Articolul 481. Bunurile culturale mobile
(1) Sînt bunuri culturale mobile bunurile atribuite, în condiţiile legii, la patrimoniul cultural naţional mobil al Republicii Moldova, precum şi bunurile atribuite ca atare de legea aplicabilă regimului juridic al bunului respectiv conform regulilor dreptului internaţional privat.
(2) Bunurile culturale mobile care aparţin Republicii Moldova sau unei unităţi administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public al acesteia.
(3) Regimul juridic al bunurilor culturale mobile, precum şi condiţiile şi limitele în care persoanele fizice şi juridice exercită dreptul de proprietate asupra acestora sînt prevăzute de lege, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi, în completare, de prezentul cod.