacă afectează doar o parte a contractului.
1. Executarea este ilegală sau imposibilă
10. Primul caz în care este limitată executarea în natură a obligației de conformitate este prevazută la lit. a), alin (3), art. 913, cumpărătorul nu poate cere aplicarea acestei sancțiuni când executarea este ilegală sau imposibilă. Aceasta pornește de la principiul „ad impossibilia nemo tenetur”. Nu avem o prevedere legală care să specifice exact ce înseamnă o executare imposibilă, astfel această excepție se aplică pentru toate cazurile de imposibilitate, fie obiectivă, sau subiectivă. De asemena, în cazul imposibilității totale sau parțiale. Diferite cauze de imposibilitate pot fi identificate, de exemplu, prestaţia poate deveni imposibilă datorită termenului care a trecut; este cazul în care termenul executării este o condiţie esenţială (focurile de artificii care trebuiau livrate către data sărbătorii naţionale). Tot imposibilă devine prestația, atunci când bunul cu care trebuie înlocuit bunul cu vicii a pierit. Dreptul imperativ al unui stat poate face ca validitatea unui contract să depindă de exigențele dreptului public, astfel prestația poate deveni ilegală dacă nu sunt respectate exigențele stabilite.
Practica și doctrina relevă că executarea în natură devine imposibilă în cazul apariției unui impediment în afara controlului debitorului, ceea ce rezultă și din alin. (2) art. 901. „ Dacă debitorul demonstrează că neexecutarea obligației este justificată, creditorul poate recurge la oricare din mijloacele juridice de apărare prevăzute la alin. (1), cu excepția executării silite în natură și plății de despăgubiri.”
Dacă cazul de imposibilitate este activ doar pentru o anumită perioadă de timp, atunci executarea în natură este exclusă pentru acea perioadă.
2. Executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporționate
11. A doua situație în care executarea în natură nu poate fi obținută este atunci când executarea ar solicita eforturi sau cheltuieli disproporționate, stipulează lit. b) alin. (3) art. 913. În cazuri excepționale, după încheierea contractului poate să se producă o schimbare de circumstanțe care să îngreuneze executarea contractului, astfel încât va fi contrar principiului bunei credințe ca cumpărătorul să recurgă la executarea în natură a obligațiilor. Expresia utilizată de legislația civilă „eforturi sau cheltuieli disproporționate ” cuprinde atât latura economică, cât și dificultățile de alt ordin ce pot să se ivească în calea debitorului în momentul executării. Pentru a se respecta principiul certitudinii în executarea obligațiilor s-a creionat în literature de specialitate o formula ce poate fi utilizată pentru a se determina când executarea obligației ar îngloba asemenea eforturi. Astfel, aducem în vedere că urmează să se raporteze cheltuielile suportate la beneficiile ce urmează să apară. Dacă costurile pentru executarea în natură sunt disproporționale avantajelor contractului, atunci se va aplica această limitare, simplul fapt că contractul devine mai puțin profitabil pentru debitor, nu-l exonerează de executarea contractului. De asemenea, faptul că plata prejudiciilor reprezintă un remediu adecvat nu poate constitui un factor al excluderii executării în natură, comparativ cu sistemul de drept common law. Pentru o claritate în ceea ce privește această prevedere, aducem următorul exemplu.
Exemplu C și V încheie un contract de vânzare-cumpărare unde V urmează să livreze 2 turbine construite din oțel de calitate superioară, care să nu permită orice coroziune, deoarece turbinele urmează a fi utilizate în construcția unei hidrocentrale. După ce au fost livrate, s-a depistat că turbinele nu sunt produse din oțel de calitatea convenită, pentru a fi livrate turbine noi, vânzătorul trebuie să modifice întreg procesul de producție, să pună în întârziere alte proiecte pentru a putea produce din nou turbine potrivite hidrocentralei, ceea ce implică eforturi și pierderi considerabile.
12. Partea a doua a lit. b) alin. (3) art. 913 C. civ. include următoarea excepție „cu excepția cazului când creditorul nu poate obține o prestație similară de la un terț”, astfel pentru a determina dacă executarea unei prestații include eforturi sau cheltuieli disproportionate se analizează situațiile în care creditorul poate obține prestația de la o terță persoană. Dacă în urma livrării unui utilaj se determină un defect ce poate fi reparat de un inginer, dar vânzătorul nu dispune de acesta în regiunea unde este amplasat utilajul. Dacă cumpărătorul este în posibilitatea să contracteze un inginer local să repare defectul, atunci nu va putea să ceară de la vânzător executarea obligației în natură, ci doar plata prejudiciilor.
3. Executarea este personală
13. Următoarea limitare este prevăzută la lit. c) alin. (3) art. 913 și include cazurile când executarea este atât de personală, încât ar fi nerezonabil de a o executa silit. S-a estimat că o executare are un caracter strict personal (intuitu personae) dacă ea nu poate fi delegată altei persoane şi dacă ea cere competenţe individuale de natură artistică sau ştiinţifică, sau dacă implică o relaţie confidenţială şi personală. Dacă obiectul obligației este un fapt al debitorului, care își trage toată valoarea și utilitatea din persoana debitorului, cum ar fi cazul executării unui tablou de către un pictor celebru, este evident că, în caz de refuz al debitorului, creditorul nu poate urmări și obține executarea în natură prin mijloace violente sau forțându-l pe debitor, iar dacă lucrarea ar fi executată de o altă persoană în contul debitorului, atunci valoarea și utilitatea ei nu ar mai fi aceeași. De asemenea, ori de câte ori executarea în natură a unei obligații este susceptibilă de lezare a unui alt drept de o calitate superioară, ca de exemplu dreptul la libertatea individuală, această formă a executării obligației nu se poate realiza, de obicei se aduce o atingere libertății și demnității debitorului când este constrâns manu militari să execute în natură obligația. Pentru a fi invocată această excepție, este esențial ca executarea să aibă un caracter unic și individual. Expresia „caracter personal” nu acoperă acele obligații care pot fi delegate altor persoane, de exemplu în cadrul unei companii unele obligații pot fi delegate mai multor angajați, situația este diferită atunci când este delegată unei altei persoane juridice, în special în cazurile când în contract este expres menționat că nu poate. În situația unui vânzător care comercializează mobilă sau utilaje agricole, executarea în natură poate fi cerută, deoarece alți vânzători cu aceeași experiență pot să execute contractul.
Dacă executarea contractului necesită aptitudini specifice, calitățile unui pictor sau architect, care urmează să creeze o lucrare unică, sau dacă contractual prevede raporturi de lungă durată cu caracter confidențial și personal, atunci se va aplica excepția dată. Partea care a avut de suferit va beneficia de un alt remediu, fie plata despăgubirilor sau rezoluțiunea contractului.
4. Creditorul nu cere executarea într-un termen rezonabil
14. Alin.(4) art. 913 prevede că creditorul nu poate cere aplicarea sancţiunii vizate atunci când el nu cere executarea într-un termen rezonabil din momentul în care a avut sau trebuia să aibă cunoştinţă de neexecutare. Ultima excepția are un caracter mai formal, comparativ cu cele descrise supra, dacă creditorul eșuează să notifice debitorul este decăzut din dreptul de a beneficia de remediul prezentat. Scopul acestei prevederi este de a evita situațiile în care creditorul îi creează o situație de incertitudine debitorului în ceea ce privește chestiunea de a şti dacă creditorul va cere executarea. Unii autori deduc din prevederile elucidate prezumţia potrivit căreia creditorul care nu cere în timp util executarea în natură renunţă la această sancţiune, concepţie care îşi are originea în common law.
În cazul livrării unui bun cu vicii, prevederile alin.(4) art. 913 implică o atenție sporită din partea cumpărătorului asupra celor două termene limită: primul, pentru examinarea bunului, iar al doilea pentru notificarea defectului.
15. Termenul rezonabil începe să curgă din momentul în care, creditorul a descoperit sau trebuia să descopere viciul. Art. 1124 impune cumpărătorului obligația să verifice existența viciului material în cel mai scurt timp permis de împrejurări, iar alin. (1) prevede că nerespectarea acestei cerințe decade cumpărătorul din dreptul de a invoca viciul în condițiile notificării despre acesta. Incluzând această clauză, legiuitorul a prevăzut situațiile în care partea afectată ar fi trebuit sa descopere viciul dacă ar fi examinat bunurile imediat ce au fost livrate. Termenul potrivit pentru a fi bunurile examinate se determină în dependență de natura bunurilor. De exemplu, în cazul bunurilor pentru utilizare imediată va fi mai scurt, iar pentru bunurile ce necesită o examinare mai riguroasă, examinarea la laborator de către un număr de experți, utilizarea unor tehnici mai complicate, obligația de a examina se poate întinde până la câteva luni. Astfel, termenul rezonabil începe să curgă din momentul în care cumpărătorul ar fi trebuit sa examineze bunul.
▮ V. Abuzul de remedii
16. Prin includerea alin. (5), art.913 se protejează debitorul de creditorul care acționează contrar principiului bunei- credințe, astfel, creditorul nu poate cere despăgubiri pentru prejudiciu sau penalitate în măsura în care el a majorat prejudiciul sau suma penalității, insistând în mod nerezonabil asupra executării în natură în circumstanțe în care creditorul ar fi putut încheia un contract de substituire în condiții rezonabile fără eforturi sau cheltuieli semnificative.
▮ VI. Dreptul la despăgubiri
17. Limitele executării în natură a obligațiilor nu-l privează pe creditor de dreptul său la despăgubiri, astfel odată ce se constată circumstanțele care fac imposibilă executarea în natură a obligațiilor, creditorul nu va putea beneficia de acest remediu, dar va putea opta pentru alt remediu. C. civ. expres prevede la alin. (6), art.913 C. civ., „Faptul că dreptul de a cere executarea silită în natură este exclus conform alin. (3) sau (4) nu aduce atingere dreptului de a cere despăgubiri.”
Mod de citare recomandat:
Marinela Șeremet, Adnotare la art. 913 [online]. Codul civil Adnotat [citat 23.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/913/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.