A A A + | -

Articolul 4. Legislaţia civilă

(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2 şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
(3) Legislaţia civilă se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(4) La interpretarea şi aplicarea legislaţiei civile se ţine cont de nevoia de a promova aplicarea uniformă a dispoziţiilor legale, buna-credinţă, precum şi certitudinea juridică.


Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 9 iulie 2020 | Actualizat: 11 iunie 2022
Originea reglementării alin.(4): Art. I. – 1:102(3) DCFR

▮ I. Scopul articolului

1. […]

▮ IV. Uniformitatea aplicării — rolul jurisprudenței

Subiecții de drept așteaptă previzibilitate în interpretarea și aplicarea legii atât din partea autorității judecătorești cât și a celor administrative.  Discursul juridic în privința uniformității pare a fi axat doar pe uniformitatea practicii judiciare.  Însă o adevărată uniformitate nu poate fi atinsă atâta timp cât subiecți de drept, alții decât judecătorul, nu țin, și ei, cont de nevoie de a promova uniformitatea.  În realitate, atunci când norma impune cerința de uniformitate în aplicare, ea se adresează oricui citește un text de lege din legislația civilă și caută să deslușească modul în care ea trebuie înțeleasă: cadru didactic în drept, avocat, notar, executor judecătoresc, administrator autorizat, jurisconsult, student la drept, dar și oricare altă persoană.  În acest sens, art. 4 alin.(4) oferă un veritabil argument juridic de  a promova o înțelegere a textului de lege în măsura în care ea a dobândit o interpretare dominantă, în special în jurisprudența argumentată și stabilă.

1) Rolul jurisprudenței

În cauza Aliyeva și alții vs Azerbaijan (cererile nr. 66249/16 și alte 6 cereri, hotărârea din 21 septembrie 2021), CtEDO a reţinut că:

131. Totuși, instanțele naționale, și anume Curtea Supremă, care este oganul judiciar superior la care reclamanții au avut recurs ordinar, au pronunțat hotărâri care cuprindeau aprecieri contradictorii ale aceleași situații în cauzele reclamanților și în cauzele inițiate de alte persoane.

132. Mai mult, în pofida trimiterilor directe ale reclamanților la hotărârii definitive anterioare în care pretenții similare au fost admise, Curtea Supremă a păstrat tăcerea în hotărârile sale din cauzele acestora și nu a adus nicio clarificare privind motivul din care a ajuns la o concluzie diferită în cauzele de față (vezi paragraful 47 supra).

133. Curtea deja a subliniat cu multe ocazii că rolul unei curți supreme este anume de a rezolva asemenea contradicții, și dacă se formează o practică contradictorie în interiorul aceleiași autorități judiciare supreme dintr-o țară, acea instanță devine ea însăși sursa incertitudinii juridice, prin ce subminează principiul certitudinii juridice și știrbește din încrederea publică în sistemul judiciar (compară, mutatis mutandis, cu Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții v. România [GC], no. 76943/11, § 123, 29 noiembrie 2016).

134. Curtea de asemenea a reținut că, atunci când asemenea hotărâri vădit contradictorii comit o ingerință în dreptul la proprietate și nu există nicio explicație rezonabilă pentru divergență, asemenea ingerințe nu pot fi considerate legale în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 al Convenției, fiindcă ele duc la o jurisprudență contradictorie căreia îi lipsește precizia necesară de a permite persoanelor să prevadă consecințele acțiunilor acestora (vezi, mutatis mutandis, Jokela v. Finlanda, nr. 28856/95, § 65, ECHR 2002‑IV; vezi de asemenea Saghinadze și alții v. Georgia, nr. 18768/05, §§ 116-18, 27 mai 2010; și Brezovec, citat supra, § 67).

135. Având în vedere considerentele supra, Curtea concluzionează că hotărârile instanțelor judecătorești naționale, și în special hotărârile relevante ale Curții Supreme, prin care s-au respins pretențiile reclamanților, au constituit o ingerință în dreptul la protecția proprietății garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. O asemenea ingerință a fost incompatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Această constatare face să nu mai fie necesară examinarea faptului dacă s-a atins un echilibru între nevoile interesului general al comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale reclamanților.

În cauza Vusić vs. Croatia (cererea nr. 48101/07, hotărârea din 1 iulie 2010), CtEDO a reţinut că:

44. Indiferent de aceste consideraţii, Curtea reiterează faptul că unul din aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securităţii raporturilor juridice, principiu care rezultă implicit în Convenţie (a se vedea Beian v. România (nr. 1), nr. 30658/05, § 39,CEDO 2007 XIII (extrase)). Deciziile contradictorii pe cauze similare, adoptate de aceeaşi instanţă şi care,în plus, constituie instanţa de ultimă treaptă de jurisdicţie pe cauza respectivă, ar putea încălca principiul respectiv, în absenţa unui mecanism care asigură consistenţa şi astfel, ar putea submina încrederea societăţii în sistemul judecătoresc (a se vedea,spre exemplu, Beian, citat mai sus, §§ 36-39; Tudor Tudor v. Romania, nr. 21911/03, § 29, 24 martie 2009 şi Iordan Iordanov şi alţii v. Bulgaria, nr. 23530/02, §§ 47-53, 2 iulie 2009), asemenea încredere fiind una din componentele esenţiale ale Statului care este un stat de drept. Statele Părţi au obligaţia de a-şi organiza sistemul judiciar astfel încât să evite adoptarea deciziilor discordante (a se vedea Vrioni şi alţii v. Albania, nr. 2141/03, § 58, 24 martie 2009). Curtea consideră că această argumentare se aplică a fortiori în prezentul caz unde aceeaşi instanţă a emis decizii contradictorii în acelaşi caz. La fel, Curtea notează faptul că anterior a constatat o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei în circumstanţe similare (a se vedea Kostadin Mihaylov v. Bulgaria, nr. 17868/07, 27 martie 2008).
45. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că însăşi existenţa a două decizii contradictorii ale Curţii Supreme, în acelaşi caz, este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice. Rolul unei instanţe supreme a unui Stat Parte este tocmai de a rezolva conflictele de jurisprudenţă, de a evita divergențele şi de a asigura aplicarea uniformă a legii. Astfel, prin adoptarea unei noi decizii pe aceeaşi problemă, în cadrul aceleiaşi proceduri şi prin respingerea eficientă, în acest mod,a deciziei precedente, fără a face referinţă la aceasta sau prin argumentarea contrariului, Curtea supremă, neîntârziat, poate deveni ea însăşi sursa insecurităţii (a se vedea, mutatis mutandis, Beian v. Romania (nr. 1), citat mai sus, §§ 37-39). În acest mod, este încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, inerent articolului 6 § 1 al Convenţiei.
46. Astfel, a avut loc o încălcare a respectivului articol.

În acelaşi sens s-a statuat şi în cauza Nejdet Şahin şi Perihan Şahin vs. Turcia (cererea nr. 13279/05, hotărârea din 27 mai 2010):

50. Aceasta subliniază, de asemenea, faptul că a fost deja sesizată cu litigii care ridică problema divergenţelor de jurisprudenţă în raport cu exigenţele articolului 6 § 1 al Convenţiei (a se vedea, în special, Zielinski, i Pradal, Gonzalez şi alţii v. Franţa [CM], nr. 24846/94 şi 34165/96 până la 34173/96, CEDO 1999 VII, Beian v. România (nr 1), nr 30658/05, CEDO 2007 XIII (extrase, şi Iordan Iordanov şi alţii v. Bulgaria, nr 23530/02, 2 iulie 2009). Divergenţele respective constituie rezultatul discrepanţelor în deciziile emise de un complet de judecători din prima instanţă, supuse examinării către o instanţă supremă, a cărei rol era anume de a rezolva aceste divergenţe prin interpretarea ulterioară (Zielinski, Pradal, Gonzalez şi alţii, citat anterior, § 59, şi Beian, citat anterior,, § 39).

CSJ a confirmat această poziţie în practica sa. De exemplu, în Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ din 9 iunie 2010, dosar nr. 3r-1203/10 , în care s-a reţinut că:

De asemenea, instanţa de recurs a mai reţinut existenţa unei practici judiciare favorabile admiterii unor cereri cu acelaşi obiect a Curţii de Apel Chişinău şi a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-au pronunţat hotărîri în sensul recunoaşterii ilegalităţii refuzului Ministerului Justiţiei al R.Moldova privind schimbarea teritoriului de activitate a notarului, hotărîri care au şi fost executate de către recurent (decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.3r-1724-10 din 09.12.2009 în cazul notarului Liliana Palancean, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău nr.3-1495-10 din 19.03.2010, în cazul notarului Plămădeală Aliona).
Ca urmare, instanţa de recurs reţine că o soluţie contrară ar determina crearea unei situaţii discriminatorii faţă de intimata Oxana Vişanu, ceea ce ar echivala cu încălcarea principiul egalităţii de tratament juridic.
La caz, trebuie precizat că judecătorului naţional în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-i preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională şi lui îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 4 din Constituţie cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. Moldova este parte (cum este cazul C.E.D.O.).
În acest sens, Colegiul observă că nu poate fi ignorată şi nici încălcată, jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza Aurel Beian împotriva României hotărârea din 6 decembrie 2007), potrivit căreia deosebirile de tratament sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Astfel, în hotărîrea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statul român a fost condamnat, reţinându-se existenţa unei jurisprudenţe neunitare, inclusiv la nivelul instanţei supreme, care a creat un tratament inegal unor persoane aflate în situaţii identice.
În această cauză, Curtea a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor a fost soluţionată în mod diferit de instanţele judecătoreşti şi a reamintit că, deşi divergenţele de jurisprudenţă sunt inerente oricărui sistem de drept, totuşi instanţei supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicţii.
Constatând că divergenţele de jurisprudenţă s-au datorat instanţei supreme, existând chiar la nivelul acesteia, Curtea a constatat situaţia ca fiind contrară principiului securităţii raporturilor juridice, care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
De asemenea, văzând că în cauze similare instanţa supremă a acordat altor persoane decât reclamantul Aurel Beian, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, a apreciat că reclamantul avea o speranţă legitimă de a obţine recunoaşterea creanţei sale.
În concluzie, Curtea a reţinut încălcarea art. 6 şi art. 1 al Protocolului 1 adiţional la Convenţie, combinat cu art. 14.
Această susţinere nu a fost combătută nici în faţa primei instanţe şi nici în recurs de către recurentul Ministerul Justiţiei al. R. Moldova.
Faţă de cele stabilite, în prezentarea deja expusă, nu se poate considera că instanţa de fond, dispunând obligarea Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova să schimbe teritoriul de activitate al intimatei cu transferarea acesteia din raionul Ungheni în raionul Orhei, pentru desfăşurarea activităţii notariale ca notar public, ar fi încălcat normele de drept material şi că ar fi avut un raţionament incorect.

Aşadar, pronunţarea într-o cauză a unei soluţii similare celor pronunţate anterior pe cauze similare constituie o cerinţă a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

4. O obiecție clasică:

Pârâta înţelege să contrazică reclamanții în ceea ce priveşte caracterul unanim al practicii, dar chiar dacă s-ar admite o astfel de teză, cât timp precedentul judiciar nu constituie încă un izvor de drept în sistemul actual, există speranţa că fiecare caz în parte va fi judecat în mod special de magistratul desemnat, iar hotărârea nu va fi copiată din aşa zisa practică amintită de reclamanți.
Sursa: din pledoaria pârâtului, ICCJ, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 441 din 2 martie 2016

2) Jurisprudența și doctrina dominantă ca „lege”

În cauza Bock și Palade vs România, cererea nr. 21740/02, hotărârea din 15 februarie 2007, s-a pus problema dacă, în dreptul românesc, un drept de superficie asupra terenului poate să se nască din simplul fapt de a ridica construcţii, chiar de bună credinţă, în lipsa unui acord cu proprietarul terenului (para. 33). CtEDO a clarificat că noțiunea „lege” are un sens material și nu formal. Deși ea a recunoscut că legea scrisă română de la acea epocă nu reglementa constituirea superficiei, ci doar se menționa existența unui asemenea drept, CtEDO s-a bazat pe doctrina românească și pe o largă jurisprudență în materie de constituire a superficiei. Ea așadar a reținut că această lege în sens material nu recunoaște apariția unui drept de superficie prin simpla ridicare a construcției pe terenul altuia. Prin urmare, s-a constatat încălcarea art. 1 Protocol CEDO față de proprietarul terenului, fiindcă ingerința asupra terenului său nu era „prevăzută de lege”.

▮ V. În căutarea intenției legiuitorului

Legea cu privire la actele normative, nr. 100 din 22 decembrie 2017, enunță principiul la care juriștii recurg în mod tradițional timp de secole — identificarea voinței legiuitorului (autorului normei juridice) din actele preparatorii ale actului normativ (fie că este “travaux préparatoires” în franceză, “Motive” în germană, sau „nota informativă”, „nota de fundamentare” ori „expunerea de motive” în română).

Articolul 71. Interpretarea
(4) La interpretarea actului normativ se ţine cont de nota informativă care a însoţit proiectul actului normativ respectiv şi de alte documente care permit identificarea voinţei autorităţii publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ.

În considerarea acestui principiu, proiectul Guvernului al Legii privind modernizarea Codului civil (Legea nr. 133/2018) este însoțit de o notă informativă de circa 131 de pagini, iar procesul de consultări publice și procesul parlamentar a generat un tabel de divergențe de circa 400 de pagini, din care rezultă anumite intenții, norme care au servit ca sursă a reglementării, dar și motive de modificare a proiectului de lege.  Vezi aici textul N. inf. îngrijit.

Măsura în care trebuie „să se țină cont” de asemenea este obiect de dezbatere.  În primul rând, textul limpede exprimat (liber de nevoia interpretării) ar trebui să primeze asupra unei intenții divergente cuprinse în lucrările preparatorii.  În al doilea rând, pe măsură ce apar fenomene sociale noi ori se edictează principii constituționale ori internaționale noi, intenția legiuitorului poate slăbi din intensitate, iar interpretarea textului de lege poate evolua. Acesta este un proces gradual și organic.

▮ VI. Aplicarea standardelor CEDO

Alin. (3) recunoaște ponderea imensă pe care Convenția Europeană (CEDO) o are asupra sistemului național de drept privat, iar practicianul trebuie constant să țină cont de ea.

Există multe ghiduri care permit identificarea jurisprudenței CtEDO pe un anumit subiect.  Un practician care vrea să cerceteze și să invoce în fața judecătorului național jurisprudența CtEDO, ar trebui să înceapă cercetarea de la Ghidurile de jurisprudență, extrem de informative și bine structurate, pregătite de Consiliul Europei/CtEDO.  Ele se actualizează permanent.  Ele sunt disponibile la: https://ks.echr.coe.int/web/echr-ks/all-case-law-guides

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale a Republicii Moldova:

  • practica jurisdicțională internațională este obligatorie pentru Republica Moldova ca stat care a aderat la CEDO [Hotărârea Curții Constituționale nr. 10/2010 (accesul la justiție), §2);
  • jurisprudența CEDO are aceeași valoare juridică precum dispozițiile convenționale, ea constituind interpretarea Convenției [Hotărârea Curții Constituționale nr. 31/2014 (accederea în funcții publice de către persoane cu multiplă cetățenie), §16).
Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 4 [online]. Codul civil Adnotat [citat 29.03.2024]. Disponibil: animus.md/adnotari/4/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.

LPA C civ, art.21 [Recunoașterea drepturilor dobândite valabil sub imperiul legii vechi]

(Model Succint) Articolul 1251. Contractul de locaţiune