Articolul 784. Efectul indivizibilităţii
(1) Obligaţia este indivizibilă între mai mulţi debitori în cazul în care aceştia sînt obligaţi să execute împreună aceeaşi prestaţie, iar creditorul poate pretinde prestaţia doar de la toţi împreună.
(2) Creanţa este indivizibilă între mai mulţi creditori în cazul în care fiecare creditor poate pretinde executarea prestaţiei doar în folosul tuturor creditorilor, iar debitorul trebuie să execute prestaţia în folosul tuturor creditorilor.
(3) Obligaţia indivizibilă nu poate fi divizată nici între debitori sau între creditori, nici între succesorii lor.
(4) Obligaţia nu devine indivizibilă numai prin faptul că în contract este stipulat că este solidară.
(5) Obligaţia divizibilă care are doar un creditor şi un debitor trebuie să fie executată între ei ca o obligaţie indivizibilă, ea rămînînd divizibilă între moştenitorii acestora.