Articolul 1320. Drepturile locatarului faţă de vînzător
(1) Locatorul trebuie să se asigure că locatarul poate exercita în mod efectiv faţă de vînzător drepturile de cumpărător al bunului în măsura necesară pentru ca locatarul de sine stătător:
a) să intre în posesia bunului la începutul termenului de leasing; şi
b) să se bucure de posesia şi folosinţa continuă paşnică şi utilă a bunului, inclusiv să beneficieze de remedierea viciilor bunului vîndut ori înlocuirea bunului viciat în condiţiile contractului de vînzare-cumpărare.
(2) Locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător al bunului dacă este parte contractantă sau este numit ca terţ beneficiar al acestor drepturi în contractul de vînzare-cumpărare. Vînzătorul nu răspunde în faţa locatorului şi a locatarului pentru acelaşi prejudiciu.
(3) Dacă locatarul nu este numit ca terţ beneficiar al drepturilor de cumpărător, locatorul poartă personal faţă de locatar obligaţiile prevăzute la alin.(1) pînă la data în care locatorul îi cesionează sau îi acordă pe altă cale locatarului aceste drepturi contra vînzătorului.
(4) Din momentul în care vînzătorul a cunoscut că locatarul beneficiază de drepturile de cumpărător în condiţiile prezentului articol, modificarea sau rezoluţiunea vînzării-cumpărării nu produce efecte juridice fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului. Din acelaşi moment, înlocuirea bunului viciat cu altul de către vînzător nu poate avea loc fără consimţămîntul locatorului şi al locatarului.
(5) Orice clauză în contractul de leasing care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul locatarului consumator este lovită de nulitate absolută.