Articolul 2399. Moştenirea dreptului de moştenire

(1) Dreptul de moştenire şi dreptul de a renunţa la moştenire se transmite moştenitorilor (transmisie succesorală).
(2) În cazul în care moştenitorul moare pînă la expirarea termenului de renunţare fără a exercita dreptul în cauză, acest termen nu expiră înainte de expirarea termenului de renunţare la moştenirea lăsată de moştenitor.
(3) În cazul în care sînt mai mulţi moştenitori ai moştenitorului, fiecare poate să renunţe la partea din moştenire care corespunde cotei sale succesorale.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Autorul aduce mulțumiri dlui Nicolae Eșanu pentru ideile sale, folosite la scrierea acestei adnotări.
Publicat: 7 noiembrie 2020 | Actualizat: 15 decembrie 2020
Originea reglementării: §1952 BGB

▮ I. Scopul articolului

1.  Dreptul de moștenire se dobândește prin simpla deschidere a moștenirii (art. 2389, principiul dobândirii de drept a moștenirii) și are ca efect dobândirea de către moștenitorul unic a masei succesorale ori dobândirea de către comoștenitori a cotelor succesorale în masa succesorală.  Astfel, elementele masei succesorale sau, după caz, cota succesorală intră în patrimoniul moștenitorului.  Totuși, moștenitorul are dreptul de a renunța la moștenirea astfel dobândită și urmează să ditingem două scenarii.

În primul, moștenitorul își exercită opțiunea succesorală, fie (a) acceptă expres sau implicit (caz în care pierde dreptul de renunțare), fie (b) renunță la moștenire în termenul de renunțare (caz în care pierde dreptul la moștenire cu efect retroactiv, art. 2400).  Dacă, după momentul exercitării opțiunii succesorale, moștenitorul, la rândul său, decedează, moștenitorii săi primesc masa sa succesorală așa cum el o avea ((a) cu moștenirea dobândită, sau (b) cu moștenirea pierdută).

În acest caz, dacă s-a acceptat moștenirea, este irelevant dacă, la data decesului moștenitorului, notarul care desfășura procedura succesorală a eliberat sau nu un certificat de moștenitor.  Moștenitorii moștenitorii sunt îndreptățiți, ca succesori în drepturi, să ceară eliberarea certificatului de moștenitor privitor la prima moștenire.  Certificatul de moștenitor constituie un certificat constatator al unui fapt juridic produs deja la data deschiderii moștenirii.

În al doilea scenariu, moștenitorul nu reușește să își exercite opțiunea succesorală și, la rândul său, decedează.  Tradițional această situație este denumită „transmisie succesorală”, și denotă faptul că moștenitorul moștenitorului dobândește și dreptul de a renunța la moștenirea dobândită de de cujus dintr-o moștenire anterioară (prima moștenire).

2. Dreptul de a renunța este un drept potestativ personal al moștenitorului și, prin urmare, nu este transmisibil prin acte juridice între vii împreună cu cota succesorală; orice asemenea act juridic de înstrăinare a cotei succesorale este o acceptare implicită a moștenirii și duce la stingerea implicită a dreptului la renunțare.  A fortiori, dreptul de a renunța la moștenire nu este transmisibil prin acte juridice între vii în mod izolat de cota succesorală a moștenitorului titular. [Pentru o prezentare mai detaliată a drepturilor potestative → Noțiuni elementare ale dreptului civil.]

Cu toate acestea, potrivit alin.(1) dreptul de a renunța se transmite prin devoluțiune succesorală, adică dacă moștenitorul, la rândul său, decedează la un moment când încă deținea dreptul de a renunța la moștenire. În acest caz, termenul de renunțare la moștenire se prelungește în virtutea alin.(2) în folosul moștenitorului (m1M1) moștenitorului (M1).

3. Scopul alin.(3) este de a evita moștenirea forțată și a clarifica faptul că, în caz de pluralitate de sub-moștenitori (m1M1, m2M1, m3M1), fiecare poate exercita dreptul de a renunța cu efect parțial, doar asupra părții lor din cota succesorală a lui M1 [v. MuKoBGB, §1952, nr. 1].  Așadar, m1M1 poate renunța la partea sa din cota succesorală a lui M1, iar m2M1 – poate accepta partea sa, dar nu toată cota succesorală a lui M1.

Pe baza regulii de la art. 2329 alin.(2), dispozițiile prezentului articol se aplică cu adaptările necesare situației moștenirii legatului și, odată cu el, a moștenirii dreptului de a renunța la legat de către moștenitorul legatarului.

Noțiunea de „prima moștenire” și a „a doua moștenire” le delimitează doar pe criteriul temporal — care din ele s-a deschis prima, și care a doua.  Din contra, doctrina germană mai numește a doua moștenire „masa succesorală principală” (germ. — der Hauptnachlass), iar prima moștenire „sub-masa succesorală” (germ. — der Unternachlass).

Deși această adnotare analizează ipoteza unei singure transmisii succesorale, ea se aplică în mod corespunzător și când au loc mai multe transmisii succesive (e.g. ziua 1 decedează D, ziua 2 decedează moștenitorul lui D, ziua 3 decedează moștenitorul moștenitorului lui D și tot așa).

▮ II. Moștenirea poziției juridice a primului moștenitor inclusiv a dreptului de a renunța și relația cu a doua moștenire

1. Transmisibilitatea prin moștenire a dreptului de a renunța împreună cu masa succesorală a primului moștenitor

4. Spre deosebire de textul german de referință și doar în scopul unei clarități juridice, alin.(1) prevede că dreptul lui M1 la moștenirea lăsată de D trece la moștenitorul moștenitorului (m1M1).  Aceasta nu înseamnă că m1M1 devine moștenitor al lui D, ci m1M1 este doar un subdobânditor, drepturile căruia se bazează pe drepturile lui M1. Menționarea expresă a trecerii prin moștenire a „dreptului de moștenire” are ca raționament ideea că dreptul de a renunța la prima moștenire este indisolubil legat de dreptul de moștenire (fie în calitate de moștenitor unic în prima moștenire sau în calitate de comoștenitor care primește doar o cotă succesorală).  Dacă, din oricare temei legal (e.g. art. 2176 sau, după caz, 2178), un moștenitor nu dobândește dreptul de moștenire, moștenitorii săi în cadrul celei de a doua moșteniri nu au dreptul de a renunța la prima moștenire.

La fel, testatorul nu ar putea să separe printr-o dispoziție testamentară dreptul de moștenire de dreptul de renunțare.  A fortiori, dacă la moștenitorul moștenitorului trece dreptul de a renunța la moștenire, la el trece și dreptul de a accepta moștenirea [Greiter Ivo, § 1952, nr. 2. În: Bürgerliches Gesetzbuch: Erbrecht, Band 5, §§ 1922 – 2385 BGB  (ed. Ludwig Kroiß, Christoph Ann, Jörg Mayer), 5. Auflage, Nomos, Baden-Baden, 2018].

Dreptul de a renunța trece, potrivit alin.(1), la moștenitorii legali sau testamentari ai titularului dacă, la momentul decesului său, el încă îl avea; adică atunci când el a decedat (a doua moștenire) înainte de a-și fi exercitat dreptul de opțiune (în prima moștenire) și înainte de a expirarea termenului de a renunța (în prima moștenire).  Alte persoane decât moștenitorii moștenitorului nu pot dobândi dreptul de a renunța.  Custodele, administratorul masei sau administratorul insolvabilității masei nu pot exercita acest drept [v. MuKoBGB, §1952, nr. 2.  În sensul că custodele poate exercita acest drept, v. Staudinger/Marotzke (2008), § 1960, nr. 48 apud MuKoBGB, §1952, nr. 2].

5. Dacă moștenitorul prealabil încă nu a exercitat dreptul de opțiune, atunci dreptul de a renunța trece la moștenitorii moștenitorului prealabil, chiar dacă decesul moștenitorului prealabil provoacă survenirea moștenirii subsecvente și este moștenitor subsecvent altă persoană decât moștenitorii moștenitorului prealabil.  Dacă moștenitorii moștenitorului prealabil renunță la moștenire, se consideră că moștenitorul prealabil nu a dobândit moștenirea prealabilă [v. MuKoBGB, §1952, nr. 3].

6. Moștenitorii testamentari ai titularului dreptului de a renunța pot renunța la prima moștenire doar dacă ei sunt valabil chemați la a doua moștenire [v. MuKoBGB, §1952, nr. 4].

2. Relația dintre prima moștenire și a doua moștenire

7. Moștenitorul moștenitorului (m1M1) dobândește dreptul de renunțare privitor la prima moștenire numai în virtutea calității de moștenitor ai celei de a doua moșteniri.  Dacă el renunță la cea de a doua moștenire, atunci el pierde și dreptul de renunțare sau acceptare în privința primei moșteniri.  Moștenitorul moștenitorului poate accepta a doua masă succesorală și renunța la moștenirea primei mase succesorale.  Acceptarea mai întâi a celei de a doua moșteniri nu are efectul unei acceptări implicite a primei moșteniri, iar moștenitorul moștenitorului încă poate renunța la prima moștenire dacă nu a expirat termenul de a renunța la prima moștenire conform prezentului articol.

Moștenitorul nu poate accepta prima masă succesorală și renunța la a doua masă succesorală [v. MuKoBGB, §1952, nr. 5].  În jurisprudența germană recentă s-a reiterat că renunțarea la a doua moștenire decade și din prima moștenire, iar, în acest caz, moștenitorul moștenitorului nu mai poate accepta prima moștenire [decizia din 11.03.2020 OLG München, cauza nr. 31 Wx 74/20].  Ca urmare a acestei renunțări, dreptul la moștenire în privința ambelor moșteniri și dreptul de a renunța la ele trece la următorul moștenitor chemat la moștenire conform regulilor generale [Idem].

8. Renunțarea la prima moștenire nu are efectul acceptării celei de a doua moșteniri.  Este adevărat că moștenitorul moștenitorului (S1M1), renunțând la prima moștenire, a exercitat un drept din a doua masă succesorală, însă el a făcut-o doar în formă negativă.  El doar a spus că nu dorește o parte a masei, însă își păstrează posibilitatea de a renunța la întreaga a doua masă.  În acest din urmă caz, declarația de renunțare în privința primei moșteniri își va pierde efectul [v. MuKoBGB, §1952, nr. 6; Karlheinz Muscheler, Erbrecht, 2. Band, Mohr Siebeck, Tübingen, 2010, nr. 2931].

9. Dacă moștenitorul moștenitorului (m1M1) în primul rând a acceptat prima moștenire, în mod normal aceasta ar trebui să semnifice și acceptarea celei de a doua moșteniri, deoarece voința de a dobândi permanent moștenirile este concludentă.  Această prezumție nu intervine atunci când, cu ocazia acceptării primei moșteniri, moștenitorul moștenitorului (m1M1) declară că încă nu a luat o decizie privitor la acceptarea celei de a doua moșteniri.  Și dacă el ulterior renunță la a doua moștenire, atunci acceptarea primei moșteniri își pierde efectul [v. MuKoBGB, §1952, nr. 7]. Această rezervă nu constituie o acceptare sub condiție în sensul art. 2394, ci o determinară clară a obiectului actului juridic civil — el se referă doar la prima moștenire, și nu la a doua.

10. Susținem poziția și pentru dreptul autohton privind pierderea efectului juridic al acceptării ori renunțării la prima moștenire, dacă se renunță la a doua moștenire [v. supra nr. 8 și 9].  Ea se fundamentează pe dispozițiile art. 2400, conform căruia se consideră că nu a dobândit niciodată moștenirea persoana care a renunțat la moștenire.  Așadar, dacă a renunțat la a doua moștenire, mM1 niciodată nu a avut dreptul de a renunța la prima moștenire și, conform art. 359, declarația sa anterioară de renunțare la prima moștenire constituie un act juridic unilateral prin care se exercită un drept care el nu îl deține.  Un asemenea act juridic este ineficient (nu produce efecte juridice).  Deși actul a produs efecte juridice la momentul încheierii sale, din cauza renunțării la a a doua moștenire, el retroactiv devine ineficient.

În plus, doctrina germană consideră că exercitarea opțiunii privind prima moștenire nu este un act de conservare a celei de a doua moșteniri, deoarece exercitarea opțiunii nu contribuie la conservarea substanței masei succesorale [Idem] și deci declarația de renunțare de la prima moștenire nu este pasibilă de a fi menținută în temeiul art. 2407 alin.(2).

Ilustrația 1

Testatorul D l-a desemnat prin testament pe M ca unic moștenitor, iar pe fiul acestuia C1 l-a desemnat ca moștenitor substituent.  D decedează, iar ulterior decedează și M, dar dreptul lui M de a renunța la moștenirea lăsată D încă nu s-a stins (fiindcă M nici nu a renunțat, nici nu a acceptat expres ori implicit, ca urmare a expirării termenului de renunțare).  M este supraviețuit de soția sa S și copiii săi C1 și C2.  Prin testament M a desemnat soția sa S ca moștenitor unic și fiica sa C2 ca moștenitor substiuent. Dacă S renunță la prima moștenire, ea este culeasă de C1, în timp ce a doua moștenire revine în continuare lui S.

Dacă, pe de altă parte, S și-a rezervat dreptul de a renunța la a doua moștenire sau dacă se urmează opinia doctrinară minoritară conform căreia renunțarea la prima moștenire nu este o acceptare implicită a celei de a doua moșteniri, S poate ulterior renunța la a doua moștenire. În acest caz, renunțarea la prima moștenire devine ineficientă; ea revine moștenitorului substituent C2 împreună cu a doua moștenire. Dreptul de a renunța la a doua moștenire și, prin aceasta, de a renunța la prima moștenire, revine acum lui C2.
[Sursa: Karlheinz Muscheler, op. cit, nr. 2930].

▮ III. Termenul de renunțare

1. Prelungirea în folosul moștenitorului moștenitorului (m1M1)

11. În virtutea alin.(2) termenul de renunțare de la prima moștenire se prelungește de drept în folosul moștenitorului moștenitorului (m1M1) în caz că el, înainte de expirarea acelui termen, dobândește a doua moștenire.  Așadar, s-a spus că moștenitorul moștenitorului (m1M1) primește un termen de reflecție privitor la prima moștenire cel puțin egal cu termenul acordat de lege pentru termenul de reflecție privitor la a doua moștenire [v. MuKoBGB, §1952, nr. 8]. Deci, prelungirea nu este una fixă (de 3 luni), ci este variabilă ca mărime așa încât să expire la momentul expirării termenului renunțare la a doua moștenire.   Este însă posibil ca el să expire și mai târziu de expirarea termenului de renunțare la a doua moștenire (v. infra, nr. 13).

Alin.(2) se aplică atât atunci când termenul de renunțare deja începuse să curgă în privința primului moștenitor (M1), cât și atunci când termenul i s-a stabilit pentru prima dată doar moștenitorului moștenitorului (m1M1) în privința primi moșteniri [Idem].

2. Continuarea termenului

12. Sub rezerva excepției de la alin.(2), termenul de renunțare care i s-a stabilit primului moștenitor (M1) continuă să curgă față de moștenitorul moștenitorului (m1M1).  Începerea și durata termenului, prevăzute de art. 2391, se determină pornind de la persoana primului moștenitor (M1).  Termenul, odată început, continuă să curgă chiar dacă în persoana moștenitorului moștenitorului (m1M1) nu sunt întrunite condițiile art. 2391 alin.(2) (cunoașterea deschiderii moștenirii și a temeiului de chemare la moștenire) în privința primei moșteniri [v. MuKoBGB, §1952, nr. 9].

3. Curgerea unui nou termen

13. În măsura în care termenul de renunțare nu a început să curgă pe durata vieții primului moștenitor (M1), el începe să curgă atunci când în privința moștenitorului moștenitorului (m1M1) sunt întrunite condițiile de la art. 2391 alin.(2).  Tot în ce privește durata termenului (art. 2391 (1) sau (2)) contează situația moștenitorului moștenitorului (m1M1) [v. MuKoBGB, §1952, nr. 10].

▮ IV. Pluralitatea de moștenitori ai moștenitorului

1. Divizibilitatea dreptului de a renunța la prima moștenire

14. Dacă moștenitorul în prima moștenire lasă, la rândul său, mai mulți moștenitori (în a doua moștenire), atunci în virtutea alin.(3) fiecare moștenitor poate renunța la prima moștenire în partea cotei sale succesorale din cea de a doua moștenire. Așadar, dreptul de a renunța al moștenitorului în prima moștenire se divide între comoștenitorii săi, care îl pot exercita parțial, corespunzător cotei lor cea de a doua moștenire.  Aceasta se prezintă ca o excepție de la două principii fundamentale ale dreptului succesoral:
1) de la principiul edictat la art. 2486 alin.(2), potrivit căruia un comoștenitor nu poate dispune singur de cota din prima masă succesorală, și
2) de la principiul că nu se admite acceptarea sau renunțarea parțială la moștenire (art. 2397).

Sigur că moștenitorul moștenitorului care acceptă sau renunță la prima moștenire, în declarația sa, trebuie să se refere la „tot ce îi revine din prima moștenire” , nefiind încă cert ce cotă succesorală îi va reveni în prima moștenire.

2. Sensul alin.(3)

15. Alin.(3) nu se limitează la recunoașterea dreptului de renunțare.  Alineatul are un impact semnificativ asupra structurii primei moșteniri și celei de a doua moșteniri.  Regula specială a alin.(3) se corelează dificil cu principiul transmisiunii universale.  Drepturile independente de renunțare la prima moștenire a fiecărui moștenitor al moștenitorului (m1M1, m2M1 etc.) servesc scopului ca unul din moștenitori (m1M1) să nu îi blocheze pe ceilalți (m2M1, m3M1 etc.), ci, din contra, lor să li se dea posibilitatea să renunțe la o primă masă succesorală nedorită, de exemplu, dacă ea este supraîndatorată.  Renunțarea de asemenea face posibilă evitarea grevărilor (legat sau sarcină) din prima masa succesorală și îi permite să dobândească cota succesorală în a doua moștenire fără povara financiară din prima moștenire [v. MuKoBGB, §1952, nr. 12].  Acest efect este posibil numai atunci când se temperează principiul transmisiunii universale în cadrul comunității de moștenitori ai celei de a doua mase succesorale [v. MuKoBGB, §1952, nr. 12].

16. Astfel, se poate de presupus că vor exista două comunități de comoștenitori, una care vizează primul de cujus (D1) și alta care vizează al doilea de cujus (D2=M1).  Membrii primei comunități sunt moștenitorii individuali ai moștenitorului (m1M1, m2M1, etc.), și nu comunitatea tuturor moștenitorului celui de al doilea de cujus (M1).  Însă prima comunitate se va limita doar la cota succesorală ce îi revenea lui M1.  Cota succesorală lăsată de M1 constituie o sub-masă sau o masă patrimonială specială în cadrul masei succesorale lăsate de M1 (germ. — das Sondervermögen innerhalb des Hauptnachlasses). Participarea la a doua masă succesorală și, prin aceasta, la prima masă succesorală împreună constituie cota succesorală a moștenitorului moștenitorului (m1M1, m2M1 etc) [v. MuKoBGB, §1952, nr. 13].

Dacă un comoștenitor din a doua moștenire renunță la ea, el nu mai face parte din comunitatea de moștenitor ai celei de a doua moșteniri, iar prima moștenire devine indiviziunea comoștenitorilor rămași în a doua moștenire.

Dacă însă mai mulți comoștenitorii din a doua moștenire au acceptat și prima moștenire, atunci, între ei, nu există două comunități de comoștenitori în stare de indiviziune. Soluția are importanță practică pentru partaj și la înstrăinarea cotei succesorale.  Niciun comoștenitor din a doua moștenire nu poate dispune de sine stătător de partea sa din cota succesorală în prima moștenire, ci fie acea cotă succesorală se înstrăinează cu acordul unanim al titularilor, fie comoștenitorul poate să-și înstrăineze cota succesorală din a doua moștenire, astfel, indirect, înstrăinând și partea din cota succesorală în prima moștenire.  În virtutea art. 2486 alin. (2) moștenitorul moștenitorului (m1M1) nu poate dispune singur de cota succesorală în prima masă succesorală (de exemplu, printr-o înstrăinare a unu bun individual); excepția de la art. 2399 alin. (2) vizează doar renunțarea, nu și acceptarea [v. MuKoBGB, §1952, nr. 13].

Ilustrația 2
D decedează și este succedat de unicul moștenitor M.  Ulterior decedează și M, dar dreptul lui M de a renunța la moștenirea lăsată D încă nu s-a stins (fiindcă M nici nu a renunțat, nici nu a acceptat expres ori implicit, ca urmare a expirării termenului de renunțare).
M este supraviețuit de copiii săi C1, C2 și C3, în cote succesorale egale. 
C3 poate dispune de cota sa succesorală de 1/3 în masa succesorală lăsată de M fără consimțământul lui C1 și C2 (art. 2486 alin.(1)).  Și, din contra, C3 nu poate înstrăina partea de 1/3 din masa succesorală lăsată de D fără consimțământul lui C1 și C2 (art. art. 2486 alin.(2)). 

Același tratament se aplică și atunci când unul din comoștenitorii din a doua moștenire, renunță la partea sa din prima moștenire și, prin urmare, iese din comunitatea de moștenitori ai primei moșteniri (v. infra, nr. 20).

3. Răspunderea față de creditorii primei mase succesorale și celei de a doua mase succesorale

17. Masa patrimonială care corespunde celor două mase succesorale trebuie de asemenea tratat separat în ceea ce privește pasivele masei.  Creditorii primei mase succesorale pot urmări prima masă succesorală precum și (după partajul primei mase succesorale) patrimoniul moștenitorilor moștenitorului care nu au renunțat la prima masa succesorală (și care astfel au dobândit cota succesorală în a doua comunitate de moștenitori), dar nu nemijlocit în privința masei succesorale a celei de a doua comunități.  De cealaltă parte se află creditorii celei de a doua mase succesorale care au acces la activul celei de a doua comunități de moștenitori și (după partajul celei de a doua mase succesorale) la cota moștenitorilor moștenitorului care nu au renunțat la prima masă succesorală, dar nu direct la masa succesorală/activele primei comunități de moștenitori  [v. MuKoBGB, §1952, nr. 14].

4. Limitarea răspunderii

18. Și în materie de limitare a răspunderii prima masă succesorală și a doua masă succesorală trebuie tratate ca două mase distincte.  Limitarea răspunderii (de exemplu, prin instituirea administrării masei succesorale) în privința primei mase succesorale poate avea ca efect că creditorii primei mase succesorale o pot urmări doar pe aceasta, dar nu pot urmări patrimoniul personal al moștenitorului moștenitorului (m1M1), și nici cota lor în a doua masă succesorală.  Soluția este justificată, fiindcă creditorii primei mase succesorale ar trebui să suporte o asemenea limitare de răspundere și în persoana primului moștenitor (M1).  Pe de altă parte, nu pare a fi posibil de a limita răspunderea față de creditorii doar la a doua masă succesorală; deoarece temeiul răspunderii față de acești creditori a apărut deja pe parcursul vieții primului moștenitor M1) și față de prima masă succesorală.  O limitare a răspunderii față de creditorii celei de a doua mase succesorale exclude deci numai accesul la activele patrimoniului personal al moștenitorului moștenitorilor (m1M1) (cu excepția celei de a doua mase succesorale și a cotei asupra primei mase succesorale) [v. MuKoBGB, §1952, nr. 15].

▮ V. Efectele renunțării

1. Renunțarea la prima moștenire

19. Renunțarea la prima masă succesorală de către unicul moștenitor al moștenitorului (mM1) este reglementată de art. 2399 alin. (1) și (2).  Ea produce efecte retroactive, de la momentul deschiderii primei moșteniri, iar prima masă succesorală este culeasă de acele persoane care la deschiderea moștenirii erau următoarele chemate la moștenire (în baza legii sau, dacă există, în baza testamentului, de exemplu, cu titlu de moștenitor substituent).  Renunțarea de către moștenitorul moștenitorului (m1M1) produce aceleași efecte ca și cum primul moștenitor (M1) era decăzut de la prima moștenire când încă era în viață.  Acest lucru se aplică și atunci când cel care renunță, prin renunțare obține un nou drept [v. MuKoBGB, §1952, nr. 16; Karlheinz Muscheler, op. cit., nr. 2929].

2. Renunțarea de către unicul moștenitor al moștenitorului (mM1)

20. Dacă există mai mulți moștenitori ai moștenitorului (m1M1, m2M1 etc.) și toți renunță la prima moștenire, atunci se aplică regimul ca și cum unicul moștenitor al moștenitorului (M1) a renunțat la moștenire.  Problemele apar totuși când doar unii moștenitori ai moștenitorului renunță la prima moștenire (m1M1, dar nu și m2M1).  O primă soluție ar putea fi aplicarea în acest caz a regulii de la art. 2400 alin. (2) și culegerea moștenirii de către cel care este următorul chemat la moștenirea primului moștenitor (m3M1).  Acesta ar putea duce, de exemplu, la aceea că, pe de o parte, la moștenire vin unii moștenitori din clasa I ai lui M1, dar, pe de altă parte, și moștenitorii din clasa II ai lui M1.  Dacă, de exemplu, de cujus a fost succedat prin moștenire legală de unica sa fiică, la decesul ei intempestiv soțul ei supraviețuitor și unicul ei fiu ar culege câte ½ și dacă fiul renunță la cota sa din prima masă succesorală, atunci cota sa de ½ din prima masă succesorală ar putea fi culeasă de un frate al lui de cujus.  O asemenea soluție însă nu poate fi aplicată, fiindcă principiului că o clasă de moștenitori legali exclude complet următoarea clasă, prevăzut de art. 2184 [v. MuKoBGB, §1952, nr. 17].

În caz de desemnare prin testament a moștenitorului apare un dubiu dacă este voința testatorului ca o cotă din prima masă succesorală să fie culeasă de moștenitorii legali atunci când unicul moștenitor al moștenitorului (mM1) renunță.

21. Doctrina germană dominantă consideră justificat ca la renunțarea de către moștenitorul unicului moștenitor (m1M) să nu se aplice art. 2399 alin. (2), ci prima masă succesorală să fie culeasă doar de către moștenitorii unicului moștenitorul care au acceptat-o (m2M, m3M etc).  Acest acrescământ nu se fundamentează pe un text expres de lege, ci pe principiul comunității universale a moștenitorilor în privința primei mase succesorale.  Astfel, atâta timp cât doar unul dintre moștenitorii moștenitorului (m1M) acceptă prima moștenire, primul de cujus (D) ar fi moștenit de către unicul moștenitor (M) și atunci prima masă succesorală (sau cota în aceasta) și ar fi dobândită de moștenitorul (m1) moștenitorului (M) acceptant [v. MuKoBGB, §1952, nr. 18].

22. Efectul alin.(3) este ca moștenitorul moștenitorului (m1M1) să poată exercita opțiunea succesorală asupra primei mase succesorale independent de voința celorlalți moștenitori ai moștenitorului (m2M1, m3M1 etc.) [v. MuKoBGB, §1952, nr. 19].

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2399 [online]. Codul civil Adnotat [citat 21.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/2399/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.