Transpunerea eronată a Convenției de la Haga din 2005 în Codul de procedură civilă: un pas înapoi în atractivitatea R. Moldova ca jurisdicție

Chișinău, 8 aprilie 2024

Pe scurt: începând cu 1 martie 2024, instanțele judecătorești din R. Moldova nu au un temei legislativ pentru a recunoaște eficacitatea următoarei clauze în contractele cu caracter internațional (de comerț internațional, investiționale etc.):

Instanțele judecătorești din [statul New York/California, SUA][Elveția][Norvegia][Brazilia] vor avea jurisdicție [exclusivă][neexclusivă] pentru a soluționa litigiile rezultate din prezentul Contract.

Este un pas înapoi în atractivitatea R. Moldova ca jurisdicție, ca loc de a face investiții și în atractivitatea întreprinderilor din R. Moldova ca partener de comerț internațional sau ca țintă a investițiilor. Întreprinderile străine doresc să intre în relații cu economia Moldovei, mai puțin — cu sistemul judecătoresc al Moldovei. Din păcate, ultima încă este o sperietoare pentru prima.

Pe lung: R. Moldova a aderat (Legea 410/2023) la Convenția nr. 37 privind acordurile de alegere a forului, încheiată la 30 iunie 2005 la Haga (Convenția de la Haga din 2005). Aceasta este o noutate bună, care merită o postare separată. [textul în română al convenției]

Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Ministerul Justiției a inițiat și un proiect de lege de modificare a Codului de procedură civilă (CPC), menit să asigure o mai bună integrare a Convenției de la Haga din 2005 în procedura civilă din Republica Moldova, proiect care a devenit Legea nr. 30 din 15 februarie 2024 (Legea 30/2024). Aceasta a intrat în vigoare chiar la data publicării, adică 1 martie 2024.  Majoritatea modificărilor operate în CPC sunt adecvate.

Ne vom concentra asupra unor modificări care, fără ca autorii să fi avut o asemenea intenție, au înrăutățit starea dreptului în materia recunoașterii acordurilor de alegere a forului (eng. — forum selection agreements sau choice-of-court agreements).  Pentru claritate, noțiunea juridică „for” trebuie înțeleasă ca „instanța de judecată competentă a unui stat anume”.

Anterior Legii 30/2024, CPC era liberal și prietenos cu acordurile de alegere a forului în art. 462 care se ocupa de prorogarea de competență. Clauzele privind soluționarea litigiilor din contractele cu element internațional (în jargonul juridic — cu element de extraneitate) frecvent stabilesc că litigiile se vor soluționa exclusiv de instanțele unui stat (alegere exclusivă) sau de instanțele unui anumit stat, fără însă a exclude competența instanțelor altui stat (alegere neexclusivă). Această reglementare poate fi numită aici „sistem național de recunoaștere globală”, deoarece R. Moldova o implementa fără a fi impusă de vreun tratat internațional și recunoștea alegerea făcută de părțile unui contract în favoarea instanței judecătorești a oricărui stat (cu unele excepții, păstrate și azi, în care instanțele moldovenești au, din motive de politică legislativă, competență exclusivă).

Având scopul declarat de a implementa în CPC Convenția de la Haga din 2005, Legea 30/2024 a introdus o nouă reglementare, specifică acestei convenției (reglementare care poate fi numită aici „sistemul de la Haga de recunoaștere selectivă”), însă, din nefericire, a abrogat sistemul național de recunoaștere globală. Tabelul de mai jos arată textul vechi și pe cel nou.

	Art. 462 alin. (1) CPC	Permite alegerea instanței competente (forului)?	Permite alegerea forului să fie exclusivă?	Permite alegerea forului să fie neexclusivă?
Înainte de 1.3.2024 (sistem de recunoaștere globală)	(1) Într-un litigiu civil cu element de extraneitate, părţile, înainte de pornirea procesului, pot schimba competenţa litigiului şi pot învesti o anumită instanţă cu competenţă jurisdicţională (prorogarea convenţională).	Da, oricare stat din lume	Da	Da
Începând cu 1.3.2024 (sistem de recunoaștere selectivă)	(1) În vederea soluționării litigiilor apărute sau care ar putea apărea în legătură cu un anumit raport juridic civil sau comercial cu element de extraneitate, prin încheierea unui acord de alegere exclusivă a forului, părțile pot schimba competența soluționării litigiului prin învestirea cu competență jurisdicțională a unei instanțe sau a mai multor instanțe specifice ale unui stat parte la Convenția privind acordurile de alegere a forului, încheiată la Haga la 30 iunie 2005.	Da, însă numai o instanță din unul dintre cele 28 state parte la Convenția 37 de la Haga din 2005	Da	Neclar, nu prevede

Eroarea nr. 1 — excluderea sistemului național de recunoaștere globală

După cum se vede din tabel, în loc să includă în CPC sistemul de la Haga ca un al doilea sistem, Legea 30/2024 l-a introdus cu prețul excluderii sistemul național de recunoaștere globală.

Astfel, Legea 30/2024 are ca efect nerecunoașterea acordurilor de alegere a forului atunci când instanța aleasă, prin acord, de către părți este a unui stat care nu este parte la Convenția de la Haga din 2005, adică circa 170 de state ale lumii, inclusiv SUA, majoritatea statelor din Europa care nu sunt membre ale Uniunii Europene (Elveția, Norvegia etc.), dar și economii mari cum sunt Brazilia, India și China. La moment, Convenția a intrat în vigoare doar pentru 28 de țări, R. Moldova urmând să devină a 29-a țară la 1 iulie 2024. [Statutul Convenției și obligativitatea pentru diferite state poate fi verificat pe pagina dedicată a Conferinței de la Haga pentru Dreptul Internațional Privat.] Prin urmare, noul sistem este „selectiv”, fiindcă se bucură de recunoaștere doar acordul de alegere a forului în care s-a indicat instanța judecătorească a uneia dintre cele 29 de țări parte la Convenția de la Haga din 2005.

În plus, noul art. 462 ignoră faptul că R. Moldova este parte la unele tratate internaționale care o obligă să recunoască acordurile de alegere a forului altor state, care nu sunt parte la Convenția de la Haga din 2005. De exemplu, Convenția CSI nr. 262 din 22 ianuarie 1993 cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală prevede în art. 21 (Jurisdicția prin acord): „1) Instanţele de judecată ale Părţilor Contractuale pot examina dosare şi în alte cauze, dacă există acordul scris al părţilor de a transmite cauza acestor instanţe de judecată.”

Eroarea nr. 2 — recunoașterea doar a acordurilor de alegere exclusivă și ignorarea acordurilor de alegere neexclusivă

După cum se vede din tabelul de mai sus, noul art. 462 alin. (1) CPC are în vedere doar acordurile de alegere exclusivă a forului. Practica însă este bogată și  în acorduri de alegere neexclusivă (de exemplu: „Litigiile rezultate din prezentul Contract pot fi soluționate de instanțele de judecată din Londra, Anglia. Totodată, Împrumutătorul/Creditorul Gajist poate să-și valorifice drepturile sale rezultate din prezentul Contract în instanțele judecătorești din Republica Moldova sau în oricare alte instanțe care se declară competente”). Vechea redacție a art. 462 alin. (1), prin tăcerea sa, prin faptul că nu făcea distincția între acorduri de alegere exclusivă și neexclusivă era, de fapt, favorabilă ambelor tipuri de acorduri.

Eroarea nr. 3 — implementarea sistemului de la Haga de recunoaștere selectivă cu ignorarea materiilor excluse

Noul art. 462 alin. (1) CPC se referă la toate litigiile apărute în legătură cu toate raporturile juridice civile sau comerciale. Convenția de la Haga cuprinde o serie de materii excluse, adică tipuri de contracte cărora nu li se aplică regimul de recunoaștere al convenției: contracte de consumator, contracte ale dreptului familiei, contracte de transport de pasageri, aspecte de concurență din contractele comerciale etc. (vezi art. 2 din Convenția de la Haga din 2005).

Din contra, noul art. 462 alin. (1) CPC oferă părților contractante libertatea nelimitată de a învesti, în mod exclusiv, cu competență jurisdicțională instanța unui stat parte la Convenția de la Haga din 2005. O asemenea abordare în dreptul național este, tehnic vorbind, posibilă, dar trebuie să fie rezultatul unei analize minuțioase de politică legislativă. Autorii Convenției de la Haga din 2005 și Regulamentului Bruxelles I bis (nr. 1215/2012) au înțeles că, în anumite categorii de contracte, acordurile de alegere exclusivă a forului trebuie să fie excluse de la regimul general al recunoașterii eficacității lor (adică în unele domenii asemenea acorduri trebuie interzise, iar în altele — să fie supuse unor reglementări speciale).

În concluzie, deși alin. (1) face trimitere la Convenția de la Haga din 2005, el depășește cu mult domeniul de aplicare al acestei convenții. Nu putem vorbi deci despre o transpunere corectă a convenției în dreptul național.

Pentru claritate, sistemul național de recunoaștere globală, care cunoaște puține excluderi, ar trebui menținut.  Însă sistemul de la Haga de recunoaștere selectivă trebuie introdus așa cum el este prevăzut de convenție: cu excluderile impuse de convenție.  Aceste două sisteme sunt două baze distincte, paralele de recunoaștere a acordurilor de alegere a forului. Nu este nimic greșit în faptul ca ele să funcționeze în paralel, conform condițiilor specifice fiecăreia.

Eroarea nr. 4 — unele materii de competență exclusivă a instanțelor judecătorești din R. Moldova contravin libertății de a alege forul din Convenția de la Haga din 2005

Art. 462 alin. (2) CPC, cu modificările operate prin Legea 30/2024, interzice părților unui contract cu caracter internațional să aleagă un for străin (=instanța de judecată a unui stat altul decât R. Moldova) în materiile de competență exclusivă a instanțelor moldovenești: „(2) Competenţa jurisdicţională în cauzele cu element de extraneitate specificate la art. 40, art. 41¹ alin. (1) și art. 461 nu poate fi schimbată la înţelegerea părţilor”. Aceste trei categorii de materii de competență exclusivă nu se conciliază cu libertatea de a alege forul, instituită de Convenția de la Haga din 2005.

Ilustrație

Într-un contract de subscriere la acțiuni (eng. — share subscription agreement) dintre un investitor din Țările de Jos și o SA din R. Moldova se prevede că investitorul aduce aport la capital de 5 milioane de dolari SUA, iar SA îi emite un pachet de acțiuni de 25% din capital. Contractul prevede că el este guvernat de legea din Țările de Jos și că instanțele din Amsterdam, Țările de Jos, au competență exclusivă de a soluționa litigiile rezultate din el.

După ce apare un litigiu, investitorul străin intenționează să introducă o acțiune în justiție contra SA întemeiată pe clauzele contractului de subscriere. Deși părțile au ales ca Amsterdam să fie forul exclusiv de soluționare a litigiilor, art. 40 alin. (6) prevede „Cererile acţionarilor se depun în instanţa de la sediul societăţii lor”. Deoarece sediul SA este în Chișinău, aparent, litigiul se află în competența exclusivă a Judecătoriei Chișinău.

Cu toate acestea, sperăm că instanțele naționale vor aplica direct și prioritar Convenția de la Haga din 2005 (art. 2 alin. (3) CPC, art. 8 din Constituție și art. 27 din Convenţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969), vor înlătura de la aplicare art. 462 alin. (2) și art. 40 alin. (6) CPC pentru asemenea tipuri de litigii și vor recunoaște validitatea alegerii forului în Amsterdam.

Care era intenția legiuitorului?

În nota informativă la proiectul Legii 30/2024, autorii aduc o motivare sumară a substituției vechii redacții cu noua redacție a art. 462 alin. (1) CPC:

„- la art. 462 alin. (1) se consideră oportun expunerea în redacție nouă a noțiunii de acord de alegere exclusivă a forului, pentru a fi în conformitate cu art. 3 din Convenție.”

Într-adevăr, acest lucru s-a înfăptuit, însă cu prețul unei distorsionări nescuzabile a sistemului cuprins în Convenția de la Haga din 2005 și al sacrificării sistemului național de recunoaștere globală a acordurilor de alegere a forului (exclusivă sau neexclusivă). Este un pas înapoi în atractivitatea R. Moldova ca partener de comerț, ca loc de a face investiții.

Această politică legislativă de asemenea prejudiciază certitudinea juridică de care au nevoie întreprinderile din R. Moldova și întreprinderile străine care interacționează cu piața din R. Moldova.  Mai exact: deoarece normele procesuale noi sunt de aplicare imediată proceselor civile în curs de realizare (art. 3 CPC), noul regim al art. 462 alin. (1) va fi aplicat de judecătorii moldoveni tuturor acordurilor de alegere a forului prezentate în dosar începând 1 martie 2024. Va fi irelevant faptul că un contract civil sau comercial în care este inclus un asemenea acord s-a încheiat înainte de 1 martie 2024, când se aplica sistemul național de recunoaștere globală.

Ilustrație

În 2020, într-un contract de distribuție de echipamente dintre un producător din Elveția și un distribuitor din R. Moldova, părțile au convenit că „Contractul este guvernat de legea Elveției” și că „Litigiile rezultate din Contract se soluționează exclusiv de către instanțele de judecată din Berna, Elveția”. 

Analiza legislației R. Moldova în vigoare în 2020 arăta că clauza privind alegerea instanței de judecată din Berna, Elveția era valabilă, fiind o prorogare convențională în sensul art. 462 CPC. Dacă însă între părți apare un litigiu în august 2024, partea contractantă care dorește să introducă o acțiune în judecată nu va mai fi sigură că respectiva clauză este valabilă, fiindcă ea nu este recunoscută în R. Moldova. De exemplu, distribuitorul din R. Moldova ar putea introduce o acțiune în Judecătoria Chișinău față de producătorul din Elveția și va invoca faptul că instanțele moldovenești sunt competente, deoarece clauza nu corespunde legislației procesuale a R. Moldova, în special deoarece Elveția nu este stat parte la Convenția de la Haga din 2005.

Concluzie intermediară

În unele cazuri, este o idee proastă de a transpune textul unei convenții internaționale în legile naționale. Mai ales dacă nu se transpune întregul text, ci doar părți. Un transplant parțial creează monștri.

De regulă, o asemenea transpunere nu este necesară. În R. Moldova tratatele internaționale sunt de aplicabilitate directă și prioritară. Prin urmare, instanța de judecată le va aplica prioritar față de dispozițiile legii naționale (e.g. CPC).

Recomandări

1. Lucrurile nu ar trebui lăsate în starea actuală.

Guvernul ar trebui să revadă Legea 30/2024, asigurându-se, în special, că art. 462 alin. (1) CPC revine la sistemul național de recunoaștere globală, adică cel de recunoaștere a acordurilor de alegere a forului (exclusivă sau neexclusivă) cu toate țările lumii, și nu doar cu cele 28 care astăzi sunt parte la Convenția de la Haga din 2005. Această recunoaștere a fost legea țării din 12 iunie 2003 până în 29 februarie 2024 și a fost o politică legislativă bună.

2. Părțile unui contract cu caracter internațional care doresc să desesizeze instanțele R. Moldova de competență o pot face, în mod cert, prin:

a) alegerea instanței unei țări care este parte la Convenția de la Haga din 2005; sau

b) includerea în contract a unei convenții arbitrale, protejate de Convenția de la New York din 1958 — probabil cea mai de succes convenție de drept privat din istorie (172 părți semnatare, inclusiv R. Moldova).

3. În materii juridice complexe, autoritățile ar trebui să recurgă mai insistent la avizele mediului academic (e.g. facultățile de drept) și ale practicienilor. Această nevoie doar va crește odată cu transpunerea în număr tot mai mare a reglementărilor europene.

P.S. Intrarea în vigoare a Legii 30/2024

Legea 30/2024 ar fi trebuit să fie pusă în aplicare simultan cu intrarea în vigoare pentru R. Moldova a Convenției de la Haga din 2005 (adică la 1 iulie 2024).

În sinteza obiecțiilor și propunerilor la proiectul de lege se poate citi că, în avizul său, Curtea Supremă de Justiție a făcut această propunere. Deși autorii au fost de acord cu ea, textul final arată că această intenție nu a fost dusă până la bun sfârșit.

Din păcate, între 1 martie 2024 și 1 iulie 2024 (4 luni), CPC va obliga instanțele judecătorești naționale să aplice o convenție internațională care încă nu este în vigoare pentru R. Moldova. Aceasta ridică probleme de constituționalitate a art. II al Legii 30/2024 (momentul intrării în vigoare).

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Transpunerea eronată a Convenției de la Haga din 2005 în Codul de procedură civilă: un pas înapoi în atractivitatea R. Moldova ca jurisdicție [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/blog/transpunerea-conventiei-haga-2005-cpc/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.