Articolul 316. Forma actului juridic

(1) Actul juridic poate fi încheiat verbal, în formă electronică, în scris sau în formă autentică.
(2) Forma este o condiţie de valabilitate a actului juridic numai în cazurile expres prevăzute de lege.
(3) Actul juridic care poate fi încheiat verbal se consideră încheiat şi în cazul în care comportamentul persoanei arată vădit voinţa de a-l încheia.
(4) Tăcerea se consideră exprimare a voinţei de a încheia actul juridic în cazurile prevăzute de lege sau de acordul părţilor.
(5) Orice modificare adusă unui act juridic trebuie să îmbrace forma stabilită pentru acel act.

---

Adnotare:
Autor: Octavian Cazac
Publicat: 10 februarie 2025

▮ I. Alin. (1) – libertatea formei

Alin. (1)-(3) enunță principiul libertății formei actelor juridice.

Prof. francez René Demogue observa că legea eforturilor minime, care guvernează eficiența economică, a dus la reducerea drastică a formalismului la documentarea actelor juridice [v. René Demogue, Les notions fondamentales du droit privé : essai critique, pour servir d’introduction à l’étude des obligations, ed. Librairie nouvelle de droit et de jurisprudence, Paris, 1911, p. 111].

▮ IV. Alin. (4) — tăcerea nu este exprimare a voinței

Alin. (4) enunță principiul că tăcerea este un nimic juridic și ea nu este o manifestare de voință. Deci, simpla tăcerea cu ocazia unei oferte de a contracta nu valorează acceptare de către destinatarul ofertei.

Excepțiile

Textul permite excepții de la această regulă:

a) prin contract părțile au convenit că tăcerea, în anumite circumstanțe definite, va fi tratată ca o acceptare, astfel încât persoana are sarcina de a obiecta expres dacă dorește să evite acest efect, adică dorește să evita ca tăcerea ei să fie tratată ca acceptare.

Asemenea cazuri se practică în special în contractele de livrare, în care comenzile plasate de cumpărător se consideră acceptate de vânzător, dar el nu le respinge într-un termen definit.

b) legea la fel, din rațiuni de echitate, poate să inverseze principiul că tăcerea nu valorează acceptare. Este cazul art. 1199 privind oferta unei donații. Dacă donatorul predă bunul donat către donatar, în lipsa unui acord de voință dintre părți, donația nu există ca contract. Totuși, donatorul poate urma procedura interpelării interogatorii, iar dacă donatarul tace până la expirarea în termenului acordat, legea consideră (prezumție absolută) că donatarul a acceptat oferta de donație și se consideră format un contract valabil de donație.  Excepția își găsește fundamentul în ideea că donația este favorabilă donatarului.

Mod de citare recomandat: 
Octavian Cazac, Adnotare la art. 316[online]. Codul civil Adnotat [citat 3.03.2025]. Disponibil: animus.md/adnotari/316/
Atenție! Verifică dacă lucrării tale i se aplică alte reguli de citare.