Articolul 2114. Dreptul de a asigura contra răspunderii personale pe cheltuiala masei patrimoniale fiduciare
(1) Fiduciarul are dreptul la rambursare din masa patrimonială fiduciară a primelor de asigurare şi altor cheltuieli suportate în mod rezonabil de către fiduciar pentru a obţine asigurare de răspunderea prevăzută la art.2119.
(2) Dispoziţiile alin.(1) nu se aplică în măsura în care:
a) fiduciarul are dreptul la remuneraţie pentru executarea obligaţiilor de fiduciar; sau
b) asigurarea acoperă răspunderea apărută din neexecutarea intenţionată sau din culpă gravă.