A A A + | -

Articolul 87. Transformarea asociațiilor de proprietari ai locuințelor privatizate, a cooperativelor de locuințe și a cooperativelor de construcție a locuințelor

(1) În termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, asociațiile de proprietari ai locuințelor/ apartamentelor privatizate, cooperativele de locuințe și cooperativele de construcție a locuințelor se reorganizează prin transformare în asociații de proprietari din condominiu.
(2) Persoanele juridice menționate la alin. (1), imobilele administrate de acestea și proprietarii de unități din aceste imobile se supun regimului prevăzut de prezenta lege din data intrării în vigoare a prezentei legi, chiar dacă ele încă nu s-au transformat conform alin. (1). Statutele sau alte acte de constituire ale acestor persoane juridice, precum și regulamentele lor se aplică în măsura în care nu contravin prezentei legi.
(3) Hotărârea cu privire la transformarea persoanei juridice menționate la alin. (1) și la aprobarea statutului asociației se ia de către administratorul ei, fără hotărârea adunării generale a membrilor (participanților) acesteia.
(4) Hotărârea prevăzută la alin. (3) constituie temei de înregistrare, din oficiu, a transformării, a schimbării formei juridice de organizare și a denumirii depline și abreviate a asociației în registrul de stat al persoanelor juridice. Transformarea se înregistrează:
a) fără publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
b) fără achitarea unei taxe de înregistrare, cu condiția că cererea de înregistrare a transformării s-a depus în termenul prevăzut la alin. (1).
(5) În cazul în care persoana juridică menționată la alin. (1) este înscrisă în registrul bunurilor imobile în calitate de proprietar al clădirii (capitolul B), datele ei vor fi radiate și se va face însemnarea „condominiu”.
(6) Dispozițiile art. 86 alin. (4)–(9) se aplică în mod corespunzător persoanelor juridice menționate la alin. (1).
(7) Cooperativele de construcție a garajelor, asociațiile proprietarilor de garaje, precum și alte forme juridice de organizare similare se pot transforma în asociație de proprietari din condominiu conform legislației în vigoare și pot constitui un condominiu în condițiile prezentei legi.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 8 august 2024

▮ I. Scopul articolului

Art. 87 face parte din dispozițiile menite să simplifice trecerea fostelor patru forme de organizare a proprietarilor menționate la alin. (1) (adică APL, APLP, CL și CCL) la noua formă de organizare, și anume asociația de proprietari în condominiu (APC). De asemenea, ea prevede aplicarea imediată, de la 29 ianuarie 2023 a Legii cu privire la condominiu către aceste patru forme de organizare, ca și cum acestea deja sunt organizate în APC. Este o ficțiune juridică necesară pentru a asigura aplicarea imediată a legii.

Art. 87 obligă aceste patru forme de organizare să se reorganizeze folosind procedura simplificată reglementată în el, și anume: (i) fără convocarea unei adunări generale, ci doar prin decizia unipersonală a organului executiv al persoane juridice supuse transformării; (ii) fără publicarea în Monitorul Oficial a unui aviz și (iii) fără plata taxei de stat aferentă efectuării înregistrărilor în Registrul de Stat al Persoanelor Juridice.

Semnificația termenului de 18 luni

Alin. (1) instituie un termen-limită de 18 luni (adică 28 iulie 2024). Începând cu 29 iulie 2024, art. 87 continuă să se aplice, adică cele patru forme de organizare a proprietarilor în continuare sunt obligate să se transforme și în continuare se aplică procedura simplificată, cu o singură excepție: dispare scutirea de la taxa de înregistrare de la alin. (4) lit. b).  Prin acest mecanism legiuitorul a dorit să impulsioneze cele patru forme de organizare a proprietarilor să se transforme cât mai repede în ASP și le-a dat stimulent financiar sub forma scutirii. Pentru cererile de înregistrare depusă începând cu 29 iulie 2024 scutirea respectivă nu se mai aplică, aplicându-se taxa standard.

▮ Modele

Pentru modelul hotărârii de reorganizare în ACC, recomandat de ASP, a se vedea pagina acestei instituții;

Extras din Nota informativă la proiectul Legii cu privire la condominiu:

Articolul 91. Transformarea asociațiilor de proprietari ai locuințelor privatizate, a cooperativelor de locuințe și a cooperativelor de construcție a locuințelor
Reglementarea reia art. 61 din Legea nr. 276/2018 cu privire la condominiu (nepromulgată).

Alin. (2) are ca scop aplicarea prezentei legi către APL, APLP, CL și CCL, proprietarii de apartamente chiar până la transformarea loc în APC.

De exemplu, regulile privind adunarea generală a asociației se vor aplica adunării generale a APL, APLP, CL și CCL.

Alin. (3): norma are ca scop simplificarea transformării formelor alternative existente în APC. În loc de vot majoritar al membrilor, hotărârea se ia unipersonal de organul executiv.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 87 Legea condominiu [online]. Codul civil Adnotat [citat 16.12.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/condominiu87/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Tabelul de concordanță - art. înainte și după renumerotarea din 1.3.2019

§20 Procedura succesorală și opțiunea succesorală