Articolul 1191. Rezerva proprietăţii
(1) Atunci cînd, într-o vînzare-cumpărare cu plata preţului în rate, obligaţia de plată este garantată cu rezerva dreptului de proprietate (rezerva proprietăţii), cumpărătorul dobîndeşte dreptul de proprietate la data plăţii ultimei rate din preţ.
(2) Cu toate acestea, riscul pieirii, inclusiv pierderii, sau deteriorării fortuite a bunului este transferat cumpărătorului conform art.1114.
(3) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător atunci cînd trecerea dreptului de proprietate la cumpărător este suspendată pînă la îndeplinirea unei alte condiţii decît plata preţului.
(4) Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul rezervei proprietăţii stipulate în alte contracte prin care o parte este obligată să transmită dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unei contraprestaţii, dacă din lege, contract sau natura obligaţiei nu rezultă altfel.