Articolul 361. Dreptul de revocare a actului juridic ineficient
(1) Dacă cel care a încheiat actul juridic fără consimţămîntul necesar al terţului a declarat, cu rea-credinţă, că acel consimţămînt a fost obţinut sau că el nu este necesar, cealaltă parte poate să revoce actul juridic pînă cînd i se comunică consimţămîntul necesar, cu excepţia cazului în care a încheiat actul juridic cunoscînd absenţa consimţămîntului.
(2) Dacă terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar, oricare dintre părţi poate revoca actul juridic.
(3) În cazul în care cealaltă parte se adresează către cel care a încheiat actul juridic sau către terţ cu o cerere de prezentare a consimţămîntului necesar al terţului, iar consimţămîntul nu îi este comunicat celeilalte părţi în termen de 4 săptămîni de la data primirii cererii, dacă legea sau actul juridic nu prevede un alt termen, se consideră că terţul a refuzat să acorde consimţămîntul necesar.
(4) Partea îndreptăţită exercită dreptul de revocare prevăzut la alin.(1) sau (2) prin notificare adresată celeilalte părţi. Dacă actul juridic a fost revocat conform dispoziţiilor prezentului articol, se consideră că el nu a fost încheiat.
(5) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică actului juridic de dispoziţie al celui neîndreptăţit, prevăzut la art.358.