Articolul 949. Dreptul de a pretinde alte despăgubiri
(1) Dacă penalitatea este stipulată pentru cazul în care debitorul nu execută obligaţia, creditorul poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii. Nu se poate cere atît executarea obligaţiei, cît şi plata penalităţii dacă penalitatea s-a stipulat cu titlu de despăgubire în locul prestaţiei şi nu doar cu titlu de mijloc de garantare a executării obligaţiei.
(2) Creditorul are dreptul să pretindă repararea prejudiciului în partea neacoperită prin penalitate (clauză penală inclusivă). În cazurile prevăzute de lege sau contract, creditorul poate cere sau despăgubiri, sau penalitate (clauză penală alternativă), poate cere repararea prejudiciului peste penalitate (clauză penală punitivă) sau poate cere doar penalitate (clauză penală exclusivă).
(3) În cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat provizoriu: 15 septembrie 2024 [Working paper / proiect]
Cuprins
I. Introducere
II. Alin. (1) – Cumularea penalității cu executarea obligației principale
III. Alin. (2) – Cumularea penalității cu despăgubirile (pretenția de reparare a prejudiciului)
IV. Alin. (3) – Rezervarea penalităților la acceptarea executării obligației principale
▮ I. Introducere
Reglementări-sursa:
alin. (1) – art. 159 (1) din Legea privind dreptul obligațiilor a Estoniei
alin. (3) – § 341 (3) BGB
Reglementări similare:
alin.(1) și (2) – § 341 (1) și (2) BGB; § 1336 din Codul civil al Austriei
alin. (1) – art. 1383 din Codul civil italian; art. 1538 și 1539 teza I Cod civil român
alin. (3) – art. 160 (2) Codul obligațiilor al Elveției; art. 1539 teza II Cod civil român
Ilustrații de debut Clauza Model 1. Contract de Locațiune [1.1 Plățile] 1.1.1 Locatarul este obligat să plătească chiria la data de 20 a fiecărei luni. 1.1.2. În caz de întârziere în plata chiriei, Locatarul va plăti o penalitate de 0,1% pe zi din suma neplătită. [1.2. Bunurile Mobile Închiriate] 1.2.1 Locatarul este obligat să păstreze și să mențină în stare bună mobilierul și echipamentele care aparțin Locatorului și sunt amplasate în Bunul Închiriat („Bunurile Mobile Închiriate”), precum să le restituie în stare bună Locatorului la încetarea prezentului Contract. 1.2.2. Locatarul va plăti cu avans o Plată de Garanție de 400 euro în vederea acoperirii eventualelor prejudicii cauzate Bunurilor Mobile Închiriate. 1.2.3. În cazul cauzării prejudiciului Bunurilor Mobile Închiriate, Locatorul va reține Plata de Garanție, iar Locatarul o pierde. 1.2.4. Locatorul are dreptul la repararea prejudiciului care depășește Plata de Garanție. 1.2.5. Locatarul are dreptul să demonstreze că prejudiciul cauzat Bunurilor Mobile Închiriate este mai mic decât Plata de Garanție și, în acest caz, are dreptul la rambursarea sumei care depășește prejudiciul.
Clauza Model 2. Contract antrepriză în construcție 2.1. Pentru fiecare zi lucrătoare în care Antreprenorul depășește, fără justificare, Termenul de Finalizare a Lucrării, Antreprenorul trebuie să plătească Clientului o penalitate de 0,2% din Suma Netă a Contractului. 2.2. Suma totală a penalității se limitează la 5% din Suma Netă a Contractului. 2.3. Clientul are dreptul la despăgubiri în partea neacoperită de penalitate. 2.4. Clientul nu trebuie să-și rezerve penalitatea la acceptarea lucrării, ci poate să pretindă la ea până la data efectuării de către Client a ultimei plăți în temeiul Contractului.
Clauza Model 3. Contract dintre Societate și administratorul ei 3.1. Pentru fiecare încălcare, fără justificare, a uneia dintre obligațiile prevăzute la art. 188-191 din Codul civil, Administratorul va plăti Societății o penalitate egală cu salariul brut pe o lună al Administratorului. 3.2. În caz de multiple încălcări într-o (1) lună, penalitatea se va limita la salariul brut pe trei (3) luni al Administratorului. 3.3. În cazul unei încălcări continue, penalitatea se va reînnoi fiecare lună cât durează încălcarea respectivă. 3.4. Dreptul Societății de a cere despăgubiri suplimentare și de a cere încetarea încălcărilor pentru viitor rămâne neafectat.
Clauza Model 4. Contract de Sponsorizare a Evenimentului 4.1. Dacă Sponsorul încalcă, fără justificare, una sau mai multe dintre obligațiile care rezultate din clauza 1 din prezentul Contract [e.g. obligația de a plăti o sumă de sponsorizare, de a furniza maiouri și ecusoane participanților la eveniment, de a asigura alimentația la eveniment], el trebuie să plătească Organizatorului o penalitate de 1.000 lei pentru fiecare încălcare. 4.2. Dacă Organizatorul încalcă, fără justificare, una sau mai multe dintre obligațiile care rezultate din clauza 2 din prezentul Contract [e.g. obligația de a organiza și desfășura evenimentul cu anumiți participanți de renume], el trebuie să plătească Sponsorului o penalitate de 1.000 lei pentru fiecare încălcare. 4.3. Dacă Organizatorul își încalcă obligația de exclusivitate din clauza 3 din prezentul Contract, el va plăti Sponsorului o penalitate de 2.000 EUR. 4.4. În cazul prevăzut de clauza 4.3, Organizatorul are dreptul să demonstreze că Sponsorul nu a suferit niciun prejudiciu sau că prejudiciul a fost semnificativ mai mic. 4.5. Ambele Părți își rezervă dreptul la despăgubiri suplimentare.
Clauza Model 5. Contract de furnizare acces la rețea 5.1. Furnizorul de servicii garantează un timp de funcționare (uptime) de cel puțin 99,9% pe lună calendaristică pentru serviciile de găzduire în cloud (cloud hosting services). 5.2. Dacă timpul de funcționare scade sub acest nivel, furnizorul va plăti o penalitate de 10% din taxa lunară de servicii pentru fiecare 0,1% sub timpul minim de funcționare, dar limitată la 50% din taxa lunară.
Clauza Model 6. Contract de societate civilă 6.1. Asociatul A este obligat să construiască și să transmită Asociatului B [cel care a contribuit cu terenul, cu anumite materiale de construcție sau cu finanțare] apartamente cu suprafața totală de 1.300 metri pătrați. 6.2. În cazul neîndeplinirii obligației prevăzute la clauza 5.1, Asociatul B are dreptul la o penalitate de 1.500 euro pentru fiecare metru pătrat netransmis de către Asociatul A.
▮ II. Alin. (1) – Cumularea penalității cu executarea obligației principale
1. Scopul normei
Norma alin. (1) reglementează relația dintre dreptul la penalitate și dreptul la executarea obligației principale.
2. Precizare terminologică
În acest studiu prin „obligația principală” avem în vedere orice tip de obligație (principală, secundară, accesorie) care este fortificată printr-o penalitate, adică obligația a căreia neexecutare sau executare necorespunzătoare declanșează plata penalității. O obligație secundară, cum ar fi cea de informare sau cea de confidențialitate dintr-un contract, la fel poate fi fortificată cu o penalitate.
Așadar, această obligație este „principală” în raport cu obligația de a plăti penalitatea, care este o obligație „accesorie”, așa cum clauza penală este accesorie față de contractul (principal) în care se cuprinde. Intenționat am evitat să folosim noțiunea „obligația garantată” prin penalitate, deoarece penalitatea nu este o garanție veritabilă (garanție reală sau personală). Ea este doar un mecanism care facilitează probațiunea prejudiciului creditorului și stimulează debitorul să execute corespunzător obligația. Din acest motiv, am fi preferat aici să folosim terminologia utilizată de unii autori germani – „obligația fortificată” de o penalitate (die bestärkte Leistung – „prestația întărită”). Evităm să folosim „obligație sancționată”, deoarece aceasta sugerează ideea, greșită, că remediile creditorului în caz de neexecutare a obligației sunt sancțiuni. Aceasta nu corespunde cu noua arhitectură a art. 901 și urm. care nu operează cu condiția vinovăției debitorului când reglementează remediile creditorului.
În concluzie, pentru simplitate și pentru o convergență terminologică cu doctrina română, vom continua să folosim noțiunea „obligația principală”. În plus, această expresie se folosește și în doctrina germană în opoziție cu penalitatea (die Hauptleistung – „prestația principală”).
Pentru ca o obligație contractuală să fie „obligație principală” trebuie să existe o conexiune dintre aceasta și penalitate, adică, din textul contractului (a clauzei penale) să rezulte că penalitatea este declanșată (se naște) în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a unei anumite obligații.
Ilustrație În Clauza Model 1.2, obligația principală este obligația de a plăti chiria în termen. Penalitatea nu este declanșată de neexecutarea altor obligații rezultate din contractul de locațiune, cum ar fi cea de a efectua reparații. În Clauza Model 2.1, obligația principală este obligația de a executa lucrările în termen. Penalitatea nu este declanșată de neexecutarea altor obligații rezultate din contractul de antrepriză, cum ar fi cea de a respecta standardele de calitate în construcții.
3. Distincția dintre penalități care substituie obligația principală și penalități care nu o substituie
Alin. (1) ne vorbește despre două tipuri de clauză penală, după modul lor de formulare (respectiv, două tipuri de penalități):
a) „penalitatea s-a stipulat … doar cu titlu de mijloc de garantare a executării obligaţiei”, dar nu „cu titlu de despăgubire în locul prestației”;
b) „penalitatea s-a stipulat cu titlu de despăgubire în locul prestaţiei”.
În dreptul comparat, aceasta distincție fundamentală dintre penalități este trasată de § 340 BGB (care reglementează penalitatea în locul prestației neexecutate și exclude cumularea lor cu pretenția de executare a obligației principale) și § 341 BGB (care reglementează penalitatea pentru executare necorespunzătoare și care, de principiu, permite cumularea ei cu pretenția de executare a obligației principale).
Doctrinar, am putea să clasificăm aceste două penalități în:
a) penalități nesubstitutive — părțile au intenția ca obligația principală să rămână datorată și pasibilă de executare, benevolă sau silită. Pentru a simplifica, în acest studiu le vom numi „Penalitate de Tipul 1”. Le atribuim numărul 1, deoarece ele sunt cele mai frecvente în practica contractuală. Ilustrații → Clauzele Model 1.1.2; 2.1; 4.1; 5.2 supra.
b) penalități substitutive — părțile au intenția ca ele să substituie obligația principală, aceasta stingându-se prin plata penalității. Le vom numi aici „Penalitate de Tipul 2”. Ilustrații → Clauzele Model 1.2.2-1.2.5; 4.3; 6.2 supra.
▮ III. Alin. (2) – Cumularea penalității cu despăgubirile (pretenția de reparare a prejudiciului)
[…]
▮ IV. Alin. (3) – Rezervarea penalităților la acceptarea executării obligației principale
1. Scopul regulii
Potrivit alin. (3) în cazul în care a primit executarea, creditorul poate cere plata penalităţii numai dacă şi-a rezervat expres acest drept la primirea executării.
În cazul Penalității de Tipul 1 (penalitatea nesubstitutivă), acceptarea executării de către creditor nu exclude dreptul de a pretinde această penalitate, însă cu condiția procedurală impusă de art. 949 alin. (3) ca creditorul să-și fi rezervat pretenția la penalități cu ocazia acceptării executării obligației principale. Alin. (2) nu se poate aplica Penalităților de Tipul 2 (penalitatea substitutivă), deoarece acceptarea de către creditor a executării obligației principale exclude dreptul său de a pretinde acest tip de penalitate (alin. (1) teza II).
Regula alin. (3) este în vigoare încă din 12 iunie 2003. Sursa alin. (3) o constituie § 341 (3) BGB. În BGB norma a fost inclusă din motive practice, și anume să îi ofere debitorului claritate juridică: atunci când acceptă executarea creditorul ar trebui să anunțe dacă el va pretinde și penalitatea sau el este mulțumit de executare, adică că el acceptă executarea care inițial era afectată de neconformitate [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 5.2]. Aceeași autori invocă și experiența generală de viață: de regulă, după ce creditorii primesc prestația principală ei nu mai pretind, în mod distinct, penalitatea; mai ales dacă neconformitatea era minoră. Această idee reflectă și o parte din experiența de viață din Republica Moldova: chiar dacă consumatorul plătește cu întârziere pentru utilități (colocvial numite „facturile pentru serviciile comunale”), furnizorul, în mod practic, nu va cere penalități de întârziere.
Dreptul civil cuprinde mecanisme similare care servesc clarității juridice: sarcina de notificare a neconformității (e.g. la vânzare, antrepriză), la rezoluțiune și termenele de prescripție extinctivă. Totuși, unii autori arată [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 6] că cerința de claritate juridică în privința penalității avea sens în 1900 (anul intrării în vigoare a BGB), când termenul de prescripție extinctivă era de 30 de ani. După reforma din 2002, care a introdus prescripție extinctivă de 3 ani, cerința de rezervare a penalității nu mai servește același scop cu aceeași intensitate.
O soluție aproape identică se cuprinde în art. 160 (2) Codul obligațiilor al Elveției și, pe baza acestui model, în art. 1539 teza II Cod civil român.
2. Decăderea din dreptul la penalități
Declararea rezervei de către creditor nu este o obligație, ci o sarcină. Creditorul nu poate fi silit să o îndeplinească, ci el doar are interesul propriu de a o îndeplini pentru a evita decăderea din dreptul la penalități.
Legea decade creditorul din dreptul la penalitate dacă el acceptă executarea obligației fără a-și rezerva penalitățile. Este o șansă pentru debitor de a se descărca de o sarcina financiară. [MuKoBGB, 341, nr. 6] Decăderea are loc chiar dacă creditorul omite să facă rezervă din motiv de necunoaștere a legii, deoarece nu se cere ca creditorul să aibă intenția de a pierde dreptul la penalități. [MuKoBGB, 341, nr. 6] Conform opiniei predominante în doctrina germană, creditorul pierde dreptul la penalitate chiar și atunci când a acceptat executarea fără rezerve, în necunoștință de cauză cu privire la existența unor necorespunderi ale executării. Dacă debitorul cu rea-credință l-a făcut pe creditor să nu facă rezervarea, atunci debitorul nu poate invoca decăderea de la alin. (3) conform principiului nemo auditur (art. 14).
Plata penalității de către debitor după decăderea creditorului conform alin. (3) constituie o îmbogățire nejustificată a creditorului. Prin urmare, debitorul are o pretenție în restituție în temeiul art. 1979.
3. Momentul relevant
Pentru evitarea decăderii creditorul trebuie să facă rezerva la momentul acceptării executării. Norma se interpretează relativ strict, astfel că o rezervă ulterioară acceptării nu produce efecte juridice (este ineficientă). Nici rezerva declarată de creditor înaintea acceptării executării nu produce efecte juridice (de exemplu, în factură emisă prealabil executării). [MuKoBGB, 341, nr. 7] Totuși, trebuie admisă rezervarea făcută cu ocazia unei acceptări anticipate a executării de către creditor, adică cu ocazia stabilirii de către creditor a viitoarei date a executării ce va fi acceptată. Aceasta corespunde scopului alin. (3) de a informa debitorul despre efectul executării asupra penalității acumulate deja.
Urmează a se face următoarea distincție. Dacă executarea obligației principale ale loc între persoane prezente (creditorul sau persoană împuternicită) poate să primească prestația și să o verifice, respectiv rezerva trebuie făcută pe loc, în aceeași interacțiune. Nu este cazul primirii de către o persoană neîmputernicită care o transmite ulterior creditorului.
Dacă executarea obligației principale ale loc între persoane absente, expresia „la primirea executării” trebuie interpretat mai larg [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 48.2]. Primirea are loc doar când creditorul poate lua cunoștință de executare. Aici, legea nu acordă creditorului un „termen rezonabil”, ci el trebuie să acționeze imediat: să facă un apel telefonic imediat, să expediede un email sau să transmită o scrisoare prin poștă imediat.
3. Excepții
Cerința rezervării penalităților nu se aplică (iar sancțiunea decăderii din penalități nu survine) dacă, la momentul acceptării executării:
a) dacă pretenția privind penalitatea face obiectul unui proces civil pendinte (lis pendens) (se consideră că creditorul-reclamant permanent își rezervă penalitatea pe durata procesului) sau dacă încasarea ei deja a fost dispusă prin hotărâre judecătorească (res judicata). Însă simpla cerere depusă pentru confirmarea unei tranzacții care prevede penalitatea nu poate fi privită ca o rezervă a penalității [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 40];
b) nu se aplică în caz de executare silită, ci doar executare voluntară de către debitor;
c) creditorul remediază de sine stătător executarea necorespunzătoare (iar penalitatea acoperă prejudiciul suportat de către creditor sub forma cheltuielilor de remediere, cum ar fi cazul reglementat de art. 1368);
d) creditorul și-a valorificat deja dreptul la penalități declarând compensarea cu dreptul corelativ al debitorului la plata prețului, remunerației;
e) atunci când execută prestația, debitorul recunoaște că el în continuare datorează penalitatea [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 40].
De asemenea, cerința rezervării nu se aplică dacă creditorul și debitorul au încheiat un contract (e.g. contract de tranzacție) prin care au stabilit plata penalității și remedierea executării necorespunzătoare (e.g. printr-o executare adițională) [Grüneberg în Palandt/BGB, § 341 nr. 3; MuKoBGB, § 341, nr. 8].
4. Creditorul să își rezerve penalitățile
Rezervarea este o manifestare de voință a creditorului prin care comunică debitorului faptul că, deși a acceptă executarea obligației, penalitățile rămân a fi datorate, și nu sunt iertate. După natura sa juridică, ea nu este un act juridic civil, ci o acțiune asimilată actelor juridice supus recepției [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 43; pentru opinia că este o simplă manifestare de voință, v. Erman/Metzger Rn . 6; → adnotarea la art. 308]. Din punct de vedere juridic, ea trebuie privită distinct de eventualul act de primire-predare sau altă confirmare a primirii executării.
Dacă executarea este primită de un credit minor, sub măsură de ocrotire sau cu discernământ diminuat, lipsa rezervării nu duce la decăderea din dreptul la penalități din cauza efectului protector al articolului [HHH800 primirea executării].
În cazul acceptării unor bunuri sau lucrări cu vicii, nu este suficient creditorul să menționeze viciul, ci și faptul că își rezervă penalitățile aferente acelor vicii. [MuKoBGB, 341, nr. 9] Rezervarea trebuie să fie clară, dar nu se cere o declarație explicită. Poate fi săvârșită și prin acțiuni concludente [Erman/Metzger Rn. 6]. Nu este necesar creditorul să ceară plata penalității, ci doar să o rezerve. Cererea de plată a penalității, evident, valorează rezervare. Simpla notificare de către creditor că prestația nu este corespunzătoare nu constituie rezervare a penalității. Rezerva, poate purta formă orală sau scrisă, dar poate fi manifestată și doar prin acțiunile concludente clare. Însă simpla tăcere nu valorează rezervă. Evident, creditorului îi va suporta sarcina probațiunii rezervei, probă dificilă în cazul când ea nu este în formă textuală.
Ilustrații Oral: primesc marfa, dar să știi că încă îmi datorezi penalitățile. Scris: penalitățile rămân rezervate / aștept să-mi plătiți penalitățile.
5. Acceptarea executării de către creditor
Efectul de decădere survine doar dacă creditorul a acceptat executarea obligației. Creditorul se poate apăra de acest efect de decădere invocând că el nu a „acceptat” executarea. Noțiunea „acceptare a executării” trebuie înțeleasă aici nu ca simplă primire de către creditor a executării, ci primirea ei în calitate de executare corespunzătoare a obligației [S. Schaub în Erman, § 341, nr. 3]. Respectiv, dacă creditorul refuză o executare necorespunzătoare, el păstrează dreptul la penalitățile asociate acesteia fără a fi necesară vreo rezervă. În cazul executării pe calea expedierii prin poștă, creditorul poate exclude existența unei „acceptări a executării” dacă returnează imediat obiectul executării neconforme. [MuKoBGB, § 341, nr. 9]
Sarcina de rezervă nu apare dacă pretenția la penalitate s-a stins prima (e.g. prin plată, compensare sau alt temei). Deci, nu mai este necesară, la executarea mai târzie a obligației principale, să se facă o rezervă a penalității deja stinse. O soluție inversă ar fi contrară scopului de claritate juridică, urmărit de alin. (3) [Ulrici, GroKoBGB,§ 341, nr. 27.1].
Sarcina de rezervă nu apare dacă prestația principală s-a stins nu prin executare sau surogatele ei (compensare, dare în plată), ci ea s-a stins pe baza unui alt temei (e.g. imposibilitatea prestației sau a prestației corelative conform art. 904; rezoluțiunea; expirarea unui termen de decădere). Alin. (3) cere clar să existe o „executare”, iar nu un alt temei de stingere a obligației.
Există „acceptare” a executării obligației principale și atunci când creditorul primește o executare neconformă și ridică obiecții privind neconformitatea ei și cere remedierea neconformității [MuKoBGB, § 341, nr. 9]. Totuși, sarcina de rezervă nu se aplică dacă creditorul primește o executare proastă sau cu vicii, dar nu o acceptă ca o executare liberatorie, ci o refuză (e.g. insistă pe repetarea ei).
În cazul executării obligației fără participarea creditorului (e.g. transfer de bani), efectul de decădere al alin. (3) nu survine dacă creditorul refuză de o accepta sau comunică debitorului rezerva penalităților imediat după ce creditorul a aflat despre executarea debitorului. [MuKoBGB, § 341, nr. 9]. Evident, contractul poate amenaja acest aspect și stabili un anumit termen în care creditorul poate să invoce rezerva impusă de alin. (3).
Acceptarea nu este un act juridic și nici nu este o manifestare de voință, ci un simplu fapt juridic → adnotarea la art. 308.
6. Situația executării parțiale
În cazul contractelor care prevăd livrarea pe tranșe (rate, părți), rezerva trebuie comunicată de către creditor atunci când acceptă fiecare tranșă. Omisiunea de a face o rezervă privind o tranșă neconformă îl decade din dreptul la penalități doar în raport cu aceasta, dar nu și celelalte tranșe. Aici penalitatea ar putea să fie stipulată nu pentru orice încălcare (a oricărei tranșe), ci pentru nelivrarea tuturor tranșelor privite ca o singură prestație. În acest caz, este suficient creditorul să facă rezerva când acceptă ultima tranșă [S. Schaub în Erman, § 341, nr. 4]. Este posibil executarea să reprezinte o activitate din mai multe etape (e.g. livrarea pe etape a unui echipament și instalarea lui), este suficient creditorul să facă rezerva când acceptă la final întreaga executare [MuKoBGB, § 341, nr. 11].
7. Sarcina alegației și a probei
Efectul juridic al omisiunii rezervei trebuie luat în calcul de către instanță ex officio, nefiind necesară o obiecție a debitorului-pârât [Ulrici, GroKoBGB, § 341, nr. 59]. La o primă etapă, debitorul poartă sarcina alegației și probei faptului că el a executat obligația principală și că creditorul a acceptat executarea. Prin urmare, el va trebui să demonstreze că ceea ce s-a executat este o obligație principală față de penalitate, adică să demonstreze conexitatea, în principiu interpretând clauza penală (a se vedea mai sus).
La o a doua etapă, creditorul are sarcina alegației și probei că el a făcut rezerva la momentul potrivit conform cerințelor alin. (3) sau că a survenit unul dintre cazurile când el este exceptat de la rezerva (vezi supra). În caz contrar, pretenția de plată a penalității trebuie respinsă de către judecător, deoarece pretenția este neîntemeiată: creditorul nu a demonstrat că a evitat decăderea din pretenția sa.
8. Derogarea de la regula alin. (3)
Părțile pot deroga de la regula alin. (3). Ele pot, în primul rând să o excludă de la aplicare.
Ilustrații Dispozițiile art. 949 alin. (3) nu se vor aplica. Părțile exclud de la aplicare art. 949 alin. (3). Creditorul are dreptul la penalități indiferent dacă a făcut o rezervă la data când a acceptat o executare necorespunzătoare din partea debitorului.
Totuși, în contractele de consumator această clauză (dacă nu a fost negociată în mod individual) ar putea fi declarată abuzivă, fiindcă expune consumatorul la o perioadă lungă de incertitudine (în limita termenului de prescripție) dacă profesionistul va dori să ceară penalități de la consumator [soluție adoptată în jurisprudența germană, BGHZ 85, 305 = NJW 1983, 385 (387); MuKoBGB, § 341, nr. 17].
Apoi, părțile pot să modifice regula alin. (3).
Ilustrație (din practica contractuală germană): Clauza Model 2.4 supra: Clientul nu trebuie să-și rezerve penalitatea la acceptarea lucrării, ci poate să pretindă la ea până la data efectuării de către Client a ultimei plăți în temeiul Contractului. Alternativă: Cumpărătorul/clientul își poate rezerva dreptul la penalități până în data când el trebuie să efectueze plata pentru bunul/serviciul/lucrarea necorespunzătoare.
Problematică este situația când părțile au prevăzut în contract că „penalitatea trebuie plătită imediat când debitorul încalcă contractul”, faptul că obligația de plată a penalității se cuprinde într-un contract învestit cu formulă executorie nu înlătură cerința rezervei.
Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 949 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/949/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.