Articolul 327. Actele juridice nule şi anulabile
(1) Actul juridic este nul dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes general (nulitate absolută).
(2) Actul juridic este anulabil dacă nulitatea sancţionează încălcarea unei dispoziţii legale prin care se ocroteşte un interes particular (nulitate relativă).
(3) În cazul în care natura nulităţii nu este prevăzută expres şi nici natura interesului ocrotit nu reiese în chip neîndoielnic, actul juridic este anulabil.
(4) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea actului juridic bilateral sau multilateral poate fi constatată sau declarată şi prin acordul părţilor.
(5) Prin acordul părţilor nu pot fi instituite şi nici suprimate temeiuri de nulitate.
Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 9 iulie 2020 | Actualizat: 12 septembrie 2020
Similar: art. [] Cod civil al României
▮ I. Scopul articolului
1. […]
2. Nulitatea unui contract sau act juridic este pe de o parte un garant al stabilităţii raporturilor private, protejând persoanele defavorizate şi împiedicând încălcarea drepturilor minime garantate de lege şi încălcarea ordinii publice în general. Pe de altă parte nulitatea este un risc la adresa stabilităţii raporturilor private, a drepturilor dobândite în baza contractelor încheiate şi a situaţiilor juridice deja derulate.
Deşi efectele nulităţii sunt radicale, intervenţia sa în timp este întârziată. Până când actul juridic nu a fost anulat, el a putut să producă efecte. Cu siguranţă, dispariţia retroactivă a actului juridic este instituită de lege pentru a înlătura aceste efecte, dar nu fără dificultăţi pentru stabilitatea situaţiilor juridice care vizează atât terţii cât şi părţile actului [Yves Picod, Nullité, Rep. civ., nr. 2]. Din aceste motive, atitudinea legiuitorului şi, implicit, a instanţelor de judecată faţă de instituţia nulităţii relevă care este întinderea autonomiei private şi a libertăţii contractului şi unde intervine linia roşie a ordinii de drept, pe care particularii nu o pot, în mod valabil, trece.
Aşa cum menţionează autorul italian Fabrizio di Marzio în studiul dedicat nulităţii contractului, se delimitează unele caracteristici ale noului mod de a fi al nulităţii în dreptul contemporan:
a) nulitatea nu mai este înţeleasă ca un remediu extrem şi drastic de desfiinţare completă a actului juridic ce contravine interesului general;
b) nulitatea este astăzi înţeleasă ca un remediu flexibil, de conformare a actului juridic faţă de una dintre părţi sau faţă de interesul general;
c) nulitatea, de fapt, nu se mai aplică contractului, ci în cadrul contractului: loveşte doar anumite clauze şi nu afectează restul actului;
d) nulitatea este concepută de legiuitor ca instrument jurisdicţional de control al circuitului civil şi de promovare a bunei-credinţe la încheierea contractului;
e) cu toate acestea, jurisprudenţa este chemată (chiar contrar voinţei sale) să îşi asume un rol foarte activ: de a asista autorităţile administrative independente competente să controleze dinamica unui domeniu de reglementare, de exemplu, în domeniul concurenţei sau a protecţiei consumatorilor [Fabrizio di Marzio, La nullita del contratto, Seconda edizione, CEDAM, 2008, Milan, p. xxiii-xxiv.]
În doctrina autohtonă s-a spus că nulitatea este o sancţiune care desfiinţează actul juridic în cazul în care acesta a fost încheiat cu nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege [Sergiu Baieş. Nicolae Roşca, Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică, Chişinău: F.E.P. Tipografia Centrală, 2004, p. 216].
3. Jurisprudență
Judecatorul poate califica pretenția în nulitate relativă și nu e legat de calificarea data de reclamant de nulitate absolută. Reclamantul a pretins nulitatea absolută a proces-verbal a adunării generale, pe baza art. ex-220 Cod civil. Instanțele au admis excepția de tardivitate a pârâtului. CSJ nu reține argumentul recurentului/reclamant ca instanța a depășit limitele pretenției și că instanța trebuia să judece anume o nulitate absolută [cauza nr.2ra-2154/2019, Încheierea din 20 noiembrie 2019 a Col. civ. CSJ].
4. O obiecție uzuală — partea știa ce semna
Literatura de specialitate şi practica juridică sunt unanime în a reţine că nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obţine anularea unor clauze dintr-un contract semnat de acea persoană.
Adagiul latin este mai direct „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.
Poziţia susţinută de reclamanţi nu poate fi interpretată decât în două moduri: fie nu cunoşteau dispoziţiile legale – ceea ce este inadmisibil întrucât nimeni nu se poate apăra susţinând că nu cunoaşte legea, fie ştiau foarte bine dispoziţiile legale şi, în cunoştinţă de cauză, putem spune cu intenţie directă, au încheiat convenţia de credit urmărind ulterior să micşoreze costul creditului printr-o acţiune judiciară.
Normele juridice sunt edictate în vederea aplicării lor. Ele apar şi acţionează în anumite condiţii teritoriale, de timp şi cu privire la categorii determinate de persoane. Acţiunea normelor juridice în timp ne obligă să examinăm: momentul intrării în vigoare a normei juridice, acţiunea normei juridice (perioada în care se afla în vigoare) şi ieşirea din vigoare.
[…]
În baza acestei prezumţii rezultă că reclamanţii trebuie să cunoască legile la momentul semnării convenţiei de credit, prezumţia neputând fi răsturnată prin proba contrarie.
În ipoteza în care reclamanţii nu agreau condiţiile contractuale aveau libertatea de a se orienta către orice altă instituţie de credit din piaţă pentru a încerca obţinerea sumei de bani necesară refinanțării.
Din faptul contrar, respectiv al inexistenţei eforturilor reclamanţilor de a obţine acest credit de la alte instituţii de credit, rezultă două concluzii logice: în primul rând condiţiile de creditare oferite de bancă reprezentau la acel moment cea mai bună soluţie contractuală din piaţa financiară, în al doilea rând reclamanţii nu au obţinut acord de creditare din partea unei alte instituţii financiare.
În aceste condiţii, cunoscând foarte bine oferta de creditare a pârâtei şi având posibilitatea reală de a purta o negociere cu pârâta în privinţa condiţiilor contractuale, reclamanţii au ales să semneze convenţia de credit.
Sursa: din pledoaria pârâtului, ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 441 din 2 martie 2016
Octavian Cazac, Noul regim al nulității actului juridic în lumina Legii de modernizare a Codului civil, 2018
Mariana Șargarovschi – Îndreptarea cauzelor de nulitate ale actului juridic civil, 2018
Martorii lui Justinian — Nulitatea actului juridic, 2020
Mod de citare recomandat:
Octavian Cazac, Adnotare la art. 327 [online]. Codul civil Adnotat [citat 23.11.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/327/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.