A A A + | -

Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă

(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil, temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia, reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale dintre subiectele raporturilor juridice civile.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea şi apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod şi de alte legi în lumina dispoziţiilor şi principiilor stabilite de tratatele internaţionale în materie de drepturi ale omului şi libertăţi fundamentale.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice şi juridice, cele care au calitate de profesionist, precum şi cele care nu au această calitate.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 5 august 2020

▮ I. Scopul articolului

1. Pentru știința dreptului civil articolul ajută la definirea dreptului civil ca ramură de drept, prin determinarea obiectului de reglementare: raporturile patrimoniale și personale nepatrimoniale dintre subiectele dreptului civil. Pentru practicianul dreptului, articolul are funcție de a determina domeniul de aplicare general al Codului civil și a restului legislației civile.

2. O altă funcție este indicarea criteriilor care permit calificarea unui anumit act normativ ca fiind parte a „legislației civile”.  Actele normative arareori urmează puritatea distincției dintre dreptul public și dreptul privat. Cel mai adesea unele norme din de drept public, iar altele — de drept privat. Criteriul naturii raporturilor (patrimoniale și nepatrimoniale) și subiectelor (persoane fizice și juridice aflate pe poziție de egalitate) ajută la calificarea anumitor norme dintr-un act normativ ca parte a „legislației civile”.

3. Formularea generală și abstractă a obiectului de reglementare din art. 2 permite ca obiectul de reglementare a legislației civile să fie determinat, indirect, de actele normative din alte ramuri de drept, în măsura în care ele conțin norme mai precise care definesc obiectul lor de reglementare.  Conform principiului lex specialis derogat generalis acele norme mai precise au efectul de a exclude un anumit raport juridic din obiectul de reglementare al legislației civile și a-l califica raport de altă natură, de exemplu, raport administrativ.

▮ II. Obiectul de reglementare (ratione materiae)

1. Raporturile patrimoniale

[4.-6.]. […]

2. Raporturile personale nepatrimoniale

[7.-9.]. […]

▮ III. Principiul monist: absența unui cod comercial

10. Sistemele de drept bazate pe codurile lui Napoleon au adoptat inițial sistemul dualist, de a reglementa raporturile de drept privat într-un cod civil și într-un cod comercial.  Țările europene care astăzi mențin sistemul dualist de regulă includ norme generale în codurile civile, iar în codurile comerciale — norme privind organizarea profesioniștilor și unele contracte dintre profesioniști (numite contracte comerciale, cum ar fi contractul de distribuție, de agenție comercială sau de franșiză).  Este cazul Franței și Germaniei.  Unele țări ale sistemului dualist treptat au trecut la sistemul monist — cod civil, fără cod comercial.  Este cazul Italiei și apoi al României (din 2011).

11. Republica Moldova constant a avut tradiția monismului, și nu a avut un cod comercial (exceptând poate perioada interbelică, când era parte a României Mari).  Prin urmare, distincția raport civil vs raport comercial (contract civil vs contract comercial) nu are relevanță în dreptul național.  Aceasta de asemenea treptat a dus la dispariția jurisdicției comerciale.   Nevoia de norme dedicate doar profesioniștilor oricum există și ea este satisfăcută prin reglementările incluse în Codul civil, cum ar fi cele privind termenele de plată între profesioniști (art. 862), protecția profesioniștilor contra clauzelor abuzive (art. 1073), ori contractele de punere pe piață a produselor altuia (art. 1687 et seq.).

▮ IV. Probleme de delimitare

1. Raporturi juridice administrative vs raporturi juridice civile

12. La o primă privire distincția clasică dintre dreptul public și dreptul privat este simplă — în dreptul public unul din subiectul este o autoritate publică care acționează ca purtător al suveranității (jure imperii) și nu doar ca proprietar de bunuri (jure gestionis), iar în dreptul privat subiectele, indiferent că sunt de drept public sau de drept privat, sunt pe poziție de egalitate juridică.  Însă o anumită situație juridică complexă poate să parcurgă atât elemente de drept public cât și elemente de drept privat.

13. O problemă cu importanță nu doar teoretică, ci și practică, este determinarea dacă un raport juridic la care este parte o autoritate publică este de drept public (caz în care ea este guvernată de dispozițiile Codului administrativ — C. adm.) ori de drept privat (ceea ce exclude aplicarea C. adm. potrivit art. 2 alin.(3) lit. a) C. adm.).  Art. 5 și 7 C. adm. folosește criteriul de delimitare potrivit căreia autoritatea publică, în acel raport juridic, acționează „în regim de putere publică”, definit apoi în art.8:

C. adm. / Articolul 8. Regimul de putere publică
Regimul de putere publică reprezintă ansamblul competențelor prevăzute de lege în vederea realizării sarcinilor autorităților publice, care le conferă posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie în raporturile lor cu persoane fizice sau juridice.

Raporturile contractuale, care, în fond, sunt raporturi de drept privat și sunt expres menționate în art. 2 C. civ., pot constitui raporturi de drept public:

C. adm. / Articolul 13. Contractul administrativ
Contractul administrativ este contractul care poate da naștere, modifica sau stinge un raport juridic de drept public, dacă legea nu prevede altfel.

Însă un contract nu devine contract administrativ doar fiindcă la el este parte o autoritate publică ori dacă în vederea încheierii sale s-au desfășurat proceduri administrative și s-a emis un act administrativ.  Criteriul decisiv este contractul să aibă ca obiect un raport juridic de drept public sau de drept privat.

14. În special această problemă de delimitare și calificare apare în privința contractelor prin care autoritățile publice cumpără mărfuri (e.g. echipament pentru funcționari publici), obțin lucrări (e.g. lucrări de construcție a drumurilor ori de reparație a unor clădiri) sau obțin servicii (e.g. conexiune internet; securitate; consultanță, proiectare etc.) de la profesioniști (numiți, în legislația specială, operatori economici). Procedura de încheiere a acestor contracte (numită procedură de atribuire) și un anumit regim special al acestor contracte sunt reglementate de Legea privind achiziţiile publice, nr. 131 din 3 iulie 2015.  Această lege nu determină dacă contractul de achiziții publice este un contract civil ori un contract administrativ, astfel că urmează a fi aplicate criteriile de delimitare din C. civ. si C. adm.

Procedura de atribuire care se finalizează cu emiterea unui act administrativ (numită decizia de atribuire) este o procedură administrativă, iar eventualele neregularități pot fi duce la contestarea deciziei conform procedurii prevăzute de C. adm. și a Legii nr. 131/2015.  Din momentul încheierii contractului de achiziții publice, între autoritatea publică contractantă și operatorul economic se naște un raport juridic civil, guvernat de dreptului obligațiilor, cuprins în C. civ.  [în dreptul german, în sensul că aceleiași distincții, v. Walter Frenz, Vergaberecht: EU und national, Springer, Berlin, 2018, p. 649, nr. 2155 și 2156]. Din perspectivă practică, constatarea este importantă pentru a ajunge la concluzia că litigiile rezultate din contract, inclusiv validitatea sa, interpretarea, executarea sau încetarea sa de către autoritatea contractantă ori de către operatorul economic, nu sunt litigii administrative, ci litigii civile, care se judecă conform CPC ori, în prezența unei clauzei arbitrale, conform regulilor arbitrale aplicabile.

15. În același context se observă funcția dreptului civil de a fi dreptul comun nu doar al dreptului privat, ci și al unor ramuri de drept public.  Chiar și atunci când un contract nu este contract civil, ci un contract administrativ, lui i se aplică, în subsidiar, dispozițiile Codului civil (art. 161 C. adm.). Valabilitatea procurii emise pentru procedura administrativă este guvernată de Codul civil (art. 46 alin.(2) C. adm.), la fel ca și capacitatea de exercițiu a persoanelor (art. 45 C. adm.), precum și modul de calculare a termenelor (art. 63 alin.(1) C. adm).  Pe lângă aceste aplicări prin referințe exprese ale Codului civil în procedura administrativă, cu siguranță și alte norme de drept civil se aplică acestei proceduri din cauza domeniului larg de aplicare al legislației civile (e.g. succesiunea în procedura administrativă de către moștenitorul persoanei fizice ori succesorul persoanei juridice dizolvate).

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 2 [online]. Codul civil Adnotat [citat 5 august 2020]. Disponibil: animus.md/adnotari/2/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

Articolul 906. Notificările referitoare la neexecutare

Adnotare introductivă la capitolul Clauzele abuzive