Articolul 1929. Contribuţiile participanţilor
(1) Participanţii trebuie să verse contribuţiile convenite prin contract. În lipsa unor dispoziţii în acest sens, ei sînt obligaţi la plata unor contribuţii egale. Dacă contractul determină doar cota-parte de participare a asociaţilor la venituri sau la pierderi, aceeaşi cotă-parte se aplică cotelor-părţi din patrimoniul social.
(2) Contribuţiile pot consta din bunuri, inclusiv din drepturi patrimoniale.
(3) Dacă prin contract nu s-a dispus altfel, contribuţiile devin proprietate comună a participanţilor, conform cotelor-părţi din patrimoniul social. De patrimoniul social aparţine ceea ce s-a dobîndit în baza unui drept ce ţine de acel patrimoniu şi ceea ce s-a dobîndit ca despăgubire pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea unui obiect din el.
(4) Contribuţia unui participant nu poate fi majorată fără consimţămîntul acestuia.