Articolul 1340. Instrucţiunile beneficiarului
(1) Antreprenorul sau prestatorul trebuie să urmeze toate instrucţiunile date la timpul oportun de către beneficiar privitoare la executarea lucrării sau prestarea serviciului, cu condiţia că instrucţiunile:
a) sînt prevăzute în contract sau sînt specificate într-un document la care contractul face trimitere;
b) rezultă din alegerea pe care beneficiarul urmează să o facă conform condiţiilor contractului; sau
c) rezultă din alegerea pe care părţile au lăsat-o pe un moment ulterior încheierii contractului.
(2) Dacă neexecutarea unei sau mai multor obligaţii ale antreprenorului sau ale prestatorului prevăzute la art.1338 sau 1339 este consecinţa respectării instrucţiunii pe care antreprenorul sau prestatorul este ţinut să o respecte conform dispoziţiilor alin.(1), el nu poartă răspunderea prevăzută de articolele menţionate dacă a informat beneficiarul conform art.1341.
(3) Dacă consideră că o instrucţiune menţionată la alin.(1) constituie o modificare a contractului în sensul art.1344, antreprenorul sau prestatorul trebuie să informeze beneficiarul în mod corespunzător. Cu excepţia cazului în care beneficiarul revocă instrucţiunea fără întîrziere nejustificată, antreprenorul sau prestatorul trebuie să respecte instrucţiunea, iar instrucţiunea produce efectele unei modificări a contractului.