Articolul 2045. Termenele de reparare a prejudiciului
(1) Dobîndirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obţinut prin oricare dintre următoarele mijloace:
a) descoperirea sau crearea independentă;
b) analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobîndit informaţiile şi căruia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobîndirea secretului comercial;
c) exercitarea dreptului salariaţilor sau al reprezentanţilor salariaţilor la informare şi la consultare în conformitate cu legislaţia;
d) orice altă practică care, în circumstanţele date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
(2) Dobîndirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată legală în măsura în care o astfel de dobîndire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul legislaţiei.