A A A + | -

Articolul 80. Contractarea serviciilor de administrare a condominiului

(1) Asociația poate contracta servicii de administrare a condominiului de la o altă persoană fizică sau juridică (în continuare – gestionar).
(2) Lista și volumul serviciilor de administrare, drepturile și obligațiile gestionarului și ale asociației se stabilesc în contractul de administrare încheiat între gestionar și reprezentantul asociației împuternicit prin hotărârea adunării generale, ținându-se cont de lista și sfera componentelor obligatorii ale serviciului de administrare aprobate de ministerul de resort.
(3) Proprietarii din condominiu sunt terți beneficiari ai contractului de administrare și pot înainta pretenții direct gestionarului în caz de neexecutare a obligațiilor lui contractuale.
(4) Adunarea generală poate hotărî ca unul dintre serviciile de administrare prestate de gestionar să fie îndeplinirea funcției de administrator al asociației, dispozițiile art. 177 din Codul civil nr. 1107/2002 fiind aplicabile. În acest caz, un salariat al gestionarului persoană juridică nu poate fi desemnat administrator al asociației.
(5) Gestionarul persoană fizică nu este salariat al asociației decât dacă adunarea generală decide angajarea lui în bază de contract individual de muncă. În acest caz, dispozițiile privind contractul de administrare se aplică contractului individual de muncă al gestionarului.
(6) Orice clauză din contractul de administrare ori alt contract care derogă de la dispozițiile prezentei legi în detrimentul asociației ori al proprietarilor din condominiu este lovită de nulitate absolută dacă condominiul are destinație locativă.


Adnotare:

Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:

Articolul 3. Noțiuni principale

gestionarul condominiului: În unele cazuri, asociația poate decide să delege anumite sarcini unei societăți externe. Aceasta are rolul de gestionar și relațiile rezultate sunt reglementate în Capitolul IV. Gestionarul poate fi contractat atât de către asociație, cât și de către comunitate. Dacă adunarea generală o hotărăște, gestionarul chiar poate îndeplini funcția de administrator al asociației ori al comunității.

 

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

§20 Procedura succesorală și opțiunea succesorală