A A A + | -

Articolul 2231. Autoritatea competentă pentru păstrarea testamentului

(1) Notarul este competent pentru păstrarea testamentelor autentificate de alte persoane abilitate prin lege.
(2) Competenţa teritorială revine:
a) notarului în al cărui teritoriu de activitate se află sediul persoanelor prevăzute la art.2227, dacă testamentul a fost întocmit în faţa lor;
b) oricărui notar – în cazul testamentelor olografe.
(3) Testamentul privilegiat întocmit conform art.2227 lit.e) se va preda agentului diplomatic sau consular din primul port în care va ancora vasul pentru a fi trimis în Republica Moldova la notarul de la reşedinţa obişnuită a testatorului. Dacă vasul a ancorat într-un port al Republicii Moldova, ambele exemplare ale testamentului vor fi expediate prin organele portuare notarului de la reşedinţa obişnuită a testatorului.
(4) Testatorul poate cere în orice moment ca testamentul să fie păstrat la alt notar.

LPA C civ, art. 23 [Consolidarea dintre teren și construcție: excepția – apartenența diferitor proprietari]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune