A A A + | -

Articolul 508. Sancţiunile pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate

(1) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluţiunea în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobînditor.
(2) Atît înstrăinătorul, cît şi terţul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.
(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea într-un contract translativ de proprietate cu titlu gratuit, cît timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 30 martie 2025

▮ I. Domeniu de aplicare 

Deși din titlul art. 508 rezultă că el prevede sancțiuni pentru încălcarea clauzei de inalienabilitate în oricare scenariu, din ipotezele alin. (1)-(3) reiese că el se aplică doar pentru încălcarea obligației de inalienabilitate de către dobânditorul bunului. Scenariul este, deci, că dobânditorul (cumpărător, donatar etc.) a dobândit dreptul de proprietate, dar este ținut de o obligație negativă, de a nu dispune de bun.  Înstrăinătorul este creditor al acestei obligații.

Art. 508 nu prevede vreun mecanism pentru încălcarea obligației de inalienabilitate într-un scenariu diferit, cel avut în vedere de art. 506 alin. (4) C. civ., care prevede că această obligație de inalienabilitate este subînțeleasă (rezultă din lege cu excepția cazului în care contractul o exclude sau o modifică în alt fel) și incumbă vânzătorului. Scenariul este că, deși contractul translativ de proprietate s-a încheiat, dreptul de proprietate încă nu s-a transferat cumpărătorului.  Motivele pentru care dreptul de proprietate nu s-a transferat pot fi variate: nu s-au îndeplinit încă formalitățile de publicitate (dacă se aplică); vânzătorul încă nu a predat bunul mobil nesupus înregistrări într-un registru de publicitate; transferul este supus unei rezerve a proprietății etc.  Scopul acestei prevederi este a interzice vânzătorului să încheie contracte de vânzare repetată.  În cazul în care înstrăinătorul, debitor al obligației de inalienabilitate, totuși, încheie un contract repetat, cu un terț, art. 508 nu are aplicare directă. Cumpărătorul poate recurge la remediile pentru neexecutare obligațiilor de la art. 901, dar nu și la anularea vânzării conform art. 508 alin. (2).  Totuși, remediul executării în natură va fi imposibil de obținut dacă dreptul deja a fost dobândit de cumpărătorul paralel (din vânzarea repetată), excepție servind ipoteza art. 426 C. civ.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 508 [online]. Codul civil Adnotat [citat 2.04.2025]. Disponibil: animus.md/adnotari/508/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

 

LPA C civ, art. 9 [Dispoziții tranzitorii privind administratorul persoanei juridice]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune