Articolul 1711. Valoarea compensaţiei
(1) Agentul comercial are dreptul să primească o compensaţie pentru fondul comercial în temeiul art.1696 în valoare egală cu:
a) comisionul mediu al contractelor cu clienţi noi şi al volumului majorat al activităţii comerciale cu clienţii existenţi, calculat pentru ultimele 12 luni şi înmulţit cu:
b) numărul anilor în decursul cărora principalul este probabil să continue să obţină beneficii din aceste contracte în viitor.
(2) Valoarea compensaţiei rezultate din acest calcul trebuie ajustată ţinîndu-se cont de:
a) diminuarea probabilă a clienţilor, în baza ratei medii a migraţiei pe teritoriul agentului comercial; şi
b) reducerea necesară pentru plata în avans, în baza dobînzii prevăzute la art.874.
(3) În orice caz, compensaţia nu poate depăşi remuneraţia pentru 1 an, calculată din remuneraţia medie anuală a agentului comercial în decursul ultimilor 5 ani sau, dacă raportul contractual a durat mai puţin de 5 ani, din media pe parcursul duratei efective.
(4) Orice clauză care derogă de la dispoziţiile prezentului articol în detrimentul agentului comercial este lovită de nulitate absolută.