Articolul 60. Privilegiul asociației
(1) În condițiile legii, creanțele asociației față de proprietar care rezultă din calitatea lui de proprietar din condominiu se consideră creanțe privilegiate de categoria a doua, potrivit prevederilor art. 145 din Codul de executare nr. 443/2004.
(2) Privilegiul asociației se limitează la suma egală cu cota de contribuție a proprietarului pentru anul financiar anterior exercitării privilegiului, conform situațiilor financiare aprobate. În absența situațiilor financiare aprobate se vor lua în cont cheltuielile de administrare efectiv suportate și care pot fi aprobate de către asociație. Asociația va prezenta executorului judecătoresc/creditorului ipotecar, în cel mult 5 zile lucrătoare de la solicitare, mărimea exactă a valorii privilegiului. În cazul în care, la expirarea termenului indicat, informațiile date nu sunt oferite, distribuirea sumelor va fi făcută fără a se ține cont de privilegiul asociației.
(3) Privilegiul se valorifică doar din contul produsului vânzării silite a unității pe calea exercitării dreptului de ipotecă asupra unității, a urmăririi silite a unității în condițiile Codului de executare.
(4) Dacă exercită dreptul de ipotecă asupra unității, creditorul ipotecar este obligat față de asociație să-i plătească, din produsul vânzării silite a unității ipotecate, suma de bani egală cu creanța asociației, în limita privilegiului și cu prioritate față de creanța garantată a creditorului ipotecar. Aceeași regulă se aplică executorului judecătoresc înainte de a distribui produsul vânzării creditorului urmăritor.
(5) Privilegiul nu acordă asociației alte drepturi decât cele prevăzute în prezentul articol.
Adnotare:
▮ Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:
Articolul 60. Privilegiul asociației
Dreptul comparat cunoaște două mecanisme de a proteja asociația contra neplății: ipoteca legală (care dă dreptul asociației să vândă unitatea) și privilegiul (care nu îi dă dreptul să vândă unitatea, ci, în caz că unitatea este vândută, asociația să fie satisfăcută cu prioritate față de alți creditori ai proprietarului rău-platnic).Acest proiect de lege introduce doar privilegiul asociației.
▮ Drept comparat
– Franța: art. 2374 Cod civil francez. Privilegiul este limitat la datoriile pe ultimii 5 ani (egal cu termenul de prescripție de 5 ani din dreptul francez).
Art. 19 din Legea franceză prevede dreptul asociației de a înscrie ipotecă legală pe unitatea proprietarului rău-platnic.
– România: art. 80 alin. (3): Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuție din care rezultă suma datorată cu titlu de restanță, numai după împlinirea termenelor prevăzute la art. 78 alin. (2). Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea președintelui asociației de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanței ori a altui înscris prin care asociația confirmă plata sumei datorate.